Biblia și politica

In ultimele luni - cinci, șase - am constatat că tot mai mulți politicieni sunt in gură cu numele divinității și mulți cetățeni se prezintă pe la mitinguri cu crucea în mână, cu icoane... M-am gândit că ceea ce știu eu din Biblie nu știu bine... Prea mulți dintre cei care-și scandează / strigă creștinismul aproape urlând se comportă total opus învățăturilor din Biblie. Așa că... am studiat, să aflu ce scrie în Biblie despre politică. Probabil că nu am descoperit toate versetele in care se amintește despre cezari, stăpâniri etc. - sunt și multe trimiteri de la un verset la altul și, cum nu știu Biblia pe de rost - deși știu, in principiu, ce conține - nu am dat curs trimiterilor; sigur, nici nu am vrut o lucrare de doctorat.

Înainte de toate: in Decalog, Porunca a III-a sună așa: Să nu iei numele Domnului Dumnezeului Tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui. (Deuteronomul 5:11)

Numele lui Dumnezeu este sfânt, nu-l folosești in fiecare discurs politic (in context), nu te folosești de numele Lui când inciți oamenii la nesupunere, când înjuri etc.. Să comentezi rânduielile lui Dumnezeu înseamnă tot a lua numele Lui în deșert, la fel și în cazul jurămintelor, promisiunilor mincinoase.

Mai jos enumăr cele câteva versete la care m-am oprit. Am și comentat la unele  - pentru că nu am vrut să mă abțin - ce am observat in comportamentul celor care invocă numele lui Dumnezeu și umblă cu crucea pe la adunări politice când ar trebui să știe clar că lumea lui Dumnezeu e total diferită de lumea oamenilor. Cei care sunt creștini ar fi trebuit să știe că Fiul Domnului a spus: 

Împărăția Mea nu este din lumea aceasta (...) Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăția Mea nu este de aici. (Ioan 18:36)

Tot Isus a spus: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14:6)

Altfel spus, cei care au credință în Dumnezeu și Fiul Său nu venerează politicieni sau oameni care vor să devină politicieni (in contextul dat)

Versete din Vechiul Testament

Psalmii

Ei s-au dus, dar Domnul împărățește in veac și Și-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată. El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne! (Psalmii 9:7-10) 

Altfel spus, creștinul real își pune credința în Dumnezeu pentru a fi scăpat de necaz, știind că tot ceea ce i se întâmplă are o rațiune dumnezeiască - așa a dat Dumnezeu, cu alte cuvinte - și salvarea vine de la El, nu de la cei pentru care unii se iau la bătaie cu jandarmii, distrug bunurile altora, agresează oameni care își exercită profesia, strigă blesteme s.a.m.d.. Dacă Dumnezeu permite necazul o face pentru ca acel credincios să devină mai puternic, să învețe o lecție, să fie întărit în credință etc. Pe scurt: tot ceea ce se întâmplă e voia Lui. De ce permite unele? Se poate doar presupune, dar povestea lui Iov ar putea fi un răspuns. Izbăvirea vine tot de la Dumnezeu; El îi ajută pe cei care acționează conform învățăturilor Sale.

Proverbe

Cine împarte cu un hoț își urăște viața, aude blestemul și nu spune nimic. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. (Proverbe 29:24-25)

In context, când un politician nu vrea / nu poate să-și justifice averea, creștinul ar trebui să se îndepărteze de acela. De regulă, veniturile secrete / ascunse nu sunt cinstite. Creștinul nu se teme de oamenii despre care alți oameni îi spun că îi vor face rău, îl vor face sclav etc. pentru că el are credință în Dumnezeu și știe că ceea ce se întâmplă este cu voia lui Dumnezeu. Pedeapsa e tot a lui Dumnezeu.

Isaia

El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca un văl subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. El preface într-o nimica pe prinți și face fără însemnătate pe judecătorii pământului. De-abia sunt sădiți, de-abia sunt semănați, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina in pământ: și El suflă peste ei de se usucă și un vârtej îi ia ca pe niște paie. (Isaia 40:22-24)

Puterea lui Dumnezeu e mare, altfel spus, iar cel care se încrede în Dumnezeu nu trebuie să recurgă la violențe, amenințări și blesteme pentru a scăpa de necaz, ci trebuie să îl roage pe Dumnezeu să-i de-a puterea de a îndura ceea ce chiar Dumnezeu a permis, de a schimba ceea ce ține de el, iar când acționează să o facă în litera Legii date de Fiul lui Dumnezeu.

Versete din Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Să plătim sau să nu plătim? Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd. I-au adus un ban și Isus i-a întrebat: Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt? Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (...) (Marcu 12:15-17)

Altfel spus, un bun creștin respectă legile statului în care trăiește, își plătește dările, își îndeplinește atribuțiile cu responsabilitate.

Epistola lui Pavel către Romani

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. (Romani 13:1-2)

Cred că acest verset a fost greșit înțeles de acei politicieni care s-au trezit vorbind gen noi suntem aici pentru că Dumnezeu ne-a ales. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Dacă Dumnezeu le permite să aibă o vremelnică funcție politică nu înseamnă că i-a ales, ci doar că îi tolerează, pentru că fac parte din planul Lui.

Cei care se împotrivesc stăpânirii sunt, de regulă, cei care plănuiesc / execută lovituri de stat, revoluții, răscoale.

Accentuez: comentez in contextul Biblie-politica, pentru că e despre cei care flutură cruci, strigă că sunt creștini, invocă numele divinității în timp ce doresc răul altora, îi jupoaie in piața publică (metaforic sau nu) întocmesc liste negre, perorează amenințări cu moartea împotriva oricui nu simte, nu gândește ca ei. Isus îi mustra pe unii oameni, dar o făcea cu blândețe, fără să-i amenințe cu iadul.

Epistola (lui Pavel) către Filipeni

Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. (Filipeni 2:3-7)

Atunci când un politician sau un candidat la funcție politică îi cheamă pe oameni în stradă, în smerenie, acesta nu se gândește la alții, ci la sine, nu se unește cu alții în smerenie, ci stă la adăpost când cei chemați se bat cu jandarmii.

Evanghelia după Ioan

V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. In lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33)

Isus le spune celor care-i vor duce mai departe învățăturile că vor avea de suferit, așa cum a suferit și El, dar a biruit. Necazuri au atât credincioșii, cât și necredincioșii - se vor bucura cei care nu se vor mai concentra numai pe ei, pe problemele și nevoile lor, ci vor ajuta pe alții - nu vor înceta să fie buni orice ar fi. Atunci când, cu crucea în mână, cel care se consideră creștin răcnește jigniri la adresa altora ar trebui să știe că nu este pe calea arătată de Isus.

