Biblia și politica

In ultimele luni - cinci, șase - am constatat că tot mai mulți politicieni sunt in gură cu numele divinității și mulți cetățeni se prezintă pe la mitinguri cu crucea în mână, cu icoane... M-am gândit că ceea ce știu eu din Biblie nu știu bine... Prea mulți dintre cei care-și scandează / strigă creștinismul aproape urlând se comportă total opus învățăturilor din Biblie. Așa că... am studiat, să aflu ce scrie în Biblie despre politică. Probabil că nu am descoperit toate versetele in care se amintește despre cezari, stăpâniri etc. - sunt și multe trimiteri de la un verset la altul și, cum nu știu Biblia pe de rost - deși știu, in principiu, ce conține - nu am dat curs trimiterilor; sigur, nici nu am vrut o lucrare de doctorat.

Înainte de toate: in Decalog, Porunca a III-a sună așa: Să nu iei numele Domnului Dumnezeului Tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui. (Deuteronomul 5:11)

Numele lui Dumnezeu este sfânt, nu-l folosești in fiecare discurs politic (in context), nu te folosești de numele Lui când inciți oamenii la nesupunere, când înjuri etc.. Să comentezi rânduielile lui Dumnezeu înseamnă tot a lua numele Lui în deșert, la fel și în cazul jurămintelor, promisiunilor mincinoase.

Mai jos enumăr cele câteva versete la care m-am oprit. Am și comentat la unele  - pentru că nu am vrut să mă abțin - ce am observat in comportamentul celor care invocă numele lui Dumnezeu și umblă cu crucea pe la adunări politice când ar trebui să știe clar că lumea lui Dumnezeu e total diferită de lumea oamenilor. Cei care sunt creștini ar fi trebuit să știe că Fiul Domnului a spus: 

Împărăția Mea nu este din lumea aceasta (...) Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăția Mea nu este de aici. (Ioan 18:36)

Tot Isus a spus: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14:6)

Altfel spus, cei care au credință în Dumnezeu și Fiul Său nu venerează politicieni sau oameni care vor să devină politicieni (in contextul dat)

Versete din Vechiul Testament

Psalmii

Ei s-au dus, dar Domnul împărățește in veac și Și-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată. El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne! (Psalmii 9:7-10) 

Altfel spus, creștinul real își pune credința în Dumnezeu pentru a fi scăpat de necaz, știind că tot ceea ce i se întâmplă are o rațiune dumnezeiască - așa a dat Dumnezeu, cu alte cuvinte - și salvarea vine de la El, nu de la cei pentru care unii se iau la bătaie cu jandarmii, distrug bunurile altora, agresează oameni care își exercită profesia, strigă blesteme s.a.m.d.. Dacă Dumnezeu permite necazul o face pentru ca acel credincios să devină mai puternic, să învețe o lecție, să fie întărit în credință etc. Pe scurt: tot ceea ce se întâmplă e voia Lui. De ce permite unele? Se poate doar presupune, dar povestea lui Iov ar putea fi un răspuns. Izbăvirea vine tot de la Dumnezeu; El îi ajută pe cei care acționează conform învățăturilor Sale.

Proverbe

Cine împarte cu un hoț își urăște viața, aude blestemul și nu spune nimic. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. (Proverbe 29:24-25)

In context, când un politician nu vrea / nu poate să-și justifice averea, creștinul ar trebui să se îndepărteze de acela. De regulă, veniturile secrete / ascunse nu sunt cinstite. Creștinul nu se teme de oamenii despre care alți oameni îi spun că îi vor face rău, îl vor face sclav etc. pentru că el are credință în Dumnezeu și știe că ceea ce se întâmplă este cu voia lui Dumnezeu. Pedeapsa e tot a lui Dumnezeu.

Isaia

El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca un văl subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. El preface într-o nimica pe prinți și face fără însemnătate pe judecătorii pământului. De-abia sunt sădiți, de-abia sunt semănați, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina in pământ: și El suflă peste ei de se usucă și un vârtej îi ia ca pe niște paie. (Isaia 40:22-24)

Puterea lui Dumnezeu e mare, altfel spus, iar cel care se încrede în Dumnezeu nu trebuie să recurgă la violențe, amenințări și blesteme pentru a scăpa de necaz, ci trebuie să îl roage pe Dumnezeu să-i de-a puterea de a îndura ceea ce chiar Dumnezeu a permis, de a schimba ceea ce ține de el, iar când acționează să o facă în litera Legii date de Fiul lui Dumnezeu.

