Sunt furat ca de ispite
S-o voiesc să n-o voiesc
Spre ținuturi negândite
(Rondelul plecării, Macedonski)
![]() |
Anii '20 / Anii '30 |
S-a pomenit pe un peron de lemn,
într-o gară de lemn care mirosea a praf de cărbuni. Călătorise alături de un
grup vesel și foarte parfumat care acum era întâmpinat de un alt grup la fel de
vesel și gălăgia lor acoperea cu succes glasul ceferiștilor.
Avea o valiză
cartonată, învelită în piele deja ponosită, în care și-a adus câteva schimburi.
Minunata ei rochie “de Duminică”, cu talia joasă, croita din pânză de in, țesută
în casă, vopsită in gri și cusută de mama ei – de care s-a arătat foarte încântată
(in special de gulerașul din catifea neagră) – prin contrast părea scoasă din cufărul
bunicii. Rochia cenușie se potrivea perfect cu vremea mohorâtă. “Cea mai
nevricoasă vreme din lume!” cum s-a exprimat scriitorul Meschendorfer descriind
vremea de la poalele Tâmpei. Totuși, Soarele promitea să-și arate chipul.
Vărul Alex, care a așteptat-o la gară, încerca sa-și ascundăjena de a fi văzut cu ea la braț și a
condus-o repede la automobilul de piață care l-a adus la Gară. Mare lucru – își spuse. Poate Iancu, fiul prietenei mătușii, n-o va
plăcea și va scăpa de o uniune impusă. Voiau s-o marite cu un bărbat in vârstă
de treizeci de ani! Prea bătrân pentru ea, care abia împlinise douăzeci de ani.
Mintea și sufletul îi erau orientate către romantism, spre călătorii in țări înconjurate
de mister, nu la a fi “mamă de familie” care să aibă invitați in fiecare după-amiază
și să asculte vorbăria goală a unora și altora. Nu-și dorea - și nu-i plăcea -
să schimbe amabilități de circumstanță, îi plăcea să comunice – și de aceea discuta
foarte des cu fostul ei învătător, un bătrânel înțelept, foarte răbdător cu
reprezentanții generațiilor viitoare. Dorea să facă schimb de idei cu indivizi
culți, într-o societate in care spiritul să zboare liber. Și părinții voiau s-o
mărite! Iar ea dorea să învețe, să vadă lumea, orice altceva dar nu măritiș.
Vărul Alex, care a așteptat-o la gară, încerca sa-și ascundă
O încântau
aglomerația de pietoni, trăsuri, autobuze… clădirile înalte, unele foarte
colorate și altele sobre, cu sculpturi pe frontispiciu, cu porți înalte. Cele
mai multe case păreau să nu aibă curți – dar mai apoi a înțeles că toate curțile
sunt “interioare” și puține case aveau curți la stradă – dar și acelea erau apărate
de privirile trecătorilor cu garduri foarte înalte, nu ca la ea, unde vecinii iși
sprijineau coatele pe gard și discutau, din uliță, cu proprietarii.
Se simțea in aer miros de fum și
de pâine proaspătă…
Pe măsură ce
se apropiau de Centrul orașului incântarea ei creștea: îmbrăcămintea trecătorilor
i se părea minunată! Nu-și putea lua privirea de la rochiile diafane ale
femeilor, de la pălăriile cu boruri late care le apărau tenul de Soarele care
se înălța, alungând norii care au întâmpinat-o la Gară.
Bărbații
purtau costume elegante și pantofi fini. Pălăria nu lipsea, iar in buzunarul de
la haină cei mai mulți purtau o batista cu un colț vizibil sau o floricică. Nu-și
dădea seama de ce bărbații din oraș îi apar mai frumoși decât cei pe care îi întâlnea
in mod obișnuit și, brusc, a înțeles: nu aveau bărbi! Se tundeau și se rădeau
la frizer. Cei mai mulți aveau mustață - mai stufoasă, mai fină… Și părul era
tuns de cineva care știa ce face.
Mătușa
Filofteia, fiică de boier, soție de comerciant, a primit-o cu drag, nu cu
politețea rece la care se așteptase din partea unei bogatașe. Și i-a făcut inventarul
valijoarei. Total nemulțumită a zorit-o să facă o baie rapidă – in apa pe care
a parfumat-o cu ceva grunjos, căreia îi spunea “sare de baie”. Vasul in care ținea
sarea era din porțelan alb, cu irizări albăstrui. Apa in care s-a îmbăiat
mirosea ca iasomia și parfumul părea să se insinueze și in pielea ei. Ar fi
stat mai mult acolo, dar nu era timp acum.