Epistola către Coloseni

El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel întâi-născut peste toată creația. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile, cele care sunt in ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie domnii, fie căpetenii, fie autorități. Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se mențin prin El. (Coloseni 1:15-17)

Epistola către Tit

Adu-le aminte să se supună stăpânirilor și dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, Să nu defaime pe nimeni, să fie pașnici, să fie îngăduitori, arătând întreagă blândețe față de toți oamenii. (Tit 3:1-2)

Dar de întrebările nebune, de genealogii, de certuri și de lupte privitoare la lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice. (Tit 3:9)

Un fel de concluzie

Toți oamenii care consideră că sunt credincioși creștini și respectă Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să nu ia numele Domnului în deșert, folosindu-se de acest nume pentru a aduna capital politic; ar trebui să nu incite oamenii la violență; ar trebui să nu blesteme, să nu înjure, să nu defăimeze, să nu mintă, să nu facă promisiuni pe care știu că nu le pot onora, să nu se creadă mai presus de alții și - nu in ultimul rând - să nu se creadă aleșii lui Dumnezeu. 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/nextvoyage-5275305/

Notă. Acest text reprezintă opinia mea cu privire la contradicția observată în jurul meu in ultimele câteva luni: oameni care se consideră creștini și care se comportă total opus Cuvântului lui Dumnezeu, Bibliei. Să nu înțeleagă cineva că mă consider un om care respectă Biblia în tot și toate și nici să nu înțeleagă că aduc cuiva vreo critică - doar constat și scriu ce constat, exemplificând din loc in loc. Poate greșesc și mi se va atrage atenția, argumentat. 

Creştinii in vremea Apostolului Petru

Zilele trecute am recitit Quo vadis, romanul scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz.

Autorul a declarat unui jurnalist francez că romanul este rezultatul iubirii lui pentru limba latină şi pentru istorie. A citit multe vechi lucrări de istorie in limba latină, iar dintre istorici cel mai mult îl atrăgea Tacit. A vizitat Roma şi împrejurimile şi, încet-încet, ideea romanului se maturizase. A vizitat catacombele, a admirat peisajul magnific care încojura oraşul, apeductele văzute in răsăritul sau apusul soarelui şi totul începuse să se lege pentru viitorul roman. Vizitând capela Quo vadis, Muntii Albani, Tre Fontane ideea s-a conturat si mai bine. La Varşovia a întreprins studii istorice apoi a oferit lumii romanul Quo vadis.

Romanii nu îi cunoşteau pe creştini; ştiau despre ei ceea ce li se spusese, credeau că sunt ucigaşi, hoţi de copii, corupători.

[…] Ai vrea să ne sugerezi că Pomponia (nobilă romană) şi împreună cu ea Ligia (fiică de rege) ar putea să aparţină tagmei duşmanilor neamului omenesc, celor care otrăvesc bazinele şi fântânile, care cinstesc capul de măgar, ucid copiii şi se dedau la cel mai deşănţat dezmăţ?

Când împăratul Nero a dat ordin sa fie incendiată Roma, vina a căzut mai apoi pe creştini, şi s-a început o adevarată vânătoare.

Cel care a executat ordinul lui Nero şi a incendiat Roma, se adresă împăratului, cerându-i să arunce vina pe creştini:

Poporul are nevoie de răzbunare şi victime, dar nu de una, ci de sute de mii. Oare tu ai auzit vreodată cine a fost Christos cel răstignit de către Pilat din Pont şi ştii oare cine sunt creştinii? Oare nu ţi-am vorbit de crimele lor şi de ritualurile lor dezmăţate, de prevestirea lor că focul va aduce sfârşitul lumii? […] Sunt duşmanii neamului omenesc, duşmanii oraşului şi ai tăi!

Cei care auzeau astfel de cuvinte credeau sau voiau să creadă. Numai cei care s-au apropiat de creştini şi au vrut să îi cunoască au aflat adevărul. Marcus Vinicius, un tânăr patrician s-a îndrăgostit de Ligia înainte de a afla că este creştină. Puritatea sufletului ei, seninătatea chipului l-au cucerit iremediabil. Pentru a-l ajuta, unchiul său, Petronius, i-a cunoscut şi el pe creştini, dar acesta nu credea, neapărat, in vreun zeu, fie acesta roman, grec sau de aiurea; voia doar să-şi ajute nepotul pentru că îl iubea.

In vremea când Apostolul Petru mai umbla pe Pământ totul era altfel. Pescarul Simon devenise pescarul de oameni Petru şi învăţa pe cei care doreau ceea ce Fiul Domnului i-a învăţat pe apostolii Lui: iubirea de oameni. Mielul venise cu învăţături noi, cu o Lege nouă, unul dintre motivele pentru care a fost prigonit de clericii iudei ai vremii - noua învăţătură le submina lor puterea pe care o aveau asupra oamenilor considerându-se intermediari între om şi Dumnezeu. Isus i-a învăţat altfel pe oameni: Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos (1 Timotei 2:5).

Creştinii, in vremea Apostolului Petru, îşi iubeau zeul, nu se închinau prin mijlocirea apostolului care îi învăţa, nici prin mijlocirea statuilor care reprezentau zeii.

Vinicius văzuse multe temple, cunoscuse diferite religii şi auzise o mulţime de cântece, însă abia aici (într-un cimitir vechi de lângă Roma), pentru prima oară, văzu oameni care nu invocau zeitatea prin cântec numai ca să îndeplinească un ritual stabilit, ci din inimă, dintr-un adevărat dor după ea, aşa cum pot simţi copiii dorul după tatăl lor sau după mama lor. Trebuia să fii orb ca să nu observi că oamenii aceia nu numai că-şi slăveau zeul, dar îl şi iubeau din tot sufletul şi acest lucru Vinicius nu-l mai întâlnise până acum in nici o ţară, in nici un ritual, in nici un templu, căci in Roma şi in Grecia, cei care mai cinsteau încă pe zei, o făceau fie să obţină un ajutor, fie de teamă, nimănui însă nu-i trecea prin minte să-i şi iubească.

