Lipsa
de inspiraţie îşi spune cuvântul in mai toate cele ce le am de făcut. Astenie de… vară aflată la sfârşit, după câteva luni ca de
toamnă?
Printre
colecţiile de mărunţişuri se află şi colecţia de brichete… No! Nu m-am gândit
să le număr, şi acum sunt aşezate frumos in cutie, nu le mai scot! Mi-am tot
propus să le număr, într-o zi - am avut ocazia, am pierdut-o.
Brichetele
împreună, într-un coşuleţ, aşezate pentru fotografiat:
Şi
câteva fotografiate separat (unele care-mi plac mai mult):
N-am
uitat nici florile frumos colorate, aflate într-un parc, urmând după brichetele
frumos colorate.
Şi
un căţel din calendar - luna august 2018. E aşa de drăgălaş (micul pictor
blănos) încât n-am rezistat tentaţiei şi am fotografiat pagina.
Ella e-n vacanţă, dar
păstrez tradiţia Fleur and Color.
Până revine Ella tabelul pentru înscrierea postărilor este la Rux, pe blogul Copilărim.
Ahhhhhh era o bricheta absolut superba cu flori! Chiar ... ma fascina atat de tare :))) Daca dau de ea ii fac poza :D. Si mai aveam una haioasa in forma de telefon (ma intreb daca o mai am la maruntisuri, sa o caut) pe care o foloseam ca jucarie (nu mi-e clar daca a avut si gaz in ea si a fost folosita insa, haha).
RăspundețiȘtergereMie mereu mi s-a parut foarte greu sa folosesc o bricheta - dar ma invatasem cand stateam cu Ra la Bucuresti (nu, nu am fumat, doar aprindeam aragazul.. hahahahahahahahaha). Ah si cred ca Buni avea una roz care ma fascina (super simpla dar era cute).
Florile sunt absoolut superbe :O. Wow ce culori frumoase si vibrante.
Despre cutz ce sa mai zic... adoooorabil. Cand eram mica voiam un dalmatian :))). Cred ca poti sa iti imaginezi de la ce mi se tragea... :P
Pupici!!
Brichetele mele sunt banale, pe langa unele pe care le-am vazut pe la unii-altii. Mi-ar placea sa vad cum arata o bricheta-telefon (am o ascutitoare telefon - a! tocmai mi-am amintit ca am si o colectie de ascutitori!) :))
ȘtergereStiam sa folosesc bricheta si cand nu fumam - imi placeau si pe atunci brichetele.
Una roz e si la mine, in gramada colorata - un roz frumos, care te face sa zambesti. Tot pe acolo e si una cu frunze in culorile toamnei - e chiar frumoasa, pentru o bricheta. :)
Te rog sa ma ierti, Rux, dar in acest moment nu-mi dau seama de ce iti doreai un dalmatian cand erai mititca. :(
Zi frumoasa iti doresc! Pupici cu drag! <3
Ah da .. am vazut-o pe cea roz, de-aia mi-am si reamintit de a lui Buni. Era un pic mai inalta (?) si cumva ovala aceea si fara scris :D.
ȘtergereSi pe mine ma fascina cum se aprindea dar greu le-am imblanzit (probabil mi se tragea de la "nu te juca [,] cu focul".
101 dalmatieni, desigur. Hihihi :P :*
101 dalmatieni, desigur! :)) Nu m-am prins, desi imi place si azi filmul! :) Am vazut si desenele animate ale lui Disney si ecranizarea "cu actori". :) Ambele le-as revedea cu placere! :)
ȘtergerePupici! <3
Ce colectie colorata :))
RăspundețiȘtergereSi dragute poze ;)
Pupici ;)
In criza de inspiratie fiind... :)
ȘtergereMultumesc.
Zi frumoasa iti doresc! Pupici! :)
Cățelușul cu pete colorate e mortal! O să împrumut poza pentru pagina de jurnal, dacă nu te superi. Cu linkul de rigoare, bineînțeles!
RăspundețiȘtergereSă ai zile colorate frumos!
Si mie, tare mult mi-a placut catelusul!
ȘtergereSigur ca poti imprumuta poza! (cu sau fara link - e fotografia unei fotografii facuta de altcineva) :) Nici nu trebuie sa ma intrebi in caz ca doresti o poza sau altceva - orice de pe blog. :)
Multumesc, la fel, Zina draga!
Catelusul este intr-adevar adorabil! Si daca tot ai o asa colectie de brichete, poate iti vine vreo idee sa le pui decor pe un fel de panou, ca asa geometriile diferite nu se pot prea bine vedea!
RăspundețiȘtergereO duminica excelenta, Diana draga! Pupici!
:) Mi-ar placea sa le pot expune cumva, dar nu am spatiu in care sa se potriveasca. Cu ocazia acestei postari am fotografiat si "grupat" brichetele, tocmai pentru a fi vazute mai bine dar... nu am reusit sa fac poze clare (am facut cateva incercari apoi am renuntat - timpul ma tragea de maneca). :)
ȘtergereMultumesc, Suzana draga! Duminica excelenta iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3