2019-01-14

Câteva citate despre yoga. Citate favorite

Yoga nu e o modă şi nu e panaceu; nu are nimic comun cu practici mistice sau religioase şi nu este un simplu exerciţiu fizic. Yoga include şi unele legi morale - hoţia, violenţa, minciuna, crima, sunt repudiate. Principiile de bază ale yoga cuprind reguli de cumpătare şi de convieţuire - zice profesor doctor docent P.Groza in “Cuvânt înainte” la cartea lui Nicolae C. Tufoi, “Yoga - izvor de sănătate”, Editura Junimea, Iaşi, 1992. Practica yoga educă controlul conştient şi deplin al unor funcţiuni, cum este capacitatea respiratorie a plămânilor, valorificând posibilităţile metabolice.
Yoga e in acord cu filosofia hindusă, după care nu există miracol, ci totul rezultă din legile firii.
**
Termenul yoga, având in sanskrită două rădăcini recunoscute, are două sensuri posibile. Unul vrea să însemne “a medita” sau “a intra in transă” (ca in Samādhi yoga). Celălalt vrea să însemne “a uni”. Acest sens dat cuvântului yoga pare mai general acceptat de yogini (sau yogi). Sensul cuvântului implică o reunire, o unire a naturii umane întunecate cu natura divină iluminată, in aşa fel încât cea mai înaltă să poată ghida şi transforma natura inferioară. Autoritatea cea mai importantă, Patañjali, in “Aforisme yoga” care datează, se crede, din al doilea sau al treilea secol înaintea erai noastre, şi pe care se întemeiază toate tratatele de yoga in sanskrită, scrie: “Yoga este infrânarea fluctuaţiei materiei mentale”. El a adăugat: “Atunci, “Cel-Care-Vede (ceea ce vrea să însemne “eul”) rămâne in el însuşi. In alte momente (adică într-o cu totul altă condiţie) “eul” ia aceeaşi formă ca şi fluctuaţiile (mentale)”. Cu ale cuvinte, când controlul şi disciplina yogăi lipsesc “eul” se identifică cu interminabilul curent de modificări ale spiritului, in aşa fel că in locul viziunii interioare spirituale a adevăratei naturi a existenţei, care este rodul yogăi, ajunge la o condiţie de obscuritate mentală numită Ignoranţă (sanskrită: avidyā). Intreg ţelul yogăi este de a împrăştia această Ignoranţă şi de a călăuzi pe yogin către ceea ce buddhiştii numesc Cunoaşterea Corectă; pentru a atinge această Cunoaştere Corectă, după cum o învaţă Patañjali, este esenţială o practică neîncetată a yogăi “pentru ca spiritul să obţină starea de control permanent”. Mai ales datorită pasiunilor, definite de el drept “ceea ce sălăşluieşte in plăcere (senzuală)”, omul este, prin karma sa, ţinut in sclavie in roata neîncetata a morţilor şi naşterilor.
Yoga este considerată in mod obişnuit de aceia care o practică drept calea cea mai scurtă către o evoluţie mai înaltă a omului.
(cartea “Yoga tibetană şi doctrinele secrete” vol. 1 - Editura Sophia, Arad, 1993 - tradusă de Mircea Iacobini după traducerea in engleză a lui Lāma Kasî Dawa Samdup ed. a II-a, Osford University Press, 1958).
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Tot aşa după cum există o varietate infinită de experienţe personale, sau senzoriale, pe care o singură persoană nu le poate cunoaşte in întregime, există o varietate infinită de experienţe spirituale sau supra-senzoriale, pe care nicio entitate micro-cosmică nu le poate experimenta in totalitatea lor. Cunoaşterea completă implică unirea părţilor şi doar atunci când Multiplul devine Unitate, fiecare poate cunoaşte Totul şi Totul pe fiecare. Prin urmare, Calea Yogăi nu este unică, ci mai multe căi conducând către acelaşi ţel.
Principalele yoga care compun părţile sau căile ce ţin de sistemul unic al yogăi, foarte pe scurt:
1 Hatha Yoga - conferă stăpânirea asupra respiraţiei şi conducând la controlul asupra trupului fizic şi vitalităţii.
2 Laya Yoga - conferă stăpânire asupra voinţei şi conduce la controlul asupra puterilor spiritului. In Laya Yoga sunt clasificate alte patru yoga care depind esenţial tot de exerciţiul conştient al puterii spiritului controlat de către yoga:
a) Bhakti Yoga - stăpânire asupra iubirii, controlul Yogăi asupra puterilor iubirii divine;
b) Śakti Yoga - conferă stăpânire asupra energiei, conducând la controlul Yogăi asupra forţelor energetice ale Naturii;
c) Mantra Yoga - stăpânire asupra sunetului, control asupra puterilor de vibraţie a sunetelor;
d) Yantra Yoga - stăpânire asupra formei, conducând la control asupra formelor geometrice;
4 Dhyāna Yoga (partea yogăi bazată pe meditaţie care conduce la controlul spiritului - conferind stăpânirea asupra gândirii şi conducând la controlul Yogăi asupra puterilor proceselor gândurilor. Această parte - ca şi Hatha Yoga - nu e legată exclusiv de una dintre celelalte yoga.
5 Rāja Yoga este cea mai înaltă yoga deoarece, cu ajutorul ei, yoginul atinge realizarea personală a cunoaşterii Realităţii, in sensul implicat de aforismul Greciei antice: “cunoaşte-te pe tine însuţi!” Rāja Yoga conferă stăpânirea asupra metodei, conducând la controlul Yogăi asupra puterilor de discriminare. Are patru diviziuni:
a) Jnāna Yoga - conferă stăpânirea asupra cunoaşterii, conducând la controlul asupra puterilor inteligenţei;
b) Karma Yoga - conferă stăpânirea asupra activităţii, conducând la controlul asupra puterilor acţiunii;
c) Kundalini Yoga - conferă stăpânirea asupra lui Kundalini, conducând la controlul asupra forţelor nervilor psihici (chakrele);
d) Samādhi (Stare de Liniste) Yoga - yoginul îşi depăşeşte personalitatea şi conştiinţa microcosmică, îşi rupe legăturile şi se reuneşte cu Conştiinţa Universală Macrocosmică. Samādhi Yoga conferă stăpânirea asupra sinelui, conducând la controlul Yogăi asupra puterilor de extaz.
(Yoga tibetană şi doctrinele secrete)