Versete din Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Să plătim sau să nu plătim? Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd. I-au adus un ban și Isus i-a întrebat: Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt? Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (...) (Marcu 12:15-17)

Altfel spus, un bun creștin respectă legile statului în care trăiește, își plătește dările, își îndeplinește atribuțiile cu responsabilitate.

Epistola lui Pavel către Romani

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. (Romani 13:1-2)

Cred că acest verset a fost greșit înțeles de acei politicieni care s-au trezit vorbind gen noi suntem aici pentru că Dumnezeu ne-a ales. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Dacă Dumnezeu le permite să aibă o vremelnică funcție politică nu înseamnă că i-a ales, ci doar că îi tolerează, pentru că fac parte din planul Lui.

Cei care se împotrivesc stăpânirii sunt, de regulă, cei care plănuiesc / execută lovituri de stat, revoluții, răscoale.

Accentuez: comentez in contextul Biblie-politica, pentru că e despre cei care flutură cruci, strigă că sunt creștini, invocă numele divinității în timp ce doresc răul altora, îi jupoaie in piața publică (metaforic sau nu) întocmesc liste negre, perorează amenințări cu moartea împotriva oricui nu simte, nu gândește ca ei. Isus îi mustra pe unii oameni, dar o făcea cu blândețe, fără să-i amenințe cu iadul.

Epistola (lui Pavel) către Filipeni

Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. (Filipeni 2:3-7)

Atunci când un politician sau un candidat la funcție politică îi cheamă pe oameni în stradă, în smerenie, acesta nu se gândește la alții, ci la sine, nu se unește cu alții în smerenie, ci stă la adăpost când cei chemați se bat cu jandarmii.

Evanghelia după Ioan

V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. In lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33)

Isus le spune celor care-i vor duce mai departe învățăturile că vor avea de suferit, așa cum a suferit și El, dar a biruit. Necazuri au atât credincioșii, cât și necredincioșii - se vor bucura cei care nu se vor mai concentra numai pe ei, pe problemele și nevoile lor, ci vor ajuta pe alții - nu vor înceta să fie buni orice ar fi. Atunci când, cu crucea în mână, cel care se consideră creștin răcnește jigniri la adresa altora ar trebui să știe că nu este pe calea arătată de Isus.

Epistola către Coloseni

El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel întâi-născut peste toată creația. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile, cele care sunt in ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie domnii, fie căpetenii, fie autorități. Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se mențin prin El. (Coloseni 1:15-17)

Epistola către Tit

Adu-le aminte să se supună stăpânirilor și dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, Să nu defaime pe nimeni, să fie pașnici, să fie îngăduitori, arătând întreagă blândețe față de toți oamenii. (Tit 3:1-2)

Dar de întrebările nebune, de genealogii, de certuri și de lupte privitoare la lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice. (Tit 3:9)

Un fel de concluzie

Toți oamenii care consideră că sunt credincioși creștini și respectă Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să nu ia numele Domnului în deșert, folosindu-se de acest nume pentru a aduna capital politic; ar trebui să nu incite oamenii la violență; ar trebui să nu blesteme, să nu înjure, să nu defăimeze, să nu mintă, să nu facă promisiuni pe care știu că nu le pot onora, să nu se creadă mai presus de alții și - nu in ultimul rând - să nu se creadă aleșii lui Dumnezeu. 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/nextvoyage-5275305/

Notă. Acest text reprezintă opinia mea cu privire la contradicția observată în jurul meu in ultimele câteva luni: oameni care se consideră creștini și care se comportă total opus Cuvântului lui Dumnezeu, Bibliei. Să nu înțeleagă cineva că mă consider un om care respectă Biblia în tot și toate și nici să nu înțeleagă că aduc cuiva vreo critică - doar constat și scriu ce constat, exemplificând din loc in loc. Poate greșesc și mi se va atrage atenția, argumentat. 

