Mihai Eminescu s-a născut în 15
ianuarie 1850, în Botoșani. Este considerat „poetul național al
României”, iar poemul „
Luceafărul” apare în Cartea
Recordurilor (în 2009) ca find cel mai lung poem de dragoste.
Aron Pumnul, născut într-o familie
de iobagi, la Cuciulata, lângă Hoghiz (Brașov), a ajuns la
Cernăuți, în Bucovina, după o lungă carieră revoluționară.
I-a fost prieten și mentor lui Mihai Eminescu – el l-a îndrumat
pe adolescentul Eminescu spre poezie și l-a încurajat să-și
cultive calitățile literare, fiind impresionat de setea acestuia
pentru știință și cunoaștere.
Mihai Eminescu avea vârsta de 14 ani
când Aron Pumnul moare; e marcat de pierderea profesorului și îi
dedică o elegie, dorind să cunoască zona din care acesta provenea.
Conform studiilor consemnate de
criticul brașovean Ion Itu, Mihai
Eminescu preferă orașul Blaj, dar în Brașov și-a petrecut
mai mult timp – a stat în Brașov timp de 140 de zile, de-a lungul
mai multor sejururi. Arătați-mi la noi un oraș patriotic ca
Brașovul, i-a scris el junimistului Iacob Negruzzi.
Mihai Eminescu ajunge pentru prima
dată la Brașov în anul 1864, cu trupa de teatru „Fani
Tardini Vlădicescu” – reprezentațiile s-au ținut în sala
festivă a liceului românesc. Numele lui nu apare în comentariile
presei, dar prezența lui reiese din memoriile unui actor,
Vlădicescu, care a scris că Eminescu nu avea un angajament concret,
ci însoțea trupa în calitate de admirator entuziast.
Al doilea popas în Brașov e
în vara anului 1865, cu aceeași trupă, reprezentațiile ținându-se
în Sala Reduta – prezența lui Eminescu e atestată documentar: o
cerere scrisă de poet, „redactată în limba germană, în stilul
actelor oficiale”.
Cunoscând Biserica Sfântul Nicolae și obiceiul Junilor
din Șcheii Brașovului, Mihai Eminescu scrie una dintre primele sale
poezii, după cea dedicată lui Aron Pumnul: „Învia-vor
voievozii”, poezie cunoscută doar dintr-o obscură publicație a
istoricului brașovean Nicolae Sulică de la Târgu Mureș, din care
se constată referință directă la biserica șcheiană și obiceiul
Junilor.
Va ajunge în Brașov și în 1868,
cu trupa lui Mihai Pascaly, fiind angajat de această dată și
amintit în documente ca „Emilescu”. În beneficul elevilor
șaguniști, se joacă piesa lui Dimitrie Bolintineanu: „Mihai
Viteazul după bătălia de la Călugăreni”, piesă în care a
jucat ca actor și compozitorul George Ucenescu, autorul melodiei
imnului „Deșteaptă-te române!”
Eminescu a fost prezent la un Maial
național lângă Șinca Veche, unde au participat circa patru
mii de țărani români îmbrăcați în costume populare (afirmă
prof. pr. Vasile Olteanu, directorul Muzeului „Prima Școală
Românească”, Brașov).
Mihai Eminescu a fost, pe rând,
conțopist la tribunal, secretar particular, sufleor la teatru,
bibliotecar, hamal în port, grăjdar la hotel, ziarist, devine –
din 1869 (până în 1872) - student la Viena, la Facultatea de
Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți),
iar din 1872 în 1874 studiază la Berlin, susținut printr-o
subvenție lunară de 10 galbeni din partea asociației culturale
„Junimea”.
Debutul literar și-l făcuse deja, la
vârsta de 16 ani, cu poezia „De-aș avea”, publicată în
revista „Familia” a lui Iosif Vulcan.
În timpul studenției la Viena a
întâlnit mai mulți brașoveni, și a păstrat legătura cu ei.
