2022-01-18

Mărțișor și felicitare cusute

Pentru a treia săptămân
ă, în Calendarul ReCreativ tema este „mărțișoare și felicitări cusute, croșetate, tricotate”.

De croșetat nu poate fi vorba! Nu știu să fac nici „șnur” cu croșeta. De tricotat, am mai tricotat: fulare, pleduri, veste, folosind ace groase, să meargă repede, și lucrând un model unic: unul pe față, unul pe dos. Nici ochiuri pe andrea nu știu să pun, dar am învățat cum să închei. Altfel spus: să tricotez mărțișoare cu andrele de 10 ar fi prea de tot! Am ales cusutul! Și alegerea mi-a retrezit „coșmarul” din școala generală, de la orele de „lucru manual”. Detestam cu pasiune să cos pe etamină cruciulițe și liniuțe sau să cos goblen! Oricât m-am străduit reușeam ceva de zicea profa că am cusut cu ochii închiși! De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! De ce-mi cerea profa aceea?! Salvarea neuronului meu a venit în anul (nu mai știu în ce clasă eram) când ni s-a dat de ales: cusut pe etamină și altele sau croitorie. Datorită mașinii de cusut am terminat anii de gimnaziu cu neuronul întreg! Plus că profa începuse să-mi îndrăgească pasiunea pentru croitorie și mi-a zis că pot veni la atelier de câte ori vreau să cos ceva. Mama avea mașina de cusut, dar mergeam des la atelier, unde profesoara își petrecea unele „ferestre” din orar să-mi arate una-alta.

Mărțișorul pentru Calendarul ReCreativ din prezent e o inimă cusută (cu ață roșie!) pe o țesătură ușor plasticată; inelul pentru șnur este prins între rotundul cusut și un altul, menit să ascundă dosul operei de artă. 

Am pus și un pic de lipici cu sclipici, să arate mai festiv.
Felicitarea
! B
eznă totală de idei. Și atunci, neuronul meu credincios m-a trimis mai mult înapoi în timp, în „școala primară” unde, la orele de lucru manual, aveam cartoane desenate și perforate, și puteam coase fel de fel – se găseau în comerț, și erau în cutie nu doar cartoane, ci și ață colorată. Acum îmi amintesc că tot pe vremea aceea erau și niște „truse” numite „să țesem frumos” – erau fâșii de hârtie (cam cum sunt fâșiile pentru quilling) și „urzeala” tot din hârtie. Ceva mai târziu am învățat să țesem la gherghef.

Și asta am făcut: am perforat un carton.

Am desenat trei flori, am perforat contururile și am... cusut! Aproape că-mi place mai mult cum arată pe dos!
Cu 
șnur e felicitare potrivită în luna martie;
fără 
șnur e felicitare potrivită în mai multe ocazii.
Cartonul cusut l-am lipit pe un altul, albastru, pentru că mi-am dorit „contrast”, dar nu m-am gândit că pe cartonul albastru nu se poate scrie cu orice, dacă nu vreau să chinui ochii celor care ar primi o astfel de felicitare.
 

24 de comentarii:

  1. Lindas tarjetas muy diferentes, te mando un beso

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Me alegra que te guste lo que hice. Gracias.
      Te mando un beso

      Ștergere
  2. Sunt impresionată. Eu sunt ceva mai ”talentoasă” la andrele și alte alea, dar nu-mi place neam activitatea. Am făcut pulovere cu model... la marea artă :) , în copilărie, învățată de bunica. Dar între timp am trecut la pierdut timpul mai elevat... să zicem. Mă uit la televizor. :) Oricum și mărțișorul și felicitarea arată super. Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uau! Ai reusit sa inveti; mie nu mi-a reusit nici la maturitate! Am ramas la clasicul "unul pe fatza, unul pe dos (sau cate doua - nu mai mult pentru ca ma incurc la numaratoare si dupa "asezarea" firelor nu-mi dau seama ce urmeaza)
      Mi-ar fi placut sa stiu sa crosetez si sa tricotez! In anii 1990 se purtau mult tricotajele si ma rugam de mama sa-mi tricoteze si ea - ce a faca?! - avea - n-avea timp, tricota. 😊 Cica, si anul acesta (iarna) se poarta la greu tricotajele (si franjurile). 😊
      Iti multumesc, Jo!

      P.S. Nu e pierdere de timp, e timp castigat cel in care ne relaxam. 😊

      Ștergere
    2. Serios? Să-mi scot puloverele de la naftalină atunci. :)

      Ștergere
    3. Hahaha! Daca vrei! 😊
      Mie-mi plac lucrurile tricotate si-am purtat la greu, indiferent ce "zicea" moda.

      Ștergere
  3. ... și ți-au ieșit de minune, ambele. Neuronul acela și-a dat toată silința să te ajute să creezi ceva frumos. Bravo lui și mâinilor care au pus i aplicare ideile! 🙂
    Să-ți fie săptămâna cu spor și inspirație în tot ce faci, Diana dragă!♥️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Dana draga! ❤️
      Am un neuron loial; nu?! 😊
      La fel iti doresc si eu tie! Numai de bine!