Tot ce e sus seamana cu ce e jos. RiO

Pentru hermetism, analogia reprezintă relația privilegiată cu universul. Acest lucru e menționat în unul dintre textele hermetice fundamentale: Tabla de smarald, atribuită legendarului Hermes Trismegistul.

Reflexii in oglinda e un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate. E un joc cu poze care conțin reflexii in oglinda. Imaginile in genul celei de mai jos îmi amintesc, aproape fără excepție, de Tabla de smarald.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/iniesta44-4560761/

Tot ceea ce e sus seamănă cu ce e jos și tot ce e jos seamănă cu ce este sus. Și aceasta pentru a se realiza un singur miracol, din care s-au născut apoi toate lucrurile, printr-o mereu aceeași operațiune.

Tatăl lui este Soarele, mama sa - Luna, Vântul l-a purtat în pântece, Pământul i-a fost doică.

Aici se afla părintele talismanelor din toată lumea, puterea sa este întreagă. Ea trebuie să se prefacă în pământ. Tu vei despărți, încet și cu inteligență, pământul de foc și subtilul de grosolan.

Puterea se va ridica de la pământ spre cer și va cobori din nou pe pământ, pentru a primi forța lucrurilor superioare și inferioare.

In acest fel, tu vei avea gloria și celebritatea întregii lumi.

De aceea,orice întunecime va fugi de la tine. Aici e puterea oricărei puteri. Ea va învinge tot ce e subtil și va pătrunde în tot ce e solid.

Astfel a fost creată lumea. Acestea sunt rânduielile minunate pe care le evoc.

Iată de ce mi se spune Hermes. Eu dețin înțelepciunea celor trei feluri de cosmos.

(Sigur că nu știu pe de rost textul de mai sus!)

Postarea se potrivește și în jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Textul - zic cei care se pricep 😏 - conține axioma pe care se sprijină întreg hermetismul: analogia - echivalența - constituie principiul unificator al întregului univers, inclusiv omul.

Despre Hermes se spune că este fondatorul mitic al ocultismului (ocultism nu înseamnă vrăjitorie); e o figură mitologică aflată la răspântia unor multiple tradiții.

Electricianul stelar si castelana. MFC

Miercurea fara cuvinte la Carmen: Între vis și realitate.

Sursa foto șoricel: https://pixabay.com/users/betidraws-23986844/

Sursa foto pisica: https://pixabay.com/users/camiladenleschi-1542038/

Fragmente din romanul Pendulul lui Foucault,Umberto Eco

Romanul Pendulul lui Foucault a fost publicat de Umberto Eco în 1988; l-am citit in 1991, tradus de Ștefania Mincu și Marin Mincu pentru Editura Pontica din Constanța, 1991.

E un roman care m-a captivat, fiind o ironie cu privire la teoriile conspirației și a societăților secrete. E despre istorie, literatură și filosofie, dar prin modul în care a scris a estompat granițele dintre realitate și ficțiune.

Romanul e structurat în zece capitole numite după cei zece sefirot (sephirah) ai Arborelui Sephirot (Arborele Vieții cabalistic): Kether, Binah, Chockmah, Chesed, Geburah, Tipharet, Nezah, Hod, Jesod, Malkuth. Fiecare dintre aceste capitole are câteva subcapitole, să zic așa, numerotate începând cu primul capitol, și fiecare are un motto, un aforism, un citat care se potrivește mai mult sau mai puțin cu textul subcapitolului.

În romanul său, Umberto Eco ironizează și tendința umană de a vedea tipare acolo unde nu sunt, de a face conexiuni care nu există, in fapt.

Adaug și această postare în tabelul jocului Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Citez:

Cred că devenisem ceea ce tatăl fiecăruia dintre noi ne-a învățat în acei timpi morți, când nu se străduia să ne educe. Ne formăm din niște deșeuri de înțelepciune. Aveam zece ani și voiam ca ai mei să mă aboneze la un anumit săptămânal care publica sub formă de benzi desenate capodoperele literaturii. Nu din zgârcenie, ci poate din suspiciunea ce-o avea față de benzile desenate, tatăl meu încerca să scape de mine. Scopul acestei reviste, am decretat eu atunci, citind deviza seriei respective, pentru că eram un băiat isteț și convingător, este acela de a educa in mod plăcut. Tata, fără să-și ridice ochii din ziarul lui, zise: Scopul jurnalului tău e scopul tuturor jurnalelor, acela de a vinde cât mai multe exemplare.

