În lumea posterioară Războiului Rece, cultura este o forță ce deopotrivă divide și unifică. Popoare separate de ideologie însă unite prin cultură se unesc, așa cum două Corei și diferitele Chine încep să o facă. Societăți unite de ideologie sau de circumstanțe istorice, însă sunt divizate de civilizație se separă, așa cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, Iugoslavia și Bosnia, sau sunt supuse la o încordare imensă, așa cum este cazul cu Ucraina, Nigeria, Sudan, India, Sri Lanka și multe altele. (...)
Timp de patruzeci și cinci de ani Cortina de Fier a fost principala diviziune în Europa. Această linie s-a mișcat câteva sute de kilometri mai la est. Ea e acum linia ce separă popoarele creștinătății occidentale, pe de o parte, de popoarele musulmane și ortodoxe, pe de altă parte. (...) Revitalizarea religiei aproape peste tot în lume întărește aceste diferențe culturale. Evenimentele din societățile post-comuniste din Estul Europei și din fosta Uniune Sovietică sunt modelate de identitățile lor civilizaționale. Cele care au o moștenire creștin-occidentală fac progrese în direcția dezvoltării economice și a politicii democrate; șansele pentru dezvoltarea economică și politică sunt incerte în țările ortodoxe; șansele în republicile musulmane sunt palide. (...)
Pe scurt, lumea posterioară Războiului Rece este o lume a șapte sau opt mari civilizații. Punctele comune culturale și diferențele configurează interesele, antagonismele și asocierile între state. Cele mai importante țări din lume provin, într-o majoritate zdrobitoare, din civilizații diferite. Conflictele locale care, cel mai probabil, devin războaie generalizate, sunt cele între grupuri și state provenind din civilizații diferite. (...)
În această lume nouă, politica locală e politica etnicității, iar politica globală este politica civilizațiilor. Rivalitatea dintre superputeri este înlocuită cu ciocnirea civilizațiilor. (p. 35-37)
Capacitățile militare globale
Pretutindeni, anii de după Războiul Rece au fost dominați de cinci mari curente în ceea ce privește evoluția capacităților militare globale.
În primul rând, forțele armate ale Uniunii Sovietice au încetat să mai existe imediat după ce Uniunea Sovietică a încetat să mai existe. În afara Rusiei, doar Ucraina a moștenit capacități militare semnificative. (...)
În al doilea rând, abrupta reducere a capacităților militare a stimulat un declin lent dar semnificativ în cheltuielile, forțele și capacitățile militare occidentale. (...)
În al treilea rând, tendințele din Estul Asiei diferă semnificativ de cele din Rusia și din Occident. Cheltuielile militare crescute și perfecționările forțelor armate erau la ordinea zilei; China conducea plutonul. (...) Alte națiuni est-asiatice se modernizează și își extind capacitățile militare: Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, Thailanda, Malaezia, Singapore, Indonezia. (...)
În al patrulea rând, capacitățile militare, incluzând arme de distrugere în masă, se răspândesc generalizat în jurul lumii.
În fine, toate aceste evenimente fac din regionalizare principala tendință a puterii și strategiei militare în lumea posterioară a Războiului Rece.
Regionalizarea procură rațiunea fundamentală pentru reducerea forțelor militare ruse și occidentale și pentru creșterile forțelor militare ale altor state. (...) Pretutindeni în lume, securitatea militară depinde din ce în ce mai mult nu de distribuția globală a puterii sau de acțiunile superputerilor, ci de distribuția puterii în interiorul fiecărei regiuni a lumii și de acțiunile statelor de nucleu ale civilizațiilor. (p. 126-129) (...)
Diferențele etnice, rasiale și religioase
Aproape toate țările sunt eterogene, deoarece includ două sau mai multe grupări etnice, rasiale și religioase. (...) Divizările adânci în interiorul unei țări pot duce la violență în masă sau amenință chiar existența acelei țări. (...) Dacă geografia și cultura nu coincid, ele ar putea fi făcute să coincidă prin intermediul genocidului sau al migrării forțate. (...)
Ucraina este divizată între greco-catolicii ucrainieni naționaliști din vest și ortodocșii ruși din est. (p. 198, 200). (...)
