A asculta în tăcere e o artă

- A asculta în tăcere este o artă... (...) Caută să-ți amintești ultima convorbire interesantă pe care ai avut-o cu un prieten. Probabil că tăceai când el îți vorbea. Dar oare într-adevăr îl ascultai? Cred că te mulțumeai să-i prinzi începutul unei idei pe are o duceai dumneata la capăt în câteva secunde, apoi începeai să-ți pregătești replica stârnită de acea idee. Sau poate că vorbele prietenului îți ofereau atâtea "posibilități", încât gândurile dumitale se prefăceau într-un vălmășag greu de strunit. Nu ascultai, ci auzeai niște vorbe fără conținut, așa cum se întâmplă când derulezi o peliculă. Îți ascultai propriile gânduri și auzeai niște vorbe străine... Uite! Chiar în clipa asta te-ai îndepărtat de la ideea mea pentru a asculta o idee a dumitale, și anume că ultima mea frază ar trebui inversată pentru a suna cât mai clar: Auzeai vorbe străine și îți ascultai propriile gânduri... Dacă nu ți-aș fi atras atenția... De fapt, am vrut să-ți demonstrez hic et nunc înțelesul exact al artei de a asculta în tăcere... (...)

Am zâmbit, am dat din cap, hotărându-mă să învăț arta de a asculta în tăcere.

Cu acest text particip la jocul Citate favorite găzduit de Suzana.

Fragmentul este copiat din Cuvânt înainte la romanul polițist Trandafirul alb scris de Constantin Chiriță; Editura Eminescu, București, 1974.

Aproape Pluto si aproape copacei

E tare greu să scriu o introducere după o absență prea mare... Așa că nu o scriu. Nu scriu nici că am revenit pe termen lung – am crezut asta și cu altă ocazie și nu mi-a ieșit - nimic rău, doar mult de lucru și program aiuristic. Scriu – mno, tot e un fel de introducere – că particip la prima tema de la Transformări creative – iunie 2023: borcan (adică, transformarea unui borcan într-un obiect decorativ). Temele pentru celelalte trei săptămâni din iunie: 2. sticlă; 3. pahar/cană/farfurie; 4. la alegere.

Cândva – în negura istoriei personale – am decorat un borcan în Pluto (capul lui Pluto, unul dintre personajele lui Walt Disney) – suport pentru creioane, pixuri, alte cele. Atunci am realizat tot capul câinelui, dar semăna mult mai bine cu Pluto pentru că am folosit un botic lung. În fine...

Borcanul ales l-am învelit în piele bej. Urechile, mustățile, sprâncenele și limba sunt tot din piele. Ochii i-am desenat pe carton și i-am decupat. Boticul e din plastic negru, de la un cățel de pluș pe care nu-l mai am.

Gura e conturată cu marker negru (pe pufii de piele nu s-a colorat prea frumos - nu am avut la îndemână vopsea neagră).

Fiind restantă și la Salvăm păpuși – pe Provocări verzi – am lucrat trei pomișori despre care-mi imaginez că seamănă cu acei copăcei ai lui Lorax. Mi-a plăcut animația, mi-au plăcut copăceii aceia ciudați și mi-a plăcut Lorax (v. link mai jos). Am combinat două provocări, altfel spus.

Am folosit material plușat, maro cu picățele negre (material rămas de la niște foste huse pentru scaune). Am rătăcit, cumva, poza cu bucata de material folosită și bețișoarele pentru frigărui introduse în doi dintre cilindrii catifelați. În al treilea cilindru am introdus un pix – ideea mi-a venit pentru că un pix prezentat de Suzana la un moment dat mi-a plăcut atât de mult încât îmi tot revine-n memorie.

Sigur că pixul meu nu-i la fel de simpatic, da-mi place, mai ales că se aud ochii cum joacă-n orbite atunci când folosesc pixul – e amuzant.

Coroana copăceilor e din fir de lână – am înfășurat ca pentru pompon dar nu am tăiat firele, ci le-am prins la mijloc și apoi le-am cusut pe trunchiul plușat. Bețișoarele de frigărui (respectiv pixul) susțin copăceii pe verticală.

E provocarea pierdută: Copacii fermecați ai lui Lorax...

Din păcate, am uitat de Vivi, mesagera. Hm. Nu știu pe unde este, dar o găsesc – sper!

Speranta de viata politicieni

În iunie 2022 au apărut rezultatele unui studiu condus de cercetători de la Oxford Population Health, cu privire la speranța de viață a politicienilor.

S-au avut în vedere politicienii din 11 state considerate bogate: Australia, Austria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Marea Britanie, Noua Zeelandă și S.U.A..

Datele analizate care au fost disponibile sunt dintre anii 1945 și 2014, dar analiza a variat între 1816 (Franța) și 2017.

Deoarece studiul a avut în vedere statele cu venituri mari cercetătorii atrag atenția asupra faptului că e posibil ca rezultatele să nu fie valabile la țările cu venituri mici și medii.

Dr. Laurence Roope, cercetător principal la Oxford Population Health, a declarat:

(...) Rezultatele arată că speranța de viață a politicienilor de astăzi este foarte mare în comparație cu cea observată în prima jumătate a secolului XX. (...) Diferența între ratele de mortalitate a început să crească cu o jumătate de secol mai devreme decât creșterea inegalității veniturilor din anii 1980.

Altfel spus: nu doar veniturile mai mari (în sine) le dau politicienilor de azi o speranță de viață mai mare decât a celor pe care îi reprezintă.

