2019-04-30

Ziua Onestităţii

Onestitatea este cea mai bună politică (Benjamin Franklin)
Când afirmâm: “toţi oamenii mint” ne includem, automat, şi pe noi. In general, aşa este, dar… sunt şi oameni care nu mint - chiar dacă ne referim numai la copii. Un exemplu împotriva generalizărilor. Generalizările dăunează.
                                           
Ziua Naţională a Onestităţii (in Statele Unite ale Americii) a fost inventată de un scriitor, fost secretar de presă american: Hirsh Goldberg. A ales ultima zi din lună in ideea că in prima zi e Ziua Păcălelilor (a minciunilor, altfel spus) - şi, dacă începe cu minciuni, să se termine cu adevăruri - dar şi pentru că in 30 aprilie 1789 a fost investit in funcţie primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii: George Washington. In Italia se pare că este sărbătorită in luna decembrie, in prima duminică înainte de Crăciun, in acelasi scop: împotriva manipulării şi exploatării comerciale, împotriva promisiunilor neîndeplinite ş.a.m.d..
Hirsh Goldberg  a scris şi cartea: “The Book of Lies: Fibs, Tales, Schemes, Scams, Fakes, and Frauds That Have Changed The Course of History and Affect Our Daily Lives”. In timp ce lucra la această carte i-a venit ideea sărbătoririi onestităţii.

Ziua Onestităţii a fost inventată pentru a încuraja onestitatea şi comunicarea directă in politică, in relaţiile dintre oameni, in relaţiile dintre producători/vânzători şi consumatori, dar şi in istorie. Falsificarea istoriei este la fel de dăunătoare ca falsificarea ştirilor, ca escrocheriile etc.. Această zi este o campanie de conştientizarea a marilor minciuni din politică (scandalul Watergate, Afacerea Dreyfus, schema Ponzi a lui Madoff, de exemplu) şi de prevenire a altor minciuni politice. In această zi politicienii sunt îndemnaţi să spună adevărul, să fie oneşti cu cetăţenii, să nu mai mintă nici prin omisiune, să îşi respecte promisiunile electorale şi altele de gen.
Lipsa de onestitate nu e caracteristică numai politicienilor, ci pare a fi o stare de fapt la nivel mondial. Înşelăciunea in reclamele pentru diferite produse (suc de fructe care nu conţine fructe decât, eventual, in proporţie de 2%), inclusiv la medicamente şi instrumente financiare (contracte de credite bancare super-avantajoase, de exemplu, care ascund clauze deloc in favoarea clientului). Politicienii par a fi incapabili să spună întregul adevăr despre orice. Companiile şi politicienii se străduiesc cu toate forţele să ne amăgească, pentru binele nostru, desigur, “binele nostru” fiind, de fapt, profiturile lor - cu cât mai mari cu atât mai bine.
Ziua Onestităţii există pentru a incuraja oamenii din toate domeniile să se străduiască să fie cinstiţi.

Conceptul pe care îl încurajeaza această sărbătoare este cel al întrebărilor directe şi al răspunsurilor oneste. Dificil, corect! Onestitatea brută nu e uşor de suportat de prea mulţi oameni şi ar face extrem de dificile relaţiile dintre oameni, dar… ce liniştitor ar fi să avem o comunicare clară, care să permită înţelegerea corectă. Lipsa de onestitate ne afectează pe toţi, deşi are sens să ne abţinem să rostim anumite cuvinte pentru că nu ne dorim să rănim sentimentele cuiva.
Dacă vrem să fim oneşti trebuie să începem cu noi. Trebuie să acceptăm adevăratele sentimente pe care le nutrim pentru cineva sau ceva, să ne înţelegem şi să ne acceptăm motivaţiile - abia apoi vom reuşi să fim oneşti cu ceilalţi.

Vă imaginaţi, bănuiesc, cum trebuie sărbătorită această zi. Să punem întrebări pe care nu am indrăznit să le rostim de teamă că nu ne va plăcea răspunsul. Am obţine, însă, un răspuns onest la întrebări sensibile? Mulţi sunt tentaţi să răspundă onest, dar nu au încredere că cel care primeşte răspunsul chiar nu se supără şi relaţia nu se schimbă (spre răcire). Măcar in Ziua Onestităţii ar trebui să spunem ce nu ne place, unde, la cine etc.. Câţi au curaj să-şi rişte locul de muncă discutând despre nemulţumirile pe care le au? Câţi au curaj să lămurească tranşant neînţelegerile din chiar cadrul familiei?! N-ar fi o adevărată eliberare de povară - unde e cazul, desigur - să spună fiecare ce gândeşte, ce simte?!