In ziua aceea am început să devin incredul.

Adică, mi-a părut rău că fusesem credul. Mă lăsasem pradă unei patimi a minții. Asta e credulitatea.

Nu înseamnă că incredulul nu trebuie să creadă nimic. Nu crede orice. Crede câte un lucru o dată, iar pe al doilea numai dacă derivă în vreun fel din primul. Procedează ca un miop, metodic, nu cutează spre orizonturi. Când două lucruri nu se potrivesc, a le crede pe amândouă, și cu ideea că există pe undeva un al treilea, ascuns, care le unește, asta e credulitatea.

Incredulitatea nu exclude curiozitatea, o întărește. Neîncrezător in înlănțuirile de idei, iubeam polifonia ideilor. E de ajuns să nu crezi in ele, și două idei - ambele false - pot intra in coliziune creînd un bun interval sau un diabolus in musica. Nu respectam acele idei pentru care alții își puneau viața în joc, dar două-trei idei pe care nu le respectam puteau crea o melodie. Sau un ritm, eventual de jazz.

(...)

Conștient fiind că nu cred, mă simțeam vinovat printre cei care credeau. Deoarece simțeam că erau pe drumul cel bun, m-am hotărât să cred, așa cum ai lua o aspirină. Nu-ți face niciun rău, și pe deasupra devii mai bun.

M-am trezit în mijlocul Revoluției, sau cel puțin al celei mai uimitoare simulări a ei care a avut loc vreodată, căutând o credință onorabilă. Am considerat că e onorabil să participi la adunări și marșuri, am strigat împreună cu ceilalți: Fasciști, burghezi / multe zile nu aveți!, n-am aruncat cu pietre de pavaj sau cu bile de metal pentru că întotdeauna mi-a fost frică să nu-mi facă și mie alții ceea ce le făceam eu lor, dar simțeam un fel de ațâțare morală fugind de-a lungul străzilor din centru, când poliția își încărca armele. Mă întorceam acasă cu sentimentul că mi-am făcut o datorie. In adunări nu reușeam să mă înflăcărez de neînțelegerile care divizau între ele diferite grupuri: aveam bănuiala că era de ajuns să găsești citatul just pentru a trece de la un grup la altul. Mă amuzam găsind citate potrivite. Modulam. (...) Eu voiam să am numai curiozități. (...) Opțiunea mea politică a fost filologia.

(...)

Poate pentru că dimineața trăiam in plin entuziasm, după amiaza identificam știința cu neîncrederea. De aceea am dorit să studiez ceva care să-mi permită să spun ceea ce putea fi afirmat pe baza unor documente, ca să-l disting de ceea ce rămânea ca obiect de credință.

Fragmentele de mai sus le-am transcris din romanul Pendulul lui Foucault, volumul unu, capitolul Binah, subcapitolul șapte, cu motto:

Nu așteptați prea mult de la sfârșitul lumii. (din Aforisme, Stanislav J. Lec)

Ce vor femeile de 8 Martie

Habar n-am ce vor femeile de 8 Martie sau in general, dar, întâmplător - sau nu - într-un jurnal de știri tv pe care am vrut să-l urmăresc în timp ce mărunțeam niste morcovi, am auzit despre un sondaj de opinie cu întrebarea ce vor femeile de 8 martie? Cică, cele mai multe vor mai mult timp pentru ele. Ce naiba de dorință mai e și asta, pentru 8 Martie?! Într-o zi festivă vor mai mult timp pentru ele? Sigur, vor să renunțe la responsabilități în această zi din an. O zi pe an mai mult timp pentru ele? Pe bune, cine simte astfel de nevoie ar putea alege oricare altă zi din an.