14 comentarii:

  1. Hello dear Diana!
    Great post and interesting subject!
    I like more Pilates,but my granddaughter likes yoga!
    It helps your soul and your body of course!
    Thank you for sharing! Have a fabulous new week! Hugs!
    Dimi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello dear Dimi!
      Thanks for appreciation!
      Oh, yes! I like pilates, but... :) Pilates is more... active and somehow it's a kind of... lively yoga, but I'm a little lazy. Oh, I’m not practice yoga - only a few positions I practice, occasionally; I know some breathing exercises (and some for the eyes) that I practice regularly.
      Thank you! I wish you the same: a super week! Hugs!

      Ștergere
  2. Am citit cartea pe cand eram copil, ai mei aveau mii de carti. Mi-a fost de mare ajutor. Desi multi o vedeau(cunostinte, prieteni), doar eu si tata am citit-o si am practicat ce era acolo. Si cartea despre istoria culturismului m-a ajutat mult. Am observat ca cei fara probleme de sanatate erau total nepasatori, ei aveau sanatate si nu valora nimic pentru ei. Al tii practicau doar ca sa aibe cu ce se lauda.
    "Deprinderea trupeasca este de putin folos". Numai Dumnezeu te poate innoi si numai asa poti trai in Adevar si ajunge in ceruri. Si demonii sunt tot ingeri, spirite, Lucifer(Satana) aparea ca un inger de lumina, asa ca lesne poti sa fii inselat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si autorul declara ca yoga l-a ajutat sa-si depaseasca neputintele fizice. Yoga e un lucru bun cand nu e amestecata cu misticism sau cu aiureli care nu au legatura decat cu dorinta unora de a manipula firile mai slabe. :(
      Prima data am citi despre yoga in adolescenta intr-un roman cu spion (nu-mi mai aduc aminte titlul si tare-mi pare rau - oricum, era o carte imprumutata de la colega de banca din scoala generala). Mai apoi, in timpul liceului, am descoperit in biblioteca unei matusi o cartulie cu "exercitii de intretinere fizica" - asa era prezentata, dar la "Introducere" era amintita, in treaca, yoga - si-am trecut la exersat! :) Am cautat apoi mai multe, dar nu am gasit nici la biblioteca - abia spre sfarsitul anilor 1980 am reusit sa imi fac o amica la biblioteca si am avut acces la acele carti care erau interzise. Aveam sanatate dar mi-am dorit intotdeauna sa o pastrez - stiu din experienta altora cum e cand sanatatea nu mai e. :(
      Da, din pacate, unii practica numai pentru a putea spune: "maine am ora de yoga". :(
      A! Am citit si eu o carte cu si despre culturisti (pe la sfarsitul anilor 1980) - stiu ca am copiat o multime de retete culinare de acolo si am invatat despre exercitii care sa dezvolte anumite grupe de muschi - a fost o carte foarte interesanta! Atunci am primit prima pereche de haltere - de la tata. :)
      Zile senine iti doresc, Robert!