Pe strada
Regina Maria aproape că alergau pe trotuarul din piatră cubică, până la prăvălia
Fogel, unde repede-repede i-a cumpărat matușa două rochii: una pentru zi și una
pentru seară. În prăvălie mirosea frumos – probabil de la doamnele care pipăiau
diverse stofe și se sfătuiau între ele despre ce și cum cu modelele de rochii –
care mai de care mai îndrăzneață - văzute in revistele ilustrate deschise pe tejgheaua
comerciantului; reviste aduse tocmai de la Paris si Viena.
Apoi au
alergat la salonul de coafura Cottora,
unde doamnele își așteptau răbdătoare rândul pentru a li se ondula părul - “mise
en plis” - cu ajutorul unor clești mari încălziți la flacără. Dar pentru că a
preferat să-și păstreze părul lung coafeza i l-a aranjat într-un coc strâns la ceafă
și a pus câteva agrafe colorate care să țină la un loc șuvițele rebele ale părului
cu fir subțire, de culoarea razelor de soare. Când au ieșit încă simțea
parfumul din salon – se impregnase in rochia ei de in care - până cu vreo trei
ore in urmă - mirosea a săpun de rufe.
Acum, mai
liniștite, au pornit spre casă, pe o altă stradă, ocolind Piața Libertății
pentru că era zi de târg și aglomerația le-ar fi întârziat prea mult. Mirosul
de carne prăjită care înmiresma aerul aproape că o leșina de foame, dar nu îndrăznea
să spună ceva, așa că a întrebat doar de unde vine acest miros ademenitor. “De
la Gaura Dulce, unde toată ziua sfârâie
grătarele, pentru că negustorii, băieții de prăvălie, cheflii și pierde-vară
sunt mereu flămânzi. Carnea friptă se aduce pe un fund mare de lemn – căruia
aici îi spune cârpător – iar chelnerița o taie cu mare iuțeală in formă de tăieței,
peste care se presară sare și piper” – îi explică mătușa, care părea să știe de
toate despre toate. “Nu e un loc pentru doamne” – încheie zâmbind.
Vitrinele prăvăliilor
de lux îi atrăgeau privirile – și nu știa ce să privească mai întâi:
arhitectura elegantă a clădirilor, rafinamentul orășenilor sau minunățiile de
prin vitrine?
În colț la Corona ,
la terasa unde s-au oprit pentru o cafea și o felie de tort, mătușa i l-a
indicat pe Cincinat Pavelescu, care avea o garoafă roșie la buzunar, lavalieră
neagră, ghetre gri și monoclu. Fata nu l-ar fi recunoscut, dar numele lui i-au
adus in memorie cuvintele maestrului: “ Pentru ochii tăi cei dulci, / am să
scriu niște povești / numai tu să le citești, / noaptea… când mergi să te
culci”.
Terasa era un
loc in care se aduna boema brașoveană - vara veneau și alții, in special din
București - dar matușa nu-i cunoștea pe toți cei care frecventau locul pentru că
de ceva ani nu mai ieșeau la teatru, nu mai frecventau restaurantele, deși cele
mai multe și mai bune restaurante – Corona,
Luther, Ursu, Promenade, sau Transilvania - erau aproape de casa lor
si seara nu putea decât să privească spre automobilele de piață, negre, care-i
duceau la distracție pe cei care nu erau nevoiți să muncească din zori și până
in seară. Parfumul doamnelor și domnilor ajungea până in camera ei, vara, când ținea
ferestrele deschise. Parfumul produs de om concura, in unele seri, parfumul
Naturii. În Transilvania ar urma să
se desfașoare și petrecerea ei de nuntă, dacă l-ar fi plăcut pe Iancu și el pe
ea…
În sfârșit,
din nou acasă! Picioarele o dureau îngrozitor, deși avea pantofi cu toc jos,
iar mătușa părea să nu fi fost deloc afectată de alergătura nebună deși
pantofii ei aveau tocuri.
Masa era
pregatită și, după ce s-au răcorit puțin, s-au așezat să mănânce – din farfurii
de porțelan, cu floricele și margini aurii, și cu tacâmuri argintate. Avea și
mama ei asemenea veselă, dar nu o folosise niciodată. Unchiul și vărul păreau nerabdători
ca ele să sosească pentru a putea sorbi supa caldă, de pui.
Abia pe la ora
optsprezece a avut liber să meargă la odihnă. Și-a aruncat pe un scaun
Biedermeier rochia de in și s-a strecurat in așternutul care mirosea a levențică.
După numai trei ore mătușa a venit s-o trezească. Urma să sosească Iancu,
pentru a ieși apoi in oraș. Așa, in cămașuță, a dus-o in camera ei. Mari i-au
fost mirarea și încântarea văzând pe masa de toaletă o mulțime de sticluțe,
cutiuțe pentru creme, pentru pastilele de rimel, casete pentru bijuterii, lămpi
pentru arome, rujuri… Mătușa, zâmbind, a împins-o să șadă pe scaunul cu spătar.
