In octombrie 2007 papalitatea a dat publicitatii documentele
judecarii Cavalerilor Templieri din 1307-1312. Documentele au fost pierdute in
arhiva Vaticanului pentru mai mult de 3 secole, fiind „puse in dosare gresite”,
pâna au fost descoperite de
un cercetator academic, profesoara Barbara Frale, in anul 2001.
Pergamentul Chiron arata ca opinia
majoritara asupra acelor evenimente este gresita, Papa Clement al V-lea
declarand la vremea aceea ca Templierii nu sunt eretici, dar desfiintand totusi
Ordinul pentru a-si mentine bunele relatii cu regele, acuzatorul Cavalerilor.
El insusi l-a interogat pe cel mai inalt demnitar al cavalerilor, care a fost
inchis de regele francez Filip al IV-lea.
Cardinalul argentinian Jorge Mejía, care timp de cinci ani
(1998 - 2003) a fost numarul unu in Biblioteca din Vatican si Arhivele Secrete,
nu s-a aratat foarte surprins ca, in secolul XVII, s-a pierdut urma
pergamentului ce cuprinde informatii despre procesul cavalerilor. Documentul
s-a ratacit din cauza numarului mare de manuscrise.
Cand "Processus contra Templarios" a fost
publicata in anul 2007, a creat destula vâlvă, dar istoricii sunt de parere ca
pergamentul de curand gasit nu aduce cine stie ce noutati pentru ca ei
ajunsesera la aceeasi concluzie studiind alte documente.
Lucrarea bazata pe Pergamentul Chinon a fost prezentata
publicului in 25 octombrie 2007, la Vatican, in Sala Sinodului; aceasta cuprinde
documentele procesului care a distrus Ordinul Cavalerilor Templieri si care au
fost publicate intr-o editie limitata la 799 de exemplare (in valoare de cca
6000 euro fiecare); documentele sunt reproducerea fidela a originalelor
pastrate in Arhive. Volumul cu numarul 800 apartine papei Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger).
Lucrarea, integral facuta manual, contine doua volume (29X45
cm) legate in piele; au cate 256 de pagini fiecare si cantareste 5 kg.
Documentele sunt pastrate intr-un fel de etui cu sigiliu; sunt facsimile in
latina, imprimate pe pergament.
Majoritatea exemplarelor puse in circulatie au fost
achizitionate de marile biblioteci universitare din Asia, Europa si S.U.A. In
2012, un colectionar român a adus la o licitatie in Bucuresti unul dintre
exemplare.
Unele voci sustin ca procesul Cavalerilor Templieri a fost
actul de nastere al tuturor proceselor politice.
In Spania, scria Daily Telegraph in august 2008, membrii
Asociatiei Ordinului Suveran al Templului lui Hristos care se declara descendentii
legendarilor Cavaleri Templieri, l-au chemat in judecata pe Papa Benedict al
XVI-lea pentru a obtine de la acesta recunoasterea confiscarii proprietatilor
Templierilor de catre Vatican. Este vorba de dizolvarea Ordinului de catre Papa
Clement al V-lea in anul 1307, insotita de confiscarea a peste 9000 de
proprietati in valoare de 100 de miliarde de euro. Cei care se proclama urmasii
Templierilor spun ca nu vor sa ruineze economic Vaticanul ci doar sa
reabiliteze numele fostilor cavaleri si sa obtina recunoasterea dimensiunilor
complotului impotriva acestora.
Din istoria Ordinului
Cavalerilor Templieri
Despre Ordinul Cavalerilor templieri s-a scris si se va mai
scrie multa vreme si pentru ca este unul dintre ordinele monahale care au fost
inconjurate de o aura de mister.
Unii considera ca membrii ordinului s-ar fi lasat sedusi, la
un moment dat, de ocultism si gnosticism, cat si de influente arabe.
Influentele arabe le explica simplu unii autori: starea de barbarie a
Crestinatatii de atunci e de inteles pentru atractia mistica si intelectuala pe
care o exercita Asia asupra oamenilor neciopliti veniti din Europa; arabii
aduceau cu ei comorile antichitatii, o filosofie mai subtila decat cea a Occidentului, o civilizatie mai rafinata si mai puternica. (Jean M. Riviere, in
Istoria doctrinelor esoterice). Templierii din Asia cunoasteau limba araba si
ordinul a numarat si cavaleri musulmani, dar Templierii nu au trecut in secret
la mahomedanism, cum au speculat unii,
desi intrepatrunderea ideilor si conceptiilor a fost ampla, profunda si
constanta.