      Ștergere
  3. Anul trecut m-am apucat si eu de yoga ... mi-am cumparat "covoras", mi-am luat "echipament", am facut doua execitii si ... gata!
    Parca este mai frumos asa la "gramada" decat de unul singur! Trebuie sa gasesc aici o scoala de sport! :))
    Sa ai o saptamana placuta, draga mea! Pupici!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi place sa fac singura exercitii - atunci cand fac. :) Eventual cu cineva care stie ce face. Din yoga am ales acele "posturi" care mentin sanatatea si vigoarea coloanei vertebrale, in principal, dar cand n-am "chef" sa fac exercitii nu ma fortez - a forta organismul in acest sens (al exercitiilor fizice) inseamna a-l duce spre distrugere, prin afectarea sistemului imunitar (mi-a zis un "instructor" de yoga) Poate e asa, poate nu, dar stiu sigur ca nu simt ceva benefic atunci cand "ma fortez" sa fac exercitii.
      Multumesc, Ella draga! O saptamana minunata iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Așa este: Yoga nu e o modă, nici un panaceu. Putem spune că e un mod de viață. Îmi pare rău că, acum câțiva ani, am întrerupt inițierea in Yoga. După câteva luni m-am simțit alt om. A intervenit ceva și m-am oprit. N-am mai reluat niciodată, deși mi-am dorit.
    Interesante spicuirile tale, dragă Diana! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Zina draga!
      Cine i-a simtit binefacerile - sa zic asa - sigur va... reveni la ea, mai devreme sau mai tarziu. :) Poti "exersa" singura ceea ce ai invatat atunci.
      Multumesc! De bine iti doresc sa ai si tu parte!

      Ștergere
  5. Interesant subiect. Mi-ai amintit că acum mulți ani în urmă am fost și eu la câteva cursuri de inițiere în Hatha Yoga. A fost tare fain, aș fi avut multe de învățat și experimentat. 😁
    Săptămâna frumoasă cu gânduri senine să ai, Diana dragă! 😊❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hatha Yoga, despre sanatatea si ingrijirea corpului fizic, m-a atras si pe mine. Am invatat multe chestiuni interesante, dar nu pot spune ca "practic", dar imi dau silinta - cand imi amintesc - sa respect unele indicatii (cele care sunt mai usor de pus in practica) :) Pana cand nu voi gasi rabdarea necesara nu cred ca voi avansa prea mult pe aceasta cale. Ceea ce ai invatat atunci poate fi aplicat si acum - si vine un moment in care actiunile facute "cu intentie" devin ceva firesc, automat in sensul de firesc.
      Multumesc, Dana draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana frumoasa! Zile senine!

      Ștergere
  6. :O ce interesaaant!
    Sa vezi! Prima data m-am lovit de yoga pe la sf anilor 90 (era o carte cu coperte albe) si ma apucasem si eu ca tot omul sa vad dupa imagini si ce scria sa ... practic yoga. pana cand, intr-o seara, m-am relaxat asa bine ca am simtit cum ies din corp si nu m-am mai atins de cartea aia si nici nu am vrut sa mai aud de yoga.
    Pana anul trecut. Cand am redescoperit-o altfel, prietenoasa si probabil asa cum e ea (ma gandesc ca problema mea a fost cartea aia, nu yoga in sine). Si e foarte interesant totul - doar ca e pe pauza acum.
    Ca si japo - trebuie sa le reiau.
    Anyway - pot sa iti zic ca cel putin programelele scurte pe care le-am facut eu (de dimi, seara si unele pentru durere de spate sau raceala) au fost pur si simpplu GENIALE. Si ... hahaha, sunt cateva exercitii pe care e faceam si la scoala la educatie fizica, sau pe care le faceam eu pur si simplu (mai ales cand stateam mult timp in picioare la bucatarie ma asezam ca un cocostarc si culmea, e chiar un element de yoga :)).

    Pupici cu drag !!! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo! :) Cred ca, relaxandu-te, ai respirat intr-un mod care a provocat acea senzatie de detasare. Sunt cateva exercitii care implica respiratia si despre care "maestrii" insista sa nu le incercam singuri - adica fara a fi invatat cum sa facem, sub supraveghere. Din pacate, nu in toate cartile apare acest "avertisment".
      Dada! Impotriva racelii am "aplicat" si eu un exercitiu si s-a rezolvat - era pentru desfundarea nasului si tine mai mult de presopunctura, dar de la cineva care practica yoga am aflat. Pentru coloana vertebrala si eu fac exercitii, aproape zilnic - cele simple, care nu necesita "mare deranj" si pot fi facute si stand pe scaun. :) Da! :)) Pozitia "cocostarc" (tot schimband picioarele) e - surprinzator! - relaxanta! Mie-mi place sa stau "turceste" - de cand ma stiu - si am aflat (foaaaarte tarziu) ca pozitia permite, intre altele, o irigare foarte buna a rinichilor, in special, dar si a celorlalte organe din abdomenul inferior - conditia fiind ca cel care adopta pozitia sa nu aiba o circulatie periferica deficitara - pentru el nu-i bine.
      La fel am constatat si eu: unele "posturi" le faceam si la scoala, la ora de educatie fizica. :) La vremea aceea imi placea mult "lumanarea" si statul cu capul in jos. :))
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  7. Incerc pentru a treia oara in 2 zile sa "lipesc" aici parerea mea despre Yoga.
    Aveam pregatite cateva propozitii, dar ma rezum la asta: am caterva carti de popularizare si exersez din cand in cand. Merita!
    Multumesc pentru interesanta expunere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare tare rau ca si la tine e aceasta problema cu mesajele pe acest blog - sunt aproape sigura ca e din cauza platformei gazde. :(
      Si eu sunt de parere ca merita exersat - mai ales acele exercitii pe care le simtim potrivite pentru noi e bine sa le exersam.
      Cu multa placere. Multumesc pentru interes. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.