2015-12-08

Clubul cinefililor: Generation War

Intalnirea de la Clubul cinefililor pe pagina la Carmen in fiecare saptamana.

sursa 
Actiunea miniseriei in 3 parti (The Different Time, The Different War, The Different Country), "Unsere Mütter, unsere Väter"  (Generation War, 2013), in regia lui Philipp Kadelbach, incepe in anul 1941 la Berlin si ilustreaza viata a cinci prieteni in timpul celui de-al doilea razboi mondial, un razboi care a schimbat radical destine dar si lumea intreaga, aducand distrugeri monstruoase in toata Europa, si nu numai.
Despartindu-se, cei cinci isi dau intalnire de Craciun, in localul unde lucra Greta, ei fiind convinsi ca razboiul se va termina in mai putin de un an.

Wilhelm Winter (Volker Bruch), Charlotte (Miriam Stein), Greta Müller (Katharina Schüttler), Viktor Goldstein (Ludwig Trepte) si Friedhelm Winter (Tom Schilling) sunt prieteni din copilarie.
Greta si Viktor se iubesc, in ciuda faptului ca tanarul este evreu si e considerat de nazisti ca fiind rasa inferioara ce nu trebuie sa se “amestece” cu germanii, iar Charlotte, care s-a pregatit sa devina asistenta medicala pe front, il iubeste in secret pe Wilhelm, locotenent decorat in armata germana. Fratele lui Wilhelm, Friedhelm, este un tanar sensibil, preocupat de literatura si de filosofie, care se obisnuieste greu cu ideea de a pleca la razboi si a ucide semeni si nu are nicio dorinta de a deveni soldat, dar nu are de ales. La un moment dat, camarazii sai, nemultumiti ca le pune viata in primejdie cu lasitatea sa, il bat serios, iar fratele lui nu intervine.
Cei cinci prieteni sunt tineri cu vederi largi, obligati sa faca alegeri agonizante, in unele momente.

Greta e barmanita in localul unde cei cinci se intalnesc aproape seara de seara dupa ce fiecare isi termina treburile zilnice. E o buna cantareata si viseaza sa devina o a doua Marlene Dietrich, ajungand sa cante si pe front, pentru soldati, moment in care o va reintalni, pentru scurt timp, pe Charlotte. O ajuta in cariera sa un general SS, casatorit, pe care il seduce si cu gandul de a-si salva iubitul, pe Viktor, care ar urma sa fie deportat alaturi de familie. Crudul general ii face rost de acte false lui Viktor si Greta e multumita ca iubitul ei a plecat spre America, desi e trista ca el nu ii scrie macar un rand, sa stie ca e in siguranta.

Actiunea se deruleaza, in principal, in jurul invadarii Rusiei, cand armata germana este invinsa dupa lupte grele. Wilhelm era comandantul fratelui sau care ezita sa ucida, la inceput, apoi intelege ca in razboi ucizi sau esti ucis. In razboi a fost obligat sa faca ceea ce trebuia pentru a supravietui, renuntand la principiile sale, neputand alege sa nu ucida - sau, poate n-a dorit sa aleaga sa nu ucida. La razboi mergi si ucizi copilul altuia daca nu vrei sa planga mama ta. Cine nu vrea sa ucida, pe front, se lasa ucis - ceea ce echivaleaza cu sinuciderea - sau dezerteaza, ceea ce ii aduce pedeapsa cu moartea, in general, o moarte dezonoranta pentru sine si pentru familie.

Razboiul scoate tot ce e mai rau in oameni - romanticul poate deveni erou, ucigand cu sange rece, curajosul poate deveni las, nereusind sa mai ucida cu sange rece; conceptiile pe care Charlotte le credea puternice se zdruncina din temelii, ideologia ei nazista disparand dupa ce reclama o asistenta medicala ca ar fi evreica, si mai apoi avertizand-o sa fuga …
Oamenii fac alegerile constransi fiind de conjunctura.

