2024-10-30

Violența domestică împotriva barbatilor

Probabil, unii vor gândi că nu s-a rezolvat cu violența domestică împotriva copiilor și femeilor și asta vine cu violența domestică împotriva bărbaților! Violența domestică nu va avea o rezolvare totală, chiar dacă scade numărul de cazuri. Oricum, numărul real de cazuri rămâne necunoscut deoarece cazurile de violență domestică sunt cele mai rar raportate. Bărbații, în special, evită să se plângă - se tem că nu vor fi crezuți, le e rușine să recunoască faptul că partenera îi abuzează, le e teamă de ridicol și sunt aproape siguri că nu vor avea cine știe ce sprijin... Motivele de a nu reclama și de a rămâne într-o relație toxică sunt cam aceleași ca și în cazul femeilor abuzate in familie. Abuzatori - când e vorba de familie - pot fi nu numai partenerul/partenera, ci și unul dintre părinți, copiii adulți.

Femeie furioasa
Violența domestică împotriva bărbaților e întâlnită mai des decât își imaginează unii; e raportată extrem de rar și nici nu se discută in societate despre aceasta, nefiind tocmai recunoscută, și ar trebui - ori e egalitate de drepturi și de șanse ori nu e. Stereotipuri gen bărbații sunt puternici, de acțiune, bărbații nu plâng și nu se plâng etc. par că au condus, după vreo patruzeci de ani de feminism, la ideea că numai femeile pot fi victime ale violenței domestice.

Ce mi-a venit să scriu despre violența domestică împotriva bărbaților?! Am văzut de curând un documentar cu un tip, fost olimpic de echitație care antrena oameni care doreau să participe la Olimpiade. Una dintre cliente s-a simțit ignorată de antrenor și a început să-l șicaneze. Între altele, mințea pe rețele de socializare că omul e violent s.a.m.d.. Femeia în cauză și iubitul ei locuiau la fermă cu Michael Barison, antrenorul, și partenera lui care avea doi copii dintr-o relație anterioară. Bărbatul, simțindu-se amenințat in propria-i casă, a sunat la poliție de câteva ori, cerând să fie scăpat de individă. Polițiștii nu l-au prea luat în seamă considerând că e o dispută între chiriași și proprietar. Abuzatul și-a luat familia și s-a mutat, temându-se de vreo nebunie a femeii, femeie care amenința că le va face rău cailor (a afirmat că el a amenințat-o astfel, iar ea a montat in grajd aparatură de înregistrare). Se pare că ceea ce l-a înnebunit pe antrenor a fost reclamația (fără suport real)  făcută de femeie către o organizație de protecție a copilului (între altele). O astfel de acuzație putea conduce la pierderea custodiei pentru partenera lui. Și atunci a împușcat-o pe clienta care-l șicana. Au avut noroc și ea și el: femeia n-a murit, iar el a fost judecat pentru tentativă de omor - juriul l-a găsit nevinovat pe motiv de nebunie temporară (a fost internat, pentru un timp, într-un spital de psihiatrie). Viața lui a fost distrusă. 

Urmărind documentarul mi-am dat seama că am fost martoră la multe cazuri de violență domestică împotriva bărbaților - și până zilele trecute nu le-am considerat astfel. Cel mai recent exemplu (în desfășurare) e cazul unui cuplu care locuiește în bloc și își parchează mașina aproape sub balconul nostru. Amândoi au trecut de vârsta de 50 de ani. Fără excepție, de câte ori vin de undeva ea este cu gura pe el: ești un prost care nu știe nici să parcheze; nu vezi cum ai parcat, idiotule? prost ce ești, lasă sacoșele alea pe trotuar și multe altele aruncate pe ton arțăgos. O singură dată l-am auzit pe el să zică ceva, pe ton leșinat: da' mai lasă-mă în pace.