Studiul a fost publicat în Jurnalul European de Epidemiologie (The European Journal of Epidemiology)

Pentru amănunte privind studiul:

https://www.ox.ac.uk/news/2022-06-24-new-study-finds-politicians-typically-enjoy-longer-lives-general-populations

Caseta din carte si semne de carte

În luna mai am ratat jocurile care se desfășoară în blogosferă, și la care obișnuiam să particip...

În cazul jocului Transformări creative – mai 2023 a fost despre a modela cărți, ziare, reviste. Patru teme: trei impuse, una la liber – am început ca la examen, cu subiectul pe care-l știu cel mai bine: tema doi – o carte, o revista, un caiet de folosit aproape în întregime. Dar am ratat predarea. 😊

Primul gând mi-a fost: n-aș putea tăia o carte. Ha! Mi-am amintit de cartea pe care efectiv, mai apoi, am ciopârțit-o cu pasiune! Consider că am citit multe cărți, în timp, dar până la această carte n-am dat de una care să mă enerveze prin modul în care e scrisă... 

Cică, e thriller fantastic (polițist + SF!) Uau! „Pendulează cu delicatețe între realitate și imaginar (declară cineva, pe coperta ultimă a cărțuliei tipărită cu litere minuscule și care are 214 pagini!!!) Am primit-o când am cumpărat nu știu ce ziar, și era sigilată în folie de nailon.

E! Și din această carte am făcut o casetă.

Aveam ideea aceasta de mulți ani – tot văzusem prin filme și-mi plăcea.

Am decupat-o cu un cuțit pentru hârtie, după ce am conturat un dreptunghi folosind un ac pentru trasat pe metal (să se vadă semnul pe cât mai multe pagini) și am tăiat circa 20 de pagini deodată. După ce am nivelat, cu șmirghel, decupajul, am lipit (superficial) paginile între ele apoi am lipit bandă adezivă din hârtie, să definesc caseta din carte.

Fâșiile colorate sunt bandă adezivă din hârtie colorată cu acuarele, după o tehnică văzută pe blogul Suzanei, Universe of my heart. Acuarelele sunt două nuanțe de albastru (am făcut și câteva dungi cu ojă argintie).

Pe fundul casetei am lipit staniol auriu – n-aș fi făcut-o, dar ar fi însemnat să dau de acel text de fiecare dată (și n-am de gând să mă enervez de câte ori deschid caseta făcută din această carte).

Am în bibliotecă vreo câteva cărți care nu mi-au plăcut (unele le-am citit, altele doar le-am răsfoit) – nici la anticariat nu le-au primit! Cele mai multe dintre aceste cărți neplăcute sunt ediții vechi (multe au autori români), dar sunt și câteva mai noi, moderne. Între acestea, una m-a enervat de-a dreptu’ nu doar că nu mi-a plăcut: Hoții de timp, de I. B.- cartea pe care am transformat-o în casetă.

Am încercat să citesc această carte dar... uau! E atât de bine scrisă... că n-am înțeles nimic – e peste nivelul meu de înțelegere, deh. Am recunoscut ceva din stilul Agathei Christie, din stilul lui Raymond Chandler (partea cu ceea ce autoarea își imaginează că-i umor). Unele dintre personaje sunt făcute cunoscute prin porecle: Diva, Mustăcioasa, Casnica... Asta-i și-n stilul lui San Antonio (Frédéric Dard, pe numele lui).

Sigur că e greu să fii original după sute de ani în care scriitorii și-au așternut pe hârtie gândurile, au dat frâu liber imaginației și și-au dovedit talentul, dar aici prea sare în ochi un melanj de stiluri și expresii (multe îmi sunt cunoscute dar nu pot identifica autorii).

Exemple din câteva fraze care m-au enervat:

1. M-a umplut profesional – e povestit la persoana întâia și naratoarea e ceva jurnalistă (așa am dedus dar, poate, o avea altă profesie și cum n-am citit cartea integral...)

2. Diva, de frică, s-a scăpat pe ea, că tot avea diaree – și chestiile astea sunt cam la ordinea textului (zic că tot de pe la San Antonio s-a inspirat – amintesc numai acest autor pentru că numai in cazul lui am mai insistat să citesc răsfoiesc două cărți în acest stil scabros).  

3. Femeile frumoase pun lumea în mișcare. (...) Bărbații vor femei frumoase. De ce ar vrea femei urâte, care să le facă doar copii urâți?” (am citat din memorie). Stupiditatea afirmației (dincolo de nevoia autoarei de-a fi interesantă cu orice preț) sare în ochi: un bărbat urât, cu o femeie frumoasă, ar putea avea copii urâți.

Înainte de a nu vă mai plictisi las două imagini cu text din cartea transformată în casetă... Prima pagina și altele trei, la întâmplare.

(Nu merită să descărcați foto pentru a citi textul, dar... Poate sunt doar piticii mei aliniați)

Acum, ce să zic... Nu zic că-i proastă cartea, 😉 zic că pe mine m-a enervat de-a dreptul! De-aș fi citit-o integral s-ar fi putut spune că mi-a fost furat timpul. Unul dintre personaje zice (între alte banalități): nu fiți proprii voștri hoți de timp.

Am scris despre carte pentru a motiva de ce nu m-a durut sufletul s-o ciopârțesc.

Semne de carte din agrafe de birou, carton și hârtie

Având o casetă din carte mă gândeam ce-o să pun în ea... Și mi-a venit ideea de a pune în ea semne de carte.

Cu mai mult timp în urmă am confecționat opt semne de carte, după indicațiile găsite într-un videoclip postat tot de Suzana, folosind hârtie decorativă și inimioare adezive primite (între altele) de la MNiko (Explorator prin viață) dar mi-au rămas doar două.

Am adăugat aici și semnele de carte pentru că tot erau făcute.