- Cine s-a mutat in ruina de pe
Deal? îşi întreabă Lucia mama, in timp ce ciugulea ceva de mâncare înainte să
plece spre şcoală, cu noaptea in cap.
- O familie ciudată, după cum spune Mălina… Dacă e să te iei după bârfitoarea asistentă de la dispensar toată comunitatea
e formată din ciudaţi!
- Şi crezi că nu e aşa? întreabă
fata, o blonduţă ştearsă şi cam nebăgată in seamă de oameni.
Mama nu zice nimic, îşi vede de ale ei - mereu
are altele de făcut, de când erau mici ea şi fratele ei, o puşlama isteaţă cu
succes la fete, datorită căruia, din când in când, era şi ea invitată la vreo
petrecere. Cu tatăl ei putea discuta orice, dar el era mai mult plecat, pentru
că era paznic forestier şi in ultimul timp venea acasă numai la sfârşit de săptămână.
Îşi agaţă rucsacul pe un umăr şi iese din casă. Fratele ei încă dormea - nu se
grăbea niciodată să ajungă la şcoală. Ea îşi dorea calificative bune pentru că
spera să părăsească orăşelul când va termina liceul. Ştia c-o să simtă lipsa pădurilor,
cu parfumul lor de sălbăticie: pământ reavăn, muşchi, conifere, câteva flori necunoscute
dar foarte parfumate. Parfumul drumurilor desfundate, străjuite de tufe care,
primăvara, încântă simţurile cu florile lor roşii îi va lipsi; va duce dorul
parfumului de verde proaspăt primăvară, frunzelor moarte toamna, nămeţilor care
acoperă oraşelul iarna, când totul pare că miroase a lemn ars, ca şi cum fumul
care şerpuieşte prin hornuri spre cer se combină cu frigul şi parfumul
combinaţiei se revarsă apoi peste oraş şi păduri prins in fulgii mari de nea. Îi
vor lipsi şi florile minunate care acoperă vara dealul, dar simţea că se sufocă
aici, in “orăşelul parfumat”, cum îi plăcea să-l numească in gândurile ei. Poate
de la prea mult parfum simţea că se sufocă.
Afară nu se luminase şi, pe măsură ce se depărta
de casă, întunericul părea mai dens - drumul sinuos fiind tăiat prin pădure pe
mai mulţi kilometri. Un val de ceaţă părea că se ridică din pământul încă rece,
dar ceva era altfel decât in alte dimineţi. Aerul se simţea parfumat, ca şi cum
înfloriseră lăcrămioarele, şi vântul care adia împrăştia parfumul lor peste sălbăticia
pe care trebuia s-o traverseze in drumul ei spre şcoală. Orăşelul izolat in
munţi are numai câteva sute de locuitori şi toată lumea cunoştea pe toată
lumea, dar numai ei au rămas să locuiască sus, pe deal, la câţiva kilometri de
restul comunităţii, in apropierea
ruinei pe care străbunica o numea “conacul blestemat”. La ferestrele ruinei se
vedea lumină, de câteva zile. Curiozitatea îi dădea ghes să bată la poartă, dar
teama de necunoscut o tempera. Mereu îşi spusese că de-ar avea bani ar cumpăra
locul şi ar face o minunăţie de locuinţă. Îi plăcea izolarea conacului, fiind şi mai departe de ochii şi urechile curioşilor cu care,
oricum, nu prea se înţelege. Fratele ei râdea când o mai auzea, uneori, împărtăşindu-i
astfel de idei, aşa că nu mai discuta nici cu el ce planuri de viitor are sau
ce visează cu ochii deschişi când priveşte în zare de la fereastra dormitorului
ei orientat spre Deal, spre răsărit. Tot de la străbunica ştia că zona a fost,
cândva, populată de lupi; oamenii au tăiat
copacii, au împuşcat animalele şi şi-au ridicat casele, dar lupii au rezistat
mult timp pe acolo, între ei şi oameni fiind pe atunci un adevărat război,
război care s-a întors şi împotriva proprietarilor conacului de pe deal, care
au fost acolo primii - din ceea ce se ştia - şi care nu doar că ofereau adăpost
lupilor, desfiinţau capcanele împrăştiate prin pădure, oblojeau animalele
rănite, dar chiar ţineau pe lângă ei un lup negru imens, despre care se spunea
că poate lua forma oricărui om. Ba unii chiar se jurau ca au văzut proprietarii
conacului transformându-se in lupi negri.