Relații posibile între Rusia și Ucraina
O paradigmă statistă l-a condus pe John Mearsheimer1 să prezică faptul că „situația între Ucraina și Rusia este de natură de a face posibilă izbucnirea competiției de securitate între ele. Marile puteri ce au o lungă și neprotejata frontieră comună, ca aceea dintre Rusia și Ucraina, se lasă deseori în voia unei competiții condusă de temeri de securitate. Rusia și Ucraina puteau să depășească această dinamică și să învețe să trăiască împreună în armonie, însă ar fi fost neobișnuit dacă ar fi făcut-o.”
Pe de altă parte, o perspectivă civilizațională accentuează apropiatele legături culturale, personale și istorice dintre Rusia și Ucraina, amestecul rușilor și ucrainienilor din ambele țări și se concentrează în schimb pe linia de falie civilizațională care divide ortodocșii din estul Ucrainei de uniații2 din vestul acestei țări, un fapt istoric de primă importanță și de mare vechime pe care Mearsheimer îl ignoră.
În timp ce o perspectivă statistă pune în evidență posibilitatea unui război ruso-ucrainian, o perspectiva civilizațională minimalizează această posibilitate și evidențiază în schimb o alta, cea a Ucrainei scindată în două jumătăți, o separație care – factorii culturali ar fi condus la o atare presupunere – putea fi mai violentă decât cea din Cehoslovacia, însă mult mai puțin sângeroasă decât cea din Iugoslavia. Aceste predicții diferite dau naștere la diferite priorități politice.
Predicția statistă a lui Mearsheimer asupra posibilului război și a cuceririi Ucrainei de către ruși l-a dus pe acesta la susținerea ideii ca Ucraina să aibă arme nucleare. O perspectivă civilizațională ar fi încurajat cooperarea dintre Rusia și Ucraina, ar fi îndemnat Ucraina să renunțe la armele sale nucleare, ar fi promovat o substanțială asistență economică și alte măsuri menite să ajute menținerea unității și independenței ucrainiene și ar fi garantat evenimentele neprevăzute planificate pentru posibila scindare a Ucrainei. (p. 51, 52)
În afară de Rusia, cea mai populată și cea mai importantă republică fostă sovietică este Ucraina. (...) Din punct de vedere istoric, cei din vestul Ucrainei vorbeau limba ucrainiană și au fost puternic naționaliști; cei din Ucraina de est au fost majoritari ortodocși și au vorbit, în mare parte, limba rusă. (...) Diferențele între estul și vestul Ucrainei se manifestă în atitudinile locuitorilor lor. (...) Fisura est-vest a fost pregnant evidențiată cu ocazia alegerilor prezidențiale din iulie 1994. (...)
Ca o consecință a acestei divizări, relațiile dintre Ucraina și Rusia ar putea să se dezvolte într-una din trei modalități. La începutul anilor ‘90, existau probleme critic importante între cele două țări în legătură cu armele nucleare, Crimeea, drepturile rușilor din Ucraina, flota Mării Negre și relațiile economice. (...) În pofida chestiunilor extrem de contencioase și a presiunii naționaliștilor extremiști din ambele părți, conducătorii ambelor țări au lucrat din greu și, în general, cu succes pentru a modera aceste dispute. (...)
O a două posibilitate ar fi ca Ucraina să se despartă, de-a lungul liniei sale de falie, în două entități separate, cea estică fiind absorbită de Rusia. (...) Așa cum sublinia un general rus, „Ucraina sau mai degrabă estul Ucrainei va reveni în 5-10 ani. Ucraina vestică poate să se ducă în iad”. Un asemenea rest de Ucraina greco-catolică și orientată occidental ar fi viabilă dacă ar avea un sprijin occidental puternic și efectiv. Un asemenea sprijin este, la rândul său, posibil să apară doar dacă relațiile între Occident și Rusia se vor deteriora serios și vor începe să semene cu cele din timpul Războiului Rece.
Un al treilea scenariu, mult mai probabil, este acela potrivit căruia Ucraina va rămâne unită, sfâșiată, independentă și va coopera în general strâns cu Rusia. O dată cu problemele tranziției în legătură cu armele nucleare și forțele militare vor fi rezolvate, problemele cele mai serioase pe termen lung vor fi cele economice, a căror rezolvare va fi facilitată de o cultură împărtășită parțial și de legăturile personale strânse. (p. 240 – 246)
Postarea este înscrisă la Citate favorite.