Ce cârcotașă sunt; nu? Da! Auzi la ei, ce sondaj și-au găsit de făcut! Pe un eșantion de câte femei? Oricâte ar fi fost tot nu se poate afirma că toate femeile vor asta de 8 martie. Da, da, majoritatea vor, nu toate.

Apoi... Ce înseamnă timp pentru ele? Să stea cu prietenele? Să stea la coafor, saună, masaj, cosmetică, manichiură-pedichiura, să citească, să stea degeaba, să... mai știu eu ce? Chiar nu fac caterinca intrebandu-ma - și întrebând - asta pentru că orice zi e bună pentru așa ceva, iar de 8 Martie, de Ziua Femeii, multe au parte de asta fără să-și dorească. No, e un fel de tradiție, să zic așa, ca in această zi femeia să facă mai puține ca de obicei (ce rămâne nefăcut azi face mâine 😊). Sunt conștientă că o mulțime de femei nu-și mai găsesc capul de câte au de făcut, dar de ce să răspundă la un sondaj (imbecil) că de 8 Martie vor mai mult timp pentru ele?

Evident, pentru că mie-mi pare imbecilă întrebarea - pentru un sondaj cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii - nu înseamnă că este imbecilă întrebarea, și imbecilă sunt eu, că nu înțeleg de ce musai in 8 martie, când e posibil in oricare zi din an o pauză.

Toate ca toate, și dincolo de toate, doresc tuturor să primească ce-și doresc... cât timp le va fi bine pe termen lung și foarte lung. Pentru că - nu-i așa?! - sunt dorințe care se împlinesc și, mai apoi, ne-am fi dorit să nu se îndeplinească. Vorba nu știu cui: sunt mai mulți cei care plâng pentru că li s-a îndeplinit o dorință, decât sunt cei care plâng că nu li s-a îndeplinit. Dacă e să fie cu lacrimi, să fie cu lacrimi de bucurie!

Dacă tot v-am supărat, las mai jos două bancuri - poate nu le știți și zâmbiți:

Inițial, ziua femeilor a fost hotărâtă pentru 6 martie, dar cum lor le-a luat două zile să se pregătească, sărbătoarea a fost mutată în 8 martie.

Și ziua bărbaților a avut fixată o dată pentru a sărbători, dar cum ei au uitat-o s-a hotărât să fie sărbătorită imediat după cea a femeilor.

Două femei discută, la o cafea. Una zice:

- Fată, câte flori ai primit de 8 martie?

- Peste o sută - zice cealaltă.

- Și unde le-ai pus pe toate? se miră prima.

- Într-un folder, pe ecranul laptopului.

🌹 La mulți ani de 8 Martie! 🌹

Primăvară frumoasă!

Foto: https://pixabay.com/ro/users/anestiev-2736923/

Legiuni de imbecili.Citate Umberto Eco

Umberto Eco (5.01.1932-19.02.2016), a fost un scriitor italian, editor, filosof, eseist, medievist, teoretician literar, semiotician. Este cunoscut în special pentru romanul Numele trandafirului (1980), dar a scris multe alte romane, texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri.

A studiat la Universitatea din Torino, luându-și licența în estetică. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre acestea. A primit multe premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare. Prin opera sa științifică, e considerat unul dintre cei mai importanți gânditori contemporani, iar eseurile pe care le-a scris - cu umor și ironie - sunt considerate modele ale genului. Operele lui au avut un număr record de traduceri.

In 2015 a fost invitat în fața studenților Universității din Torino (unde și el a studiat) pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa in Comunicare și Cultură Mass-Media. Cu această ocazie, la întâlnirea cu jurnaliștii, a vorbit și despre rețelele de socializare, afirmând la un moment dat:

Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Camarazii ii reduceau imediat la tăcere, in timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un laureat al premiului Nobel. Este invazia imbecililor.

Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr.

Cu aceeași ocazie, Umberto Eco i-a invitat pe jurnaliști să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu mai este în stare să priceapă azi dacă un site e credibil sau nu.

Toate cele de mai sus s-au rostogolit, desigur, pe internet și care mai de care și-a dat cu părerea despre aceste afirmații. Unii s-au gândit că s-a ramolit bătrânelul, alții că nu știe care-i treaba cu dreptul la opinie și libertatea de exprimare - au dovedit, altfel spus, afirmațiile scriitorului.

