2021-08-11

Actualizare. Absentă câteva zile

Actualizat în 27.09.2021
În primul rând: mulțumesc celor care s-au interesat de mine în această perioadă  care din câteva zile - cum am plănuit - a devenit o lună și mai bine.
Departe de mine gândul să dispar fără cuvinte, dar așa a fost să fie: încurcăturile s-au ținut lanț. Nimic grav. Toată zăpăceala a început când una dintre prietene și-a rupt/fisurat încheieturile ambelor mâini. Are ghips, dar nu e o problemă majoră - mai mult neplăcerea imobilizării mâinilor (circa 80%, să zic așa).
Mai lipsesc un pic... să-mi revin. 😊

** **
Aceasta este o „informație” pentru prietenii care trec pe aici. 

Azi este ziua Miercurea fără cuvinte, dar nu particip pentru că voi lipsi câteva zile - începând din această seară - și nu voi putea publica mesajele până săptămâna viitoare și nici nu voi putea întoarce vizitele.

O deconectare foarte scurtă de la cotidian, un fel de vacanță.

Să ne reîntâlnim cu bine!

2021-08-09

Ziua iubitorilor de cărți

Lectura e pentru spirit ce este exercițiul pentru trup. (Joseph Addison)

Azi este Ziua internațională a iubitorilor de cărți! Să nu existe neînțelegeri: este ziua pasionaților de lectură, a iubitorilor de cărți de citit! La mulți ani tuturor acestora! Și la cât mai multe cărți de citit, dar - mai ales! - cât mai mult timp pentru citit, pentru că sunt mulți cei care își doresc să citească și nu prea reușesc să „rupă” câteva ore pentru a se „pierde și regăsi” între filele unei cărți.

Personal, nu-mi plac cărțile în format electronic - am citit câteva pentru că nu le puteam avea altfel, dar... nu știu, nu-mi „cad” bine. Plus că luminozitatea ecranului îmi afectează vederea. Gata cu personalul; trec la accelerat - adică... folosesc cuvintele altora, pentru că eu cam bat apa-n piuă. Îi dau cuvântul lui Mircea Eliade:

Despre lectură s-a spus că este un viciu nepedepsit. Cuvântul acesta de spirit ni se pare puțin exagerat. Voluptatea lecturii antrenează câteodată stări sufletești primejdioase - dar asta nu e vina cărții - ci a cetitorului. Sunt climate primejdioase pentru anumiți oameni slabi. Nimeni nu va osândi Alpii sau Carpații pentru accidentele nefericite care au costat viața atâtor oameni slabi, nepregătiți, sau prea încrezători în propriile lor resurse. Este absurdă, așadar, critica globală împotriva lecturii și a cărților. Se pare că anumiți oameni, anumite creiere sau temperamente nu rezistă lecturii. Cultura, pentru aceste categorii umane, este o adevărată nenorocire; foarte curând, asemenea oameni devin abstracți, uscați, livrești. Își pierd frăgezimea sentimentelor și curajul inteligenței. În locul omului simplu, apare omul mediocru, omul abstract, semidoct. Dar aceste victime ale lecturii, justifică încă o dată puterea de selecție naturală a cărții. Într-adevăr, hrana spirituală acumulată în cărți nu e făcută pentru oricine. Anumiți oameni nu rezistă lecturii - după cum alții nu rezistă climei alpine sau alcoolului. [...] 

Unii rezistă în fața unei biblioteci întregi, alții sucomb
ă după prima duzină de volume citite.
Ce înseamnă a rezista lecturii? Înseamnă a-ți păstra frăgezimea, spontaneitatea, elanurile inițiale. Într-un cuvânt, înseamnă a nu te anchiloza, a nu îmbătrâni, a nu deveni abstract. Ați văzut ce rigizi și ce abstracți sunt semidocții, aceste victime ale lecturilor insuficiente? Ați observat că marii lectori, marii savanți și creatori, sunt infinit mai vii, mai personali, mai umani decât oamenii care au cetit în viața lor o duzină-două de cărți, din ale căror coperți nu izbutesc să iasă și cu ale căror formule încearcă să rezolve toate misterele lumii?
(din „Arta și tehnica lecturii”, 24 august 1935)

[...] distracția și odihna omului modern, mai ales a aceluia care nu îndeplinește o muncă bine organizată, este mult mai dificilă ca în vechile societăți. Nevoia de fantastic, de feerie și aventură, nevoie specific și organic umană, este satisfăcută astăzi prin cinematograf, sport și romanul detectiv. Acei oameni care pot încă ceti basme și legende, sunt mai fericiți decât noi. Ei se pot odihni plutind în fantasticul pur, într-un fantastic sănătos, mai ales.