Povestea e tragica - asa cum sunt cele mai multe povesti de gen. In razboi, omul rezista tentatiei de a fi uman. Poti fi uman cu inumanii? Raspunsul iti spune daca esti sau nu uman - dar nu in timp de razboi. La inceput lupti pentru patrie; cand apar suspiciunile lupti pentru camarazii pe care nu-i poti parasi. Dar cand ramai singur pentru ce mai lupti? - e o parte a monologului lui Wilhelm, naratorul acestei povesti de razboi.

Desi istoricii au criticat unele actiuni din film ca fiind nerealiste, mie mi-a placut filmul. Desi am detestat si detest nazismul, si razboiul in general, de cate ori am vazut filme cu actiunea petrecandu-se in cele doua razboaie mondiale m-am gandit ca soldatii germani sunt tot carne de tun, asa cum sunt toti soldatii, din toate timpurile, oameni care nu vor sa fie soldati dar pe care legea ii obliga sa devina – legea si dorinta politicienilor. Intre soldatii germani au fost - cei mai multi - oameni care au suferit pentru alegereile pe care au fost obligati sa le faca.

Este primul film pe care il vad si in care e prezentata infrangerea germanilor din perspectiva germana. Consider ca e un film care merita vazut. E un film cu multe “intoarceri de situatie”, un film in care personajele nu sunt doar eroi sau doar lasi, un film in care alegerile si faptele protagonistilor sunt neasteptate, uneori.

8 comentarii:

  1. Bună prezentare, care mă îndeamnă să caut filmul, deși nu prea urmăresc filme în serial. Fiind însă numai trei episoade, merge! Sunt curioasă să-i văd pe acești actori germani, nu am mai văzut demult un film nemțesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Zina.
      Surprinzator filmul. E... pur si simplu excelent - din punctul meu de vedere. Aproape ca nu-mi vine a crede cat de mult mi-a placut si jocul actorilor si punerea in scena. E atinsa in film si tema rezistentei poloneze din munti, tema trenurilor care transporta oameni in lagarele naziste...
      Fiecare parte are 90 de minute, dar actiunea se deruleaza atat de intens incat nici nu-ti dai seama cand se termina. :) Pe fsplay il gasesti sigur - daca ai "AdBlock" de la Google nu te deranjeaza nici reclamele - ajungi repede la film.

      Ștergere
  2. am vazut filmele, au fost prezentate cu mult tam-tam la noi. Asa cum zici tu, atmosfera deosebit de trista si durerea oamenilor prinsi de razboi sunt teme de film care impresioneaza si preocupa mintile mult timp dupa vizionare. Sunt teme care cu toate ca sunt reluate destul de des în carti, expozitii, filme, tot nu "lumineaza" mintile celor care ne conduc... si iata azi Europa este prinsa din nou într-un razboi, de data aceasta purtat nu "acasa"...
    Pup draga mea. Un minunat timp de Advent va dorim. Imbratisari de la duo pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A avut succes miniseria, din cate am inteles.
      La vremea aceea stiai cine e dusmanul, macar... Azi, suntem prinsi intr-un razboi pe care nici nu-l intelegem, pentru ca nu stim cine cu cine se lupta, desi stim de ce... Azi, soldatii sunt mai mult mercenari; armele sunt atat de sofisticate incat se poate ucide de la distanta de mii de km, fara vreun risc pentru ucigas... nici razboaiele nu mai sunt ce au fost, dar distrugerile sunt la fel de mari. Chiar si pace fiind pe teritoriile noastre, n-o simtim - daca nu se bombardeaza nu inseamna, neaparat, ca e pace si liniste. Traim o nebunie... intunecata rau... :(
      Multumim, Carmen draga. :)
      Imbratisari si pupici cu drag, de la trio pentru duo. <3

      Ștergere
  3. Sper sa gasesc si eu filmul. Problematica oamenilor implicati in razboaie revine cand ne asteptam cel mai putin ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Filmul e si online, pe fsplay l-am gasit.
      Intr-un fel, era de asteptat sa se intample... Candva, au "remodelat" granitele, unind teritorii ocupate de oameni care aveau in comun unii cu altii prea putine; acum, se "remodeleaza"... cum a fost - de se va intampla, Iraq, de exemplu, dar si alte cateva state (inclusiv Siria), nu vor mai exista... sau vor fi enclave...

      Ștergere
  4. nu le-am vazut, le trecem in lista!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.