2024-03-22

Concediu ameteala tehnica

Actualizare 29 martie. Luni, 25 martie, am returnat tableta pt că sistemul android avea "buba", fiind vechi. Am tot o tableta veche, dar ceva mai buna, de la o prietena care n-a mai folosit-o de ani. Nici de aici nu pot posta comentarii pe blogspot.

Aștept să sosească PC pe care l-am comandat. Pfuuu...

Incep sa mă simt caraghioasa.

Revin: tocmai ce am apăsat aiurea și am readus postarea la stadiul de schiță! 

Pot posta, dar nu pot comenta nici pe blogul meu - pare să fie ceva legat de cont. Daca dispar iar e pentru că nu mă duce mintea sa rezolv! Uuuuuf! 😢

Pe la mijlocul lunii ianuarie s-au bușit laptopul (notebook, fiind, de fapt) și am intrat în concediu obligatoriu - comoditatea, între altele, a prelungit acest concediu. Nu e prima ameteala tehnologică și, sigur, nu va fi ultima așa de lunga daca nu găsesc un curs unde sa învăț cum sa depanez astfel de aparate. La modul în care se dezvolta tehnologia in materie e cazul sa învăț, daca vreau să rămân "conectata". 

Am incercat o "reparație", dar fiind o buba tehno (hard) nu mi-a reușit. Am aflat "diagnosticul", dar "medicul" a fost prea ocupat să se ocupe (din motive obiective). 

Pentru că lipsa aparat = lipsa sursa venit principala m-am hotărât să cumpăr un PC second-hand. Cel mai aproape magazin de gen e departe de "zona de confort", dar... neavând de ales... mi-am făcut drum în acea direcție. PC second-hand aveau, dar... nu în magazin - ar fi trebuit să revin. Oh, nuuu! Și, la preț dublu, am cumpărat o tableta! Distracția a început acasă, cand am înțeles că e ca un telefon mai mare, și eu știu să utilizez telefonul doar pentru convorbiri și smsuri! Am tot butonat si ceva-ceva am reușit să pricep. Greu de tot - pentru mine! În aproape o săptămână nu am reusit sa învăț cum procedez pentru a face tot ceea ce am nevoie.

Tableta e buna, dar înteleg că e buna pentru.... trecut. Pfuuu! Asta e! Asta sunt și cu mine defilez - alta mama nu mai face.

La început, când am rămas fără aparatul preferat, m-am intoxicat serios la televizor. Mă refer la "știri" și "tocsouri". Mamaaa! Bate-ma de vrei, dar vino să mă iei! Așa o mestecare de cuvinte n-am mai auzit de când a devenit internetul accesibil pentru mulțimi. Zic unii:"nu-ți place, schimbi canalul/închizi televizorul". Mda! Ideea nu e că nu poți schimba rigola, ci e aceea că manipularea e cusuta cu ață alb pe fond negru. E mai mult dezinformare, abureală, scandal decât informare. In cazul "divertismentului" nu comentez: fiecare cu ale lui. 

La o fază aproape că am rămas holbată. Ziceau că la nivel de U.E. se simulează o criza alimentară și climatica - oamenii vor devastată magazinele, pentru alimente, se vor ucide între ei pentru hrana etc. s.a.m.d.. Un adevărat scenariu pentru un nou film "Jocurile foamei". Cu nu mulți ani în urmă au simulat "pandemie mondială" - virus agresiv, necunoscut, ucigător. Și în anul 2020 s-a "întâmplat" cam ca-n simulare. Curat noroc! Sau... ghinion?! 

Ce-am mai văzut la TV? Reclame la o mulțime de medicamente/ suplimente alimentare. Altfel spus: medicamente! medicamente! Incredibil! Cumperi extraveral, ca exemplu (care-i din plante, cică), numai cu rețetă verde, algocalmin numai cu rețetă, dar "suplimentele" cu extras de canabis sunt la liber - și se face propaganda pentru "liberalizarea ierbii". Mdeh! Așa o fi mai sănătos pentru populație.

Tot de la TV am aflat că șeful statului s-a oferit să intre în concurs pentru șefia Alianței Nord Atlantice în numele.... nostru, al cetățenilor. In numele meu sigur nu.

Și-am mai aflat despre un nou partid: partidul comasat român, adică.... partidul național liberal social democrat. UAU! Marele partid unic revine! 

Apoi... m-am saturat de tembelizor si am cumpărat o tableta in loc de PC sau laptop si iata-ma aici, ca un începător in fața unui ecran.

Cățelușa mica întinsă pe canapea

 Mă simt cam cum arată Miki in poza: mi-e ciuda că nu reușesc să rezolv singura aparatele... Miki avea alte motive pentru a avea atitudinea in cauza: a vrut să mai stea afară și... făcea pe supărata.

