2014-02-13

Cercetătorii și extratereștrii

Unii oameni de știință sunt convinși de existența extratereștrilor. E credibil, oarecum, pentru că poate fi posibil să nu fim singurele ființe inteligente (mă rog… ) din Univers; sunt unele ființe inteligente - altele decât oamenii - chiar și pe Terra: maimuțele, despre care cercetătorii științifici afirmă că sunt strămoșii omului. Omul este puiul unei maimuțe mamă și una tată, pui care a evoluat, la un moment dat, față de părinții lui și puii lui față de el și tot așa până la bipezii fără pene de azi. Chiar necrezând într-o ființă supranaturală creatoare parcă n-aș merge până acolo încât să susțin că omul a evoluat din maimuță; poate a evoluat - pe linie separată - din ceea ce a evoluat și maimuța, la rândul ei… Zic și eu… Sigur că științificii au dovada (mai mult argumente logice decât dovezi palpabile) - doar că le lipsesc niște “verigi” în această evoluție a cărei teorie o susțin, dar nu contează. Ei cer dovada că divinitățile în care cred o foarte mare parte a oamenilor există. Credincioșii afirmă: știu că există, dar nu pot dovedi! Ei, dacă nu poți dovedi înseamnă că nu există - zice, cu superioritate, științificul. Dar vin și științificii: materia neagră există, dar nu pot dovedi. Ei, dacă nu poți dovedi înseamnă că nu există.

Revenind la existența extratereștrilor - acești științifici nu au o dovadă clară, dar ei cred că există pentru că… Și oferă unele argumente logice, dar nu pot dovedi, iar dacă nu pot dovedi aș zice că ei cred că există extratereștrii, dar nu știu… Adică e vorba tot despre credința în ceva / cineva. De ce e mai rău unul care crede în zei decât unul care crede în extratereștri?! Și mai zic științificii - alții sau aceiași - că extratereștrii au… făcut primii oameni! O.K. Și pe extratereștri cine i-a făcut? Au evoluat din…. maimuțe extraterestre sau din praf de stele? Maimuța terestră a evoluat dintr-o moluscă și din maimuță a evoluat omul. De ce n-ar fi posibil din praf de stele să evolueze ceva?!

În anul 1999 - da, e mult de atunci, și încă nu ne-au găsit extratereștrii (dar din 1973, când a fost transmis primul mesaj în Cosmos, e și mai mult timp) - doi astrofizicieni canadieni au cerut ajutorul guvernului pentru evitarea unei invazii extraterestre. Cei doi - Yvan Dutil și Stephane Dumas, de la Centrul de Cercetare și Apărare din Quebec - au fost îngrijorați de faptul că  fanii OZN au trimis în spațiu mesaje de genul Veniți și cotropiți-ne! Ai voștri suntem! Cei doi au creat un sistem de codificare / decodificare pentru mesajele care vizează comunicarea cu civilizațiile extraterestre. Astrofizicienii s-au adresat într-o scrisoare primului ministru canadian: Mesajele scrise la voia întâmplării ar putea pune Pământul în pericol! scriau ei, între altele.
Sunt și alți științifici care consideră că nu-i tocmai înțelept să trimiți astfel de mesaje în spațiu - lipsa dovezii existenței extratereștrilor nu înseamnă că aceștia nu există și sunt (sau pot fi) mai inteligenți decât oamenii - dar sunt la fel de mulți cei care “urmăresc” spațiul pentru captarea eventualelor semnale venite de la civilizații extraterestre. Științifici nu au dovezi dar… sunt preventivi!
Dacă e așa, de ce credinciosul religios e considerat naiv atunci când transmite rugăciuni (mesajele lui) către Cer? Doar pentru că nu o face prin intermediul unei sonde spațiale care costă o cârcă de bani? Cine știe? Poate că extratereștrii sunt telepatici! Sau… tocmai din acest motiv științificii asmuțesc pe unii (aruncându-le teoria evoluției) împotriva credincioșilor, să-i împiedice să mai trimită mesaje în spațiu? Dacă extraterestrul se oprește asupra oamenilor obișnuiți, și îi ajută într-un fel sau altul, ignorând ditamai oamenii de știință super inteligenți?! Hei! Sigur că exagerez, dar… e vreo dovadă că…?!

Istoria omenirii pare să abunde în exemple de confruntare între civilizații avansate și unele slab dezvoltate - cele din a două categorie au dispărut în urma confruntării. “Civilizatorii” Americii - ca exemplu - au condus la decimarea populațiilor băștinașe mai mult prin bolile aduse în ei din “civilizație”.

Pe scurt: ne atenționează oamenii de știință să avem grijă ce fel de mesaje trimitem în spațiu, să nu ne dibuiască reprezentanții civilizațiilor mai avansate și să ne radă din Univers sau - mai rău! - să ne facă sclavii lor! Acești oameni de știință par a uita faptul că zeci de sonde spațiale se plimbă prin sistemul solar și sunt adevarate cărți de vizită ale Terrei.
Vor științificii ca oamenii să nu mai creadă în divinitate și să creadă în existența extratereștrilor? Extratereștrii cum ar putea (ar fi putut) lua ființă, cum au apărut (cum ar putea apărea), din ce sau din cine?