Fragmentele de mai sus sunt copiate din cartea „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” (Ed. Antet, 1998), publicată de Samuel P. Huntington în anul 1996.
Am
ales, în principal, referirile la Ucraina și Rusia.
Împărțirea
în „subcapitole” îmi aparține.
Note
1.
John J.
Mearsheimer
(n.14.12.1947),
politolog american, expert în relații internaționale.
2. uniat - care ține de biserica creștină orientală unită cu biserica catolică, păstrând o anumită autonomie față de papă.
(colaj foto realizat în editorul online pixlr.com)
Puxa querida,
RăspundețiȘtergereque maravilhosa publicação!
Aprendi e relembrei vários
pontos.
Bjins de boa semana inteira
CatiahoAlc.
Obrigado pela apreciação e pela visita!
ȘtergereDesejo-lhe dias serenos! Bjins!
Muy buen análisis, de una guerra que va dejando mucho dolor a su paso. Te mando un beso.
RăspundețiȘtergereY todo sucede para que algunos se enriquezcan aún más, ya los políticos no les importa que estén hasta las rodillas en lágrimas de niños.
ȘtergereTe mando un beso.
Deve ser um bom livro, com grande conteúdo, adoro ler uma boa aula de história, nos traz muito conhecimento.
RăspundețiȘtergereObrigada por compartilhar!
Beijinhos
Cenários possíveis para o futuro são delineados em 1996 (e antes) - algumas dessas previsões estão em andamento.
ȘtergereCom prazer. Obrigado também!
Desejo-lhe dias serenos!
Beijinhos 💐
Absolut toata istoria evolutiei umanitatii pe Terra a fost scrisa si "pecetluita" în Cartea Cartilor (Biblia) iar cine citeste si întelege, poate anticipa cu precizie viitorul planetar, scris cu sângele Fiului omului la Calvar.
RăspundețiȘtergereEn politique et en sociologie, diviser pour régner (du latin divide et impera) est une stratégie visant à semer la discorde et à opposer les éléments d'un tout pour les affaiblir et à user de son pouvoir pour les influencer. Cela permet de réduire des concentrations de pouvoir en éléments qui ont moins de puissance que celui qui met en œuvre la stratégie, et permet de régner sur une population alors que cette dernière, si elle était unie, aurait les moyens de faire tomber le pouvoir en question1.
La maxime divide et impera est attribuée à Philippe II de Macédoine (Wikipedia)
In Cartea Cartilor e "accentuat" Finalul posibil. Cum ajungem acolo putem descoperi, cred, "citind printre randuri" - printre randurile ce ni le dau unii sa le citim.
ȘtergereStrategia bazata pe "divide et impera" functioneaza de mii de ani si va avea succes cat timp vor exista oameni in univers. Cat timp unii stiu ce "butoane" sa apese pentru a face sa pară ca unii sunt mai cu moț decat altii... vom fi divizati pana la ultimul atom (inclusiv) si vom continua sa ne divizam, sa ne divizam, sa ne divizam...
Ar fi "amuzant" sa se ajunga la stadiul in care fiecare individ adult (cel putin) de pe Terra (cateva miliarde bune) va ajunge sa fie facut sa creada ca el, ics-ul, e standardul dupa care a facut Dumnezeu omul - aia divizare! 😊
Dupa cum (r)evolutioneaza lumea în plan religios, politico-militar si social, nu ar fi de mirare sa-l vedem ca apare, pe toate stirile de la televizoare, de prin canalele mondiale, pe norii cerului pe un cal alb calare, pe acest "ics" necunoscut, imitator al Celui care Este si a fost de la început. nascut din Dumnezeu si nu facut din lut...Cel înviat din morti, etern învingator, ELIBERATOR adevarat, atemporal si... ABSOLUT !