Petru, in predica sa, la care Vinicius venise incognito, sperând s-o întâlnească pe Ligia, subiectul dorinţei lui, spunea, între altele, că virtutea şi adevărul trebuie iubite pentru ele înşile, fiindcă binele suprem, mai vechi decât veşnicia, este Dumnezeu. Cine le iubeşte, îl iubeşte pe Dumnezeu şi, iubindu-l, devine fiul lui iubit. […] Dumnezeu este de asemenea iubirea absolută şi cine-i iubeşte pe oameni, acela împlineşte suprema lui poruncă. Nu-i suficient să-i iubeşti pe oamenii din neamul tău, căci Dumnezeu-omul şi-a vărsat sângele pentru toţi. El şi-a găsit aleşi şi printre păgâni, ca de pildă centurionul Cornelius. Nu-i de ajuns să-i iubeşti pe cei care îţi fac bine, căci Christos i-a iertat şi pe evreii care l-au dus la moarte şi pe soldaţii romani care l-au ţintuit pe cruce. Trebuie să-i iubim şi pe cei care ne nedreptăţesc şi să le plătim cu bine pentru rău. Nu-i suficient să-i iubim pe cei buni, trebuie să-i iubim şi pe cei răi, căci numai prin dragoste poate fi alungată răutatea din ei.

Astfel îi învăţa Petru pe oameni şi astfel se străduiau ei să simtă şi să trăiască.

De dragul Ligiei, Vinicius îşi dorea să simtă ceea ce simţeau creştinii. Îi spunea unchiului său, Petronius:

Iată ce-am constatat: nu ştiu cum fac creştinii ca să-şi trăiască ideile, dar ştiu in schimb că acolo unde începe învăţătura lor, acolo se termină puterea romana, se termină Roma, se termină diferenţa între învins şi învingător, dintre bogat şi sărac, dintre stăpân şi sclav, se termină cu onorurile, cu Cezarul, şi cu rânduiala lumii. Pe toate le înlocuieşte Christos şi legea milei, contrară firii omeneşti şi simţurilor noastre romane. […] Pentru ei, pentru creştini, nu-i de ajuns să fii de acord in cuvinte, mai trebuie să şi simţi că aşa-i bine şi să nu ai in suflet nimic altceva decât credinţa. Iar eu, zeii îmi sunt martori, nu pot. […] Pavel din Tars înţelege asta şi o înţelege, in ciuda simplităţii şi obârşiei sale de jos, acel bătrân teurgus, cel mai mare printre ei, Petru, care a fost elevul lui Christos. Şi ştii oare ce fac? Se roagă pentru mine. Cer pentru mine ceva ce ei numesc har.

Cu toate acestea, printre creştini, Vinicius se schimbă. Încă nu-şi dădea seama că cea mai profundă schimbare in firea lui era asta: până acum aprecia oamenii şi lucrurile luându-se pe sine ca etalon, iar acum, încetul cu încetul, se obişnuia cu gândul că alţi ochi poate văd altfel, alte inimi simt poate altfel şi că adevărul nu-i întotdeauna acelaşi lucru cu propria-i părere.

La acea vreme creştinii spuneau “Aşa a zis Mântuitorul”. El a schimbat Legea, El a iertat femeia adulterină de la uciderea cu pietre, El îi învaţă pe oameni să se iubească, să se ierte…

Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?

Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. (Matei 18: 21, 22) 

Exagerare in credinta?

Am citit un text in care este vorba despre un adult care ne impartaseste binefacerile invataturii religioase - pe care nu le neg, nu le minimalizez, dar vreau sa se stie (daca mai e cazul) ca nu este o regula si nu trebuie sa fie o regula. Cei care mai cartim impotriva dogmelor religioase nu o facem pentru ca ni se nazare noua sa fim mai cu mot, ci o facem pentru ca dogma nu trebuie impusa! Iar in România (pare ca) se impune, incepand din primul an de scoala, ba chiar si la gradinita. Copiii de la o gradinita “isi spun rugaciunile” inainte de masa. Gradinita fiind una de stat. Ce-o fi rau?! ar zice unii. Ei, nu-i rau, e rau! Cat timp un parinte NU vrea ca micutul lui sa recite rugaciuni educatoarea este obligata sa nu-i ceara asa ceva. Ce zice o educatoare care a fost reclamata de mama unui copil in varsta de 4 ani? Spune: “Nu l-am obligat, a facut-o de buna voie”! Scuzati pardon! Adica, acei copii de gradinita s-au inteles intre ei sa-si spuna rugaciunea! Nu educatoarea a avut initiativa… Nu-nu! I-a intrebat pe copiii cei mititei daca vor sa spuna rugaciuni si ei au zis “da”. Ce-ar fi putut spune? Acceptam si faptul ca alegerea celor de aceasta varsta ar fi valabila (dar, categoric, nu e!). In gradinita cu pricina s-a facut sedinta cu parintii si majoritatea au votat sa ramana rugaciunea. Cum facem cu cei care n-au votat? Ce facem cu acei copii ai caror parinti au votat impotriva? Majoritatea dicteaza - traim in democratie sub dictatura majoritatii - dar aceste mici frecusuri nu-s altceva decat o discriminare mascata a celor care au alte obiective, alte preocupari etc. Copiii credinciosi (vorba sa fie!) vor incepe, incet dar sigur, sa marginalizeze pe cei de alta confesiune sau pe cei care nu se supun turmei. Eu zic ca nu-i bine!

Revenind la textul care mi-a atras atentia… Literele italice sunt din textul original. Scrie acolo:

La 4 ani înţelegeam mai multe despre moarte decât ştiu acum copiii de 14 ani.

La 4 ani ani stiam ca un pisoi care a murit e mort si nu mai vine - am plans si mi-a trecut, si nu stiam ca exista o biserica in care cineva imi explica despre moarte.

La un an jumate făceam mătănii, da, sunt acel copil “umilit” în faţa icoanelor

Nu e putin cam exagerat? La un an si jumatate ma jucam, descopeream mediul inconjurator.

La 2 ani, părinţii “mă abuzau” ţinându-mă la slujba de Paşte şi de Crăciun.

Parintii mei preferau sa dorm in patul meu, nu pe umarul lor, inghesuita intre alte zeci de oameni care stateau in picioare si se balansau de pe un picior pe celalalt pentru ca-i durea mijlocul.

La 10 ani citeam cu spor Biblia şi aveam nesfârşite discuţii despre religie. Aveam habar de toţi sfinţii, pictam icoane şi ştiam slujba pe de rost.

La 10 ani citeam povesti pentru copiii, povesti in care Binele avea mereu castig de cauza. La ce mi-ar folosi sa stiu pe de rost numele tuturor sfintilor si sa stiu… slujbele religioase pe de rost?