(din „Distracție și odihnă mentală”, 14 august 1935)
Fragmente copiate din cartea „Taina Indiei”, Editura Icar, București, 1992.

Postare inscrisa in jocul Citate favorite, pe blogul Suzanei.

2021-08-08

Ziua întâmplărilor fericite

Unii ar spune ca înainte de a le vorbi despre fericire să definim „fericirea”. Uh! Cine poate defini o stare ca fericirea?! Eventual o poate descrie, dacă e un scriitor bun, sau o poate manifesta la modul... îmbrățișând necunoscuți pe stradă, așa, dintr-o dată, sau sărind în bălți și stropind în jurul lor sau râzând în hohote când un șofer neatent sau nesimțit a trecut prin balta de lângă trotuar și i-a stropit bunătate de costum alb. Unii țopăie de fericire, alții zâmbesc atât de larg și le strălucesc ochii de zici că reflectă stelele de pe cer, alții cântă cu voce tare crezând c-o fac în gând și oamenii-i privesc ciudat și ei nici măcar nu observă. O super-stare este fericirea!

Vom avea parte de-o întâmplare fericită azi - sau e doar cu „poate” - dar în mod sigur putem face să aibă alții parte de o întâmplare fericită - și fericirea altuia va fi și fericirea noastră. Faptul că facem pe cineva fericit oferindu-i ceva de care are neapărat nevoie chiar atunci se poate numi „întâmplare fericită” pentru acel om? Pentru că... există un motiv care a condus la fericirea lui: dorința noastră de a le oferi o clipă de fericire. Mă gândesc... Întâmplarea nu are practic, un motiv (nu unul pe care îl cunoaștem, oricum). Vorba nu știu cui: lumea e plină de întâmplări întâmplătoare.

Chiar de nu vom avea parte de-o întâmplare fericită azi - pentru că nu despre asta e vorba: să avem parte de - putem povesti întâmplări fericite, să marcăm ziua.

Cei care au fondat Societatea Secretă a Oamenilor Fericiți, în 1998, au dorit să încurajeze oamenii din lumea întreagă să-și exprime și să serbeze întâmplările și momentele fericite - fapte ce aduc stare de beatitudine în viața de zi cu zi. Astfel, din 8 august 1999 este marcată această zi ca fiind Ziua întâmplărilor fericite (inițial a fost numită "Admite că ești fericit").

Un moment de fericire nu trebuie să fie ceva extraordinar! O naștere e un moment de fericire; la fel și serbarea zilei de naștere: „sunt fericit că am mai îmbătrânit cu un an!” (să nu uităm că bătrânețea e singura certitudine că trăim mult - de preferat mult și bine, din punctul meu de vedere).

Fericirea, însă, se întâmplă nu doar în ocazii precum cele amintite mai sus (și multe altele), ci se întâmplă în orice moment al zilei, doar că nu toți reușesc să conștientizeze acea „scânteie” de fericire: un fel de „tresărire” a sufletului la vederea unui pisoi, a unui copilaș care râde sau sare într-o baltă ș.a.m.d. Câștigarea unui concurs, căsătoria etc. sunt momente de mare fericire, dar astfel de momente sunt la intervale mai mari de timp și în aceste intervale fericirea nu dispare, doar că nu e „de anvergură” - e o stare de bine. Sunt convinsă că fericirea e formată din mici bucurii, din momente frumoase, gesturi de altruism, din prieteni, o veste bună, natură - numim acestea „lucruri simple”, dar acestea dau naștere emoțiilor și permit sufletului să zburde prin viață senin, experimentând, și bucurându-se de tot ceea ce experimentează.

Oricât ar încerca unii să ne convingă că fericirea nu există sau că e efemeră, greu de atins, aceasta există și e la îndemâna oricui are sufletul deschis s-o cunoască. Alții încearcă să ne convingă că fericit este cel ce suferă...

Ce nu este fericirea? Nu e scop în viață. Cu cât cineva aleargă mai mult după fericire, cu atât mai departe va fi fericirea de el, pentru că fericirea nu e (numai) ceva colosal, ci e (și) ceva mititel - cu efect benefic colosal - care se întâmplă des, pe tot parcursul vieții.