Ștergere(Istoria ne-arata, Viata e ciudata) :)
https://biblia.resursecrestine.ro/daniel/11
Sa speram ca nu exista un scelerat cu o putere (militara, politica etc.) atat de mare incat sa ajunga a se crede vreun mantuitor. Ma "tem" ca multi l-ar urma. 😊
ȘtergereSunt foaaaaaarte tentata sa scriu numele a doi sefi de stat care ar putea juca rolurile imparatilor din miazazi si din miazanoapte. :))
:) ))
ȘtergereMultumesc pentru aceasta intrare. Cred ca toate aceste carti scrise cu destul timp in urma contin evaluari destul de corecte. Lucrurile se intampla si anumite prognoze se pot evalua in prezent. Oricum, prezentele evenimente cine stie cu cat timp in urma au fost planificate, urmarindu-se idei putine si fixe, ca sa spun asa. Se petrec lucruri inadmisibile si parca alunecam pe topogan...
RăspundețiȘtergereMa enerveaza tare senzatia si nu pot sa nu ma gandesc la lumea in care vor trai urmasii nostri.
Multumesc mult pentru aceasta postare. Nu am citit cartea. Este chiar interesanta.
Seara frumoasa, Diana draga.😘❤️
Toata varza pe care au facut-o "marile puteri" in special dupa cel de-al doilea razboi mondial ne iese acum ca sange prin toti porii... :( Cred ca planifica "din mers", pentru ca atunci cand au impus state noi in Orientul Mijlociu (dar nu numai), cand au incheiat fel si fel de tratate si au infiintat fel si fel de organizatii internationale nu si-au putut imagina tot ce ar putea urma la cea mai mica neintelegere intre "marile puteri". (poate ca unii au prevazut ceva din ceea ce se intampla azi dar, evident, erau minoritari si interesele de moment majore erau altele atunci). Cine s-a gandit atunci ca URSS va fi spulberata si mare parte din arsenalul nuclear va ajunge in Ucraina (acolo erau cele mai multe "depozite" in vremea URSS)? Cine s-a gandit atunci ca Rusia va ramane "fara iesire la mare"?
ȘtergerePare ca nu doar continentele tind sa se ciocneasca. Lumea se va reaseza, apoi iar va fi bulversata... Privind in istoria omenirii numai de-astea au fost. Acum avem ocazia sa traim o schimbare majora... Schimbarile sunt bune, in principiu (trecerea de la "agricultura" la "industrie" a fost cu zguduieli serioase) Ceea ce este nasol este ca pute a autocratie... Si nu e un om, cu gasca lui, cum au fost Stalin, Hitler si alti dementi, ci organizatii/uniuni, si nici n-am sti cui si cum sa ne impotrivim.
Cartea e chiar foarte "tare". 😊 Pe Huntington si pe cei citati de el nu prea cred ca-i da cuiva mana sa le spuna "conspirationisti". 😊
Si eu iti multumesc, pentru ocazie, Suzana draga! ❤️ Noapte buna! Pupici! 😘
Privind peste umar in urma (😊) am senzatia ca toate evenimentele s-au derulat experimental, pentru a 'vedea' cum se descurca soriceii in labirint.
ȘtergereE o senzatie care creste si tot creste. Ma intreb totusi daca actualele provocari care desi sunt negre, sunt cusute mult prea evident cu ata alba nu ar putea genera trezirea umanitatii macar la nivelul unei mase critice. Sa inceapa sa se scuture din somn si sa priceapa ce si cum.
La urma urmei asa se spune, ca o noua etapa de dezvoltare isi are samanta intr-o provocare pe masura. A fost doar un gand matinal, ca am deschis calculatorul sa-i dau si lui binete, ca aseara a fost un pic 'botos' si mi-am spus sa-l imbunez cumva! 😊
Pupici si o zi asa cum o vrei tu!😘❤️
Cred ca nu s-au derulat experimental (in sensul de a fi fost gandite ca experimente). Or fi fost si experimente, dar... mai mult in sensul "hai sa vedem daca asta ține pentru a fi noi mai bogati, mai "sefi", mai cu moț". Se stie, deja, ca majoritatea oamenilor sunt interesati numai de "lumea lor", acea lume mica in care doar ei au loc, ignorand lumea in ansamblul ei, ca si cum n-ar putea intelege ca "bula" unuia va ajunge, la un moment dat, sa se izbeasca de "bula" altuia (bula=lume) si sa fie nasol tare. 😊 Acest fapt este "speculat" la greu, pentru ca functioneaza (istoria e dovada). Exista o trezire, dar nu la nivel de umanitate, ci... "pe zone". Dezvoltarea va avea loc indiferent cati se vor trezi - daca se trezesc mai multi ar putea fi bine (pe cat posibil in cazul oamenilor) mai repede. 😊 Cand ma gandesc ca notiunea de "bine" e relativa mai ca-mi vine sa ma ascund in jungla. :))
ȘtergereSi-al meu a fost botos ieri! I-am promis o "plimbare" pe fereastra daca face si azi pe nebunu'. N-a facut. 😊
Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Am avut o zi linistita, dar numai pentru ca am amanat unele "plictiseli" pentru maine. 😊
Noapte buna! Pupici! 😘
sobresaliente lección sobre la realidad actual Diana su controversias y el modo de dominarse unos a otros ..., y con una foto ilustrativa llena de gran realismo... ha sido un placer leerte y comprender un poco más este ajetreado mundo donde vivimos , Diana te deseo feliz fin de semana , un abrazo. jr.