Incepând cu 1868, la Viena erau două societăți românești:
Societatea „România”, al cărei director era brașoveanul
Pandele Dima (fratele compozitorului Gheorghe Dima), secondat
de alt brașovean, Aurel Mureșianu. A doua societate
românească era „Societatea Literară și Științifică”. Cele
două societăți vor forma mai târziu Societatea „România Jună”,
unde Eminescu era bibliotecar, Ion Slavici președinte și
brașoveanul Sterie N. Ciurcu era casier. Sterie
N. Ciurcu (viitor medic), apreciat și ca poet, era la Viena cel care
organiza petrecerile românilor și deschiderile festive ale
evenimentelor, fiind supranumit „omul balurilor”. Și-a făcut
doctoratul în 1877 la Viena și era un militant recunoscut pentru
cauza națională a românilor din imperiu, fiind și editor al unor
reviste românești. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României”,
de Ministrul Cantacuzino; la intrarea României în război a fost
întemnițat de autoritățile habsburgice și a murit în
închisoare.
Aurel Mureșianu a participat
alături de Mihai Eminescu la mai multe cursuri de filosofie și de
gramatică comparată și au publicat în revistele vieneze ale
vremii. Împreună au redactat apelul pentru marea sărbătoare de la
Putna din 1871 – în ajunul sărbătoririi a 400 de ani de la
înființarea mănăstirii Putna, studenții români de la Viena,
Carpaților din Ardeal, Bucovina, Banat dar și din Vechiul Regat au
inițiat organizarea unui prim congres ce reunea români de pe ambii
versanți ai Carpaților; în pregătirea întrunirii s-au implicat
și unii deputați români din Bucovina, ca parte austriacă a
imperiului proaspăt trecut la forma „austro-ungară”.
Eminescu pare că avea o admirație
deosebită pentru familia Mureșenilor. În „Eigonii”, câteva
versuri îi sunt dedicate lui Andrei Mureșianu; în 1869 trimite la
„Convorbiri literare” poemul „Mureșianul” – poemul va avea
două variante, publicate în 1871 și 1876, transformându-se
dintr-un poem dramatic, cu un conținut în principal patriotic și
politic, într-un poem filosofic. În mai 1871 îi scrie de la Viena
lui Iacob Negruzzi: am compus un tablou dramatic, a cărui figură
principală e Andrei Mureșianu. Vi l-aș trimite, însă mă tem că
atunci justiția va pune mâna pe mine... Meditația nocturnă a
eroului, de la începutul poemului, este destinul neamului românesc,
în care eroul e mereu încrezător.
Fizicianul Nicolae Teclu,
președintele Societăților studenților români pentru serbarea de
la Putna, este un alt brașovean pe care Mihai Eminescu l-a întâlnit
la Viena.
Brașovenii Diamandin Manole și
Teodor Nica au fost și ei prezenți la Universitatea din
Viena, în aceeași perioadă în care a studiat acolo și poetul.
Gheorghe Nica, tatăl lui Teodor Nica, a fost unul dintre
susținătorii financiari ai „Gazetei de Transilvania” și unul
dintre membrii fondatori ai Liceului „Andrei Șaguna”. El oferă
diferite sume destinate, printre altele, în 1883, editării
volumului de poezii scrise de Eminescu și susține financiar
călătoriile poetului la Viena, pentru tratament.
Teodor Nica devine un apropiat
al lui Mihai Eminescu. Ca bibliotecar și director al Bibliotecii din
Iași, din august, respectiv, septembrie 1875, apoi ca revizor
școlar, din iulie 1875 și până la căderea guvernului
conservator, în iunie 1876, poetul comunică intens cu Teodor Nica -
acesta ocupă postul de director în Ministerul Cultelor și al
Instrucțiunilor Publice. Când Eminescu va veni ca ziarist la
„Timpul”, în București, de la „Curierul de Iași”, îl va
vizită pe dr. Teodor Nica, împreună cu Ion Slavici.
Același Teodor Nica se implică în
obținerea pensiei pentru Veronica Micle, iubita poetului. Numele lui
apare și în anul îmbolnăvirii lui Eminescu, într-un proces
verbal încheiat pe 29 iunie, la locuința lui Slavici, de unde
s-a luat pentru poet un costum de haine, o cămașă, o pereche de
pantaloni de noapte, după care s-a aplicat sigiliu pe ușa camerei.