Întâmplările fericite sunt la tot pasul!
Fericit ori nenorocit, omul are nevoie de altul; cine trăiește numai pentru el, acela trăiește numai pe jumătate.
(proverb francez)

2021-08-03

Încărcătura istorică a lunii august

Ide
ea acestui text mi-a venit în timp ce încercam să aflu de ce data de 1 august e dată pe site-ul http://calendar.city-star.org/ro ca fiind ziua în care a început primul război mondial care, până la începerea celui de-al doilea război mondial, s-a numit războiul cel mare (războiul națiunilor). Declanșarea acestui război a avut ca motiv asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, la Sarajevo, în 28 iunie 1914. Cine nu are motiv creează unul.
Și tot căutând mi-am zis că... ce-ar fi să adun la un loc unele evenimente istorice care au avut loc în august (de-a lungul timpului) și sunt legate de România? Nu mă mai încumet la așa ceva a doua oară, dar nu spun „niciodată”.

Evenimente în august din primul război mondial

Războiul a durat din 28 iulie 1914 (când Austro-Ungaria a declarat război Serbiei) până în 11 noiembrie 1918 și au fost implicați peste 70 de milioane de militari.

De ce e dată ziua de 1 august ca început de război mondial? N-am idee, îmi dau cu presupusul, dar - poate - aflu de ce scrie așa pe acel site sau aflu că e greșit total: poate pentru că la 1 august a intrat în război și o a treia națiune: Rusia?

După multe scandaluri diplomatice, în 28 iulie 1914 erau, practic, în război doar Austro-Ungaria cu Serbia, dar la 1 august Germania a declarat război Rusiei, Rusia a îndemnat Franța să deschidă un al doilea front în vest, iar la 3 august Germania a declarat război și Franței. Tot în 3 august 1914, Consiliul de Coroană de la Sinaia hotărăște neutralitatea României în primul război mondial. În 4 august Regatul Unit a declarat război Germaniei, pentru încălcarea neutralității Belgiei, iar la 23 august a intrat în război și Japonia, de partea Puterilor Aliate, profitând de distragerea Germaniei, prinsă în războiul european, pentru a-și extinde sfera de influența în China și Pacific.

În 14 august 1916, România (Regatul României) intră în primul război mondial; după doi ani de neutralitate fiind în stare de război cu Austro-Ungaria, de partea Antantei (Franța, Imperiul Francez și Imperiul Rus). Două dintre motive: „unirea Româniilor de pe cele două părți ale Carpaților”, eliberarea „de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei” (din Proclamația Regelui Ferdinand către Români, din 15 august 1916).
18 august 1916 - Bulgaria atacă Dobrogea românească; declarația de război a fost făcută abia a doua zi.
28 august 1916 - Germania declară război României (primul război mondial)
În noaptea 28/29 august 1916 (15/16 august pe stil vechi) - București e a treia capitală europeană (după Paris și Londra) bombardată de aviația germană.
6 august 1917, începe Bătălia de la Mărășești, între armatele României și Germaniei, în primul război mondial.

Evenimente în august din al doilea război mondial

La 2 august 1940, Stalin semnează un decret pentru crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească, pe o parte din teritoriul României ocupat cu forța.
În 30 august 1940, Dictatul de la Viena: România pierde nordul Ardealului.
3 august 1941 - bombardament sovietic puternic asupra municipiului Constanța.
22 august 1941 - e numit mareșal Ion Antonescu.
La 1 august 1943, aviația americană bombardează orașul Ploiești pentru prima dată (Operațiunea Tidal Wave)
În 23 august 1944, regele Mihai I de România ordonă arestarea mareșalului Ion Antonescu și întoarcerea armelor împotriva trupelor hitleriste.
31 august 1944 - trupele sovietice au intrat în București.
6 august 1945 - guvernul sovietic restabilește relațiile diplomatice cu România; guvernele SUA și Angliei au condiționat reluarea relațiilor diplomatice de includerea în guvernul Petru Groza a unor reprezentanți din Partidului Național Liberal și din Partidul Național Țărănesc; vor stabili relații diplomatice cu România în 5 februarie 1946.
În 21 august 1945 Regele Mihai I a somat guvernul Petru Groza să demisioneze; fiind refuzat a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).
După război
15 august 1947 - în România e adoptată o nouă reforma monetară.