Ce-ar fi să sărbătorim şi in România Ziua Onestităţii?! 

10 comentarii:

  1. Bună Diana!
    Iti doresc un 1Mai fericit și plin de bucurii!
    Pupicei cu drag și mulțumiri de vizită și gândurile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Iti multumesc! La fel si tie! Zile senine!
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      Ștergere
  2. Uau, ce idee de sărbătoare! 😁
    Am putea să avem câte o astfel de sărbătoare în fiecare zi, numai să nu uităm...
    Seară frumoasă să ai, Diana dragă! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In fiecare zi ar fi ideal! :) Mi se pare, insa, ca si doar o data pe an e... provocator! :)
      Multumesc, Dana draga!Seara frumoasa iti doresc! <3

      Ștergere
  3. Și cat de grav că cei cu putere și funcții importante având onestitatea în pioneza, atunci chiar că se întâmplă catastrofe de tot felul..
    Am renunțat la televizor tocmai datorită acestui flagel, onestitatea, când tu ești mințit in față, asa cum ai spus de sucuri..
    Dar cand îi vezi cum fețe zambitoare pe sticlă iar in spate au pumnalul gata, gata să te sfasie.. In 2005 cand au inceput scandalurile cu blaturile din fotbal, iar de atunci nu mai urmaresc o partidă de fotbal, nici chiar românească.. Acum a intrat dracu si in tenis și am renuntat și la acest sport, motivul, nu mai există onestitate, se joacă doar pentru casele de pariuri, deja a fost un scandal in decembrie, si unul de proportii in martie..
    Politica, păi cele mai multe minciuni se spun în campania electorală, da voi merge la vot, însă am așa o reticență, că parcă votez degeaba..Si ar fi multe de spus,era sa ma bag si in face book dar las pe altă dată..
    Cel mai bine in ziua de azi să credem in Dumnezeu si in noi..
    Seară Plăcută !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Politicienii, producatorii, comerciantii, chiar si oamenii de stiinta si jurnalistii (mai sunt cateva categorii) sunt foarte periculosi - parerea mea - cand mint.
      La TV am renuntat si eu, pentru ca mai toti vorbesc vorbe si multi sunt obraznici. Si eu merg sa votez cu acelasi sentiment al inutilitatii... :(
      Am auzit despre scandalul din fotbal - nu am fost vreo pasionata, dar am urmarit - in urma cu multi ani - campionatele mondiale (cam pana cand a inceput sa mi se para ca nu se mai joaca pentru frumusetea jocului). De la pasionatii de sport am auzit multe, si-mi pare si mie ca se hoaca pentru casele de pariuri (ce clar ai exprimat sentimentul!)
      Campaniile electorale facute mai mult la tv sunt oribile! Ei vorbesc, noi nu putem comenta nimic, nu putem adresa intrebari - ar trebui sa li se puna intrebari punctuale; de exemplu, alora care zic de "mai multe locuri de munca" sa li se adreseze intrebarea cea mai importanta: cum? Oooofff...
      Ooo! Imi imaginez ca pe FB au fost eliberati din lant postacii!
      Dumnezeu ne ajuta... dar trebuie sa ne vada ca incercam sa ne ajutam singuri. :)
      Multumesc, la fel! Numai bine!

      Ștergere
  4. Am cautat nițel prin dictionare: onestitatea implica incoruptibilitate, lealitate, virtute...
    In Europa moderna nu se discuta despre aceste trasaturi de caracter...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se cauta asa ceva, desi se bate toba pe anticoruptie. :(

      Ștergere
  5. Adevarul este o persoana, Fiul lui Dumnezeu. Cine are pe Fiul, are si pe Tatal, cine are pe Fiul si pe Tatal, are si Duhul Sfant. Nu e greu, e simplu, numai ca e mai bine in intuneric:) Toti ipocritii sunt religiosi, mai primesc si diplome de la... PF:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori, simplitatea e tare grea.
      Oh, da! De lipsa ipocritilor nu s-a plans nimeni. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.