10 comentarii:

  1. Se prea poate sa existe si extraterestrii, insa evolutia omului din maimuta, asta nu o cred, acum de ce nu mai evoluează maimuta in om??? Interesant articolul, ca de obicei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi se pare cam stupida teoria evolutiei omului din maimuta chiar daca nu sunt convinsa nici de creatie…
      Am doar intrebari si mai deloc raspunsuri… si ma deranjeaza foarte tare cand ateii / agnosticii / umanistii (ultimele doua categorii mai putin) fac misto de credinciosi, facand din stiinta tot un fel de Biblie… si din diferitii oameni de stiinta un fel de sfinti la care se inchina si pe care-i citeaza asa cum credinciosii citeaza pasaje din Biblie sau din cele scrise de patriarhi sau alti oameni religiosi. Si ma intreb daca, nu cumva, extremele sunt periculoase… De fapt, stiu ca sunt periculoase: au murit oameni in numele divinitatii si au murit oameni in numele stiintei…
      Teoria evolutionista are un caracter absolut, asemanator unei dogme religioase si cred ca cei care au aderat la aceasta au facut-o mai mult printr-un act de vointa si (poate) credinta, avand in vedere ca teoria are lacune pe care le recunosc inclusiv promotorii…
      Trebuie eliminate, categoric (din punctul meu de vedere), anumite aberatii religioase…
      Multumesc pentru aprecieri!
      Iti doresc sa ai o zi frumoasa!

      Ștergere
  2. ba eu cred în extratereştri!
    ce legătură este între fiinţa care are concediu 11 luni pe an şi se plimbă din australia în Yucatan? e alliens? pentru mine - da!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai prins cu garda jos! :) Cine se plimba intre Australia si Yucatan si are, anual, concediu 11 luni? :)
      Nu afirm (?) ca extraterestrii nu exista (sau exista) dar chiar nu cred ca omul a evoluat din maimuta… Adica… chiar sunt o maimuta?! Mai bine zic ca-s extraterestru! :)) Bine, fie! O maimuta extraterestra! :))

      Ștergere
  3. Eu cred ca sunt si alte fiinte in tot universul asta...... si mai stiu ceva!
    Femeile vin de pe Venus si barbatii de pe Marte..... si ne-am intalnit cu totii pe pamant! Ce romantic! :)))
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am afirmat ca ar exista sau ca nu ar exista; am incercat sa evidentiez “paradoxul oamenilor de stiinta”: afirma ca e absurd ca un om inteligent sa creada in divinitate - pentru ca nu exista dovezi ale existentei (nu se poate proba stiintific existenta; nici non-existenta, as zice) - si pe de alta parte avertizeaza impotriva pericolului care ar paste Terra in urma unor mesaje trimise in spatiu - desi nu exista dovezi ca extraterestrii exista… dar… sa fim precauti…

      Romantic, da! :))
      Ai observat? Martianul meu face autostopul inapoi catre Marte… ;)
      Pupici!

      Ștergere
  4. Diana imi place ca iti pui niste probleme filosofice care si pe mine ma fac sa reflectez in aceeasi maniera, cu aceleasi intrebari
    Acum, sa zic ca ne-au linistit cu particula Higgs :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Anca.
      De parca astfel de descoperiri ar putea conduce la ideea ca divinitatea nu exista. Unii ar spune ca oamenii de stiinta nu fac altceva decat descifreaza misterul Creatiei. Cum poate cineva dovedi contrariul? Si de unde stim ca nu-i asa? ;)
      Cand Universul a fost creat existau toate “schemele”, dar erau secrete (top secret) :) Acum, cercetatorii le descifreaza si boteaza fiecare descoperire cu numele lor…
      Cica Higgs, care se declara ateu (dar si altii), ar fi foarte suparat(ți) ca bozonul in cauza e numit “particula lui Dumnezeu”.
      Nu-mi plac afirmatii de genul: “multi oameni au fost sacrificati in numele religiei”, ca si cum in numele stiintei n-au fost sacrificati la fel de multi… si tot caut intrebari! :)
      Ziua minunat sa o petreci!

      Ștergere
  5. Cred ca ai dreptate, extremele niciodata n-au dus la ceva bun.
    Nu stiu daca exista extraterestri insa mie mi-ar placea sa existe si sa apuc si eu sa vad macar cativa. :)
    Chestiunea cu a impune cumva cuiva sa nu creada in divinitate mi se pare deplasata. Fiecare are dreptul sa creada in ce doreste, in ce Dumnezeu vrea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-ar placea sa existe extraterestri! :) Dupa ce am vazut filmul E.T. chiar ma gandeam ca mi-ar placea sa am si eu grija de unul, sa astept venirea parintilor lui si sa vad... alte lumi! :) Si nu eram chiar mica-mica atunci cand am vazut filmul! ;)
      Cei mai multi incearca sa impuna "ne-credinta" in forte superioare mai mult in ideea de a incerca sa le deschida mintea si catre alte orizonturi - pentru ca nu degeaba exista zicala "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista". Dar modul in care o fac este unul gresit. La extrema cealalta exista aceasta nefericita alegere de a preda religia in scoli - mai nou se discuta a se introduce inca de la gradinita. Personal mi se pare o cale de a invata copiii, de mici, ca cine nu e cu ei e impotriva lor... O discriminare crasa inoculata copiilor din frageda pruncie... Pentru ca se inoculeaza ideea ca "dumnezeul meu e cel adevarat" - ceea ce e tragic, din punctul meu de vedere...
      Fapt divers: citeam pe un blog ca autoarea facea matanii de la varsta de un an si jumatate - o numesc exagerare, ca sa nu-i spun minciuna. :( Pentru ca a merge de-a busilea prin biserica nu inseamna ca stia ce face...

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.