E adevărat, n-am fost expusă la MTV şi la revista Bravo, nici la certuri în casă, nici la medii idioate, ceea ce înseamnă că părinţii mei m-au “discriminat” şi “izolat social”.

Nici eu n-am asistat la certuri in casa, n-am avut MTV si revista Bravo am rasfoit-o cu cei ai caror parinti o aduceau din strainatate, dar am avut parte de oameni care n-au prea fost dusi la biserica (ce inseamna mediu idiot nu inteleg) dar am ales fara a cunoaste perceptele religioase si n-am intrat in acele “medii dubioase”, pentru ca parintii nu-mi citeau din Biblie, ci pentru ca-mi explicau diferenta intre bine si rau, fara a ma obliga sa fac penitenta cand greseam si nici nu-mi spuneau ca voi ajunge in cazanele lui aghiuta. Parintii nu mi-au pus Biblia in mana pentru a o citi; am ales sa o citesc, asa cum am ales sa citesc si cartile altor culte, pentru ca vreau sa ii inteleg pe oameni, vreau sa le inteleg motivatiile…

Eu sunt copilul acela “abandonat” în ghearele unor duhovnici care sunt mai răi decât nişte criminali, pentru că ştiu să asculte ce ai pe suflet şi ce n-ai spune niciodată nimănui.

Parintii mei mi-au fost si imi sunt duhovnici (acum doar mama), desi nu poarta sutana si nu vorbesc cu accent grav, dandu-mi exemple biblice, ascultandu-ma dupa ce fac o mica donatie, eventual.

Nu mi-e frică de moarte şi de morţi. Mă pot gândi la cei care au plecat dintre noi cu dragoste şi seninătate, fără să mă nimicească anxietatea şi durerea.

Nici mie nu mi-e frica, desi n-am facut matanii de la varsta de un an si jumatate. Nu ma nimiceste anxietatea si durerea pentru ca dintre cei dragi au murit, desi nu stiu numele tuturor sfintilor. Poti intelege moartea si fara sa te tarasti in patru labe in jurul unei cladiri.

Autoarea continua pe acelasi ton si ma intreb: eu, care n-am facut matanii de la varsta de un an si jumatate - si multi altii ca mine! - cu ce suntem mai nefericiti decat ea? Daca nu faci matanaii de la un an si jumatate, daca nu te rogi de trei ori pe zi, daca nu-ti faci semnul crucii cand autobuzul trece pe langa o biserica - si unii mai si dau un cap in bara - inseamna ca nu poti crede in egalitatea de drepturi intre oameni? Daca nu stim numele tuturor sfintilor inseamna ca nu stim ierta? Inseamna ca ne e scarba de saracie si boli?

Exagerarile nu-s bune!

Un fel de concluzie: Unii au impresia ca numai un credincios fervent e capabil de a intelege diferenta intre bine si rau. Imi pare rau daca-i dezamagesc, dar nu-i adevarat. De fapt, nu-mi pare rau daca-i dezamagesc… pentru ca nu am nevoie de aprobarea lor pentru a crede sau nu ceva.

Cu sau fara religie un om educat ramane un om educat. Parerea mea.

Suflet de "crestin"

Actualizare 15 aprilie 2015

Bej a fost adoptat

Are doi prieteni blanosi de joaca si se alearga toti trei intr-un decor superb. Uneori, Bej mai aduna si oile vecinului. E, din nou, un caine fericit.

De apreciat fata care l-a gasit, l-a hranit, l-a luat din drum si i-a gasit adapost.

sursa foto

sursa foto 

Actualizare 30 martie 2015

Bej a fost luat din drum (localitatea Zizin, BV), a fost imbaiat, hranit si, desi e slab-slab, e vesel; si cel mai important: e in siguranta. E mascul, metis de ciobanesc are varsta de cca. un an si asteapta sa fie luat intr-o casa cu oameni sufletisti.

sursa foto 

**

In unele manuale de religie copiii sunt infatisati ingenunchiati in faţa popii, iar familia – mama, tata si copilul – e infatisata cu mama purtand baticul acoperindu-i parul, si sunt invatati ca femeia trebuie sa dea ascultare sotului ei si barbatul trebuie sa isi asculte sotia. Mai sunt invatati ca de bat mingea in strada si sunt loviti de vreo masina aceasta este pedeapsa divinitatii pentru ei, pentru ca nu au dat ascultare parintilor. Dar nu sunt invatati copiii, la ora de religie, ca nu e crestineste sa abandonezi cainii pe care i-ai crescut cateva luni sau cativa ani. Nu sunt invatati nici adultii ca animalele trebuie tratate bine, nu abandonate in voia sortii. Cine nu e in stare sa ingrijeasca un caine cum ar putea fi in stare sa ingrijeasca de un copilas, care are muuult mai multe nevoi? Cum ar fi in stare sa implineasca voia divinitatii daca nu ii da ascultare nici in asemenea gesturi? Ca ce greu era sa-i caute cainelul nedorit o familie care sa-l doreasca sau, macar, sa-l duca la un adapost pentru caini, in loc sa contribuie la cresterea numarului de caini fara stapan de pe strazi.

Bej – asa l-a numit persoana care a auzit povestea lui si l-a cautat – este un catel in varsta de vreo doi ani. A fost abandonat pe ulita unui sat de o familie care venise duminica la biserica. Dupa terminarea slujbei au scos catelul din masina si l-au lasat in drum. Au demarat in viteza, indiferenti la cainele care a alergat, disperat, dupa masina. N-a putut tine pasul cu masina, asa ca a renuntat. S-a asezat la margine de drum, asteptand. Nu stia el, sarmanul, ca nu mai vine nimeni dupa el. In duminica urmatoare a alergat din nou dupa masina celor care l-au abandonat, fara succes. Cainii de prin sat l-au alungat si si-a gasit adapost la cimitir, unde o fata care iubeste toate fiintele l-a gasit dupa cateva zile de cautari si il hraneste zilnic si cauta pentru el niste oameni care sa il ia de acolo si sa-l ingrijeasca. E slab catelul, pentru ca e de ceva timp pe strada, si e speriat, abia dupa mai multe zile a permis salvatoarei sa-l atinga.

Atunci cand declari ca inima iti e plina de iubirea pentru divinitate nu poti face astfel de gesturi. Nu e cinstit sa pacatuiesti zilnic si apoi sa te rogi in biserica pentru iertare si cand iesi sa comiti alte pacate, cu gandul ca duminica urmatoare iar te vei ruga pentru iertare. Poti face asta, dar nu stii daca iertarea iti este sau ba acordata de divinitate – orice ti-ar spune popa, pentru ca popa nu e oracol, nu prin el glasuieste divinitatea.