Istorie și mai veche

22 augsut 1456 - a început a doua domnie a lui Vlad Țepeș în Țara Românească (până în noiembrie 1462)
6 august 1484 - începe asediul cetății Chilia, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie-august 1484); cetatea e cucerită de invadatori în 14 august 1484.
22 august 1531, Petru Rareș e înfrânt de poloni - Bătălia de la Obertyn.
27 august 1588 - Tratat de comerț încheiat de Petru Șchiopul, cu Elisabeta, regina Angliei, prin intermediul ambasadorului Angliei la Constantinopol.
13/23 august 1595 - victoria armatelor munteno-transilvănene conduse de Mihai Viteazul (Bătălia de la Călugăreni, împotriva otomanilor)
În 19 august 1601 este asasinat Mihai Viteazul, în cortul sau din tabăra amplasată în apropierea orașului Turda (se pare că ordinul era „arestat sau ucis”).
15/26 august 1714: domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, și cei patru fii ai lui și ginerele au fost executați de turci prin decapitare (sultan era Ahmed al III-lea).
5 august 1746: domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat desființează rumânia (iobăgia, cum era numită în Transilvania) în Muntenia.
20 august 1749 - a început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviță în Moldova.
În 22 august 1785 e promulgată patenta de desființare a iobăgiei în Transilvania. În anul 1784 are lor Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, având ca scop desființarea șerbiei (șerbul avea pe atunci aproape statutulunui sclav). Datorită răsunetului european stârnit de răscoală, Curtea de la Viena, prin împăratul Iosif al II-la, emite ordonanța din 22 august 1785, prin care e suprimată șerbia. Desființarea definitivă a iobăgiei a avut loc abia în anul 1848.
La 28 august/9 septembrie 1804, un puternic incendiu a distrus o parte din București; atunci s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor orașului.
26 august 1826 - ultima execuție publică la București; pedeapsa cu moartea va fi desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831 (până în 1834, urmând apoi alte aboliri)
7 august 1858 - Convenția de la Paris. Pentru Principatele Române se prevedea un regim parlamentar și cenzitar și se desființau privilegiile marii boierimi.
8 august 1870 - a avut loc mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu, numită și Republica de la Ploiești.
27 august 1877 - primul atac al trupelor române asupra redanului (lucrare simplă de fortificație) otoman din față redutei Grivița-1 din sistemul de apărare a Plevnei.
30 august 1877, asaltul armatei române asupra redutei turcești Plevna III, în timpul războiului pentru independența.

Evenimente alese aproape la întâmplare

7 august 1922, acțiunea grevistă a muncitorilor de la Fabrica de vagoane „Astra” din Arad.
5 august 1929, greva minerilor de la Lupeni.
31 august 1931 - Corneliu Zelea Codreanu a fost ales deputat.
29 august 1936 - Nicolae Titulescu este înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe al României în urmă presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania și Italia.
21 august 1965 - în urma adoptării unei noi constituții e proclamată Republica Socialistă România.
2 august 1969, Richard Nixon vine la București (primul președinte american care a fost în România)
În 3 august 1975 s-a încheiat vizita oficială (de două zile) efectuată de președintele american Gerald Ford în România.
1 august 1977, greva generală a minerilor din Valea Jiului (s-a încheiat în 3 august).
27 august 1989 - Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.
27 august 1990 - Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova.

Informațiile le-am cules de pe wikipedia; știind că pot apărea unele erori și acolo am verificat cele mai multe date, dar nu toate. În caz că am scris vreo prostie vă rog să-mi atrageți atenția.

2021-08-02

Sărbătorile lunii august pe scurt

În această perioadă se coc, se mănâncă și se gustă cele mai multe fructe și legume ale anului, de unde și denumirea populară a lunii august: Gustar.

În luna august sunt câteva sărbători religioase importante, dar și unele care țin de tradiția străveche și, probabil, mai sunt ținute în unele zone. Nu lipsesc nici superstițiile și fel și fel de tradiții. Bănuiesc că multe superstiții și obiceiuri au fost asociate / suprapuse cu sărbătorile religioase apărute după creștinarea populațiilor din zonă.

Există unele superstiții cu privire la vreme: dacă în august va fi negură pe livezi timpul va fi bun - și vânturile de miazănoapte tot timp bun arată; ploaia din august subțiază vinul, se zice; când sunt alune multe e semn că iarna va fi grea; se mai spune că tot acum „cocorii pleacă în șiruri și rândunelele în stoluri”.

Și în această luna abundă tradițiile și superstițiile legate de sărbătorile care au loc.

Luna începe cu o perioadă de post: 1-14 august (postul Adormirii Maicii Domnului).

Sărbători și tradiții în august

În prima zi de august este e fixată sărbătoarea religioasă Scoaterea Sfintei Cruci. Tradiția vorbește despre Macaveiul ursului (Împuiatul urșilor), Ziua ursului, o sărbătoare respectată pe vremuri de gospodari pentru a le fi protejate vitele și oile de urși, în special.

În 6 august este fixată sărbătoarea religioasă Schimbarea la Față a Domnului. Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată; dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.

În popor, Schimbarea la Față e numită Obrejenia sau Pobrejenia (Probojaniile / Probajeniile, în Maramureș). Denumirea derivă din verbul popular „a probozi”, care înseamnă a mustra, a dojeni, a certa pe cineva; a face de rușine - din slavonă: proobraziti.