Aparitia Ordinului care avea sa devina
cel mai puternic din
intreaga Creştinătate a fost motivata de
Cruciade. Pe scurt, Ordinul a fost
infiintat prin 1118 (1119, alte surse) de Hugues de Payen (sau Payns) si
Godefroy de Saint Omer, care si-au asociat alti sapte cavaleri. Din 1118 pana
in 1127 numarul cavalerilor a ramas de noua, si erau atat de saraci incat
calareau un singur cal. Vitejia si saracia i-au facut sa primeasca numeroase
daruri si au suscitat generozitatea nobililor si a populatiei. Cavalerii erau
atat oameni de arme cat si slujitori ai credintei si aparea ca necesara
reglementarea statutului asociatiei. Papa era singurul in masura sa permita
infiintarea unui ordin in acelasi timp religios si militar. In cursul anului
1127, Hugues de Payens, ales maestru al micii grupari, a plecat de la Ierusalim
in Franta pentru a primi confirmarea pontificala si normele de organizare.
Cavalerul a strabatut Franta si Anglia, apoi s-a intors la Ierusalim dupa ce facuse
achizitii importante si recrutari considerabile.
Templierii au jucat un rol economic si politic deloc
neglijabil, care ulterior, a contribuit la caderea lor. La Paris, ordinul
stapanea tot terenul unde candva au fost mlastini (pe care ordinul le desecase);
avea in slujba artizani, cultivatori, pietrari, confrerii de lucratori etc.
Ordinul cuprindea calugari militari razboinici, calugari
capelani si calugari de serviciu (slujitori). Cei care nu erau razboinici au
creat o puternica infrastructura economica in intreaga creştinătate, introducand
pentru prima oara proceduri financiare care au reprezentat inceputul sistemului
bancar, si au construit numeroase fortificatii in Europa si Ţara Sfântă.
Templierii au fost soldati-calugari
al caror scop a fost sa apere locurile sfinte (Ierusalim, Bethleem s.a.). Au
facut trei juraminte: al saraciei, al castitatii si al supunerii. Valorile
Ordinului, adunate in comanderii, in biserici si in turnul templului din Paris,
erau imense. Veniturile provenite de la posesiunile lor din Orient erau
suficiente pentru a acoperi cheltuielile de pregatire si de razboi ale
cavalerilor. Ordinul devenea din ce in ce mai puternic si mai periculos, pentru
ca nobili si regi le erau datori vanduti.
Cavalerii templieri puteau fi recunoscuti dupa vesminte: o
mantie alba cu o cruce roşie, distinctiva, si pentru ca erau printre cei mai
bine echipati, antrenati si disciplinati razboinici din perioada cruciadelor.
A saptea Cruciada a fost un esec rasunator pentru
Crestinatate. Multi au fost de acord ca de s-ar fi unit cele doua ordine
militare, al Templierilor si al Ospitalierilor, cum isi exprimase dorinta si
papa Clement al V-lea, Accon, ultima
reduta a crestinatati nu ar fi cazut in mainile sarazinilor la 16 iunie 1291.
Cele doua ordine militare sunt rivale incepand cam de pe atunci.
Filip cel Frumos
(n.1268-d.1314, rege al Frantei intre 1285-1314) era invidios pe bogatia si puterea templului si
ceea ce îi ranea adanc
orgoliul nu erau doar datoriile pe care le avea la Templu, ci si privilegiile Ordinului,
cu dreptul de a acorda azil, cu dreptatea pe care o impartea la toate nivelurile.
Peste toate, afirma unele surse, in iunie 1306, in urma unui ordin dat de rege
si care a nemultumit populatia, s-a declansat o rezmerita, iar el a fost nevoit
sa ceara ajutor cavalerilor templieri, care l-au pazit pana la innabusirea
razmeritei.
|
Jacques de Molay |
La acea vreme mare maestru era Jacques de Molay (n.1234-d.1314). Filip cel Frumos dorea sa verse
in visteria lui saracita bogatiile Templului si avea nevoie de sprijinul papei
pentru ca numai acesta putea desfiinta un astfel de ordin. A facut presiuni
asupra prelatului, l-a santajat, si in final a reusit sa-i castige concursul.