Gandul, vorba si fapta ar trebui sa fie… in consens.

Inainte de a va hotari sa luati un caine analizati-va cu sinceritate, pentru ca nu-i usor sa ingrijesti un caine.

Cum alegi un caine pe care vrei sa-l cresti (legatura externa)

Povestea lui Bej o puteti citi si pe FB.

https://www.facebook.com/1537420939878602/photos/pcb.1555101751443854/1555101681443861/?type=1&theater

“Sfintii parinti” si animalele

Citind comentariile de la postarea Miercurea fara cuvinte! cineva mi-a trimis un link. Dupa ce am citit nu m-am putut abtine si am tastat cu cea mai mare viteza de care sunt capabila. N-am stat prea mult sa reeditez vreo fraza sau propozitie, ci am scris  cu patima pe care o blameaza unii de-si zic sfinti parinti, si acolitii lor.

Un fel de replica adresata celui care a postat acel text scris de… un sfant si a celor care cred la fel ca aceia. In text sunt si unele observatii de bun simt, dar prea multe mi se par exagerate, mi se par ipocrizii.

In textul urmator ma refer la unii sfinti parinti, nu la toti – sunt preoti (e diferit de “sfinti parinti”) care au botezat caini (si aici e o exagerare insa am amintit faptul pentru a se intelege ca exagerarile nu-mi plac in general, nu doar in materie de religie). 

Textul integral e la adresa:

http://www.laurentiudumitru.ro/dragostea-pentru-animale.php

Acel text poate fi (cred ca este) interpretat gresit de prea multi oameni si pare sa aiba menirea (nefasta) de a imparti oamenii in tabere adverse.

*

Citez: Mai rau si vrednic de plans este sa vedem omul, cununa creatiei, menit sa fie slujit de animale, slujind el celor fara de constiinta morala, el facandu-se cu voie rob acestora. Extremele se intalnesc. Ridicol si caraghios este peisajul doamnelor si domnilor (altfel de respectat) executand corvoada de a "scoate in lesa" sau chiar purtat in brate un animal impapusit ca sa-si faca programul de miscare" sau cele naturale. De fapt, animalele in cauza sunt numai obiectul patimii (zoolatrie) al carui subiect este omul si care slujeste in fond acestui viciu starnit si intretinut de sarpele cazut.

I-auzi! Omul care iubeste animalele e sclavul acestora! Hm… Păi, pentru ca unii sfinti parinti (parintii cui, de fapt?!) sa aiba cu ce se ghiftui cineva trebuie sa aiba grija de dobitoace; nu?! Trebuie sa le hraneasca, sa le spele, sa le duca la pasune (adica sa le plimbe) si se poate face asta cu pasiune. Ca pe unii sfinti parinti ii da afara din biserica aceasta constiinta morala de care fac atata parada! Ei sunt bine multumesc, serviti de enoriasi…

Ridicol si caraghios e cel care “scoate in lesa” un animal. Trebuie sa fie ridicol tare sa ai un scop cand te plimbi – medicii recomanda plimbari zilnice de circa 30 de minute, pentru o buna conditie fizica; un animalut e indicat pentru oamenii singuri... Si de ce ar fi corvoada?! Ah! Desigur, unii sfinti parinti ar vrea ca toti acestia sa se plimbe zilnic la biserica si sa faca genoflexiuni, sa dea din maini lasand bani in cutia milei, sa treaca pe sub masa, sa umble in coate in jurul bisericii (o multime de chestiuni care nu-s amintite in Biblie). N-am vazut vreun popa sa mearga in patru labe impreuna cu enoriasii (daca n-am vazut nu inseamna, totusi, ca nu exista), dar am vazut o multime de popi grasi acoperiti de straie lungi si care dadeau senzatia ca de-i impungi cu degetul isi iau zborul ca un balon intepat cu un varf de ac. Adevarati asceti, ce mai!

In cinstea si curatenia sufletului si mintii lor nu-s capabili unii sa foloseasca notiunea “oameni” in loc de “domni si doamne”, parca accentuand o diferenta care se perpetueaza din mosi-stramosi.

Citez: Sufletul (sublinierea imi apartine) animal detine numai ceea ce Sfintii Parinti au numit putere pasiva in care, pe langa puterea vitala (in baza careia sufletul isi zamisleste trupul si il intretine viu) intra doar dorinta si pofta. Dintr-un astfel de suflet lipsesc puterile care il fac pe om ipostas al unei constiinte de sine statatoare, o persoana: puterea duhovniceasca, puterea contemplativa, puterea rationala. Orientand dragostea noastra spre oameni, o orientam spre Dumnezeu in mod direct decat canalizand-o spre restul creatiei, caci numai in fiintele umane Il putem gasi salasluit pe Hristos.

Luand ad litteram ce scrie mai sus inteleg de ce doar catorva le pasa ca se defriseaza in draci, ca se vaneaza in draci, ca se multe alea in draci in dauna Creatiei pe care, cica, o respecta si-o iubesc.

Nu-mi amintesc ca in Noul Testament sa scrie ceva despre… sfintii parinti care fac “legea” dandu-si cu parerea despre ce-a vrut Dumnezeu. Imi amintesc chiar cum Isus voia sa darame Templul, pentru ca devenise casa de negustori – ceea ce sunt azi bisericile: pelerinaje ortodoxe, lumanari, fel si fel de fotografii, padurile pe care le taie pentru profit s.a.m.d.

Sa-mi fie cu iertare, dar nu ma intereseaza ce spun sfintii parinti. Cine a zis ca-s sfinti?! Sunt declarati sfinti pentru ca au facut o scoala de profil?! Sunt sfinti parinti pentru ca sunt serviti de oameni pe care ii numesc enoriasi?! Sunt sfinti parinti pentru ca ei sunt imbuibati si mii de oameni mor de foame?!

Citez: Ne referim la cei care, traind intre oameni aflati in nevoi, intorc spatele acestora si isi focalizeaza dragostea in mod generos catre animale ce le satisfac placerea egoista. Daca ar ajuta constant un copil orfan sau un batran neputincios, nu si-ar satisface o placere si ar implini faptele milei trupesti si sufletesti. Dar, ce poate fi mai neplacut pentru omul robit decat sa implineasca poruncile divine? Ar fi de apreciat, cel putin apelarea la solutia ajutorului indicat (prin sprijin financiar acordat unei institutii de caritate), din banii care prisosesc sau sunt cheltuiti pentru scopuri zoolatre.