      Ștergere
  4. Vad ca ai fost consecventa si cu felicitarea. Nu stiu daca asa ai vrut, dar geometria deschisa seamana cu un zmeu. Asa mi se pare. Imi place cum au iesit. Iar inimioara arata bine reliefata. La felicitari inca nu m-am gandit, iar neuronii sunt tare nelinistiti, pentru ca imi dau branci cu niste idei cam incalcite iar eu nu percutez. 😊
    Noapte buna si spor si tie la tot!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La "provocare" scrie martisor SI felicitare - am inteles ca si una si alta. Sau... am inteles gresit la ce te referi? 😊 Sau... am inteles gresit la ce se referea Niko? :))
      Ai dreptate: seamana cu un zmeu! Nu m-am gandit cand am ales - era o bucata de carton ramasa dupa ce am taiat din "foaie" doua cercuri. Cand am lipit-o m-am gandit la "aripi de liliac". 😊
      Eeee! Lasi ideile sa se-nvarta (ca bilele la Loto) si vezi ce iese. 😊
      Multumesc! Noapte buna! Pupici! ❤️ 😘

      Ștergere
    2. Da, la martisor si felicitare se refera provocarea, in fiecare saptamana si una si alta.

      Ștergere
    3. Cred ca ai inteles corect. Eu nu m-am hotarat ce si cum cu felicitare suport de martisor. Am vrut sa trec pe aici inainte de a continua cu ghivecele. Am doi arbiri de cafea care sunt niste ciufulici, se tot usuca frunzele dar mai si cresc si inca ii pastrez ca mi-s tare dragi. Spor si tie la tot! Pup.😚❤

      Ștergere
    4. Am inteles corect, deci! 😊
      Niko, n-ar fi fost prima data ca inteleg gresit. 😊

      Ștergere
    5. Ups! Am omis arborii de cafea, Suzana! Uau! Cred ca mi-ar placea si mie - nu ma gandesc la productie personala de cafea. 😊 Tre' sa caut pe net sa vad cum arata.
      Multumesc! Pupici! ❤ 😚

      Ștergere
  5. Mărțișorul pare în tehnica punch-needle, broderie cu ac persan. Fac fetele alea ceva spectaculor. Eu nu m-am obisnuit sa brodez cu acel ac. Dar mi-ai dat o idee.
    Felicitarea este stitching card. Sunt indrăgostita la propriu de astea. Există pe net si modele/paternuri gratuite cu instructiuni de coasere. Eu asa am facut felicitarile acelea.
    Felicitari si spor la urmatoarea provocare. Inteleg ca te pregatesți din timp. Ar trebui sa iau exemplul tau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar pare. 😊 Am cautat acum pe net sa aflu cum e cu tehnica punch-needle - complicat pentru mine! :)) Am vazut cateva modele superbe, e drept.
      Sunt convinsa ca as putea gasi multe instructiuni pe net dar nu prea am timp sa le caut - si de le-as gasi, nu-s sigura ca mi-ar iesi foarte bine pentru ca ma tot grabesc.
      Oooo! Un fel de a spune "ma pregatesc din timp". Lucrez "printre picaturi" la lucrusoarele acestea - azi o impunsatura, maine alta... 😊 Ma ajuta sa-mi aerisesc neuronul. Pentru unele, de-a lungul timpului, am lucrat si "cap-coada". La cat de incet lucrez imi trebuie o zi intreaga numai pentru o felicitare si-un martisor. Nu mi-o pot permite. :(

      Iti multumesc! Spor si voua! 😊

      Ștergere
    2. Eram sigura ca o sa cauti detalii. Cine stie, poate intr-o zi chiar te tenteaza mai mult decat de a vedea despre ce e vorba.
      In functie de tehnica, tuturor ne poate lua o zi intrega un martisor sau o felicitare. La mine dureaza mult pana gasesc fetele timp amandoua oadata ca asa zisa camera de craft a devenit depozit intre timp si nu pot scoate cele necesare lucrului sa le tin m=tot timpul in sufragerie.

      Ștergere
    3. Am avut o "revelatie"! :)) Mi-am amintit ca, pe vremuri, mama isi facuse gulere si mansete care imitau astrahanul... Erau exact asa "crete" cum sunt lucrarile punch-needle, doar ca a lucrat cu croseta. Numai in vreo poza daca mai gasesc gulerele si mansetele. :))

      La felicitari nu m-am bagat pentru ca nici nu desenez frumos si nici nu scriu frumos. 😊 Cand lucram, pe vremuri, martisoare alesesem pielea - aveam tipare si fel de fel de accesorii si instrumente si pentru ca lucram aproape "pe banda" aveam dexteritate si faceam multe intr-o zi. Acum... nu doar ca mi-am pierdut indemanarea, dar nu mai am nici materiale prea multe si nici instrumentele nu mai stiu pe unde sunt. Plus, aceeasi "problema" ca la voi: trebuie sa strang dupa ce termin, pentru ca nu mai am o camera speciala pentru lucru si depozitare.

      Ștergere
  6. super! florile sunt ca florile-de-colt ca forma

    RăspundețiȘtergere
  7. You are most talented. I don't have a crafty bone in my body.

    Have a fabulous day and rest of the week, Diana. ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! 😊
      I'm just trying - I like to play.
      Thank you for the compliment!
      A fabulous week for you too, Sandee! ❤️

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.