Pachet de draci! Sau de diavoli tasmanieni?

Habar n-am cum arată un pachet de draci! Habar n-am cum arată un drac, și nici n-o sa am! Dar așa simt ca ar trebui să fie un pachet de draci: ca mine. Sau pachet cu draci? Sau cu diavoli? Nunu! Sper că nu cu diavoli tasmanieni! Oare de ce le-o zice diavoli acestor animaluțe? Ce-am citit despre ei, diavolii - de văzut n-am văzut (la TV) decât până la un punct, când operatorii încep să filmeze prada în care-și înfig diavolii colții lor mulți! - nu mi s-a părut că ar avea comportament drăcesc (dar nu știu să definesc drăcesc). Aha! Poate le-o zice diavoli din cauza țipetelor pe care le emit și care - se zice - i-au speriat pe primii europeni ajunși în Australia / Tasmania?! Așaaa... da... De-aș da drumul țipetelor din mintea mea cam așa, cred, s-ar auzi! Dar nu-s neagră ca ei și nici temperament rău - ca ei - n-am. Sau poate am, și nu-mi dau seama?! S-ar putea să am! De-aș fi avut laptop care să funcționeze (vorbă să fie!) precum computerul (a se citi cum se scrie) acum... nu l-aș mai fi avut decât ca piese de schimb, într-o cutie... de gunoi!

Poate acestor mici și drăgălași marsupiali carnivori - de mărimea unui câine mic dar îndesat și foarte musculos - le-o zice diavoli pentru că devorează carcasele de mortăciuni în timp record și împiedică, astfel, răspândirea bolilor... Aș devora și eu o carcasă - e drept! Pe cea a computerului (a se citi cum se scrie, și de data aceasta). Cu labele și dinții lui puternici diavolul tasmanian poate devora întreaga pradă, putând să rupă oase și piele! Ehe-heee! Și eu pot, după această zi minunată în care, de la pe la ora 13 și până la 16:30 abia am reușit sa scriu câteva rânduri!

Greu v-ați putea imagina cum am ajuns pachet de draci încercând să accesez blogurile din lista preferatelor! E ca și cum pentru a schimba posturile TV de la telecomandă trebuie să așteptați vreo 45 de minute! Că așa-i modelul, la mine! Uneori îmi ia vreo 3 minute din viață să ajung la blogul ales, alte câteva minute să citesc, alte câteva minute să deschid formularul pentru comentarii, câteva minute să scriu, câteva minute să trimit ce-am scris, alte câteva minute să ajung din nou pe blogul meu și alte câteva minute să trec la alt blog și... s-o iau de la capăt!!! Pur și simplu am renunțat să mai aflu ce are computerul! I-am acceptat toanele și când îl apucă fac o pauză. Vorba bancului: azi au oprit curentul și pentru că n-a mai funcționat computerul am petrecut câteva ore cu familia. Sunt niște oameni tare cumsecade.

Am încercat tot ce se putea face - ce-au zis ”doctorii” care l-au consultat! E, practic, nou, nu are programe incompatibile, nu are ”purici”. Ceva de genul: operația a reușit, pacientul a murit.

M-a sunat, într-o zi, cândva, o amică și mi-a spus că a calculat ea nu știu ce și reincarnarea (?!?) la care sunt acum este pentru a învăța... răbdarea! Noooo! No-no-nooo! Am lipsit când s-a-mpărțit!

Eh, acum că am reușit să o fac și p-asta - să pârăsc computerul - poate pleacă și tasmanienii la ei în habitat. Mie-mi plac diavolii aceștia, dar nu să-mi tropăie pe nervi! Dar cine mă pune să-mi țin nervii la picioarele lor?! Mi se par tare drăgălași! (poate pentru că-mi plac nu se duc la ei in habitat, să-mi lase nervii-n pace?!) Iar puii lor sunt... cât cei de hamster, când se nasc (asta de ce-am mai scris-o?).