16 comentarii:

  1. În primul rand wellkom back. Mie-ra dor de postările tale hazlii, ca să înțelegi cat de mult, am lăsat balta articolul inceput ca să intru repede să văd ce faci, că mi-a apăarut Kundalini in blogroll.
    Îmi pare rău de probelemele tehnologice intampinate.Înteleg că te-ai săturat de tembelizor? Nici eu nu-l mai deschid decat dacă pun muzică pe youtube că cică a luat consortul un tv smart. Sau dacă mă uit la filme, destul de rar in ultima perioada. Un show m-a prins si pe mine in perioada asta, chiar mi s-a părut amuzant ( power couple de România). În rest...mai trece sotul pe acasă și-i face o infuzie de știri. Asta nu poate nici să doarmă dacaă nu are stiri pe fundal.
    Nu in ultimul rând, mă bucur să o văd pe Miki. Vai, ce scumpică este, chiar așa „supi” că nu a mai stat afară.
    Să înțeleg că acum funcționezi încă pe tabletă? Mie mi-a fost comodă doar pentru cărți în format electronic. Eu fără mouse nu pot funcționa pe net.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc pentru întâmpinare!😘 Chiar am sperat că voi avea o revenire pe termen lung dar constat că nu pot comenta nici măcar la mine folosind tableta - acum folosesc telefonul.
      Eeee... 🙂 Ca "monitor" as folosi mai des tembelizorul. 🙂 Haha! Suna tare hazliu "infuzie de știri" 😄
      Descurcandu-ma greu cu postare poze care nu sunt pe tableta 🙂 Miki mi s-au părut potrivită și pentru că.... îmi ilustrează starea. 🙂
      E greu de pe tableta și nu reușesc configurarea care să-mi permită și comentariile - pare a fi ceva legat de cont... Cu aceasta ocazie dobândesc abilități noi! 😄 De care chiar nu duceam lipsa. 🙂
      Duminica frumoasa in continuare! ❤️

      Ștergere
  2. La buna reauzire, Diana draga! Le descoperi tu usor, usor.
    Credeam ca vei vorbi despre lectura, nu despre tembelizor... Eu am un radio pe un canal de muzica simfonica, parca muzical ii spune, dar nu sunt sigura. Cand lucrez este minunat sa ascult asa ceva.
    Un weekend plin de descoperiri... tehnice, utile. Pupici!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Suzana draga! ❤️
      Sperasem că am rezolvat, dar nu pot comenta de pe tableta nicăieri, nici că anonim; încă cercetez ce și cum. Acum folosesc telefonul...
      Am pregătit - in ciorna- și citate, și altele, dar când am înțeles că va trebui sa comentez de pe telefon... mi-a cam pierit entuziasmul. Pfuuu...
      Duminica frumoasa in continuare îți doresc! Pupici! 😘

      Ștergere
  3. Esperó que tus problemas con la computadora se soluciones. Yo utilizo la tablet para leer de noche. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deocamdată numai o parte am rezolvat. E cam dificil cu tableta pe bloguri.
      Nu reușesc nici să fac traducerea textului... 🙁
      Te mando un beso.

      Ștergere
  4. Vai ce ma bucur sa citesc vesti!! Si sa o vad si pe Miki (dublu, ba nu triplu cadou pentru ieri, pentru ca a fost si sms-ulpentru care iti multumesc)
    Mai vad si eu mici secvente de pe la emisiunile tv (ca . nah mai circula). Dar nu rezist sa ma uit (sunt si obosita si atat mi-ar mai lipsi). Foarte multa dezinformare si ameteala ... si de divertisment vorba ta :D.
    Ma bucur ca ti-ai luat tableta (am avut si eu una capatata a un moment dat - la poze o foloseam si atat). Mie imi e foarte greu sa scriu de pe tel pentru blog sau ceva - asa ca jos palaria :D.
    Acum inchei pentru ca vreau sa vad daca e inca moderare (sper ca da, pentru ca vreau sa iti mai las un mesaj :D )
    Puuuuup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooof, Rux draga! Cred că sunt mai mult "în trecere". 🙁 Mă descurc tare greu comentând de pe telefon...
      Cu drag-drag! ❤️
      Acum mi s-au luat total-total de TV - hm. când aflu de vreun documentar care prezintă interes pentru mine mă uit.
      E greu și cu tableta... Nu am știut ce să-i fac sa fie total funcțională deci, tot la "medic" trebuie sa ajung cu ea - hm, am și impresia că ceva am greșit aiuristic și mai mult am stricat...
      Am învățat unele, dar îmi e tare "peste mână". Poate că există și variante mai simple dar nu le cunosc. 😄
      Da, e tot cu moderare, ai înțeles deja. 🙂
      Îmbrățișări și 😘 pupici.

