2014-12-14

Frac şi muci

Pe stradă, în peisajul cotidian, bărbaţii îmbrăcaţi elegant sunt specie pe cale de dispariţie şi când e vreunul privirea-mi fuge spre el.
Când scriu elegant nu mă gândesc la costum şi cravata! Nu! Eleganţa e ceva mai mult. Dacă omul nu ştie să-şi poarte hainele poate pune pe el orice dar elegant nu va fi.

Citind textul publicat de pandhoraa, Un accesoriu potrivit barbatilor - esarfa, mi-am amintit (un fel de a spune) două scene cu bărbaţi îmbrăcaţi frumos. Cui nu-i plac oamenii îmbrăcaţi frumos?!

Pe unul l-am văzut pe un peron. Abia trecusem de adolescenţă şi - la vederea lui - ochii mi se învârteau în cap ca girofarul. Era primăvară şi în mulţime se evidenţia un bărbat înalt, brunet, care purta balonzaid lung, culoarea oului de raţă. Sunt fan balonzaid şi îmi place să văd oamenii îmbrăcaţi cu astfel de haine. Tipul acesta era bine îmbracat, cu gust, proaspăt tuns la frizer – se vedea că o mână de profesionist a avut grija de podoaba lui capilară.

Se plimba omul pe acel peron, calm… Şi cum îl priveam cu atenţie – dar numai cu coada ochiului – doar ce-l văd că-şi suflă nasul în degete, direcţionând mucoasele spre dalele peronului. Apoi îşi bagă mâna în buzunar, să se şteargă. Mi-a trecut brusc de eleganţa lui!

Pe un bulevard, iarna, din direcţie inversă venea agale un domn vârstnic, înalt, cu trup zvelt, îmbrăcat cu palton negru lung, o pălărie cochetă şi fular albastru înnodat cu eleganţă între reverele paltonului. Mi-am spus în gând că e înviorător să ştiu că există bărbaţi de vârsta a treia care se dichisesc. Acum ştiu că sunt mai mulţi doar că nu-i văd pe toate drumurile. Nici bine nu mi-am terminat gândul când omul şi-a suflat nasul în degete, şi-a scuturat mâna apoi a şters-o de un capăt al fularului, capăt pe care l-a folosit şi să-şi şteargă nasul de eventuale urme, cu gesturi pline de eleganţă, desigur.

Şi, uite-aşa, încet-încet, am înţeles ce voiau să-mi transmită părinţii atunci când - copil fiind - îmi spuneau că, uneori, aparenţele înşeală.

16 comentarii:

  1. vai vai vai :))
    scenarii de film ai putea scrie cu intamplarile tale :))
    adevarat,aparentele inseala si, iata in plus, inca o dovada ca nu haina il face pe om...
    conteaza cu adevarat, cum bine ai spus, sa stii sa-ti porti hainele, tu sa le dai lor stralucire si nu invers...
    o haina, un accesoriu trebuie sa te evidentieze pe tine si nu invers.

    acum imi amintesc de o intmplare cu bunica mea care era o persoana cu mult bun gust, nu o sa zic cu un gust desavarsit cu toate ca nu as fi departe de adevar.
    cu toate ca era o doamna cu adevarat, avea o slabiciune, tablele, joc pe care o doamna nu l-ar practica, zicea ea :))
    uneori cobora in parculetul din fata blocului unde aveam o bolta cu multa verdeata si o masuta pentru jocul de sah sau table...desigur, acolo veneau vecinii nostri, barbati si din cand in cand bunica mea.
    pentru astfel de ocazii ea se imbraca "sport" :)
    ce cuprindea aceasta tinuta?
    pantaloni pana, pantofi sport fara toc cu lira de culorea pantalonului, negru sau vernil, o maleta sau o bluza gen camasa, in functie de vreme, camasa creme asortata la pantalonii si pantofii negri, maleta mov-indigo asortata pantofilor si pantalonilor vernil.
    pe cap isi prindea un batic rasucit ca o bentinta in mai multe culori la tinuta mai inchisa la culoare sau vernil la tinuta mai deschisa.
    acestea erau in viziunea ei, tinutele sport.
    adaug ca nu se despartea niciodata de tabachera ei din argint aurit patinat, care era prevazuta si cu bricheta.
    trebuie sa maispun ca mai de fiecare data castiga, nu stiu daca era buna sau vecinii nostri o adorau,pur si simplu imbracati ca orice om normal in trening :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) De la cei care se imbraca neglijent aproape ca ma astept la d'astea (vorba vine, pentru ca e "aparenta-invers"). :))
      Ma seaca la suflet cand vad astfel de gesturi! Scuipatul in public, tusitul "cu pasiune" fara a pune o batista la gura - mai ales in spatii mici, cum ar fi mijloacele de transport in comun... Am fost candva in vizita la o tipa care isi stergea nasul in prosopul cu care-si stergea fatza! Ar fi trebuit sa ramanem mai multe zile dar am plecat imediat a doua zi... Daca ar fi pus acel prosop in cosul de rufe pentru spalat as fi inteles, dar il folosea si ziua urmatoare! (am aflat cand am intrebat-o despre asta!). E drept, e fatza ei, dar totusi...

