Constitutia, in anumite conditii, permite oricarui cetatean
român sa aleaga si sa fie ales:
Art. 37 - Dreptul de a fi ales: (1) Au dreptul de a fi aleşi
cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16
alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice,
potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua
alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera
Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin
33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a
fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
Daca impotriva celor care aleg nu am prea multe de comentat
am ceva de comentat atunci cand e vorba despre oamenii dintre care trebuie sa
alegem nu pentru ca vrem sa alegem dintre ei, ci pentru ca trebuie sa o facem
pentru ca ei ne sunt propusi. De ce sunt propusi?! Poate pentru ca au bani si
sustin partidul care-i propulseaza? Poate pentru ca sunt oameni de paie?! Poate
pentru ca sunt saraci - la propriu si la figurat - dar lacomi si obedienti?
N-am idee… Cert este ca ceva ar trebui sa se schimbe in privinta celor dintre
care trebuie sa alegem. Sa aiba macar bacalaureatul, nu sa-l obtina la varsta
de 36 de ani dupa ce au obtinut diverse functii politice, si sa “urmeze” mai
apoi cursurile a cate doua facultati, facand cate doi ani in unul (pentru ca e
posibil si permis) si obtinand diplome de licenta si apoi de master in numai
cativa ani cand ei nu au fost capabili sa obtina o diploma de bacalureat in
anii cand prea multe - in afara de a invata - nu aveau de facut.
Desigur, exista multi oameni isteti care nu au obtinut o
diploma de bacalaureat pentru ca nu pot invata pe de rost cantitati enorme de
informatii, dar acestia vorbesc corect limba romana, ba mai stiu, corect, si
macar cate o limba straina si nu vor spune in loc de “ejectat” “ejaculat”, nici
“branconier” in loc de braconier. Ghinionul lor si, poate, al nostru, al
celorlalti, dar fara (macar) diploma de bacalaureat n-ar mai trebui sa fie
permise candidaturile.
Unii, ajungand la inchisoare, au scris carti… stiintifice,
desi in realitate nu au dovedit ca au citit macar o carte cu poze. I-a lovit pe
toti inspiratia, desigur. Inspiratie au multi alti cetateni rom
âni care publica pe rupte fel si fel de
truisme, compilatii de prin diverse carti si/sau bloguri, traduceri de pe
blogurile straine si românii care citesc doar cartile acestor scribareti dau pe
spate, neputand recunoaste plagiatul si gratuland pe toti cei care critica o
astfel de “opera” ca fiind invidiosi pe succesul “scriitorului”, dar cu acestia
este
alta poveste (legatura
externa).
Cetatenii care vor sa fie alesi in functii politice ar
trebui sa-si publice curriculum vitae si declaratia de avere inainte de a se
inscrie pe liste sau imediat dupa ce s-au inscris, pentru a sti si noi cui
oferim votul. Cei care se inscriu pentru anumite posturi sau functii trebuie sa
aiba hartiile necesare pentru a fi eligibili inainte de a se inscrie sa candideze,
nu sa le obtina in timp ce exercita o functie sau ocupa un post.
Poate ca de s-ar schimba legea electorala si nu s-ar mai
permite candidaturara tuturor incultilor s-ar schimba ceva in bine si pe aici.
Problema nu e ca unii n-au idee de limba româna, problema este ca acesti oameni
- mai ales cei foarte tineri - nu stiu cum sa conduca o natiune. Ce poate face
un copil in varsta de 23 de ani care ocupa un post de deputat? Nu e vorba ca ar
fi prost, ci doar nepregatit pentru a raspunde de destinele unei natii. Desigur
ca exista exceptii si un copil in varsta de 23 de ani ar putea da lectii unora
care au trecut prin viata degeaba si au ajuns la varsta de 60 de ani sau mai
mult, dar acestia nu prea aleg sa candideze la astfel de varste pentru ca au
nevoie de mai mult timp pentru a-si contura cariera profesionala, pentru a se
hotari ce doresc sa faca in viata pentru ei si pentru altii.
