Cum faci să pierzi turişti? E
simplu: alegi primarul potrivit. Sigur, primarul nu e de capul lui, dar… el e şeful
pe oraş; nu? L-ar putea trage de atenţie
prefectul, dacă ai baftă de un prefect pe care să-l intereseze oraşul. S-ar
putea lua la “trântă” cu primarul şeful consiliului judeţean, dacă ai unul care
vrea şi poate. Mai sunt partidele care pot face una-alta; dar de ce ar face?!
Ce-a făcut primarul!? Repet:
nu de capul lui, dar… In decembrie 2018 a interzis circulaţia autocarelor in
centrul vechi al oraşului, deci nu se mai putea ajunge cu autocarul in Şcheii
Braşovului - ştiţi că se bate monedă pe chestia cu poluarea şi alte bla-bla-uri…
Nu zic că nu e adevărat, dar! Dar nu mai permiţi turiştilor să viziteze, in
grup, istoricul cartier Şchei şi prima şcoală românească?! După interdicţie autocarele puteau opri pentru a lăsa turişti
doar la hotelul Aro
Palace , circa trei
kilometri distanţă de Şcheii Braşovului. Bine
că e permis accesul pentru sutele de maşini ale ălora care locuiesc in oraş şi
vor să-şi cheltuiească banii in cârciumile din centrul vechi al oraşului! Ăştia
nu ştiu să folosească mijloacele de transport in comun?
Revin la Prima Şcoală Românească
din curtea bisericii Sf. Nicolae din Prund (Piaţa Unirii). După vreo
cinci luni - prin luna mai adică - a obţinut nu ştiu care consilier “dispensă”- autocarele pot circula in zona centrului vechi dar nu e permisă staţionarea (turiştii pot vedea şcoala din autocar!) Azi, autocarele pot fi parcate doar in Livada Poştei şi la cinematograful
Astra, unde sunt amenajate staţii - distanţa e luuungă, iar majoritatea turiştilor
care vin sunt grupuri de vârstnici care nu au puterea de a merge pe jos atâta
cale, iar cu mijloacele de transport in comun e şi mai nasol. Dar! Relativ de
curând, a fost introdus un “autobuz turistic”, pe care - zicea purtătorul de
vorbe al primăriei - turiştii îl pot folosi (biletul costă 10 lei pe zi).
Exact!!! Circulaţia autobuzului 61 (turistic, despre care vorbea
cel amintit mai sus), care făcea legătura între Livada Poştei şi diferite
obiective turistice şi culturale din centrul vechi al oraşului a fost suspendată
din data de 17 iulie 2019, din lipsă de călători. Nu e tare faza?!
Mai bine puneau taxă pe staţionarea
autocarelor in Piaţa Unirii (cât coborau/urcau turiştii) - zicea reprezentantul
unei agenţii de turism care aduce turişti străini in zonă - şi rezolvau, decât
să-i pună pe oameni să bată străzile la pas, să urce şi să coboare in/din
autocare şi autobuze.
Această măsură de interzicere
a staţionării autocarelor in Centrul Vechi, Piaţa Unirii (Prund) a afectat activitatea a opt
muzee, între care şi Prima Şcoală Românească unde primele cursuri in limba română
s-au ţinut in anul 1583. E unul dintre obiectivele pe care vor să îl vadă cei
mai mulţi turişti străini care ajung in România. Între altele, in muzeu se află
cel mai vechi manual de şcoală (secolul XI) şi tiparniţa lui Coresi.
La muzeu mai ajung doar turiştii
- români sau străini - care au maşină proprie sau folosesc mijloacele de
transport in comun (câţiva pe zi). Directorul muzeului “Prima Şcoală Românească”
afirmă că interdicţia aceasta e o “tâmpenie strigătoare la cer” şi spune că din
decembrie nu au mai avut grupuri de turişti străini, deşi înainte erau zeci de
autocare pe zi, iar in fiecare erau, in medie, 60 de turişti. In ritmul “câţiva
turişti pe zi” muzeul va fi închis, pentru că obiectivul supravieţuieşte,
practic, din taxa de intrare (şi din donaţii).
Mai jos e adresa site-ului
muzeului, de unde am preluat fotografia Sala de clasă “Anton Pann”:
Păcat, macar in weekend putwu să pună program normal de circulație că atunci cam vin turiștii..
RăspundețiȘtergereAșa este , când nu gândesc și cu capul, vai de picioare..
Și așa nu se prea conservă antichitatile pe care le avem, apoi ai noștri conaționali își mai lasă și mizeriile și dacă le mai tai și accesul îi clar că vorbim singuri la capitolul cultură..
Ps. Mi-am adus aminte că eu am învățat pe astfel de bancuţe, iar acum sunt la muzeu :))
Duminică Plăcută Diana !!!
Cred ca de-ar fi numai in weekend permisa stationarea / parcarea in zona ar fi teribil de aglomerat, si muzeul si zona. Sunt foarte multi turisti straini (românii nu prea se inghesuie la muzeul in cauza) - sunt zile in care, inainte de amiaza, pe strazile din centru se vorbesc fel si fel limbi straine si mai puţin româna.
ȘtergereFain, daca ai "cunoscut" aceste banci - se poate spune ca ai atins istoria cu mâna. :)
Multumesc, Stef! Duminica frumoasa iti doresc sa ai si tu!
