2019-02-21

Ziua Internaţională a Limbii Materne

Ziua Internaţională a Limbii Materne este aniversată anual in 21 februarie, începând cu anul 2000, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică şi culturală, dar şi multilingvismul. UNESCO a avut initiaţiva, in anul 1999, aniversarea fiind recunoscută de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite printr-o rezoluţie. Anul 2008 a fost declarat Anul Internaţional al Limbilor, pentru a promova unitatea in diversitate şi înţelegerea internaţională prin multilingvism şi multiculturalism, urmărindu-se promovarea conservării şi protecţiei tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii.
S-a estimat că din cele 6000 de limbi vorbite in lume cel puţin 43% dintre acestea sunt pe cale de dispariţie (afirmă cercetătorii că la fiecare două săptămâni o limbă dispare luând cu ea întreg patrimoniul cultural şi intelectual). Numai câteva sute de limbi sunt permise in sistemele educaţionale şi in domeniul administraţiei publice şi mai puţin de o sută de limbi sunt utilizate in lumea digitală.
Data de 21 februarie semnifică ziua in care (in 1952) studenţii care demonstrau pentru recunoaşterea limbii lor materne - bangla - ca limbă naţională a Pakistanului, au fost ucişi de poliţişti la Dhaka (capitala Bangladesh-ului azi). Bengaleza, o limbă indo-europeană, are azi statut de limbă oficială in Bangladesh şi in statul indian Bengalul de Vest, fiind una dintre primele zece limbi din lume după numărul de vorbitori (Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a scris in limba bengaleză).
Limbile au implicaţii complexe, pentru identitate, comunicare, integrare socială, educaţie şi dezvoltare, având o importanţă strategică atât pentru oameni cât şi pentru planetă, in general. Din cauza proceselor de globalizare limbile sunt ameninţate cu dispariţia (unele fiind deja dispărute), ceea ce duce la diminuarea mondială a diversităţii culturale, tradiţiile, memoria colectivă a unui popor, modurile unice de gândire şi exprimare pierzându-se odată cu limba, limba maternă fiind cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului tangibil şi intangibil. Diseminarea limbilor materne serveşte nu doar la încurajarea diversităţii lingvistice şi culturale, ci şi pentru o mai bună cunoaştere a tradiţiilor lingvistice şi culturale din toată lumea, ceea ce poate conduce la o reală solidaritate bazată pe înţelegere, toleranţă şi dialog.
La nivel global (anunţă Naţiunile Unite), circa 40% din populaţie nu are acces la educaţie într-o limbă pe care o vorbeşte sau o înţelege, dar se înregistrează progrese in schimbarea acestei stări de fapt, prin educaţia multilingvă bazată pe limba maternă, mai ales in şcolarizarea timpurie, dar şi pe un angajament sporit - la nivel internaţional - pentru dezvoltarea multilignvismului şi in viaţa publică. Companiile multinaţionale şi multiculturale au un rol important in transmiterea şi păstrarea cunoaşterii şi culturilor tradiţionale într-un mod durabil.
In această zi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) şi agenţiile O.N.U. (dar nu numai) participă la evenimente prin care se promovează diversitatea lingvistică şi culturală. Oamenii sunt încurajaţi să îşi păstreze tradiţiile, să îşi conserve limba maternă in timp ce învaţă şi utilizează alte limbi. Guvernele şi organizaţiile neguvernamentale ar putea anunţa in această zi politici prin care să fie încurajată învăţatrea limbilor străine, prin sprijinirea celor care doresc să înveţe o limbă străină, mai ales una care nu este între cele numite “de circulaţie internaţională”.
**
Limba Română se sărbătoreşte in fiecare an la data de 31 august.