      Minunata bunica ta! Ador femeile care stiu sa faca aceasta! Unii imi "reproseaza" ca azi nu mai e timp pt astea... Dar este! Asa cred, asa stiu, pentru ca ii vad pe multi avand grija la detalii indiferent pentru ce se imbraca si unde merg.

      Avea mana buna la zaruri si stia sa mute piesele! Tata a incercat sa ma invete jocul, dar n-a reusit! :)

      Tabachera! Acesta a fost un "regret" cand am renuntat la tigari! Am mai multe, dar una dintre ele imi place foarte mult! Si am si o bricheta cu benzina si scrumiera "portabila" :)) Dar acum fac parte din arsenalul amintirilor!

      Ștergere
    2. esti adorabila tu, Diana :)
      pup! :*

      Ștergere
    3. Au ajuns direct la suflet cuvintele tale. Multumesc. :)
      Pup si eu!

      Ștergere
  2. Bleah ! Mi-ai tăiat cheful de viață ! Da' am văzut și eu unul de-ăsta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-a fost intentia mea, desi stiu ca e scarbos... Poate-poate se vor mai rari cei care fac asta! :)

      Ștergere
  3. :))))...imi imaginez dezamagirea de pe fata ta ! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Iac...urasc sa vad barbati care scuipa pe strada, sau mai rau isi suflu nasul cum ai spus tu mai sus.. Aparentele pot insela, eleganta vine din suflet, din felul de a te purta si mai putin din haine. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-e sila de cei care fac aceasta pe strada! Unii le gasesc scuze, pe motiv ca saliveaza mult, ca fumeaza, ca etc... Ok! Doar ca o pot face mai discret, retragandu-se spre un colt, spre o margine. Iar batistele de hartie le sunt de mare ajutor celor care stiu ca au astfel de "probleme"...
      Pupici!

      Ștergere
  5. ooooh! bââârrrrrr! infiorator! cred ca ai suferit o stare ca o cadere din Paradis in Iad! :))
    te pup draga mea :-*
    O duminica minunata, salutari si gânduri bune de la duo catre trio ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si inca ce cadere! :)))) Iti dai seama ca... m-a marcat de nu i-am uitat! :)))
      Pupici cu drag!
      Multumim. Numai bine va dorim! Imbratisari cu drag! <3

      Ștergere
  6. Ha, ha! Tare bine ai descris cele două episoade dezamăgitoare. Sunt educative pentru cei ce le observă, căci aşa învăţăm cum este viaţa în toată complexitatea ei. Bine ai zis că "aparenţele înşeală" şi ce dezamăgiţi suntem atunci când cineva care ne face o primă impresie minunată, se dovedeşte doar o "frumuseţe de poleială" şi nu de profunzime. Să apreciezi un om doar după "caroserie", este o mare greşeală, îmi spunea cineva cu mulţi ani în urmă. Şi nu doar prin gesturi necivilizate, ci şi prin comportament sau limbaj vulgar, am "remarcat" oameni de genul celor pomeniţi de tine.
    O duminică frumoasă, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, trebuie sa invatam din tot ceea ce vedem, aflam pe diferite cai dar mai trebuie sa nu facem ca ei, cand sunt in discutie chestiuni considerate "negative"! Am vazut oameni care discuta / scriu despre eleganta si, cu alte ocazii, folosesc un limbaj grosolan (ma refer in special la injuraturi) ca si cum acest limbaj ar avea legatura cu eleganta pe care, tot ei, o ridica in slavi.
      A eticheta oamenii dupa haine, dupa ceea ce au, este una dintre primele greseli pe care le facem, mai ales in anii adolescentei, ai tineretii... Dar la (prea) multi le place sa fie vazuti in compania unora "bine imbracati", bine situati d.p.v. financiar si atunci accepta si comportamentul grosolan al acestora...
      Multumesc.
      Zile fericite iti doresc, cu drag! :)

      Ștergere
  7. Realitățile, urâte, frumoase, indiferent cum sunt, trebuie spuse, ca lumea să învețe să se poarte, pentru că deja nu mai discutăm despre eleganță ci despre civilizație și bună creștere. Bravo Diana!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc! :)
    Corecta observatia: e vorba de buna crestere si civilizatie! Hmm... :) Bine ca macar sunt imbracati elegant si dintre cei mai putin educati... :) Slaba consolare! :)

    RăspundețiȘtergere