Cu ani în urmă, pe holul unei policlinici, un cuplu a ieșit dintr-un cabinet. Pe hol, lume multă. Tipul din cuplu era făcut troacă de porci de femeia care îl însoțea. Între altele, îi zicea bou, bleg și altele asemenea. El, cu capul aplecat, se grăbea să iasă dintre oameni.

În uzina unde am lucrat era de notorietate o femeie care își bătea - la propriu! - soțul (una dintre prietenele mele a fost martoră la două dintre ieșirile violente ale acestei femei cât un munte care avea un soț slab și mult mai scund decât ea. Îl bătea numai dacă venea beat acasă... 

Personal, câteva femei mi-au spus că ele verifică telefonul partenerilor de viață și le-au interzis categoric să pună parolă dacă nu au ceva de ascuns. Pretind și parolele de pe eventuale conturi pe rețele de socializare. Nu am întrebat de ce sunt sigure că ei nu au conturi de care ele n-au habar (nu am vrut să le dau idei).

Sunt multe femei (auzite nemijlocit) care-și umilesc partenerii în public...

Tot ceea ce am amintit (și multe altele) intră in categoria violență domestică.

Violența fizică (bătaia) este mai rară împotriva bărbaților - în special în cazul cuplurilor heterosexuale - dar există, chiar dacă numai ca mușcături, palme, zgârieturi, aruncarea de obiecte spre partener etc..

Violența domestică îmbracă multe forme, nu se reduce la violența fizică. Poate fi verbală, psihologică, sexuală, economică, socială, spirituală, cibernetică.

Semne că într-o relație există forme de violență domestică

Unul dintre parteneri îl înjură, îl insultă și îl critică în mod continuu pe celălalt.

Unul dintre parteneri e rigid în gândire cu privire la rolurile fiecărui sex (aici am ca exemplu un amic care consideră că rolul femeii e să aibă grijă de gospodărie, că e sub demnitatea lui să facă ce ar trebui să facă o femeie).

Unul dintre parteneri îl suspectează pe celălalt că îl înșală și e gelos, adesea, pe persoanele cu care vorbește celălalt.

Unul îl insultă pe celălalt folosind cuvinte sau comportamente cu conotație sexuală, îl manipulează/șantajează pentru a face sau a nu face sex.

Amenințarea de a-și face rău (sinuciderea, de exemplu), de a face rău copiilor sau animalelor de companie (când există) și altele sunt tot o formă de violență domestică.

Unul dintre parteneri controlează finanțele cuplului și are ieșiri nervoase când celălalt vrea anumite sume (pe care trebuie să le justifice, să arate mereu bonurile când face cumpărături etc.). Sau unul dintre ei îl umilește pe celălalt în fața prietenilor/rudelor pentru salariul său mai mic.

Tot semn de violență domestică (abuz din punct de vedere spiritual) este atunci când unul dintre parteneri nu permite celuilalt să își urmeze religia, tradițiile sau îl forțează să urmeze altă religie sau practici religioase. Când îi discreditează, îi ia în râs credința sau obiceiurile religioase tot abuz spiritual se numește, ca și atunci când unul îl manipulează/șantajează pe celălalt să își încalce anumite principii spirituale.

Fie că sunt femei sau bărbați, despre cei care au parte de astfel de manifestări in familie se poate spune că au o relație abuzivă, toxică.

Femeile poate că nu-și iau la pumni partenerii, dar sunt femei care pot face din niște bărbați sănătoși niște bărbați frustrați. Evident, e valabil și invers, dar asta se știe, se discută, se cheltuiesc bani pentru a ajuta victimele s.a.m.d.. Nu doar unii bărbații sunt narcisiști și se cred buricul Pământului, sunt multe femei narcisiste care se cred buricul Pământului. Să le spună cineva că Pământul nu are buric. 

Cine ridică și problema violenței domestice împotriva bărbaților nu e antifeminist, ci doar echidistant. 😏

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/pbortot-5539359/

Ocupații de sezon-mini lego. MFC

Miercurea fără cuvinte la Carmen, pe blogul Între vis și realitate.