Succesul templierilor era strans legat de succesul
cruciadelor, ei fiind sprijiniti de biserica catolica. Cand Ţara Sfântă a fost
pierduta, iar calugarii militari templieri au suferit infrangeri zdrobitoare,
sprijinul pentru existenta ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile
initiatice secrete ale lor au creat neincredere, iar regele Filip al IV-lea al Frantei
a inceput sa faca presiuni asupra papei Clement al V-lea.
Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat
majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, si,
dupa ce le-a obtinut marturisirile prin tortura, i-a ars pe rug, pe data de 18
martie (19, dupa alte surse) 1314. In 1312, papa Clement, sub presiune din
partea regelui Filip, a dizolvat cu forta intregul ordin. Toti cei condamnati
si executati, si-au retractat marturisirele facute sub tortura. Daca si-ar fi
recunoscut “erezia” ar fi fost crutati, dar retractand marturisirea facuta sub
tortura au fost arsi pe rug.
Dupa disparitia conducatorilor Ordinului, restul
templierilor din Europa au fost fie arestati si judecati, fie absorbiti in alte
ordine militare, precum Cavalerii Ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lasati
sa se retraga si sa traiasca in continuare in pace. E posibil ca unii sa fi
fugit in teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scotia excomunicata,
unde au luptat pentru regele Robert Bruce si au avut o influenta importanta
asupra istoriei Scoţiei, inclusiv in incercarile de restaurare a dinastiei
Stuart in Regatul Unit.
Masonerie
Unele voci sustin ca templierii
sunt adevaratii vinovati de aparitia primei forme de
francmasonerie, asa-numita masonerie operativa, care grupa intr-o
asociatie de tip secret mestesugarii constructori.
Dupa distrugerea Ordinului Templierilor, mestesugarii
constructori afiliati nu au suferit repercusiuni. Ei s-au grupat in jurul
Cavalerilor Ioaniţi (Ospitalieri, ordin infiintat in anul 1099 - altii zic
1048, la Ierusalim - Cavalerii de Malta, azi), pastrandu-si privilegiile, dar
au preluat cea mai mare parte din ierarhia, ritualul si legendele templierilor.
Templierii azi
In Ordinul paramasonic numit Ordinul Jacques de Molay sunt initiati in exclusivitate fiii
minori ai Masonilor, tineri cu varste intre 15 si 21 de ani si care isi exprima
vointa de a face parte din Ordin.
DeMolay International
este una dintre cele mai influente organizatii de tineret din S.U.A. din care
ar fi facut parte cosmonautul Neil Armstrong, scriitorul John Steinbeck si Bill
Clinton (fost presedinte al S.U.A.)
Ordo Supremus
Militaris Templi Hierosolymitani, este cel mai cunoscut ordin templier,
format din cavaleri si dame, inregistrat in Elvetia, acreditat de Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite ca organizatie non-guvernamentala
cu statut special consultativ, cu misiuni in cadrul ONU din New York, Geneva si
Viena. Ca si Cavalerii Templieri din vechime, Ordinul acesta isi desfasoara
activitatea ca o retea mondiala, cu profesionisti in cele mai diverse domenii:
oficiali guvernamentali, membri ai Corpului Diplomatic, clerici de rang inalt,
ofiteri militari, medici si chirurgi, ingineri, istorici etc. implicandu-se in ajutorarea
celor in nevoie. E o organizatie crestina afiliata Bisericii Catolice.
In Regatul Unit al Marii Britanii functioneaza Marele Priorat al Cavalerilor Templieri.
Superstitie si
literatura
Unele legende urbane conecteaza
superstitia cu ziua de
(vineri) 13 octombrie 1307, ziua in care regele Filip cel Frumos
a dat ordin si au fost arestati sute de cavaleri templieri, si apoi arderea
acestora pe rug – fapte popularizate (si) de Maurice Druon in celebrul roman
Regii blestemati. In 1989 a fost
lucrarea lui John J. Robinson,
Nascut in
sange: Secretele pierdute ale Francmasoneriei; a urmat, intre altii, Dan
Brown, in 2003, cu romanul
Codul lui da
Vinci.