Se considera că până la această sărbătoare trebuia terminat cositul și făcutul fânului, pentru că se treceau florile și iarba îmbătrânea, diminuând calitatea furajelor.
Oamenii nu porneau în călătorii în această zi de teamă că vor rătăci drumul de întoarcere. Cei care sunt certați trebuie să se împace cu ocazia acestei sărbători. Copiii certați în această zi se spune că vor fi mustrați tot anul. Scăldatul în apele de munte ar trebui oprit pentru că apele se răcesc și cerbii vin și le spurcă. Cine spală rufe în această zi va fi năpădit de purici și ploșnițe. Femeile gravide care cinstesc această zi vor avea naștere ușoară. Cei care nu cinstesc această zi vor fi uscați și gălbejiți, ca florile care încep să se ofilească începând din această perioadă.
Se spune că tot acum se pregătesc de plecare păsările migratoare; gândacii și târâtoarele încep să intre în pământ, la adăpost de vremea rece. Dacă plouă mult în această perioadă a Pobrejeniei din timpul postului Maicii Domnului înseamnă că iarna va fi bogată în ninsori.
Începând cu această zi oamenii puteau consuma struguri; strugurii și prunele (în special) sunt bune de gustat pentru că devin pline de dulceață și savoare (până acum fuseseră „veninoase” - amare, acre). La gustarea primei boabe de strugure se rostea: Boabă nouă în gură veche. Se duceau struguri la biserică, pentru a fi sfințiți; boabele de struguri sfințite erau numite „coliva de struguri”. Exista credința că cei care mâncau struguri înainte de 6 august își afuriseau mațele. Tot acum se culeg și ultimele plante de leac.
Tradiția informează că aceasta e una dintre acele zile deosebite în care se deschid Cerurile și cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.

15 august: Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare)

În această zi se tocmesc pândarii pentru vii și se leagă, prin magie, ciocul păsărilor ca să nu prade viile. Numai în această zi specială se mai pot culege flori de câmp și de leac, și se pun la icoana Maicii Domnului, apoi sunt bune de leacuri și descântece. Se credea că planta „palma Maicii Domnului” culeasă în această zi, fiartă și folosită la scăldătoare apară de boli. Dacă înfloresc trandafirii înseamnă că va fi o toamnă lungă. Mai ales după această dată timpul va fi potrivit pentru semănăturile de toamnă.

Ziua de 23 august e dedicată Sfântului Mucenic Lup, făcătorul de minuni; în această zi se dă startul sărbătorilor de toamnă consacrate lupilor; nu se muncește, pentru ca lupii să nu atace turmele de oi.

Sfântul Mucenic Lup a trăit pe la sfârșitul secolului al III-lea, începutul celui de-al IV-lea; era servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. După uciderea stăpânului său, Lup a înmuiat marginea vesmântului în sângele lui și i-a luat inelul; cu acest strai și cu inelul a făcut multe minuni, aducând vindecare pentru multe boli și neputințe. Credea în Hristos și propovăduia Cuvântul Domnului și într-o zi a zdrobit statuile idolilor. Soldații au încercat să-l prindă, aruncându-se asupra lui cu săbiile, dar s-au tăiat intre ei și Lup era în mijlocul lor, neatins; au tras atunci cu săgețile, dar tot intre ei s-au lovit, iar Lup a rămas neatins. Pentru că nu era botezat, și nu voia să cadă astfel în mâinile dușmanilor, Lup s-a rugat pentru botez și din cer s-a vărsat apă numai peste el. Apoi s-a predat soldaților care l-au dus la ighemon; acesta a încercat să-l întoarcă de la credința în Hristos și pentru că nu a reușit l-a condamnat la tăierea capului cu sabia. Era 23 august 304.

25 august: Sfântul Apostol Bartolomeu (aducerea moaștelor), unul dintre apostolii lui Isus, care e serbat și în 11 iunie (prăznuirea) - cinstit de două ori, dovadă a importanței sale.

Tradiția amintește de Vârtolomei (cum mai e numit Sfântul Bartolomeu în folclor) - în această zi e bine să nu fie făcută nicio acțiune care presupune învârtire: nu se face mămăligă, nu se toarce etc. În popor se spunea că „se sucește ziua, ca puiul în găoace”, ziua dă înapoi și crește noaptea. Acum e sărbătoarea oilor și ele nu trebuie să capete amețeală, să căpieze.

29 august: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul; este praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței.