Zambila roz din plastic, mini lego

Mini lego de montat: zambila și papagal

2024-10-29

Alegeri prezidentiale - interviuri

Candidații la alegerile prezidențiale din acest an sunt 14 (între care 4 se declară independenți). 

Citind lista constat că de unii nu am auzit vorbindu-se (și nu știam nici de existența unor partide). E drept, la televizor văd ceva numai conjunctural - cu toate acestea, despre unii știu, pentru că apar des, in interviuri plătite serios (din bani publici, în mare parte). Chestia asta cu plătitul face ca cei care candidează să nu aibă șanse egale - un independent fără o căruță de bani, de exemplu, reușește greu spre deloc să își facă cunoscut programul la nivel național. Cei din partidele cartel mari au cele mai multe șanse.

Pentru că urmăresc, între altele, Starea Nației, cu Dragoș Pătraru, am aflat că unii dintre candidații la alegerile prezidențiale au acceptat invitația de a discuta pe canalul de YT (fără a plăti pentru interviu). Interviurile sunt înregistrate și vor fi difuzate săptămâna aceasta, începând de azi, până vineri inclusiv, și săptămână viitoare. 

Starea Nației

Între cei care au acceptat invitația sunt Elena Lasconi, Cristian Diaconescu, Victor Orban, Mircea Geoană, George Simion, Ana Birchall, Kelemen Hunor. Pe aceștia mi-i amintesc și sper să nu mă înșel (nu am luat notițe).

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu (frații Cici, cum au fost numiți) nu au acceptat întâlnirea cu Dragoș Pătraru. Aș zice că nu e de mirare - cei doi nu prea au cuvintele la ei, iar când le au... uneori îi auzi și-ți zici unde dai, și unde crește cucuiul.

Despre cei mai mulți amintiți aici (și despre oamenii din jurul lor, despre trecut) știu de la Valeriu Nicolae, care găzduiește Starea impostorilor. Fratemeleu, câți impostori la vârful politicii românești și în diferite funcții! Nicio mirare că aproape totul funcționează, în România, în virtutea inerției.

Starea impostorilor
(în episodul 74 puteți afla cine este Valeriu Nicolae)

Concluzie. Poate mai e cineva care vrea să știe mai multe despre cei care candidează la cea mai înaltă funcție în stat... V-am zis unde-i puteți asculta, vedea. 😏

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/souandresantana-61090/

Din Șocul viitorului, de A. Toffler

Alvin Toffler a publicat Șocul viitorului in anul 1970. Am ales din această carte câteva paragrafe - pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

A vorbi despre libertatea absolută de a alege sau de individualitate totală, înseamnă a nega o formă de comunitate sau societate. Ironia este că cei ce se plâng cel mai tare că oamenii nu se pot asocia sau comunica unii cu alții sunt adeseori aceia care cer un mai mare individualism. Cu cât oamenii sunt mai individualizați, cu atât le este mai greu să-și găsească o identitate (Karl Mannheim, sociolog). 

Oamenii reacționează diferit la șocul viitorului. Simptomele variază și ele în funcție de stadiul și de intensitatea bolii, mergând de la neliniște, ostilitate față de orice formă de autoritate și violență aparent lipsită de sens până la suferință fizică, depresie și apatie. Victimele lui fac adeseori cotituri stranii in ce privește interesul și stilul de viață și încearcă să se "închidă în cochilia lor" printr-un total refuz pe plan social, intelectual și moral. Ele se simt in permanență "persecutate" și hărțuite și vor cu disperare să reducă numărul deciziilor pe care trebuie să le ia.
Numai atunci când un fapt nou nu reușește să-și găsească locul, atunci rezistă clasificării, se produce reacția de orientare. Până ce nu va reuși să integreze acest nou fapt în concepțiile sale sau nu-și va modifica părerea despre lume, el va trece printr-o puternică agitație și neliniște. Reacția de adaptare = stres!
Schimbarea e nu numai necesară vieții, este viața însăși. În consecință, viața e adaptare.