Scopuri zoolatre! Cu cata ipocrizie dulceaga critica unii pe cei care iubesc animalele… Pai daca n-ar fi acesti oameni iubitori de animale probabil ca Terra ar fi azi populata numai cu oameni si sfinti parinti.

Sunt criticati iubitorii de animale ca nu ajuta financiar un batran neputincios, un orfan… Poate ca omul acela nu are banii necesari pentru a ajuta orfanii si batranii neputinciosi. Un animal il poti hrani chiar si numai cu resturile ce raman de la masa ta si il poti lasa sa doarma pe un preş, nu trebuie dus la scoala etc. – nevoile unui orfan sau ale unui neputincios sunt mult mai mari si e probabil ca nu-si permite, financiar, orice iubitor de animale sa ajute, dar tot se intereseaza si de oameni. Sunt multi iubitori de animale care nu-si neglijeaza vecinii oropsiti de soarta ci ii ajuta dupa posibilitati, pe cand un popa caruia i se cere ajutorul spune ca nu poate face nimic…

Iubitorului de animale ii spune un sfant parinte sa dea banii, ajutorul, dragostea, catre cei neajutorati. Dar ei, sfintii parinti, n-ar putea da neajutoratilor banii pe care-i cheltuiesc pe straie aurite si odoare care zac prin cladiri imense, pe picturi care acopera ziduri, pe masini de lux care consuma la 100 de km parcursi cat consuma intr-o luna un microbuz care duce niste copii la scoala s.a.m.d.? Ei chiar ar face diferenta in comparatie cu un amarat care n-are dupa ce bea apa dar gaseste cateva resturi si pentru un caine costeliv care-i tine de urat si de cald in zilele si noptile petrecute sub cerul liber. Unii sfinti parinti stiu sa dea sfaturi altora dar ei nu se apleaca asupra celor nevoiasi nici chiar atunci cand acestia plang ca nu au bani sa-si ingroape mortul.

Scarbosi sunt ipocritii! Scuzati-mi expresia ortodoxa.

De unde atatia sfinti parinti cand in Biblia pe care o interpreteaza care mai de care dupa interese scrie clar, in Epistola Intaia catre Timotei a Apostolului Pavel: Căci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: omul Hristos Iisus (1 Timotei 2:5)?! (aici ar fi mai multe de lamurit, dar nu e locul).

Din punctul meu de vedere credinta e una, religia (dogma) e alta si ipocrizia n-are loc nici in credinta nici in religie. 

Creștinul e om bun

Creștinul e om bun, citește cărțile sfinte, cunoaște și respectă cele zece sfinte porunci, se împărtășește și se spovedește, e milostiv și darnic, iubește toate ființele create de divinitatea în care crede și de la care cere ajutor de câte ori e în nevoie și uită - prea adesea - să mulțumească mai apoi. Sunt și crestini - prea mulți - doar la nivel declarativ și de conjunctură. Acest gen de creștin s-a hotărât să elimine porumbeii de prin orașe, pentru că pot transmite gripa aviară, pentru că fac mizerie multă, pentru că se înmulțesc prea mult și toate parcurile, piețele, acoperișurile sunt aglomerate cu porumbei.

Singura înfățișare trupească a Duhului Sfant ce-a fost dată vreodată oamenilor s-o vadă a avut loc la Iordan, cu ocazia botezului, în apă, a lui Isus Hristos. Ioan a făcut următoarea mărturisire: Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El (Ioan 1:32). Când, la botezul lui Isus, s-au deschis cerurile, Duhul lui Dumnezu a coborât ca un porumbel și s-a lăsat peste Isus.

Pentru aceasta anumiți creștini s-au gândit că e bine să pună plase din sârmă deasupra curților interioare ale blocurilor, la toate deschizăturile clopotnițelor și pe oriunde și-au mai găsit porumbeii adăpost, ba chiar s-au gândit să-i și otrăvească, pentru că se încăpățanau să se înmulțească deși mulți cădeau înghețați peste  iarnă.

În toată lumea, porumbelul este cunoscut și ca o emblemă a păcii; este simbolul nevinovăției, blândeții, a bunătății, a curăției și a păcii. Primul act pe care l-a îndeplinit porumbelul în istoria biblică a fost în timpul potopului lui Noe. Atunci când Dumnezeu a distrus tot ce era viu, Noe și membrii familiei sale  au găsit îndurare în ochii Domnului și au fost salvați în arcă. La patruzeci de zile după ce arca a fost imobilizată  pe muntele Ararat Noe a dat drumul unui porumbel pentru a afla dacă apele au scăzut. Porumbelul s-a întors și Geneza relatează: A mai așteptat alte șapte zile,  și iarăși a dat porumbelului drumu din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele au scăzut de pe pământ ( Geneza 8: 8-11).

Prima dovadă că pacea s-a întors pe pământ și că judecata și mânia lui Dumnezeu trecuseră, a fost un porumbel.

Porumbelul mai are o însușire aleasă, îi place să locuiască împreună cu câți mai mulți semeni de ai săi. Duhul Sfânt iubește unitatea credincioșilor, lucrând la cimentarea ei. Porumbelul își alege perechea pe viață și rămâne singur până la sfârșit după moartea acesteia.

Indiferent de țară, de timp, de barierele culturale sau ale limbii, porumbelul a reușit să le doboare pe toate deoarece în mai toate locurile aceasta pasăre este respectată, apreciată pentru frumusețea și mesajul pe care îl aduce. Bine zis în mai toate locurile - pe aici mai puțin…

O fi porumbelul simbolul Duhului Sfânt, al păcii, al blândeții și altor cele bune dar ce-i prea mult e prea mult - în mintea unor creștini - fie că-i duh sfânt fie că-i pace - așa crede acest creștin de conjunctură, cu inima lui mărinimoasă și plină de dragoste pentru toate ființele, așa cum scrie în cărțile sfinte pe care le citește și din care adeseori recită cu patos.

Poate că acest gen de creștin s-a gândit că de scapă de porumbei nu mai vede un exemplu atât de bun de urmat.

Am scris aceste rânduri văzând fotografiile cu porumbei ciugulind pe un pervaz, prezentate de Elly (Blind Love) și m-am bucurat că mai sunt și alții care hrănesc porumbeii. Mi-au amintit (un fel de exprimare, pentru ca n-am uitat nicio clipă) cât de răi au fost unii dintre concitadinii mei - și nu numai - la un moment dat, când aviara era doar amintire. Dar porumbeii continuă să moară de frig în număr mult mai mare decât ar fi murit de nu ar fi fost alungați din locurile unde conviețuiau de zeci de ani.

