Prieteni buni, ham cu miau. MFC

Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

foto: https://pixabay.com/users/annvsh08-5478194/

Foto: https://pixabay.com/users/2allmankind-34337/

Foto: https://pixabay.com/users/gaieus-3798999/

Opera si Statuia Libertatii. Puzzle 3D

Sunt zile in care mă bucur că în cartier - sau pe traseele zilnice - nu sunt/ nu mai sunt librarii, magazine de bricolaj, de jucării și altele de gen. Aș fi aproape zilnic pe acolo! Știu pentru că mi s-a întâmplat, și am cumpărat o grămadă de minuni ba pentru aia, ba pentru alta. In ceea ce privește diferitele materiale, materie primă etc., multe le-am folosit deja, altele sunt pe terminate, dar sunt și unele din care am folosit puțin sau deloc. Și, de când cu jocurile de creativitate, îmi tot spun - și, uneori, mă exprim public (ar trebui să mă abțin!) - că aș avea nevoie ba de una, ba de alta. Se zice că la barza chioara Dumnezeu îi face cuib... eh! și am tot primit cele necesare jocurilor, de la MNiko (Transformări creative) și de la Rux (Provocări Verzi) - daruri-premii am primit, dar și daruri ca atare. Mulțumesc! A! Încă ceva! Sunt unele lucrușoare - unelte, accesorii, materiale etc. - despre care nici n-aș ști ce sunt (sau că există) dacă nu le cunoșteam pe fetele din clubul de joacă! Realitate este că am cam pierdut contactul cu noutățile care nu țin direct de preocupările zilnice. Nu-i tocmai bine, dar asta este.  Uneori mă simt ca un hamster in roată! Las' că-i bine și-așa rău! Nu mă plâng, doar constat. De-ar rămâne roata singura neplăcere din viața mea!

Am făcut o introducere cât cuprinsul! De fapt, ideea e că mă laud aici cu montarea a două puzzles 3D primite de la Mihaela, alături de alte minuni, ca daruri-premii pentru provocările Exploratorilor 2024.

Pentru mai multe jocuri de puzzle montate vizitați blogul Explorator prin viață, unde MNiko găzduiește un Club de puzzle:

https://mniko.blogspot.com/p/puzzle-club.html

Unul este Statuia Libertății. L-am montat într-o seară când făcea mofturi conexiunea la internet. Sunt 22 de piese prinse într-un cadru. M-am descurcat ușor și m-am amuzat. Despre puzzle nu sunt prea multe de spus, dar mi-am adus aici câteva info despre Statuia Libertății.

Câteva date despre Statuia Libertății

Numele original, oficial, este Libertatea Luminând Lumea.

Îmi e perfect cunoscută existența acestui monument întâlnit la intrarea in portul orașului New York, pe mica insulă Liberty (Liberty Island - denumire anterioară Bedloe's Island), dar nu reușesc să rețin - definitiv - informațiile despre acesta. A fost plasat acolo în 1886, fiind un cadou făcut de Franța Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 110 ani de la câștigarea independenței SUA, ca simbol al prieteniei dintre cele două națiuni.

Statuia o reprezintă pe Libertas, zeița romană a libertății. In anul 1924, Statuia Libertății a fost declarată monument al națiunii americane. Din 1984 se afla pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

A fost plasat la intrarea in acel port in ideea de a transmite călătorilor sosiți - americani care revin in țară, vizitatori, imigranți - un salut de bun venit pe pământul american. Pentru realizarea statuii și toate celelalte in mare parte au fost colectate fonduri în Franța și America.

Înălțimea statuii, fără soclu, este de 46,5 m (cu soclu e de aproape 93 m); greutatea e 225 tone. E lucrată din cupru, pe un schelet de fier - cuprul a oxidat și Statuia e cam verde (s-o fi înverzit Libertatea, la față, văzând ce se întâmplă în lume - nu m-am putut abține de la comentat). 

Statuia Libertății e imaginată ca o femeie acoperită de un drapel, care ține in mâna stângă o tăbliță inscripționată cu data când a fost ratificată Declarația de Independență a SUA - 4 iulie 1776 (cifrele in caractere latine); in mâna dreaptă are o torță cu lumină aurie asigurată de un reflector. Torța originală, din aur și cupru, e expusă în muzeul din apropiere, deschis în 2019. Replica aurita e montată in 1985, cea originală prezentând semne de coroziune.