Simptomele frapante ale crizei confuzionale din jurul nostru - folosirea  tot mai largă a drogurilor, creșterea misticismului, exploziile repetate de vandalism și violența necontrolată, politica nihilismului și nostalgia, apatia bolnăvicioasă a milioane de oameni - pot fi înțelese mai bine dacă recunoaștem legătura dintre ele și șocul viitorului.

Palpitațiile, tremurăturile, insomnia sau oboseala neexplicată pot semnala suprasolicitarea, tot așa cum confuzia, iritabilitatea neobișnuită, plictiseala profundă și un sentiment alarmant că lucrurile ne scapă de sub control sunt semnale de alarmă psihologice.

Unii oameni capătă un sentiment de serenitate chiar în mijlocul agitației din jur nu pentru că ar fi imuni la emoție, ci pentru că au găsit modalitatea de a include doza adecvată de schimbare în viața lor. Căutarea acestui optim e poate același lucru cu căutarea fericirii.

Publicând prima sa lucrare, Șocul viitorului, Alvin Toffler (n. 4.10.1928 - d. 27.06.2016) a creat o nouă disciplină, futurologia, prin studiul schimbării și impactul acesteia asupra afacerilor și culturii.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/thedigitalartist-202249/

2024-10-27

Valabil 60 de minute

În Brașov - probabil că în multe alte orașe - un bilet de autobuz e valabil timp de 60 de minute: urci-cobori în-din câte autobuze vrei/ai nevoie până expiră timpul. Un lucru bun. 

Sâmbătă am bântuit cu o prietenă prin oraș - era în trecere prin Brașov a doua zi dimineață pleca mai departe. A făcut ceva cumpărături și le-a pus în rucsacul meu. Pe la ora 16:30 ne-am despărțit, ea urmând să întâlnească și alți prieteni. 

Am plecat direct unde aveam întâlnire mai mulți, încă de la ora 16. Pe la cinci și ceva sună telefonul. Era prietena de care abia mă despărțisem - în acel moment mi-am dat seama că lucrurile cumpărate de ea sunt la mine! Exact motivul pentru care mă suna. Mă scuz față de cei prezenți - după ce că întârziasem (anunțând, evident) acum plecam iar, să revin mai târziu. Pentru că nimeni nu venise cu mașina am luat autobuzul pe care mi l-au recomandat pentru a ajunge unde aveam întâlnirea foarte scurtă. Mai aveam la mine o "jumătate" de bilet (biletele sunt numai pentru două călătorii - pentru una singură nu există).

Pe la ora 18 (plus/minus cinci minute) urc in autobuzul 32, ștampilez (validez) biletul, văd că e ștampilat - uneori se vede foarte șters scrisul - și-mi văd de drum. Ajung la destinație, îi dau prietenei cumpărăturile, mai stăm un pic de vorbă până vine un autobuz care să mă ducă de unde am venit. Urc in autobuz și-mi zic "să fiu sigură că mă încadrez in timp". Scot ochelarii "pentru citit" și mă pufnește râsul! Or fi zis călătorii că sunt sărită... Apoi m-am îngrijorat un pic: dacă vine vreun controlor? Oricum, nu avea rost să cobor pentru că nu aveam de unde cumpăra bilet - șoferii vând numai în anumite autobuze. Se mai poate plăti cu cardul, în unele, sau cu o aplicație pe telefon și, desigur, există abonamente, pe card special (nu e cazul meu).

Pe bilet se ștampilează ora la care a fost validat (ora și minutul), ziua, luna, anul. Pe biletul meu scrie așa: 04:24; 01/01/2020. Era 26 octombrie 2024, dar "validatorul" trăia în trecut. Cineva a făcut o glumă: "începutul sfârșitului democrației în lume".