Atunci când un senator (al României) vine și spune că un copil ucrainean (refugiat de război) primește alocație de 3700 lei și unul român are alocație de două sute și ceva de lei și o mulțime înghite spusa fără să o verifice, deși vin alții cu dovezi că alocațiile sunt egale, cum s-ar putea numi cei care iau de bun orice fără să verifice care-i adevărul?

Informațiile false bântuie pe internet și unii - puțini, prin comparație cu cei care împrăștie știri false, trunchiate, jumătăți de adevăr - muncesc să le demanteleze. Dar cine-i crede pe acești puțini? Ar fi simplu pentru imbecili mulțime să verifice cine spune adevărul, dar n-o face (mai ales dacă-i place cum sună minciuna).

Umberto Eco n-a afirmat interzicerea dreptului unora la opinie, dar când unul vine și zice vom comunica prin telepatie ca pe vremea lui Stefan cel Mare (a domnit în Moldova între anii 1457 și 1504) și o mulțime crede, nu prea ai cum să-l contrazici pe Umberto Eco.

Informațiile false, jumătățile de adevăr fac rău comunităților. Față in față cu cineva mai reușești să te faci înțeles, dar când un ecran e față in față cu alt ecran e mult mai greu, plus că orice ajunge foarte repede la foarte mulți - și nu mai poți opri minciuna, mai ales când fiecare mai adaugă de la el și pe acest circuit aproape nimeni nu verifică sursa originară, credibilitatea acesteia.

In plus, Umberto Eco nu e primul (și nici ultimul) care pune în discuție ce apare pe internet - se discută aspectul analfabeților, imbecililor încă de la mijlocul anilor 1990, când a început să se dezvolte internetul așa cum îl știm azi. Zău, acum: chiar crede cineva că găina naște pui vii?! Surpriză! Da, unii cred, sau se prefac a crede, ceea ce e totuna când tâmpenia se rostogolește pe internet.

Adaug la final șapte citate marca Umberto Eco pentru a înscrie postarea în tabelul jocului Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Citate - Umberto Eco

Există patru tipuri de ideali: cretinul, imbecilul, prostul și nebunul. Normalul este un amestec echilibrat al tuturor celor patru.

Ne îndreptăm spre o nouă clasificare care nu se mai bazează pe bani, ci pe capacitatea de a folosi critic mintea și a selecta informația.

Din romanul Numele trandafirului

Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudență decât adevărul. 

Nu clădi un castel de bănuieli pe un cuvânt. 

Există unele cuvinte care dau putere, altele care sporesc neputința și de felul acestora din urmă sunt cuvintele necioplite ale oamenilor simpli, cărora Dumnezeu nu le-a îngăduit să se exprime în limba universală a științei și puterii.  

Se fac azi mașini nemaipomenite, de care într-o zi se va vorbi, cu care se poate călăuzi cu adevărat mersul naturii. Dar va fi vai și amar dacă ele vor cădea în mâinile unor oameni care să le întrebuințeze ca să-și mărească puterea lor pământească și să îndestuleze pofta lor de avere.

Trăim pentru cărți. Misiune dulce in această lume dominată de dezordine și decădere.

Foto: https://commons.m.wikimedia.org/wiki/File:Italiaanse_schrijver_Umberto_Eco_,_kop,_Bestanddeelnr_932-9758.jpg#mw-jump-to-license

14 trăsături ale fascismului, Umberto Eco

In anul 1995, in The New York Review of Books, Umberto Eco (5.01.1932 -  19.02.2016) a publicat eseul Ur-Fascism (sau Fascismul Etern).

Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară - cercetătorii au inclus-o la extrema dreaptă a eșichierului politic - și poate fi definită ca fiind naționalism radical (ultranaționalism); urmărește puterea dictatorială, suprimarea opoziției, regimentarea societății și a economiei.

Fasciștii consideră că o națiune are nevoie de o conducere puternică, o singură identitate, colectivă, și consideră necesară capacitatea de a comite violențe și război pentru a menține națiunea puternică. Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat.