      Ștergere
  5. Mă bucur că ai revenit, le dai tu de cap la toate încet! Eu nu sunt deloc fan tabletă, doar PC sau telefon, dar dacă te descurci cu ea este foarte bine. Îmi era dor de tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am revenit, cel puțin deocamdată. 🙁 In acest moment îmi e și mie clar că nu sunt fan tableta. 🙂
      Îți mulțumesc! Și mie îmi e dor! Motivul pentru care am ales tableta daca tot puteam pleca acasă cu ea in acel moment. 🙂

      Ștergere
  6. draga Diana, bine ai revenit! Ce dor mi-a fost de tine! Juhuuuuuu, bine ca ai reusit, indiferent cum! ♥ Bine ca esti din nou aici! ☺
    Acum nu ca sa te cert, dar iti spun ca trebuie sa tii pasul cu tehnica, pentru ca evolueaza cu viteze maaaari de tot! Daca te rupi, ramâi pe din-afara! asta e adevarul. Nu ca e "la moda", este necesar! Altfel nu mai putem comunica! Tu te-ai cam pus tehnologiei smartphone de-a curmezisul... te inteleg, pentru ca si eu gandesc la fel - telefonul este necesar doar ca sa telefonez, pai nu?! Da, dar convorbirile pe fix sunt tot mai scumpe, pe cand whatsapp este gratis! Eu vorbesc cu mama de cateva ori pe zi... practic, ne simtitm ca fiind in camera-vecina, chiar daca ne despart 1300km! Am invatat-o sa mainuiasca telefonul, tableta sau laptopul... e una din cele mai experte octogenare ☺♥☺ Ca altceva ce putem face?! Ce trist ar fi fost sa nu putem comunica!
    De aceea, ma bucur ca ai facut pasul acesta si sunt sigura ca vei reusi din zi in zi tot mai bine sa mânuiesti "salbaticiunile" astea ☺☺☺Miki te va ajuta in curând... ca asa fac prietenii fideli. Eu stiu de la Leo ☺
    Pupici si imbratisari, de la trio pentru quattro 😘🐾💞🤗

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Carmen, îți mulțumesc pentru întâmpinare!
    Am reușit parțial, pentru că nu pot comenta de pe tableta nici chiar anonim, inclusiv pe propriul blog - pare a fi ceva legat de contul Google (probabil că am făcut vreo bazaconie - sau n-am făcut ce trebuia) 🙁
    Sunt cat se poate de conștiență de cum evoluează lucrurile! Oh, nu m-am opus tehnologiei in sine, doar că... Cu prietenii apropiați mi-ar fi drag sa conversez, sa una-alta, dar când e vorba de WhatsApp bipaie telefonul prea mult și n-o să pot face diferența între ceva important și poze cu floricele - unii trimit orice, oricând, către toată lista. Felicitări mămucuței tale! 😘 Toată stima! Mami a mea nu prea se descurca cu SMS și alte cele. Vrea să învețe, dar... Glumeam spunandu-i că de nu-s
    cifre nu e interesant! 😄
    Sper să reușesc partea cu comentatul și apoi vad ce fac și cu celelalte. Probabil că de-aș "stăpâni" foarte bine tot ceea ce ține de aceasta tehnologie ar fi altfel, dar când pentru orice fleac trebuie sa caut "meșteri"...
    Daaaa! 🙂 Miki mă ajută să stau mult pe afara! 😄 Din păcate, nu am timp sa stau cu ea cat vrea ea, dar mă încurajează să dobândesc noi abilități! 🙂
    Îmbrățișări și pupici de la quqttro pentru trio! ❤️😘🌹🐾🍀

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine ai revenit! Mă îngrijorasem puțin, apoi am aflat că ai probleme ”tehnice”!:)))
    Miki este foarte drăgălașă! Reușești tu să-i dai de cap, sunt sigură! Pupici! Seara frumoasă să ai!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu mai ai ce vedea la televizor, iar lumea e în derivă de o bună perioadă.

    RăspundețiȘtergere
  10. vax albina25 martie, 2024

    Am 3 tastaturi bulite si mi-e tot mai greu sa scriu. Tin pumnii să rezolvi problemele tale și tine-mi reciproc pentru ale mele. hai că va fi bine.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bine ai revenit, Diana! Nu te speria prea tare, au mai fost câţiva care s-au plâns că nu mai pot comenta pe blogul lor, s-a rezolvat cumva de la sine. Dacă nu, insistă cu şters de cache şi încearcă iar. Sper să îşi revină!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.