I-a pudrat tenul cu pudra Caron, dar
nu prea mult, pentru că tenul ei alb se încadra perfect in moda vremii. I-a marcat
genele lungi cu rimel – și a dat puțin și pe sprâncene. Buzele i-au fost
accentuate cu rujul roșu, cu aromă de trandafir, produs în laboratoarele Lancome, și puțin luciu de buze, de la Max Factor. Apoi a pulverizat parfum Narcisse Noir, tot de la Caron și o picătură de Onyx Noir, de la Coudray – nu prea mult, pentru că-i tânără; numai femeile vârstnice
– zicea mătușa - se parfumează și se pudrează mai intens. A îmbrăcat rochia
neagră, cu decolteu mare in spate dar cu mâneci lungi. Mătușa i-a împrumutat
două șiraguri lungi, din perle gri și o percehe de cercei cu perle. Ciorapii
din mătase, de culoarea pielii, și pantofii negri, din satin brodat fin, cu ața
in nuanță mai deschisă, o poșetă mică, din același material cu pantofii, întregeau
ținuta. Mătușa a vrut să îi prindă o bentiță pe frunte, dar a refuzat categoric,
pentru că se simțea incomodată și chiar nu-i păsa dacă era sau nu la modă. Zâmbind
numai pentru ea, simțind in nepoată o rebelă, femeia nu a insistat.
A venit și
momentul mai mult sau mai puțin așteptat: întâlnirea cu Iancu, potențial viitor
soț. Un bărbat plăcut: mirosind discret a apa de colonie fină, înalt, brunet,
cu părul lucios de la briantină, cu mustața subțire. Elegant in costumul negru,
cu papion negru si camașă albă. Cearcănele și pungile de sub ochi – care nici
lui Alex nu-i lipseau – dovedeau o viață de noapte intensă. I-a sărutat galant
mâna, fixându-și privirea in ochii ei. Apoi, fără reținere, a măsurat-o cu
privirea, făcând-o să roșească puternic pentru că oricum se simțea dezbrăcată
in rochia aceea… Iancu a ajutat-o să îmbrace pardesiul lung, subțire, care
aparținea tot mătușii. Filofteia i-a condus pe toți trei la automobilul de piață
care îi aștepta in fața casei. “Să n-o duceți la Parisien Grill” – le-a spus, zâmbind, celor doi bărbați.
Șoferul a oprit
automobilul in fața unui local fără nimic spectaculos ca semn distinctiv – o
firmă indica faptul că sunt in fața barului de noapte Parisien Grill. Fata a izbucnit in râs, privind pe rând la cei doi
însoțitori. La intrare au fost întâmpinați cu politețe și conduși la masa lor –
oricine putea deduce ca erau “de-ai casei”. Toate privirile erau ațintite spre
necunoscuta care părea că plutește printre mesele acoperite cu fețe de masă
lungi. Chiar și dansatoarea negresă – care reprezenta punctul de atracție al
localului – era ignorată pentru că noua apariție avea ceva aproape straniu.
Intimidata peste măsură, fata s-a strâns mai aproape de Iancu – căruia mândria
aproape că-i oprea inima. Protector, i-a cuprins talia cu brațul și a condus-o
la masă, unde i-a oferit un pahar cu șampanie și a sfătuit-o sa bea tot
lichidul auriu – ceea ce a facut și, in scurt timp, a simțit că se relaxează,
putea distinge chipurile, putea simți minunatele arome de parfum care o învăluiau.
Nu le putea identifica dar erau de la case precum Caron, Molinard, Lancome, Guerlin, Coudray…
Părea să intre
sub o vrajă care o subjuga încet și totul se transforma într-o fantezie
senzuală. Căsătoria putea să mai aștepte multi ani… Înțelegea, poate mai bine
ca niciodată, că dorește să învețe, tânjește să trăiască intens, să
călătorească, să fie liberă să gândească altfel decât ceilalți, să nu spună ce
spun ceilalți. Își dorea să trăiască idealul, cu toate riscurile pe care le-ar
impune asemenea viață. Își dorea eliberarea.
Pentru a fi contemporani cu întâmplările
de ieri și pentru a le transforma în azi - în ceea ce privește frumusețea din
trecut - poate că se potrivește Iles d’Or, de la Molinard, un parfum cu note de
iasomie, ambră, nuga, praline și vanilie, care invocă prin arome anii de aur
treizeci.
Povestea Parfumata de azi apare in colectia Mirelei și tema este propusă de Elly