~~~~~~~~
Sursa foto
Molay
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Molay.jpg
volume – Procesul impotriva Templierilor
http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/
cavaler templier
https://www.facebook.com/templer.knight.1?fref=ts
surse pentru mai
multe informatii:
wikipedia.org
http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/
http://www.scrinium.org/scrinium/Opere.php?idProgetto=3&idOpera=20&idLingua=2
http://www.britannica.com/biography/Jacques-de-Molay
http://www.osmth.org/about-osmth
http://www.knight-templar.org.uk/
RăspundețiȘtergereSa nu uitam ca, crestinatatea nu ar exista fara Christos, iar El a murit fara sa se apere. Corinteni13:13- "Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."
Ce arata acum religiile, numai dragoste nu e. Se folosesc doar de numele Lui pentru foloase materiale.
Religia doar amplifica ura, iar oamenii Il hulesc pe Dumnezeu.
Practic, nici Templierii nu s-au aparat – au incercat unele tratative cu papa…
ȘtergereSubscriu! “Capii religiosi” incita la ura iar credinciosii au impresia ca ei nu fac decat sa-si apere “credinta” si divinitatea in care cred, in timp ce altii se imbogatesc si castiga influenta din “vanzarea credintei”. Cei mai multi apar hulindu-l pe Dumnezeu, prin faptele lor… uneori incalcand vreo “porunca” imediat ce au iesit din cladirea bisericii… sau chiar cand sunt sub cupola. Se pare ca tare e greu pentru unii sa inteleaga cum “functioneaza” dragostea de divinitate, in principal…
M-am mirat intotdeauna cum ajung sa creada unii crestini ca un Dumnezeu atotputernic, creatorul si stapanul intregului univers, ar avea nevoie de aparare din partea unui "abur, care se arata putintel, si apoi piere" (epistola lui Iacov). E vorba mai degraba de o inflatie a eului care ajunge sa creada ca orice decide el este vointa lui Dumnezeu pe pamant.
Ștergere:) Asa am gandit si eu acum ceva timp despre "nevoia" lui Dumnezeu de apararea oamenilor cand, intr-o conversatie online cineva a venit cu o replica: "daca imi dai o palma iti intorc si celalalt obraz, dar daca zici de rău de Dumnezeu iti dau un pumn".
ȘtergereSe tot spune; "nu stim ce vrea Dumnezeu" si apoi, hopa! vin unii si spun: "Aceasta e vointa Domnului!" sau "Pentru Dumnezeu trebuie sa facem asta sau asta". Oare isi dau seama de... contradictie?
Iti admir rabdarea cu care te documentezi. Subiectul este deosebit. Nu intamplator au aparut atatea carti gen thriller, cu aceasta tematica. Sau carti despre istoria lor. Acum pot si eu sa ma documentez de la tine. Multumesc mult!
RăspundețiȘtergereNoapte buna, Diana! Un weekend excelent!
Multumesc pentru apreciere, Suzana.
Ștergere"Colectionez" informatii despre Templieri de cand am citit cartea "Ivanhoe" (de Walter Scott), pe la inceputul anilor '980. :)
Cu placere!
Noapte buna! Iti doresc sa ai un minunat sfarsit de saptamana!
Bună Diana!
RăspundețiȘtergereEști o enciclopedie,când vrei să cauți ceva la tine găsesc,draga mea!
O săptămână frumoasă și plină de reușite îți doresc!
Pup și îmbrățișez cu tot dragul!
Buna Elena!
ȘtergereIti multumesc pentru apreciere, pentru compliment.
Multumesc si de urare. :)
Iti doresc sa ai o saptamana cat mai frumoasa!
Imbratisari si pupici, cu drag!
Ma bucur sa citesc la tine o pagina din istorie.
RăspundețiȘtergereMai mult rau se face in numele Domnului decat binele...
"Oameni, voi oameni
Semanati cu iubire, câmpia din voi.
Ooo, oameni... Oameni. oameni..."
xox
Iti multmesc pentru apreciere, Mihaela; si pentru vizita.
ȘtergereDin pacate, nu prea pot sa te contrazic... :)
Iti doresc un minunat sfarsit de saptamana!
<3