Bilet două călătorii cu autobuzul în Brasov

S-a mai întâmplat să nu funcționeze "validatoarele", să nu se vadă aproape deloc ce scrie pe bilet, dar pe asta nu am mai pățit-o - dacă am mai pățit-o nu știu, de fapt, deoarece nu fac des călătorii pentru care să fie suficient un bilet și, de regulă, nu scot ochelarii să văd ce scrie...

Deh, se mai întâmplă, nu-i capăt de lume, dar nu se știe niciodată care poate fi reacția controlorilor; controlorii pe care am avut ocazia să îi întâlnesc în ultimii ani sunt, de regulă, ok - s-ar fi cercetat ce și cum și, probabil, s-ar fi lămurit situația. 

2024-10-24

2024-10-20

La mulți ani, Carmen!

De ziua ta, Carmen, o felicitare online de la noi. 💗  🌹 Și gânduri bune! 💐


Felicitările, gândurile bune, acasă la Carmen: Între vis și realitate. 🍰 

🌹La mulți ani, Carmen! 🌹
🌹
Reproduc mai jos dialogul celor doi micuți pentru că nu m-am descurcat să fac mai mari bulele.

Zice micul cu urechi aurii și trup argintiu:
- Hei, Bulgăraș! Azi, Carmen mai prinde un trandafir in buchetul vieții!
- Știu, Urechiușe de aur! Caut trandafiri cu petale de aur ca părul ei! 
Să culegem inimioare!

Sursa foto cu cei doi mici blanosi: 

Scrisul și bulinele le-am adăugat în programul online gratis: 

Carmen dragă, am scris pe blogul tău ceea ce îți transmit, ceea ce îți doresc! 💞

2024-10-17

Castelul liliecilor. RiO

Alungați de oameni, liliecii s-au hotărât să stea cât mai departe de aceștia, lăsându-i pradă diferitelor insecte ale nopții pe care oamenii - isteți precum se cred - le combat cu chimicale. 

Un liliac in zbor langa un castel înconjurat de munți și ape

Liliecii, care mai de care, au ajuns - cu mic, cu mare - la castelul ascuns între munți, pe un mal de apă. Se vor lupta pentru adaptare, dar măcar știu că mai apoi le va fi bine. Se vor înmulți prea mult și vor da iama prin sate și orașe? Posibil, dar ei sunt mult mai rapizi decât ursul brun și vor dispărea-ntr-o clipă după ce s-au hrănit. În plus, e cam greu, spre imposibil, omului, să-i vâneze cu pușca. Oh! Ce nu pare că știu liliecii e faptul că omul e foarte inventiv și când e vorba despre a face rău - afirmând că el doar se protejează. Se apără așa de bine oamenii încât vor fi vinovați de propria extincție.

N-ar fi prima dată când celelalte viețuitoare resping liliecii, neînțelegându-i sau temându-se de ei. De la începutul Lumii au făcut unele greșeli - cine nu face?! - dar au făcut și lucruri bune. 
Liliacul din poveste își amintește cum, la începutul Lumii, Creatorul le-a spus păsărilor și mamiferelor să-și aleagă fiecare unde să trăiască. Păsările au ales un loc, mamiferele alt loc - lumea era mare și multe locuri minunate avea. 
La un moment dat animalele au hotărât o mare petrecere pentru a-și aniversa existența și a se cunoaște mai bine. Voios, Liliacul s-a pregătit de petrecere netezindu-și părul, lustruindu-și aripile și gheruțele. Și-a zburat spre locul petrecerii. În drum, a văzut-o pe Zebră și a salutat-o cu bucurie, strigându-i: Frumoasă noapte pentru petrecere!
- Hei, Liliac! Oprește-te imediat! îl somează Zebra. Unde zbori așa grăbit?
- La petrecerea animalelor! răspunde vesel, Liliacul.
- O, nu! Nu ai ce caută la petrecerea animalelor! E numai pentru animale și tu nu ești animal!
- Ba sunt! insistă Liliacul! Am blană și am colți! Toate animalele au!
- Dar ai aripi! Numai păsările au aripi! Pleacă de aici până nu te zdrobesc! Și Zebra a ridicat o copita.
Liliacul a zburat în primul pom. Trist și singur ședea acolo privind cum animalele cântă, dansează, mănâncă... Lacrimile au început să curgă șiroaie pe blană, pe picioare, picurând pe pământ. Și a plâns Liliacul până când a adormit și a ajuns agățat cu capul in jos - era prea trist ca să-i mai pese. Stătea agățat cu capul in jos și lacrimile picurau pe pământ.