Constantin Popazu este un medic
brașovean care a fost, și el, foarte apropiat de Mihai Eminescu.
Medicul era văr primar cu criticul Maiorescu. În 1883, când
sănătatea mintală a poetului se șubrezea de la o zi la alta,
fiind tratat la București,
la „Caritasul lui Șuțu”, unde era internat, Constantin Popazu e
de părere că la Viena va fi tratat mai bine. Și Constantin Popazu
și sora lui Maiorescu, Emilia (căsătorită Humpel, care deschisese
la Brașov un institut francez) erau de părere că Eminescu nu e
bine tratat în spitalul din București. Maiorescu, deși nu credea
că tratamentul la Viena va fi util, cedând insistențelor vărului
și surorii, ajutat de mai mulți prieteni, adună 3000 de franci și,
la 1 noiembrie 1883, poetul pleacă spre Viena în compania
prietenului A. Chibici-Revneanu și a gardianului de la spitalul
doctorului Șuțu. În gară la Brașov, unde coboară pentru câteva
ore, pe scările vagonului, Eminescu a strigat cu voce puternică Trăiască România unită! La fel, în gară la Viena,
crezându-se tot într-o gară transilvăneană, strigă, la
coborârea din tren: România liberată, România liberată! (scena e povestită de Sextil Pușcariu în „Memorii”, invocând
mărturiile lui Constantin Popazu).
Internat în ospiciul doctorului
Obersteiner, la Ober Dobling, după două săptămâni în care s-a
aflat într-o stare „aproape alienabilă”, letargică, își
revine. Îi trimite o scrisoare prietenului său Chibici-Revneanu, în
care notase, printre altele: Nu sunt deloc în stare să-mi dau
seama de situația cumplită în care am trecut, nici de modul în
care am fost internat în ospiciul de alienați. Boala intelectuală
mi-a trecut, deși fizic sunt destul de prost. Își dorea să se
întoarcă în țară, unde să se sature de „mămăliga
strămoșească”. Această scrisoare a lui Mihai Eminescu,
considerată de Maiorescu a fi un minunat document psihologic,
aflată în patrimoniul Muzeului Prima Școala Românească
din Brașov, va fi prezentată publicului pentru prima dată azi, 15
ianuarie 2023, cu ocazia zilei dedicate poetului Mihai Eminescu și
Culturii Naționale.
Medicul Constantin Popazu a încercat
de mai multe ori să îl scoată din spital pentru vizite scurte, dar
a întâmpinat refuzul categoric al poetului. O dată reușește să
îl scoată la plimbare, în trăsura cu geamurile acoperite de
perdele, iar cu altă ocazie îl duce în vizită la familiile a doi
medici vienezi reputați.
Starea lui se ameliorează din zi
în zi și dacă progresul spre bine se va face, tot așa de grabnic
ca până acum, atunci este bună speranță că peste puțin timp va
putea ieși din institut… Eri am conversat cu el aproape o oră…
De câteva zile a început a citi câte ceva.. Cu un cuvânt merge
spre bine… Cred că o călătorie (poate în Italia) i-ar prinde
bine, ba chiar este indicată…, îi scria Popazu lui Maiorescu
în ianuarie 1884. Propunerea a fost recepționată și, ca urmare,
începând cu 26 februarie, însoțit de prietenul său Alexandru
Chibici-Revneanu, Eminescu pleacă în Italia. Apoi se întoarce în
țară. Pentru o perioadă continuă tratamentul la Botoșani. Mai
târziu, pe când locuia în București, este din nou internat în
Sanatoriul Caritas. Se stinge din viață în ospiciu, la 15
iunie 1889.
Mai multe informații:
https://casasfatului.ro/2022/01/15/prietenii-brasoveni-ai-poetului-mihai-eminescu/
https://basilica.ro/mihai-eminescu-marturii-brasovene/
***