Când e vânt foarte puternic, statuia se poate balansa până la 7 cm și torța până la 12 cm.

Coroana zeiței are 25 de ferestre (simbolizând cele 25 de nestemate ale lumii) și e împodobită cu șapte fascicole de lumină. Cele șapte vârfuri reprezintă cele șapte continente: Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa, Oceania, Antarctica.

In trupul ei e o scară cu 354 de trepte, scara ce duce la terasă, dar interiorul nu se vizitează prea simplu, din motive de securitate. 

Statuia a fost realizată de Frederic Auguste  Bartholdi, iar armătura din fier de Gustave Eiffel, cel care a realizat Turnul Eiffel. A fost expediată - sub forma a 350 de bucăți de cupru - spre SUA în iulie 1884 și a ajuns in iunie 1885. A fost inaugurată oficial în 28 octombrie 1886.

Soclul e construit la fața locului, din piatra adusă dintr-un sat din Franța, aleasă pentru că e puțin coroziva la acțiunea apei sărate.

Proiectul inițial fusese destinat unui far monumental plănuit a fi amplasat la intrarea in Canalul Suez, după modelul Colosului din Rodos.

Puzzle-ul 3D Sydney Opera House l-am montat in aceeași seară cu Statuia Libertății. Acesta are 30 de piese. A mers la fel de ușor ca primul și acum, cele două, și-au găsit loc în sufragerie, lângă casa roz și far (farul nu e puzzle, și e prezentat pe alt blog).

Câteva date despre Opera din Sydney, Australia

Despre Sydney Opera House știu doar că e in Australia, la capătul unui promontoriu, înconjurată de apă din trei părți. Așa că... am căutat informații pe net. 

Ca multe alte națiuni, după cel de-al doilea război mondial, și australienii erau în căutarea unei identități proprii și, probabil, doreau simboluri precum Big Ben al parlamentului englez, Taj Mahal (India), Statuia Libertății... In 1948, directorul operei din Sydney a lansat o provocare-concurs internațională pentru un nou așezământ cultural. Au răspuns provocării 200 de specialiști. Premiul a fost de 5000 de lire.

Clădirea Operei este realizarea arhitectului danez Jørn Utzon care, la momentul trimiterii proiectului la concurs, avea vârsta de 30 de ani. E interesant cum a ajuns să fie ales proiectul lui (nu respecta toate regulile impuse și cineva a zis că e neconstruibila clădirea), dar aici scriu doar că a fost începută construcția in 1956 și terminată în 1973, fiind singura clădire modernă celebră până la terminarea Muzeului Guggenheim (1997), opera arhitectului Frank Henry).

Clădirea e ridicată pe locul fortului Macquarie Tram, care a fost demolat in 1958 special pentru clădirea nouă. Piatra de temelie a fost pusă în martie 1959, construcția fiind ridicată în trei etape de câțiva ani fiecare, din cauza schimbărilor politice, lipsa finanțării s.a. (J. Utzon a demisionat în etapa a doua a proiectului). A fost ridicată destul de greu, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și dificultăților tehnice. Pentru finanțare, administrația locală a înființat o loterie locală și, in următorii doi ani, cetățenii au cumpărat destule bilete de loterie care au acoperit cheltuielile necesare.

Clădirea e sediu al Operei australiene, al Companiei de Teatru Sydney și al Orchestrei Simfonice din Sydney, dar e și locul pe unde trec trupe de teatru și balet aflate în turneu. Sydney Opera House e sub egida Ministerului Artelor din statul australian Noua Galie de Sud, care are capitala la Sydney.

Creatorul clădirii, Jørn Utzon, in 2003 a primit Premiul Priztker, cea mai înaltă distincție in domeniul arhitecturii, iar Opera din Sydney a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO in anul 2007.

Istorie, politica, cetatean in Citate favorite

Mulți cetățeni afirmă răspicat: Ooo, eu nu fac politică! Nu mă interesează! Toți politicienii sunt la fel! Apoi, aceeași cetățeni: Da' nu mai scăpăm de politicienii ăștia! M-am saturat de hoțiile și aberațiile lor! Cum scăpăm de ăștia? Toți ceilalți, în minoritate: Interesați-vă de politică, implicați-vă! 

Pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț copiez mai jos câteva aforisme/cugetări despre cetățean, istorie, politică. Din cartea Aforisme și cugetări, de Constantin Tsatsos, Editura Univers, București, 1977, in traducerea lui Ion Brad și Dumitru Nicolae.

Educația cetățeanului se realizează în cea mai mare parte și îndeosebi prin aristotelică obișnuință, prin exercițiu, iar într-o măsură mai mică, in secundar, prin învățarea principiilor fundamentale ale funcționării statului. Acolo unde cetățeanul nu-și exercită drepturile sale politice, unde el nu ia cunoștință din practica vieții de libertățile și de întinderea obligațiilor sale și citește doar îndreptare de educație cetățenească, această educație are tot atâta valoare cât o moară de apă destinată să funcționeze după regulile ei, dar care nu are apă.

Întreaga istorie este o evoluție, fiind constituită numai din tranziții. Când însă evoluția e rapidă, atunci spunem că suntem într-o perioadă tranzitorie. Cum e cea actuală.

Istoria e plină de numeroase exemple de indivizi neînsemnați, a căror unică virtute e o anumită pricepere in folosirea forței sau a lingușirii, sau și a uneia și a celeilalte. Asemenea indivizi pot, pentru un timp, să-i orbească pe cei din jur, atunci când vorbesc puțin ori când tac. Când însă încep să spună multe, atunci, dintr-o dată, le cade blana de leu, iar oamenii care dau să-și zmulgă parul din cap nu mai reușesc s-o facă, pentru că, între timp, li s-au pus cătușe.

Trecutul - o forță uriașă, atunci când îl domini, și o povară copleșitoare atunci când te domină.

Dacă politica este arta de a orienta acțiunea, in condițiile concrete din fiecare moment, cu mijloacele cele mai potrivite, spre țelul cel mai drept cu putință, atunci concepție politică trebuie să aibă și individul. Fiecare om trebuie să fie și politician dacă vrea și poate să se dirijeze singur, să nu fie dirijat de alții. Politica înseamnă arta viețuirii. (...)

Libertatea politică, egalitatea, măcar cea a șanselor, și suveranitatea poporului sunt premise fundamentale pentru orice democrație, consfințite și prin Constituții. Există și premise pe care nicio Constituție nu le poate formula, deși sunt tot atât de necesare, și în lipsa lor nicio democrație nu se poate menține: moderația și calmul.

Brutalitatea nu poate trăi mult singură. Are nevoie să fie însoțită și de alte rele.

Câteva date biografice Constantin Tsatsos (1.07.1899-8.10.1987)

Konstantinos D. Tsatsos a fost un diplomat grec, profesor universitar, savant, om politic. In 19 iulie 1975 devine al doilea președinte al celei de A Treia Republici Elene (mandatul încetează în 10 mai 1980).

Până să fie ales președinte a deținut portofolii in mai multe ministere - prima dată in 1945, ca ministru de interne, al presei și aviației - ministru al educației, de justiției, al culturii și științei, al serviciilor sociale; a mai avut și alte funcții politice și a fost membru al Academiei din Atena.

A publicat poezie, piese de teatru, monografii și altele, dar și numeroase tratate și studii de drept, filosofie estetică.

A studiat filosofia, dreptul și economia politică la universitățile din Atena și Heidelberg.

Peisaj de iarna, desigur. RiO

Pentru că nu văd zăpadă când privesc pe fereastră, măcar în poze să văd zăpadă! Când găsesc o poză potrivită pentru jocul Reflexii in oglinda - inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate - e și mai bine!

In descrierea fotografiei nu scrie unde e făcută.

Cred că tare-i liniște în zona din poză. Zăpada pare a fi amortizor pentru zgomote.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/wolfgang-1958-32693390/

Luminile Nordului. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/northern-lights-aurora-night-7677986/

Mai puțină istorie la liceu

Luni, ieri, am bântuit pe net, să aflu ce chestii s-au mai întâmplat în săptămâna trecută. Între altele, tot apăreau articole despre eliminarea orelor de istorie. Apăreau întâmplător sau pentru că erau multe sau pe baza unor căutări trecute e irelevant. Și-am zis: hai să văd despre ce e vorba. Și mai jos îmi dau cu părerea = opinie formată pe experiența personală, informații generale, scurte discuții cu câțiva copii care sunt azi liceeni, cu unii din generația mea și cu unii mai tineri cu 10-20 de ani.

