Nepalezii consideră că fiecare vârf muntos este sfânt deoarece pe crestele înzăpezite se odihnesc zeii. Pentru nepalezi - și nu numai - munții sunt temple. Din întreg lanțul muntos Annapurna, o prelungire a lanțului Himalaya, Machapuchare este interzis alpiniștilor.
Shiva este un zeu de prim rang, și unul dintre cei mai vechi, aparținănd trinității divine Trimurti. Shiva este zeul distrugerii, în timp ce Brahma este creatorul, iar Vishnu păstrătorul și conservatorul. Deși reprezintă distrugerea, Shiva este văzut ca o forță pozitivă a Universului, deoarece distrugerea este, în hinduism, urmarea firească a creației. Zeul poate să întrerupă ciclul de reîncarnări (samsara) - Cine pune cu mâna sa o floare pe capul lui Shiva, rostind versul de 6 silabe, acela nu mai renaște. (Panchatantra I, 168). Cele 6 silabe sunt Om, namah Shivaya, adică Om, închinare lui Shiva (om este silaba sacră prin care începe invocarea oricărui zeu).
Totodată, Shiva este ocrotitorul asceților și deținătorul puterii magice a meditației și căinței (în această ipostază reprezentat adesea ca ascet gol, cu cenușă pe trup și cu un craniu în mână, în care adună milostenia oamenilor, purtarea craniului fiind osânda primită de zeu după ce a ucis un brahman). (wikipedia.org)
Machapuchare - considerat unul dintre cei mai frumoși munți din lume - este situat la sfărșitul unui pinten lung din sudul lanțului principal Annapurna, la răsărit de Sarangkot, mai sus de lacul Fewa, masivul fiind la aproximativ 25 km nord de Pokhara, principalul oraș al regiunii. Formele de relief ale muntelui sunt extraordinare, având pereți aproape verticali - ceea ce face din el un vârf deosebit deși are o înălțime mai mică decât a unora dintre vârfurile aflate în apropiere. Vârful său dublu seamănă cu o coada de pește, fapt care i-a adus și denumirea Coada de pește. Aspectul de coadă de pește poate fi observat de undeva dintre Sinuwa și Valea Modhi Khola. Mai este numit Matterhorn din Nepal, după numele muntelui (care-i seamănă) aflat în Italia, la granița cu Elvetia, cu înalțimea de 4478 m, considerat unul dintre primii zece cei mai periculoși munți din lume.
Este un simbol în peisajul extraordinar al Nepalului, uimind prin sculpturile făcute de Natura în piatră și gheață. Drumul spre masiv pornește dintr-o zonă cu climă subtropicală (păduri tropicale putând fi întălnite până la altitudinea de 3200 m), de la 900 m deasupra nivelului mării și ajungând la altitudini de 7000 de metri pe un traseu care ar putea fi parcurs în numai 30 de minute dacă ar exista un drum pentru autovehicule.
Fiind considerat sacru muntele Machapuchare a fost salvat de la distrugere în beneficiul nepalezilor. Everest este în “pericol ecologic” deoarece aceia care trec pe acolo lasă în urma lor multe deșeuri; în plus, folosind tuburile de oxigen - necesare la altitudini foarte mari - cercetătorii afirmă că se distruge atmosfera în zonă. Ca și cum n-ar fi de ajuns, din cauza încălzirii atmosferei ghețarii încep să se topească, făcând muntele - în curând - imposibil de escaladat.
Pentru că Machapuchare este interzis escaladelor se poate obține aprobare pentru vârful Pisang Peak, cu o altitudine de circa 6100 de metri și care se află destul de aproape. Cel mai apropiat, practic sub Machapuchare, la numai câțiva km, se află vârful Mardi.
Deși interzis alpiniștilor, istoria - neconfirmată - spune că în anul 1950 cineva a încercat să ajungă în vârf dar a trebuit să se întoarcă atunci când mai avea doar 300 de metri până sus. Adus în fața regelui acesta i-ar fi spus ca Shiva l-a oprit din escladă pentru că acolo este locul lui de odihnă - de atunci muntele este interzis pentru escalade.
În anul 1957, însă, o expediție formată din englezi, condusă de James Roberts (21.09.1916, India - 01.11.1997, Pokhara, Nepal), s-a apropiat, urcând prin nord, până la 50 de metri de vârf, dar n-au urcat mai departe, promițând să nu pună piciorul în vârf. De atunci nimeni nu a mai urcat.
În anul 2011, un grup de zece parapantiști români - șapte din Mureș, doi din Brașov și unul din Cluj au survolat cu parapanta zona Annapurnelor, apropiindu-se și de muntele sacru. Adrian Pochiu, din Braşov, s-a apropiat cel mai mult de vârful Machapuchare, la 3.300 de metri.
www.extreme-travel.ro
nu am cercetat niciodata atât de aproape vârfurile muntilor vazute din Nepal, nici nu am stiut denumirile lor, de aceea apreciez mult acest articol prin care dai atâtea detalii. Multumim! Despre expeditia din 2011 si echipa de români auzisem, ca de altfel despre clubul Paramania. Chapeau!
RăspundețiȘtergerePS: o seara faina si o mie de pupici - astazi am primit felicitarea de la voi, va multumim mult, a fost o surpriza excelenta! :)
Multumesc pentru aprecieri, Carmen.
ȘtergereMuntii m-au fascinat de cand ma stiu.
Până sa descopar aceste fotografii stiam doar despre Everest si ca Nepal e la granita cu Tibetul si ca nu e pace intre China si Tibet... Denumirile nepaleze nu cred ca le voi retine... "Mi se limba plimba-n gura" cand rostesc unele denumiri, dar numele "Coada de peste" sigur il voi retine si cand cineva va rosti numele nepalez voi sti despre ce vorbeste. :)
Cat despre români... am ajuns sa ma bucur de... normalitate! Cand aud ca au facut unii si lucruri exceptionale ma gandesc ca, poate, s-a mai sters o pata... :)
Cu placere! Am trimis-o din timp si n-a mai fost uitat "prioritar"; voiam sa fim sigure ca nu ajunge... la una-doua saptamani dupa Sarbatoare. :))
Ziua minunat sa o petreceti! Pupici cu drag - o mie catre voi! :)