Cand e vorba de dat in bara...noi putem sa dam lectii oricui!
RăspundețiȘtergereCe bine ai zis-o!
ȘtergereUnii dintre "edili" par a face intentionat de-astea.
Nu stiu daca intentioneaza sau daca e vorba strict de indolenta!
ȘtergereIn cazul acestui primar nu cred ca e indolenta, pentru ca omu' s-a si zbatut pentru anumite proiecte. Prin ziarele locale scrie despre presupusele motive ale "edilului" de a face ce vrea fara a se consulta cu localnicii.
ȘtergereRecunosc ca nu prea inteleg, dar sper sa se ajunga la o solutie utila tuturor. Si asta ar putea rezulta din analiza financiara. Daca nici asta nu foloseste, sigur exista o alta idee absconsa...:(
RăspundețiȘtergereO duminica linistita, Diana draga si poate cu vesti mai frumoase! :) <3
"Gurile rele" despre interese ascunse vorbesc. Macar de n-ar mai castiga al cincilea mandat!!! :)
ȘtergereMultumesc, la fel, Suzana draga! Duminica frumoasa! Pupici! <3
Pot percepe o taxa pentru autocarele care nu respecta normele de poluare. Zic si eu. Un autocar poleaza mai putin decat 30 de masini (de fapt poate mai putin decat o puturosenie pe motorina care, lasata cu motorul pornit cat stationeaza 5 minute, aranjeaza un bulevard - zic din experienta, din pacate).
RăspundețiȘtergereEu sper sa nu fie nevoie sa inchida muzeul.. Poate daca reusesc sa faca si un muzeu virtual, ar putea sa mai stranga ceva banuti din donatii. Nu ar fi rau - sunt si oameni care nu pot ajunge acolo si cred ca ar fi interesant sa poatta vizita online :).
Pup cu drag!
"Programul" pentru un muzeu virtual inteleg ca e destul de scump - plus ca e nevoie de mentenanta...
ȘtergereDupa cum arata - si pentru ca-i obliga legea (si) pe transportatorii internationali - cele mai multe autocare cred ca se inscriu in normele de mediu.
Si eu sper sa nu-l inchida. Poate, daca scapam de actualul primar, vor avea, din nou, acces autocarele in apropierea muzeului Prima scoala.
In cazul meu, nici nu mai conteaza o masina poluanta in plus sau in minus! Aproape in fiecare noapte e o duhoare teribila in zona - uneori ma ustura ochii in casa! trebuie sa inchid fereastra! (am un oberliht deschis non-stop, fie vara fie iarna!) :(( Nu reusesc sa identific sursa (brasovenii de prin mai toate cartiele se plang de duhoare si... nimic nu se remediaza)
Pupici cu drag! <3
Nu stiu cine e edil, dar daca nu e prost, inseamna ca urmareste ceva in zona aia...
RăspundețiȘtergereNu e deloc prost. :)
ȘtergereÎmi pare așa de rău să aflu una ca asta! Cu mulți ani în urmă, am călcat și eu pragul acestui muzeu, emoționat să văd cu arăta prima școală românească, în care au trudit oameni de seamă, precum Anton Pann. Faptul că unii iau asemenea hotărâri distructive, arată că nu pricep absolut deloc valoarea unui asemenea așezământ. Drept pentru care, eventuala sa închidere nu îi afectează cu nimic! Păcat.... mare păcat!
RăspundețiȘtergerePS. Mi-am amintit o întâmplare petrecută cu mulți ani în urmă, cam după `89. Eram într-o frizerie și așteptam să îmi vină rândul. Pe scaunul frizerului era un tip tânăr, băiatul unui mare patron de magazine din oraș. Peste drum de frizerie era Muzeul de istorie. Privind într-acolo, individul a întrebat ce este în acea clădire? Deși... cred că știa foarte bine, pentru că în anii când toți eram pionieri, nu era clasă care să nu treacă pe la muzeele din oraș. Când domnul frizer i-a explicat că e muzeul de istorie, tipul a început să râdă zeflemitor zicând o ditamai „perla”: „mai bine s-ar face o cârciumă, ar fi mereu plină de lume și s-ar face mulți bani”! De ce crezi că o asemenea „filosofie” nu ar trece și prin capul edililor din Brașov? Ce atâta cultură?
Acum e si mai fain acolo! :) Directorul actual iubeste ceea ce face si s-a preocupat sa promoveze muzeul, sa adune documente etc.; explica turistilor, raspunde la intrebari - cunoaste perfect istoria zonei.
ȘtergerePot specula de ce vrea primarul asa ceva, dar nu pot dovedi. :)
Ce pretentii putem avea de la toti acestia crescuti in "spiritul banilor": banul, suprema valoare in viata?! Gandind numai in sensul profitului au fost distruse multe cladiri istorice - fie prin demolare (pe motiv ca sunt in pericol sa se prabuseasca si ar costa prea mult reabilitarea), fie prin abandonarea lor (dupa marea prostie a retrocedarilor prea multe cladiri au proprietar incert - desi codul civil prevede ca mostenirile vacante revin statului nu am auzit pe cineva sa preia o astfel de mostenire: cladire istorica; poate pentru ca acolo unde nu erau mostenitori reali au venit "cei care au putut" si s-au "bagat" in acte).
Avand in vedere cine e primar la noi... vorba ta: "ce atata cultura?" :(
Numai de bine! :)