Fiind abia începutul luniii aprilie întunericul
se ridică mai târziu şi coboară mult prea devreme in orăşelul de munte izolat
in alt timp şi faptul constituie un alt inconvenient, în ceea ce o priveşte. Îi
place lumina, îi plac culorile vii, aprinse. Din fire e veselă, dar nu are
alături de cine să îşi manifeste veselia şi bucuria de a trăi. Pentru că nu se
poate manifesta alături de ceilalţi o face numai când e singură, şi cântă în
şoaptă, dansează în intimitatea dormitorului, admiră natura şi cercetează
cerul, imaginând în nori forme fantastice; urmăreşte insectele în iarba din
dreptul ferestrei sau, pur şi simplu, inspiră aerul curat de munte şi se lasă
vrăjită de parfumul acestuia. In societate e taciturnă, stângace şi nu o dată
colegii i-au şoptit “ciudato!” I-ar fi spus-o cu voce tare, dar se
temeau de fratele ei, băieţii, iar fetele îi doreau compania.
Copacii şi tufele care străjuiesc drumul bătătorit,
clisos acum, abia au câţiva muguri - mai puţin brazii înalţi aflaţi la o
distanţă apreciabilă de marginea drumului şi de care nu s-a mai apropiat de cel
puţin trei ani. In lumina palidă a zorilor crengile abia înfrunzite par braţe
descărnate sau gheare lungi şi ascuţite gata să o înhaţe. Încearcă să inhibe
imaginaţia, dar antrenamentul de atâţia ani nu prea îi permite aceasta cu
uşurinţă şi vede în orice umbră, în orice creangă sau copac o fiinţă vie. Pe
acolo hălăduiesc şi lupi, dar mai în adâncul pădurii - rareori vin aproape de
drum pentru că pădurarii aruncă hrană şi pentru ei, nu doar pentru cerbi şi
capre sălbatice.
Parfumul de lăcrămioare devenea tot mai
puternic, dar distingea şi un altul, pe care nu îl putea identifica. Poate era crin,
poate iasomie?! Şi-a ridicat nasul, adulmecând aerul ca un copoi urma vânatului.
Sunetul de crenguţe uscate călcate au încremenit-o în mijlocul noroiului de pe
drum. Inima bate să îi spargă pieptul şi o simte undeva în gât. Fornăitul auzit
imediat după aceea a făcut ca tot sângele să i se scurgă din cap; simte că
leşină şi nu mai poate înainta. Lumina ceţoasă care s-a instalat nu îi e utilă:
totul devine fantastic şi, parcă, mii de ochi roşii o pândesc de pretutindeni.
Încearcă zadarnic să îşi recapete suflul, numără în gând, face exerciţii de
respiraţie. Tufişurile trosnesc puternic şi dintre crengile fară frunze se iveşte o
siluetă înaltă, învăluită în negru. Primul şi singurul ei gând este: "Lupul
negru!" Şi atunci se linişteşte ca prin farmec: lupul negru - conform
legendei povestite de strabunică - apare numai când trebuie să fie cineva
pedepsit sau atunci când cineva are nevoie de ajutor. Lupului negru nu i se
poate împotrivi nimeni. Acum simte clar parfum de iasomie - şi zâmbetul se întipăreşte
pe chipul ei: lupul negru miroase a iasomie. Aproape că-i vine să râdă!
- Bună - aude un glas angelic şi are senzaţia că deja a trecut
pragul dintre viaţă şi moarte şi a întâlnit îngerul călăuzitor, pentru că acel
chip palid, perfect oval, încadrat de plete întunecate ca nopţile pe care nu le
iubeşte foarte mult poate aparţine numai unui înger.
Privirea i se opreşte la două animale uriaşe
care seamănă cu lupii, dar nu sunt tocmai lupi. Raţiunea începe din nou să acţioneze, dar mai lent.