O superstiție spune că în această zi este bine să nu se taie nimic care are formă rotundă (nici legume, nici fructe și nici pâine) și să nu se mănânce și bea nimic care e rotund sau roșu - aluzie la capul și sângele sfântului decapitat. Nu se mănâncă struguri și nu se bea vin. Pâinea și alimentele se vor rupe cu mâna.
Măturile nu puteau fi nicidecum folosite pe 29 august, folosirea lor „deranjând” liniștea morților. Însă spiritele morților puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveți, spunea Marcel Lutic (etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, Iaşi).
În tradiția populară, această zi mai e cunoscută sub denumirile: „Sfântul Ioan cap tăiat”, „Sântion de toamnă”, „Sfântul Ioan taie capul pe varză (curechi)”, „Crucea mică” sau „Brumariul”.

Sunt o mulțime de tradiții asociate acestei luni; aici am adunat, cred, mai puțin de-un sfert.

2021-08-01

Crima organizată, în citate

Crima organizată, prin modul sau de structurare, flexibilitatea și deosebita capacitate de infiltrare în zonele vitale ale politicului și economicului, prin internaționalizarea sa rapidă, prin recursul necondiționat la violență, corupție și șantaj, reprezintă un pericol direct și de mare actualitate, o sfidare la adresa societății mondiale. (Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, „Criminologie”, Ed. Europa Nova, București, 1996)
*
Crima organizată: orice asociere sau grupare de persoane care se dedau la o activitate ilicită continuă, al cărei principal scop este acela de a realiza profituri fără a respecta granițele naționale. (Interpol)
Obs. În doctrină nu s-a ajuns la o definiție universal acceptată.
*
Numai luând Mafia drept ceea ce este, o asociație criminală serioasă și perfect organizată, putem fi în măsură să o combatem.
*
Mafia este compusă din ființe omenești care au nevoi, dorințe, comportamente aflate în evoluție cu timpul (...) Nu trebuie să uităm niciun moment că Mafia e organizația cea mai suplă, cea mai adaptabilă, cea mai pragmatică din câte există: în raport cu instituțiile și cu ansamblul societății.
*
Cosa Nostra continuă, în ceea ce o privește, să-și adapteze metodele la vremurile noi, rafinându-și-le tot mai mult cu fiecare pas.
Giovanni Falcone (n. 18 mai 1939, Palermo – d. 23 mai 1992, Capaci); magistrat Italian specializat în instrumentarea delictelor Cosa Nostra (mafia siciliană), ucis într-un atac cu bombă (mașină-capcană) cu aproape două luni înainte de colegul său, magistratul Paolo Borsellino.
*
Mafia rusă operează în majoritatea marilor orașe din California. Este implicată în cazuri de extorcare, de prostituție, de fraude medicale, de furturi de autovehicule, de plastografii, de falsificări ale cartelelor de credit, de trafic de droguri, de spălare a banilor și de asasinat.
(Daniel Lungren, fost procuror general al statului California)
*
Computerele constituie noul mijloc pe care l-au găsit criminalii pentru a-și atinge obiectivele.
*
Criptografia nedecodificabilă este una dintre problemele cele mai dificile cu care se confruntă poliția. Ea îi autorizează pe baronii drogurilor, spioni și teroriști, să comunice cu deplină impunitate.
(Louis Freeh, în 4 martie 1993 - al cincilea director al FBI, între septembrie 1993 - iunie 2001)
*
De ce să jefuiești o banca, dacă poți s-o ai? (Rafik Svo/Rafik Bagdasaryan, infractor armean)
*
Computerele erau destul de dificil de furat, din cauza dimensiunilor. Am preferat microprocesoarele: sunt mai mici și costă mai scump. (Chris Lamprecht, fost pirat informatic)
*
Anumite microcipuri, la cântar, au o valoare comercială echivalentă cu aceea a cocainei sau a aurului. (Julius Finkelstein, fost procuror districtual în Santa Clara, Silicon Valley)
*
E mai ușor să transporți bani între Columbia și New York pe câteva cartele de credit, decât în valize. (Jeffrey Scaffer, fost în Serviciul Secret U.S.A.)
*
Electronul este suprema armă de mare precizie (John Deutch, fost director C.I.A.)
*
Teroristul de mâine va fi capabil să provoace pagube mai mari cu o tastatură decât cu o bombă. (Național Research Council)
*
Cel care nu are nimic de ce să se teamă, nici de ascuns, nu are nevoie să întrebuințeze criptografia. Numai cei patru cavaleri ai Apocalipsului de pe Internet au nevoie de ea: teroriștii, traficanții de droguri, pedofilii și crima organizată.
(Michael Wilson, fost director la Nemesis Group)
Pe băiatul acesta l-aș contrazice cu privire la "n-am nimic de ascuns". Dacă infractorii oricum folosesc criptografia de ce trebuie să știe (și) funcționarii statului ce marcă de chiloți își cumpără cineva, și de unde? Ca să nu știe funcționarii statului cu cine și unde ieșim folosim criptografia. Care-i problema? Pare o vrăjeală „siguranța socială” prin urmărirea tuturor cetățenilor când infractorii se descurcă oricum. La ce dotări au infractorii sunt în pericol toate bazele de date pe care le au în administrare „autoritățile” statelor și/sau companiile private. De exemplu, în anii 1990, cartelurile columbiene au stocat într-un uriaș computer numerele de telefon ale tuturor locuitorilor din Cali, cu scopul de a identifica pe toți cei care telefonează la ambasada americană din Bogota, la poliție sau la Ministerul Apărării pentru a-i denunța pe narcotraficanți. (din „Cyber-Mafia”, de Serge Le Doran și Philippe Rosé, Editura „Antet”).
₪ ₪ ₪
Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna în care începe luna calendaristică.
Crima organizată este noul comunism
, a declarat în 1994 senatorul John Kerry.
*
Este clar că, în prezent, criminalitatea organizată e în măsură să utilizeze cu eficiență cele mai moderne mijloace tehnologice de gestionare economică... (Jean-Claude Monet, comisar divizionar onorific, Poliția națională - Franța)