Auzind păsările că animalele au dat o petrecere au organizat și ele una, numai pentru păsări. Și-au dat de veste. A aflat și Liliacul și a fost foarte bucuros, gândind că va avea și el parte de distracție. Și-a spălat și netezit părul, și-a lustruit aripile și-a zburat bucuros spre locul petrecerii. În drum, s-a întâlnit cu Vulturul și l-a salutat cu veselie, spunându-i: Frumoasă noapte pentru petrecere!
- Da, frumoasă - zice Vulturul. Dar tu unde zbori așa grăbit?
- La petrecere, desigur! 
- Nu! Nu ai ce caută acolo!
- De ce nu?! Sunt pasăre! Vezi? își desface aripile. Am două aripi, câte una de fiecare parte a corpului.
- Dar și păr închis la culoare și colți mici, ascuțiți. Pleacă de aici până nu te înhaț - și-a clămpănit Vulturul ciocul, și Liliacul a fost la un pas să fie înhățat. 
A zburat Liliacul în primul pom și de acolo privea, trist, încă tremurând de frică, păsările cântând și dansând. Lacrimile îi curgeau pe blăniță până pe picioare și picurau pe pământ. Se legăna Liliacul înainte și înapoi, înclinându-se tot mai mult până a ajuns cu capul in jos; era prea trist ca să-i mai pese și a rămas așa, lacrimile picurând direct pe pământ.

Din acea zi liliecii trăiesc mereu numai ei cu ei, și ies numai târziu în noapte, când majoritatea celorlalte creaturi dorm. Și azi atârnă cu capul in jos și lacrimile lor picură pe pământ.

Notă. Pentru că octombrie e luna dedicată - internațional - liliecilor, pentru Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate, am repovestit - cum mi-am amintit - o legendă: De ce stă liliacul cu capul in jos?

2024-10-10

Boboc mac-mac pe oglinda apei. RiO

La Miercurea fără cuvinte nu am fost prezentă ieri pentru că în mintea mea a fost marți! La câteva minte după miezul nopții am pregătit postarea pentru MFC și am aflat că deja e joi! A fost ciudat! Știam că e miercuri (sunt unele care pot fi făcute doar miercuri!) dar am tot uitat! Neuronul meu se încăpățâna să rămână în ziua de marți. 

Azi a ajuns la zi și neuronul și public la timp o imagine pentru Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN 
și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Boboc de rață pe oglinda apei

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/dustinthewind-5746451/


2024-10-03

Toboșar la oglindă. RiO

Elefantul bleu avea atașat un tub cu bomboanele - l-am cumpărat pentru jucărie, dar am mâncat și bomboanele (cred că gustul acestor mici bomboane l-ar putea avea niste biluțe din ghips amestecat cu zahăr).

Elefant bleu de jucărie care bate toba când e răsucită o cheie

La spate are o cheiță pe care o răsucesc de câte ori vreau ca elefantul bleu să bată toba. 

Poza e dedicată jocului Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate. În fapt, era pentru jocul de săptămâna trecută, dar din diverse motive nu am reușit să fiu prezentă.