Unii ar spune ca ar insemna ingradirea unor drepturi ale
cetateanului: dreptul de a fi ales. Nu e adevarat. Dreptul de a fi ales ramane,
doar ca se schimba conditiile de eligibilitate. Poate ca ar fi si mai putini
politicieni acuzati ulterior de plagierea lucrarilor de licenta, dar mai ales a
lucrarilor de doctorat. E penibil sa vezi un agramat cu diploma de doctor.
Adica… cine crede ca si-a luat pe bune diplomele? Nu si-ar fi obtinut nici
diploma de bacalaureat, pentru ca nu ar fi putut promova la limba si literatura
româna.
Nu avem nevoie nici de indivizi care au impresia ca sunt
diferiti de “cetatenii simpli” si au nevoi mai mari si nici de cei care nu stiu
care sunt statele membre U.E. sau care sunt puterile in stat. Poate ca la
intalnirile cetatenilor cu cei care vor sa fie alesi ar trebui sa li se
adreseze intrebari tehnice, de genul “care sunt atributiile presedintelui?” “care
este rolul parlamentului, cate camere are si care sunt acestea?” Iar daca vin
cu promisiuni sforaitoare ar trebui intrebati cum cred ei ca vor reusi sa-si
indeplineasca promisiunea avand in vedere o opozitie politica puternica.
Si ar trebui sa se interzica “migratia” de la un partid la
altul. E de inteles ca exista situatii in care cineva nu se mai simte
compatibil cu gruparea pe care a ales-o, dar daca renunta sa aiba dreptul de a
se inregimenta in alta grupare abia in urmatorul ciclu electoral.
Din intelepciunea
unor politicieini:
Daniel Funeriu, fost ministru la Educatie, fara diplome
echivalate in RO, asa cum orice alt cetatean e obligat sa faca daca doreste
sa-i fie luate in considerare studiile din strainatate: Aşa cum scrie în
DEX, cuvântul “coleg” este neutru, nu este de fel feminin.
Theodor Paleologu, fost ministru la Cultura: Motivul pentru
care am intrat în politică e mânia, dar nu aia a lui Ahile din Iliada.
Marian Vanghelie: De cele mai multe ori, cei mai buni lideri
sunt ăia care când deschideau frigiderul nu aveau nimic în frigider. As zice ca
ar fi bine daca am reusi sa ne ferim, deocamdata, de acest gen de “lideri” - nu
de alta, dar cei mai multi au dovedit ca ajunsi in functii vor sa-si umple
frigiderul astfel incat sa le ajunga o mie de ani, desi nu reusesc sa formuleze
corect o propozitie formata din subiect si predicat. Dupa spusele fiicei unui
fost presedinte ales unii stiu sa formuleze fraze - dar chiar si asa, nu se
dovedesc mai inteligenti decat altii.
Monica Macovei, fosta ministra la Justitie si multe altele
mai apoi, acum europarlamentar: M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu
Nelson Mandela.
Ioana Petrescu, fosta ministra la Finante (o tanara
speranta): E îmbucurător că oamenii mănâncă pâine şi foarte mulţi oameni săraci
consumă acest aliment.
Gabriel Oprea, fost vicepremier si multe altele: Avem, în
momentul de faţă, un număr de aproximativ două victime care au fost înecate.
Victor Ponta, fost prim-ministru si fost doctor in ceva,
dupa o vizita in Afganistan: Dacă i-am convins si pe talibani să tragă cu
racheta si pe americani să tragă alarma înseamnă că sunt foarte bun.
De acord cu fostul presedinte de pana in 2014, dar ar trebui
sa-si extinda afirmatia si la foarte multi dintre ceilalti politicieni: Eu nu
sunt nici intelectual, nici altceva.
Nu stiu cum e in cazul altor cetateni, dar eu m-am saturat
de indivizi travestiti in politicieni, fomisti care vor sa fie alesi numai
pentru a se imbogati peste noapte din banii publici, prin ordonante de urgenta
date in folos propriu si sub scutul imunitatii parlamentare.
Pe scurt: m-am
saturat de parveniti si politruci.