Desen stângaci - Armonia apei

Ziua Internațională a Stângacilor a fost marcată în 13 august... Am aflat citind un articol al Mihaelei: Provocare acceptata-desen stângaci.

Mihaela a participat la concursul organizat (în articolul ei sunt detaliile) și a fost premiată pentru desen. In mesajul lăsat pe blogul ei am scris c-o să desenez și eu. Am desenat, doar că am reușit să stric desenul folosind un marker, așa că am ales să fac alt desen, în 2 septembrie. Evident că e in afara concursului, dar am ales să mă provoc la ceea ce nu am mai făcut de ceva timp: să desenez și să scriu cu mâna stângă. Ce am reușit... in foto de mai jos se vede. Pe desen am greșit data - am scris pt. 13.09.2024, dar e 13 august... Am observat după ce am încărcat poza pe blog.

E adevărat că nu e pentru prima dată, că sunt multe pe care le pot face folosind mâna stângă; e adevărat că și tata ne-a provocat, în copilărie, să folosim mâna stângă, să încercăm să scriem in oglindă (asta mi-a fost imposibil s-o reușesc atunci - acum iese ceva, dar chinuit; sor'mea, în schimb, scria cu rapiditate în oglindă - mie mi se chircea neuronul).

Întotdeauna mi s-au părut interesanți cei care au ca mână dominantă mâna stângă. Cunosc câțiva stângaci, și fiecare are o altă poziție a mâinii atunci când scrie sau când desenează. Primul om pe care l-am întâlnit, și care folosea mâna stângă, mi-a fost coleg de clasă în primii opt ani de școală. Probabil că nu mi-ar fi rămas întipărit în memorie dacă în unul dintre anii de gimnaziu nu mi-ar fi fost coleg de bancă. Scria într-un mod în care mi s-a părut ciudat pentru că poziția mâinii era cam cum încearcă cineva să ascundă de colegii de bancă ceea ce scrie - greu de explicat in cuvinte cum avea aproape tot brațul pe bancă și încheietura mâinii curbată mult. Am crezut că așa scriu toți cei care folosesc mâna stângă, dar mai apoi am aflat că nu. In fine. Atunci a fost prima dată când am început să exersez la modul serios - nu precum acasă, cu tata - mâna stângă pentru a scrie. Aveam sentimentul că se contorsionează creierul, dar am reușit să scriu - foarte urât, ilizibil (nu e ca și cum aș scrie frumos cu dreapta, dar chiar era teribil scrisul executat cu stânga) dar mai apoi, prin exercițiu, am reușit să scriu ca un copil care abia a învățat să scrie. Apoi au venit anii de liceu și am... uitat de mâna stângă. Mai apoi, am avut ca teme diverse versiuni de a merge in pantofii altuia. Scrisul cu mâna stângă a fost, din nou, interesant - aflasem că folosirea ambelor mâini ajută la echilibrarea / dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale, între altele. Am exersat, cu acele ocazii, cum e să fii nevăzător, cum e să ai numai o mână, numai un picior, cum e să nu ai bani suficienți pentru mâncare, (cam) cum e să nu ai un adăpost al tău și altele... Au fost experiențe interesante cele care pentru unii sunt un mod de viață, e viața lor (și nu mai e deloc interesant - în unele situații e tragic).

Multe amintiri s-au derulat în timp ce desenam cu mâna stângă, dar mă opresc aici. Ceva ce mi s-a părut foarte interesant: derulând amintiri, în gând, nu mă mai gândeam că folosesc mâna stângă și aveam sentimentul că asta fac de obicei; cum conștientizam că desenez cu stânga, cum devenea anevoios...