- Cu ce parfum te-ai dat? se aude întrebând, ca şi cum ar fi cunoscătoare
in materie de parfumuri, şi imediat îşi spune-n gând: ”Cât de idioată poţi fi! Şi
te miri că ceilalţi te ignoră!”
- Mon Jasmin Noir - răspunde apariţia, după o scurtă
ezitare, şi buzele palide zâmbesc.
- Ce se întâmplă? reuşeşte să întrebe, cu privirea fixată în cea a
unuia dintre animale şi, mecanic, întinde mâna spre acesta - pentru că îi plac animalele şi visează că ele o
înţeleg. Patrupedul, fără a mârâi, se retrage imperceptibil şi stăpâna lui priveşte
lung, pe furiş, spre tânăra blondă care mima curajul in mijlocul drumului.
- Inspir aerul zorilor. Locuiesc casa de pe Deal… - rosteşte vocea, sunând
acum mult mai pământean in urechile Luciei.
- O, Doamne! răsuflă uşurată. M-am speriat îngrozitor - o priveşte în ochii
albaştri ca cerul unei senine zile de vară. Eşti toată in negru! Am crezut că
eşti lupul negru! Aoleu, ce toantă sunt! N-am vrut să sune aşa… - se scuză,
observând uşoara încruntare a celeilalte. Apoi am crezut că eşti îngerul
călăuzitor în lumea de dincolo… - continuă cu sinceritatea care o
caracterizează şi care pe mulţi i-a lăsat fără replică şi - poate - de aceea
puţini o suportă în imediata apropiere.
Tânăra îmbrăcată in negru râde.
Animalele de lângă ea se relaxează şi îşi văd de ale lor, marcând tufele de lângă
drum. Aşa cum a apărut a şi
dispărut între tufişuri şi ramurile acestora au acoperit-o vederii - cu patrupedele
ei cu tot. Se mai simţea doar parfumul de iasomie, amestecat cu parfum de crini
şi mosc.
Lucia îşi urmează drumul cu paşi grăbiţi,
aproape năucă, nefiind sigură că s-a întâlnit cu fata aceea sau e doar o
viziune născută din temerile sau speranţele ei. La ora aceea de crepuscul
imaginaţia îi mai joacă feste, uneori. Cu vreo trei ani în urmă a întâlnit în pădurea
de brazi - dar la ceas de seară - un tânăr la fel de palid şi cu părul la fel
de negru. Atunci l-a văzut prima şi ultima dată. Se priviseră - ei îi tremurau
genunchii - dar nu şi-au vorbit. După aproape un minut silueta silfidă s-a
pierdut în desiş. Pentru că nimeni nu îl mai văzuse a renunţat să mai întrebe
despre el, spunându-şi că ar putea fi vreun rătăcit prin zonă, dar evita să se
mai plimbe printre acei brazi.
Până să ajungă la şcoală s-a luminat. Parfumul
de iasomie îi persista in nări şi imaginea fetei pe retină - enigmatica fată!
Visa, din nou, cu ochii deschişi, sperând că fata e de vârsta ei şi când va
veni la şcoală vor fi apropiate şi, in sfârşit, va avea şi ea o prietenă căreia
să-i povestească tot ce-i trece prin minte, tot ce simte şi alături de care să
bântuie prin pădure. Când va merge spre casă va urca la conac şi va bate la
poartă.
=======================================================================
Poveste scrisa pentru Clubul
condeielor parfumate găzduit de Mirela. In tabelul deschis acolo descoperişi
alte poveşti parfumate.
=====================
Mon Jasmin Noir, de la Bvlgari, este o nouă versiune a
parfumului Jasmin Noir. Versiune nouă sau veche, cunosc parfumul numai
din poze şi descrieri. A fost lansat in anul 2011 şi prezintă o combinaţie de iasomie şi crini, învăluită într-un amestec proaspăt
de citrice cu accente de mosc şi lemn de cedru. Notele de vârf sunt: lăcrămioare
şi lămâie; note de mijloc: iasomie şi iasomie Sambac; note de bază: mosc, patchouli,
cedru de Virginia
şi nugat. Iasomia de Sambac este subliniată de laptele de migdale şi patchouli.