Știrea despre reducerea orelor de istorie la liceu

Disciplinele care nu vor mai fi obligatorii pot fi incluse ca opționale in orarul fiecărei școli.

Ministrul Educației, vineri, 31 ianuarie, a pus în dezbatere publică  proiectele unor planuri-cadru pentru învățământul liceal (începând cu anul școlar 2026-2027). In perioada 11 februarie - 4 martie vor fi dezbateri cu prezență fizică in București (11 februarie), Cluj-Napoca (14 februarie), Iași (25 februarie) și Timișoara (4 martie). 

Propunerile și observațiile constructive pot fi trimise la adresa de e-mail consultare@rocnee.ro, până în 6 martie. In 6 martie va fi dezbatere online.

Pentru cei interesați, blogul ministrului educației:

https://danieldavidubb.wordpress.com/2025/02/03/ofensiva-pentru-normalitate-si-invitatie-la-parteneriat-un-raspuns-unui-coleg-si-prieten-presedintele-academiei-romane/

Cele de mai sus le pot da ca știre pentru că am citit nemijlocit din proiect și l-am ascultat pe ministru. Despre mai puține ore de istorie, geografie, biologie, latină am citit pe aiurea și... am zâmbit trist la tam-tam-ul iscat. Am citit și multe comentarii la unele articole și m-am oripilat.

Fără istorie și geografie in ultimii doi ani de liceu

Totuși, se va studia Istoria evreilor. Holocaustul, in clasa a XI-a și Istoria comunismului, in clasa a XII-a.

După ce am citit mai multe articole pe temă m-am cam lămurit. 

Cei care au inițiat proiectele vor să ajute elevii din clasa a XI-a, dar mai ales a XII-a, să aibă un program mai relaxat, să se poată concentra la materiile care îi interesează în mod deosebit. 

Pare că cea mai controversata modificare vizează specializarea Matematică-Informatică, unde nu vor mai fi incluse in programa pentru clasa a XII-a disciplinele biologie, istorie și geografie. Din ce am înțeles e vorba, in general, de liceele cu profil real și tehnologic.

Un lucru e sigur: vor mai puține ore la disciplinele de mai sus - e tot ceea ce, de fapt, comentez.

Opinia unora despre mai puține ore la anumite discipline

Unii, din comunitatea academică, din societatea civilă  - și nu numai - au avut reacții vehemente împotriva proiectului. S-au supărat și profesorii, și sindicatele (din învățământ, bănuiesc).

Argumente pe care le consider irelevante:

1. Avertizează (specialiștii) că fără o bază solidă în istoria generală aceste cursuri riscă să fie percepute izolat, fără a oferi o înțelegere profundă a contextului in care au avut loc aceste evenimente.

2. Unii de la Facultatea de Istorie București au subliniat impactul negativ pe care îl poate avea asupra formării civice a tinerilor, asupra gândirii critice și consolidării unei societăți democratice responsabile; vor adânci unele dintre cele mai grave fenomene care deja afectează societate: abandonarea gândirii raționale, vulnerabilitate in fața pseudo-stiintei, succesul teoriilor xenofobe și conspirațiilor, făcând tinerii mai susceptibili la manipulare și dezinformare.

3. Reducerea orelor de istorie privează o generație de instrumentele necesare pentru a înțelege și modela viitorul.

4. Societatea de Studii Clasice a transmis că eliminarea limbii latine din programa liceală (ca disciplină obligatorie) reprezintă un atentat la cultura umanistă fondatoare a Europei și e un act care sfidează bunul simț elementar.