Macaveiul ursului. Scoaterea Crucii

În prima zi de august este e fixată sărbătoarea religioasă Scoaterea Sfintei Cruci. La Constantinopol, în această zi se scotea din Palatul Imperial lemnul Sfintei Cruci și se ducea în procesiune până la catedrala Sfânta Sofia. Se credea că aceste procesiuni, făcute cu credință în Dumnezeu, îi ajutau pe oameni să scape de boli.
Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătorită de Biserică în ziua de 1 august, s-a instituit de către ortodocşi greci şi ruşi, pentru a sărbători victoriile din două confruntări simultane, ruşii asupra bulgarilor şi grecii asupra turcilor.

În această zi preoții sfințesc via și butoaiele de vin pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de recoltă bogată. 

Se credea că în această zi se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele care au fost lăsate la lumină în primăvară. O legendă spune că șerpii, înainte de a se retrage în ascunzișuri, se adună mai mulți la un loc, se încolăcesc și produc o piatră nestemată care poate vindeca toate bolile.

În tradiția populară, tot în ziua de 1 august este Macaveiul ursului (Împuiatul urșilor), Ziua ursului, o sărbătoare respectată pe vremuri de gospodari pentru a le fi protejate vitele și oile de urși, în special. Macaveiul se ține și pentru a fi ferit de boli. Se sfințesc ierburi care vor fi bune de leac. Se spune că la Macavei „se-nvârte frunza-n tei” și nu e bine să se mai culeagă teiul. În această zi nu se lucrează, nu se mulg nici vacile, doar sunt lăsați vițeii să sugă (se spune că e Paștele vițeilor). Macul sfințit în această zi nu face viermi.

Oamenii stropeau grădinile și livezile cu agheasmă, sfințeau grâu la biserica și amestecau aceste boabe cu cele care urmau a fi semănate; cei care aveau stupi adunau mierea – credeau că aceasta va avea puteri miraculoase de vindecare.

Se crede că Ziua ursului provine de la faptul că în această perioadă coboară vitele de pe munți și urșii, nemaiavând suficientă hrană, vin în sate și mănâncă porumbul. Celui care cinstește ziua, ursul nu-i mănâncă stupii și vitele. Pentru ca ursul să nu facă pagubă în gospodării, în această zi oamenii aruncau o bucată de carne afară, spunând: Na, ursule!

(postare editată ulterior publicării)

Calendar de august

mandala desenata online, cu portocaliu, galben si forme geometrice
August este a opta lună în calendarul gregorian și are 31 de zile. August începe în aceeași zi a săptămânii ca și luna februarie în anii bisecți.

Denumirea lunii august

Numele provine de la numele primului împărat roman, Gaius Iulius Caesar Octavianus Augustus - se spune că luna are tot 31 de zile pentru că împăratul ar fi vrut ca și luna „lui” să aibă câte are cea a lui Iulius Cezar (iulie) , dar e doar un mit, din ce-am dedus ulterior, pentru că luna ar fi fost numită astfel în anul 8 î.e.n., în onoarea acestui împărat al Romei. Cine-o mai ști care e adevărul?

Înainte de cele de mai sus se numea Sexstilis, în latină, pentru că era a șasea lună în calendarul roman (care începea cu luna martie). După introducerea lunilor ianuarie și februarie, de împăratul Numa Pompilius (în jurul anului 700 i.Hr.), al doilea rege al Romei, după Romulus, a devenit a opta.