Fascismul respinge conceptele de egalitarism, materialism, raționalism in favoarea acțiunii, disciplinei, ierarhiei, spiritului și voinței. Într-un regim fascist o duc bine cei de la putere și/sau cei foarte bogați - toți ceilalți, mai ales cei săraci, au de suferit cel mai mult.

Deși seamănă, fascismul și nazismul sunt diferite. Nazismul poate fi considerat ca subdiviziune a fascismului - toți naziștii sunt fasciști, dar nu toți fasciștii sunt naziști.

Cele 14 trăsături ale fascismului, sintetizate de Umberto Eco, pot fi utile in a sesiza tendințele fasciste.

1. Cultul tradiției

Nu trebuie decât să te uiți la programa fiecărei mișcări fasciste pentru a găsi marii gânditori tradiționaliști. Gnoza nazistă a fost hrănită cu elemente tradiționaliste, sincretice, oculte.

2. Respingerea modernismului

Iluminismul, Epoca Rațiunii, este văzută ca începutul depravării moderne. In acest sens, ur-fascismul poate fi definit ca iraționalism.

3. Cultul acțiunii de dragul acțiunii

Acțiunea, fiind frumoasă in sine, trebuie întreprinsă înainte sau fără reflecție anterioară. Gândirea e o formă de emasculare.

4. Dezacordul este trădare

Spiritul critic face distincții, iar a distinge e un semn al modernismului. In cultura modernă, comunitatea științifică laudă dezacordul ca fiind o modalitate de a îmbunatati cunoștințele.

5. Frica de diferențe

Primul apel al unei mișcări fasciste sau incipient fasciste este un apel împotriva intrușilor. Astfel, ur-fascismul e rasist prin definiție.

6. Apelul la frustrarea socială

Una dintre trăsăturile specifice fascismului istoric a fost apelul la o clasă de mijloc frustrată, o clasă care suferea din cauza unei crize economice sau din cauză că s-a simțit umilită din punct de vedere politic. Sau speriată de o presiune venită din partea unor grupuri sociale inferioare.

7. Obsesia pentru un complot

Adepții trebuie să se simtă asediați. Cel mai simplu mod de a rezolva complotul este apelul la xenofobie.

8. Umilirea de bogăția și forța dușmanilor lor

Printr-o schimbare continuă a concentrării retoricii, inamicii sunt în același timp prea puternici și prea slabi.

9. Pacifistul e de partea dușmanului

In cazul ur-fascismului nu există luptă pentru viață, ci viața e trăită pentru luptă.

10. Disprețul pentru cei slabi

Elitismul e un aspect tipic al oricărei ideologii reacționare.

11. Toți oamenii sunt educați să devină eroi

In fascismul etern eroismul este normă. Acest cult al eroismului este strict legat de cultul morții.

12. Machism și armament

Machismul* implică disprețul față de femei, intoleranța și condamnarea obiceiurilor sexuale care se abat de la normă, de la castitate la homosexualitate.

13. Populism selectiv

Va exista in viitorul nostru un populism tv sau internet, in care răspunsul emoțional al unui anumit grup de cetățeni, selectați, va fi prezentat și acceptat drept Vocea Poporului.

14. Ur-fascismul folosește novlimba (nouvorba)*

Toate manualele naziste sau fasciste au un vocabular sărac și o sintaxa elementară, pentru a limita instrumentele care pot dezvolta gândirea complexă și critica.

Textul pe larg, in italiana: https://threefaces.org/umberto-eco-ur-fascismo/

*Machism - ideologie bazată pe ideea că, din punct de vedere social, bărbatul domină femeia și, in aceasta calitate de stăpân, are dreptul la privilegii (dex)

*Novlimba - o limbă fictivă, agramată, întâlnită în romanul politico-fantastic O mie nouă sute optzeci și patru (1984), scris de George Orwell (publicat în 1949). E o limbă curățată de toți termenii susceptibili de a da de gândit vorbitorilor și cititorilor, limbă curățată in special de acei termeni care ar putea vehicula noțiuni de morală sau idei critice despre regimul politic totalitar din roman.

Foto: https://pixabay.com/users/conmongt-1226108/