Opinii personale privind ore mai puține la disciplinele amintite

In primul rând, mă întreb (retoric) de ce toți cei amintiți mai sus cu reacții vehemente nu sunt la fel de vehemenți, vocali, indignați când știu că există mii de copii care merg la culcare flămânzi, nu au părinții suficienti bani pentru învățământul obligatoriu gratis; nu sunt indignați că nu se asigură tuturor elevilor o masă caldă (sau mâncare sănătoasă); nu reacționează vehement că nu sunt peste tot autobuze școlare, nu sunt școli dotate corespunzător (și sunt școli cu WC in curte), nu sunt internate pentru cei care ar vrea la liceu, dar părinții nu au bani pentru chirie; nu prea par indignați când se micșorează bursele (sau, in unele cazuri, nu se mai oferă deloc - din lipsa de fonduri)

In al doilea rând: când nu toți copiii ajung să termine clasa a XII-a (și) din motivele invocate mai sus nu se deranjează prea mult să rezolve. Sigur, unii abandonează școala mult prea devreme și, in multe cazuri, pentru că nu prea au de ales - și dintre cei menționați mai sus nu prea sunt mulți indignați.

In al treilea rând. Cu toată istoria din programa prezentă sunt o mulțime de oameni cărora li se par ok comunismul, dictatura, întoarcerea la tradiții - la care tradiții? la arat cu plugul și boii? la dansul Paparudelor pentru a invoca ploaia? 

Comentarii la argumentele indignaților:

1. Istorie generală, da, dar pe scurt. 

Cu toate orele de istorie, prea mulți au dovedit că habar nu au de contextul în care s-au petrecut anumite evenimente; habar nu au de unele evenimente.

2. Având în vedere cam cum e situația prezentă... argumentele lor cu privire la numărul orelor de istorie sunt irelevante! Doar, n-or vrea să cred că avem o societate democratică responsabilă, că nu există o mulțime de xenofobi și de rasiști și de etc. (la naiba! n-or fi uitat cine a obținut cele mai multe voturi la primul tur al alegerilor pentru președinte, in 2024!). Cu toate orele de istorie mulți sunt susceptibili de manipulare (și nu doar susceptibili!)

3. Reducerea orelor de istorie privează o generație de instrumentele necesare pentru a înțelege și modela viitorul?! Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Ce-au făcut majoritatea celor care au avut ore de istorie la greu? Au votat Iliescu! In mod cert, au modelat viitorul, dar nasol. Tot cei care au avut ore de istorie multe au adus pe primul loc, la alegerile din 2024, pe unul care ar modela super viitorul!

Pe scurt: argumentele de la punctul 3 - ale celor indignați - sunt irelevante.

4. Am avut în ciclul gimnazial, într-un singur an, o oră pe săptămână, limba latină. Nu am reușit să învăț cine știe cât - ne preda profa de română; ne preda, e prea mult spus: ne dicta din carte. Când, după terminarea liceului, am avut nevoie să cunosc limba latină am studiat de capul meu (mă descurc la citit; și la tradus, dar mai puțin). De-aș fi avut o profa ok mi-ar fi fost suficient ceea ce era în manualul acela, ceea ce aș fi învățat în acea oră pe săptămână.

Cred că sunt exagerate afirmațiile celor de la Societatea de Studii Clasice. In plus: ignoră faptul că foarte mulți dintre cei care au avut multe ore de istorie la școală îi trag cu dacii care au civilizat lumea, cu limba dacilor la originea tuturor limbilor și alte bazaconii de gen? Deduc că toți cei care susțin ideea că dacii au civilizat lumea au avut degeaba multe ore de istorie la școală (valabil inclusiv după 1989).

Bănuiesc că ar fi o problemă cu privire la orele profesorilor de istorie, geografie etc. și s-ar putea vedea nevoiți să predea in licee/școli unde azi predau suplinitori și/sau să nu le placă liceele/școlile unde, poate, ar fi nevoiți să predea (mai ales dacă implică o navetă nu prea comodă).

Un fel de concluzie

Până în prezent au fost/sunt multe ore de istorie în orarul elevilor. 

Trăim într-o societate democratică responsabilă? Există doar câțiva xenofobi, rasiști etc.? Nu sunt o mulțime care par că au abandonat gândirea critică, rațională, că sunt dezinformați și ușor de manipulat?

Și atunci? Unde-i problema? Sunt nepregătiți profesorii? In general, copiii, tinerii, nu sunt interesați în mod deosebit de istorie? Sunt prea stufoase manualele, conținând prea multe amănunte care trec de noțiunea cultură generală?