Grecii îi spuneau Metageitnion, și avea 29 de zile (grecii alternau zilele lunilor: una avea 29 de zile, una 30 de zile; grecii nu erau prea hotărâți ce calendar să folosească). În timpul acestei luni grecii aveau festivalul Metageitnia, în cinstea zeului Apollo.

În România, popular, luna august are mai multe denumiri: Gustar (gustatul ritual al boabelor de struguri), Augustru, Măselar, Secerar (luna secerișului  - se încheie secerișul, sătenii se pregătesc pentru arăturile de toamnă), Macavei-cap de post (începe postul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului), aust, agust, ogust, gustea.

Sărbători religioase
Unele sărbători sunt mai importante:
1 august: Scoaterea Sfintei Cruci
6 august: Schimbarea la Față a Domnului. Semnificația zilei este momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta nu e doar un prooroc al Domnului, ci fiul lui Dumnezeu, când Isus s-a schimbat la față, pe muntele Tabor.
15 august: Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare); e o zi de hotar a lunii august.
25 august: Sfântul Apostol Bartolomeu  (prăznuit in 11 iunie)
29 august: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul; este praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței.

Sărbători care țin de tradiția populară

1 august: Macaveiul ursului (Împuiatul urșilor), Ziua ursului e o sărbătoare respectată pe vremuri de gospodari pentru a le fi protejate vitele și oile de urși, în special.
6 august: Obrejenia sau Pobrejenia (Probojaniile/Probajeniile, în Maramureș) - e ziua schimbării veșmintelor, despărțirea de vară; natura începe să-și schimbe veșmântul, pregătindu-se, încet-încet, de toamnă.
23 august: Sfântul Mucenic Lup
25 august: Vârtolomeii

Zile dedicate național și internațional

Ca în fiecare lună, conform http://calendar.city-star.org/ro există o mulțime de zile dedicate național și internațional - unele pentru amuzament, altele pentru informare, atenționare, comemorare etc.. Am ales să le amintesc numai pe cele de mai jos.
8 august - Ziua întâmplărilor fericite, zi dedicată de Secret Society of Happy People începând cu anul 1999 (fondată în august 1998); tot la 8 august este zi Ziua internațională a pisicii, dedicată acestor feline de Internațional Fund for Animal Welfare (IFAW), începând cu anul 2002.
9 august e ziua dedicată internațional Grădinilor Zoologice și Iubitorilor de cărți;
10 august este Ziua mondială a Leului (regele junglei) și Ziua leneviei;
12 august e ziua dedicată de ONU tinerilor, începând din anul 1999: Ziua Mondială a Tinerilor;
13 august - Ziua Internațională a Stângacilor, începând cu anul 1999;
15 august - Ziua Marinei Române; este și Ziua relaxării;
19 august - Ziua mondială pentru asistența umanitară, stabilită de ONU în anul 2009; tot la 19 august, și tot din 2009, este celebrată Ziua internațională a fotografiei, dedicată fotografiilor realizate de profesioniști și de amatori, la inițiativa unui tânăr australian pasionat de fotografie: Korske Ara.
23 august este Ziua mondială a comemorării și abolirii comerțului cu sclavi, la inițiativa ONU pentru Știință și Cultură, din 1998 începând;
24 august - Ziua retrogradării planetei Pluto, din inițiativa Internațional Astronomical Union (2006). Pluto a fost descoperită în anul 1930 și considerată a noua planetă din sistemul nostru solar, dar având caracteristici mult diferite de celelalte planete; în anul 2006 cercetătorii au considerat că e cazul ca Pluto să-și piardă rangul de planetă pentru că: este mult mai mică decât celelalte (și ca volum și ca masă, având masa mai mică de cinci ori și decât Luna), orbita pe care o descrie Pluto în jurul Soarelui este neobișnuită s.a. Astfel, Pluto a fost recatalogată ca „planetă pitică”.
25 august - Ziua sărutului26 august - Ziua aprecierii câinilor;
29 august - începând cu anul 2010: Ziua internațională împotriva testelor nucleare; dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs, pentru că testele interzise sub pământ și în apă au loc acum în aer (în cosmos, altfel spus) și... vai, vai, se încălzește clima din cauza gunoiului pe care oamenii nu-l aruncă selectat. În 8 august 1963 România semnează "Tratatul privind încetarea experiențelor nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă", încheiat la 5 august același an între SUA, Marea Britanie și URSS.
30 august - Ziua internațională a victimelor disparițiilor forțate, zi dedicată la inițiativa ONU, începând cu anul 2011;
31 august - Ziua Frankenstein și Ziua luării mesei în aer liber, între altele.