Sunt oare, porumbeii, atât de distrugători încât trebuie exterminați?

Biserici crestine sau de ce nu se intelege om cu persoana

Listă de Biserici creștine:

Biserica Ortodoxă – cunoscută și ca;Biserica Ortodoxă Răsăriteană sau Biserica Greco-Ortodoxă, este o comunitate de credință creștină. Creștinii ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe naționale autocefale (greacă, rusă, română, sârbă etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între bisericile ortodoxe naționale, primatul onorific este deținut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Fundamentele teologiei creștine ortodoxe au fost stabilite la primele șapte sinoade ecumenice, ținute între secolele al IV-lea și al VIII-lea. Din motive religioase, dar și politice, geografice și culturale, între biserica apuseană (romano-catolică) și cea răsăriteană (greco-ortodoxă) s-a produs o separare în 1054;, cunoscută sub numele de Marea Schismă;. În urma acestui eveniment, atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică se consideră a fi singura biserică universală (catolică sau ”sobornicească”) și apostolică, ca și deținătoarea dreptei credinței (ortodoxă). Spre deosebire de biserica Romei, ce pune accentul pe universalitate (catolicitate), cea ortodoxă pune accentul pe puritatea credinței, de unde diferența de nume. Biserica Ortodoxă (în integralitatea bisericilor locale ce o compun) consideră că are la bază succesiunea apostolică neîntreruptă începută de la apostoli.

Biserica Catolică – este societatea tuturor credincioșilor de pe pământ uniți prin credință și sacramente sub conducerea Papei și a episcopilor uniți cu el. Aceștia constituie cel mai numeros grup religios din lume cu numeroase ordine de călugări. Biserica Catolică este formată dintr-un numar de biserici particulare, definite pe criterii teritoriale si rituale. In sfera de influență occidentală bisericile particulare sunt numite dioceze, iar în sfera de influență orientală eparhii. Toate aceste organizații au în fruntea lor un episcop, considerat de credincioși ca fiind succesor spiritual direct al apostolilor. În fruntea colegiului episcopilor se află episcopul Romei, cunoscut sub numele de Papă, care este văzut de credinciosii catolici ca succesor direct al lui Petru, întâistătătorul colegiului apostolilor lui Isus Christos. Biserica Catolică desfășoară serviciile religioase după mai multe rituri, între care cel mai răspândit este ritul latin, practicat de Biserica Romano-Catolică. Un loc important îl are ritul bizantin, practicat între altele de Biserica Română Unită cu Roma. Alte rituri catolice: siriene de apus, siriene de răsărit, ritul armean, rituri de origine alexandrină. Ritul latin cuprinde: Biserica Romano-Catolică (ritul roman); Ritul ambrozian; Ritul de Braga; Ritul latin; Ritul cartuzian; Ritul mozarab; Ritul zairez; Ritul tridentin; Rituri moarte (african, celtic, galican, de Sarum, lionez, Nidaros, de Aquileia, de Benevento).

Biserica Anglicană (Church of England) este o biserică istorică, despărțită de Roma în timpul Reformei protestante, în Anglia, prin ruptura regelui Henric al VIII-lea cu papa Romei. Motivul rupturii cu papalitatea își are originea în dorința regelui de a divorța de Ecaterina de Aragon și de a se recăsători cu Ana Boleyn, o doamnă de la curte, și pe care o va decapita mai târziu. Papa Clement VII refuză să declare nulă căsătoria lui Henric cu Ecaterina de aceea regele rupe legătura cu Roma.

Iată de ce Biserica Anglicană nu poate fi considerată drept Biserică protestantă, ci mai degrabă Biserică occidentală catolicească, ruptă de Roma.

Bisericile anglicane au o preoție de succesiune apostolică neîntreruptă. Cu toate că papa Leon XIII;a pus-o la îndoială, Bisericile anglicane ar fi recuperat-o printr-un episcop asirian, cât și prin episcopii vetero-catolic;și;suedez.

Anglicanii sunt în comuniune deplină cu Biserica Veche Catolică, începând cu anul 1921.

Bisericile anglicane din Europa fac parte din uniunea Bisericilor de la Porvoo

Arhiepiscopul de Canterbury e întâi-stătătorul provinciei sale, Anglia, precum și președintele consiliului episcopilor anglicani din lumea întreagă, fără însă a avea peste ei un rol, altul decât onorific, primus inter pares. Episcopii din lumea întreagă se reunesc cu ocazia conferințelor de la Lambeth.

În Scoția si SUA, denumirea oficială e Biserica Episcopaliană.

Biserica Anglicană trăiește (sau a trăit) o criză profundă, care mocnea de mult, dar care a izbucnit puternic pe 2 Noiembrie;2003, cu ocazia hirotonirii ca episcop a lui Gene Robinson, un preot care trăiește cu un alt bărbat. Biserica Anglicană din Canada săvârșește slujbe de unire religioasă pentru cuplurile de același sex, dar cea din Africa condamnă homosexualitatea.

Biserica Evanghelică Lutherană. Bisericile Evanghelice-Luterane, grupate în Federația Lutherană, sunt Bisericile;și obștile bisericești care au acceptat Reforma protestantă și care urmează, într-o măsură mai mare sau mai mică, teologia preotului Martin Luther, numită și lutheranism.

Lutheranii din România sunt reprezentați oficial prin două instituții: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România (a credincioșilor de naționalitate germană) și Biserica Evanghelică Luterană Sinodo-Prezbiteriană (a credincioșilor maghiari și slovaci).

În 1517, când Martin Luther și-a fixat cele 95 de teze pe ușa unei biserici din Wittenberg;(Germania) cu scopul de a provoca adevărul, a început Reforma care a modificat, pentru secole, alianțele politice și religioase.

În paralel cu Luther, Calvin a continuat dezvoltarea și a perfectat doctrina Reformei în;Geneva. Lucrarea lui, Institutele religiei creștine, publicată inițial în 1536 la Basel și urmată de multe alte ediții, a definit noul înțeles al modului de viață creștin și al creștinismului ca structură intelectuală și practică.

Biserica Reformată - cunoscută și sub denumirea de Biserică Calvină, este o biserică creștină creată în urma Reformei protestante. Doctrina Bisericii Reformate se bazează pe interpretările scrierilor din Noul Testament enunțate de Ulrich Zwingli și Jean Calvin. Dat fiindcă cei doi fondatori au activat în Elveția (Zwingli la;Zürich, iar Calvin la Geneva), denumirea latină a învățăturii propagate de ei este Confessio Helvetica ("credința elvețiană"), spre deosebire de Confessio Augustana ("credința de la Augsburg"), adică cea răspândită de Martin Luther.