RăspundețiȘtergereGracias por tu apreciación.
ȘtergereHay varios autores que han logrado "ver hacia el futuro". Nos "explicaron" lo que podría ser, para no sorprendernos mucho cuando suceda. 😊
Gracias. Feliz fin de semana para ti también!
Olá Diana!
RăspundețiȘtergereMuito bom seu post!
O mundo em constante transição. Nós humanos deveríamos ser os protetores, mas infelizmente não é isso que acontece.
Desejo-lhe uma semana iluminada
Abraços Loiva
Olá Loiva!
ȘtergereObrigado pelo seu apreço.
Parece que com o passar do tempo tentamos ser cada vez menos humanos e cada vez mais... robôs.
Obrigado! Desejo um final de semana iluminado!
Abraços.
Great article. Have a nice weeekend
RăspundețiȘtergereThank you!
ȘtergereI wish you a nice weekend too!
Amiga, Diana!
RăspundețiȘtergereTem uma coisa que me entristece é saber que as armas de destruição, estão cada vez mais potentes e estão se espalhando pelo mundo e cada vez mais matando pessoas inocentes.
Grande seu poste, obrigada pela partilha!
Tenha um bom fim de semana.
Beijinhos
Obrigado querida amiga Fatyma!
ȘtergereMuitas pessoas, que só querem viver suas vidas em paz, sempre sofrem por causa de quem brinca com armas...
Tenha um bom fim de semana!
Beijinhos 💐
Hi Diana,
RăspundețiȘtergereExcellent analysis.
War for whatever reason it starts only brings pain, death and destruction, only those who sell the weapons win. It is so sad to see that men cannot understand each other through dialogue.
All the best for you
Hi Maria!
ȘtergereThank you for your appreciation. S.P.H is one of those who seem to know what world I live in. 😊
It's so true! Gun manufacturers and sellers are getting richer every day.
I think people don't want to talk anymore because everyone wants everything to be the way they want it... and everyone wants it differently.
Thank you! All the best to you too!
O duminica placuta, draga Diana!
RăspundețiȘtergerePupicei!❤😚
Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Seara frumoasa in continuare!
ȘtergerePupici! 😘
Great Post!
RăspundețiȘtergereBjxxx
Ontem é só Memória | Facebook | Instagram | Youtube
Thank you!
ȘtergereUitasem de această carte. De altfel, a fost foarte atacată in țările catolice și ortodoxe, deoarece îi laudă pe protestanți. Începusem să am dubii asupra obiectivității autorului...
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru interesanta analiză a ceea ce trăim!
Nu am stiut despre aceasta... Am sesizat, totusi, o "afinitate" a autorului pentru statele majoritar catolice in comparatie cu cele ortodoxe despre care-si exprima anumite "critici". La acel moment am cautat sa aflu care alte state (in afara de Ro) sunt majoritar ortodoxe si a trebuit sa ii dau dreptate (un fel de a spune): nivelul economic (si social, implicit) din statele majoritar catolice era (si este) mult deasupra celui din statele ortodoxe (dar nu cred ca religia e cauza - sper!) 😊 Voi cauta ceva info si cu privire la statele majoritar protestante (despre Anglia si statele nordice stiu ca sunt majoritar protestante, dar poate nu mai tin bine minte).
ȘtergereCa-i lauda sau nu pe protestanti nu-mi dau seama, dar cred ca faptele din "acel prezent" le-a analizat ("destul de") obiectiv.
Cu placere. Si eu multumesc!