Pe bune, acum! Opriți pe stradă un om care pare apropiat de generația voastră și întrebați-l ceva despre... Tudor Vladimirescu sau... in ce perioadă a fost rege Burebista sau orice. Sunteți sigur că ar ști să răspundă fără bâlbâieli? Sau... întrebați un tânăr care abia a terminat liceul... 

La fel, întrebați la întâmplare prin ce localități curge... Oltul, de unde izvorăște și unde se varsă; întrebați ce afluenți are Mureșul și/sau ce lungime are... Spre ce direcție curg, în principal, râurile din Romania și cum sunt alimentate... De învățat să citească o hartă învață copiii în toate școlile? Știu să folosească o busolă? (sigur, acum există GPS! există și google și IA...)

Sursa imagine: https://pixabay.com/users/conmongt-1226108/

Pe blogul ministrului:

https://danieldavidubb.wordpress.com/2025/02/10/constatari-dupa-primele-10-zile-de-dezbateri-ale-planurilor-cadru/

Și:

https://danieldavidubb.wordpress.com/2025/02/12/dezbateri-nationale-asupra-planurilor-cadru-din-invatamantul-liceal-2025/

Dezbatere din 14 februarie:

https://danieldavidubb.wordpress.com/2025/02/15/dezbateri-nationale-asupra-planurilor-cadru-din-invatamantul-liceal-cluj-napoca-2025/

De ce mi-e dor

De zăpezile de altă dată. Anul acesta mi-e mult mai dor decât în ultimii ani - poate pentru că a fost doar câteva zile un strat mai gros prin oraș? Poate. 

Să fie măcar zăpadă ca în decembrie 2014:

Sau ca în ianuarie 2016...

Sursa poze: Brașov, orașul sufletului meu

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

In 2004 zăpada îmi ajungea până la genunchi... Nu am acces la pozele cu acele pături de nea. A fost anul in care l-am găsit pe Boby, câinele boxer care nu știa să meargă în lesă și care sărea prin zăpadă ca un ied, iar eu loveam cu capul crengile aplecate de zăpadă. Era distracție cum încercam să mă țin după Boby, cum încercam să-l stăpânesc și cum tot ajungeam căzută în genunchi in zăpada înaltă... Mi-e dor și de Boby, care nu mai e din 2012...

Și mi-e dor de Miki, acum. A găsit-o o prietenă, in noiembrie 2009, când era zăpadă și frig - trecuseră aproape două luni de când tocmai îi murise o altă cățelușa. 

Tare dor îmi e de ea. Îmi lipsesc plimbările cu ea. Mereu era prima la ușă, să iasă la plimbare.

Și ei îi plăcea in zăpadă - își băga capul aproape cu totul in zăpadă daca simțea vreun miros interesant. Lătra la oamenii de zăpadă! Și Boby a lătrat la un om de zăpadă, dar la unul înalt și solid! S-au distrat și trecătorii atunci. Și pozele cu Miki in zăpadă îmi sunt inaccesibile (au rămas în computerul defect - le voi extrage cândva).

Mi-e dor să fiu prima care lasă urme in zăpada proaspăt așternută - am un pitic care se activează când sunt pe fază la prima ninsoare. 

Când aveam câine - și mai tot timpul am avut - era simplu: dacă ningea prima dată la două noaptea - și nu dormeam - lăsam munca, luam câinele și ieșeam. Câinii mereu se bucurau. Câinii nu te lasă niciodată să te distrezi singur - cât timp mai au in ei un dram de putere. Și-i salvează pe alții de la zbenguit in zăpadă în miez de noapte sau zori de zi.

Mi-e dor de acele nopți și dimineți pustii când pe zăpadă se vedeau doar urmele unui om și urmele unui câine. Dimineața mai vedeam urme lăsate de pisici - și mă amuzam.

Poate, dacă ninge iar mult, găsim un cățeluș... Niciodată nu am luat - cu intenție - un câine pe care să-l ținem în apartament, dar ne-au ieșit în cale; nu-i puteam lăsa în drum. 😊

Mi-am exprimat în scris aceste doruri la invitația făcută de Carmen - la rândul ei, a răspuns provocării lansate de Tudor Enea.