Reformații mai sunt numiți și hughenoți sau calviniști.

Calvinismul respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, închinarea și slujirea la chip cioplit, icoane și statui (practica respinsa si de ortodocși), îmbogățirea clerului etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor și a celor condamnați la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru susținut în ortodoxism.

Biserica Unitariană - (din latină "unus", unul singur) a apărut în contextul reformei protestante ca o critică la dogma trinitară (credința în Sfânta Treime). De aceea adepții acestei religii sunt cunoscuți și ca antitrinitarieni.

Deviza Bisericii Unitariene este:Un singur Dumnezeu - Egy az Isten -Unus est Deus – God is One.

La mijlocul secolului al XVI-lea, sub influența medicului italian Giorgio Biandrata și sub conducerea lui Francisc David (promotorul religiei unitariene), a avut loc în Transilvania o puternică mișcare unitariană, care a dus în final la acceptarea Bisericii Unitariene din Transilvania, pentru prima dată în lume, ca religie recunoscută oficial.

Biserica Metodistă. Religia metodistă îşi are originea în Anglia. Astfel, trezirea metodistă a fost cea de a treia trezire spirituală din Anglia, având loc după Reforma din secolul al XVI-lea şi după puritanismul din secolul al XVII-lea. Ea a fost declanşată de John Wesley (1703-1791), care a dominat secolul în domeniul religiei. Istoricii sunt de acord că alături de Revoluţia Franceză şi de Revoluţia Industrială, metodismul este unul din marile fenomene istorice ale secolului, şi unii susţin că predicile lui Wesley au salvat Anglia de o revoluţie similară cu cea care a avut loc în Franţa în 1789.

Metodismul este o doctrină religioasă protestantă care preconizează practicarea "metodică" a pietății și a evlaviei și a fost o reacţie contra bisericii de stat din Anglia - Biserica Anglicană.

În anul 1992 a fost înființată prima Biserică Metodistă în România de către un misionar coreean. Biserica Metodistă s-a extins între timp, înființând filiale în mai multe orașe din România.

Bisericile Neoprotestante – au fost inițial curente religioase în cadrul marilor culte protestante, apoi biserici protestante de sine stătătoare. Adepții acestor culte creștine pun accentul, ca și întemeietorul protestantismului, Luther, pe biblie (Sola Biblia), repudiind aproape in corpore tradițiile nebiblice și precreștine, caracteristice bisericilor tradiționaliste catolice și ortodoxe. Pe de altă parte aceste culte au introdus și elemente noi de ritual preluate din textul biblic, pentru a le înlocui pe cele tradiționale. Aproape toate aceste biserici practică botezul la maturitate, deoarece conform neoprotestanților Isus Hristos a acceptat să fie botezați doar adulții aflați în deplină conștiință a credinței în Dumnezeu. Pe copii doar i-a binecuvântat, afirmând că Împărăția Cerurilor este rezervată celor ca ei. Exemple: adepții Bisericii creștine după Evanghelie (a nu se confunda cu evanghelicii luterani), baptiștii,penticostalii, Frăția Plymouth,congregaționaliștii,mormonii, adventiștii de ziua a șaptea, nazarinenii, Martorii lui Iehova, etc. Conform lui Bart Ehrman, o multitudine de grupuri de creștini contemporane își refuză unul altuia epitetul de ”creștini”.

Biserici vechi orientale - sunt Bisericile apostolice care au refuzat să recunoască hotărârile Conciliului din Calcedon, din anul 451, rupând comuniunea cu Biserica Romano-Catolică și cu Biserica Greco-Ortodoxă: Biserica ortodoxă coptă (în Egipt), Biserica ortodoxă etiopiană, Biserica siro-iacobită din Antiohia, Biserica ortodoxă malankară (în sud-vestul Indiei), Biserica apostolică armeană si Biserica autocefală după Conciliul din Efes: Biserica asiriană a răsăritului.

Biserica Vetero-Catolică ori Veche-Catolică sau Biserica Creștină Catolică e o uniune de Biserici locale, ce aparțin de Utrecht, rupte din Biserica Catolică romană în 1870.

Bisericile Porvoo reprezintă o comuniune de 12 Biserici europene, în ”comuniune de altar și scaun” = intercomuniune în euharistie și hirotonie. Tratatul a fost semnat în anul 1994 în orașul Porvoo (Borgå) din Finlanda. Bisericile participante sunt Bisericile anglicane de pe insulele britanice, Bisericile evanghelice scandinave, baltice și din Islanda, precum și Bisericile episcopale din Peninsula Iberica.

Adăugând la lista aceasta de biserici creștine (care e incompletă) toate celelalte culte religioase – numite generic religii – cu toate “ramurile lor”, cred că se poate deduce unul dintre motivele pentru care e jale-n lumea asta mare. Toți aceștia sunt convinși că ei sunt deținătorii dreptei credințe. Se presupune – unii presupunem – că religia este o cale prin care omul poate ajunge la divinitate. Dar credincioșii si păstorii lor par a urmări cu totul alte scopuri, și speră – numai credincioșii – chestiuni pe care Dumnezeu nu le-a promis niciodată celor care nu îi urmează Cuvântul cu gândul, vorba și cu fapta – e inutil să se roage cineva cât timp mai apoi își găsește scuza pentru a-și lovi aproapele cu gândul, vorba sau fapta. Om bun poate fi oricine, fie că e înregimentat într-un cult religios fie că e liber cugetător. Nu trebuie să fiu “om religios” pentru a ști că nu e bine să râvnesc la bunul altuia, ca exemplu. Omul bun este acela care nu așteaptă recompensă și sau recunoștință și sau recunoaștere pentru faptele sale. Binele ar trebui făcut așa cum se face răul: pe ascuns. Pe de altă parte, bogăția afișată de clerici este în perfect dezacord cu spusele Fiului: renunță la tot și urmează-mă, Fiu care mergea El către credincioși, să îi învețe, nu îi chema sub un acoperiș ridicat cu bani grei și în care se vând cuvintele Lui de către oameni care – în unele cazuri (cele mai multe) - nu au har. Părerea mea.

Noi informații, critica sau corectarea unor date sunt binevenite – cu rugămintea de a fi aduse în cuvinte care să nu lezeze persoanele care ajung să citească acest text. Mulțumesc.