10 comentarii:

  1. Am mai citit ceva nou pentru mine. Totusi nu prea inteleg ce spun oamenii aia: 'la fiecare două săptămâni o limbă dispare luând cu ea întreg patrimoniul cultural şi intelectual'. Nu stiu cum poate disparea o limba. Doar daca mor toti cei care o vorbesc. Mi se pare o statistica cam horror.
    Oricum, cred ca statisticile pot fi interesante, daca le citesti atent.
    Multumesc, Diana draga! O seara linistita! Pupicei! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu trebuie sa moara toti cei care o vorbesc - cei cativa care o mai stiu o stiu degeaba pentru ca mai pot vorbi doar intre ei, daca sunt aproape unii de altii, daca se cunosc. Vechile traditii se pierd cand se pierde limba; scrierile (literatura, cercetari etc.) in "limbile moarte" ajung sa fie citite de tot mai putini pana cand nu mai pot fi citite de nimeni = patrimoniul cultural si intelectual se pierde.
      :) Despre "obiectivitatea" statisticilor am scris vreo doua texte. Aici se refera in special la limbile diferitelor populatii de pe mapamond: limbile vorbite de triburile amerindiene; in Afganistan sunt vreo 60 de triburi - si nu toti vorbesc paştuna (afgana), limba oficiala, fiecare trib cu limba lui; in Iran, persana e limba oficiala dar sunt multe altele, ale minoritatilor: baluchi, glaki sunt doar doua exemple - aceste "limbi materne" se pierd destul de usor si la cum merg lucrurile n-ar mai fi de mirare ca din doua in doua saptamani sa piara cate una (desi mi se pare usor exagerat - n-am comentat aspectul sa nu lungesc textul si mai mult).
      Cu placere, Suzana draga! :)
      Multumesc! Noapte buna, zi frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
    2. ma amestec si eu aici, in discutia voastra si vin cu un exemplu: saseasca vorbita de sasii din România, este o limba pe cale de disparitie. Nu exista manuale, nu exista documente scrie în aceasta limba (care nu este germana!). Saseasca a fost transmisa de la o generatie la alta pecale orala. Sasii vorbesc doar între ei aceasta limba (exista si dialecte). In curând, nu va mai exista interes pentru a se vorbi aceasta limba si... se va pierde.

      Intersant articolul tau Diana draga. Mereu aduci teme interesante in discutie pe blog. Tare ma bucur sa te citesc!
      Pupici si imbratisari, de la trio pentru quattro <3

      Ștergere
    3. Multumesc, Carmen draga, pentru aprecieri, pentru complimente, pentru fiecare vizita - mai ales acum, cand gandul si timpul tau sunt atat de ocupate.
      Haha! Nu te amesteci! E dialog intre prieteni, si ma bucur ca amintesti despre saşi - am uitat de ei!!! Uneori ma intrec pe mine in neatentie! Ma gandesc departe cand am exemple chiar sub nas. :) Ar fi excelent daca s-ar gandi si ei - cum au facut unele triburi de amerindieni - sa predea (nu neaparat la scoala) limba materna.
      Te imbratisez cu drag!
      Pupici si imbratisari de la quattro pentru trio! <3

      Ștergere
  2. De când a aparut omul rational-sentimental pe Terra, exista o limba universala înteleasa de toate speciile, fiintele si vietatile vii, facute din Lumina Divina, purtatoare, mostenitoare si emitatoare, (transmitatoare) atemporal al acestui limbaj unic, prin care se comunica în întreg Universul... *IUBIREA ABSOLUTA*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Iubirea Absoluta ne-ar putea ajuta, in anumite contexte. Sa zicem, insa, ca ar trebui sa strigam cuiva care nu ne stie limba (si noi n-o stim pe a lui): "Fugi! Cade o grinda!" Cum facem pentru a salva omul respectiv daca nici nu putem ajunge acolo, sa-l impingem, eventual? Exemplul nu e asa de exagerat cum pare.

      Ștergere
  3. Ce interesant! N-am ştiut că există o asemenea zi. :)
    Mă duce cu gândul la versurile astea învățate prin şcoala primară:
    "imba noastră-i o comoară
    În adâncuri înfundată
    Un șirag de piatră rară
    Pe moșie revărsată."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Azi am aflat si eu - stiam numai de Ziua Limbii Române.
      Multumesc pentru reamintirea acestor versuri. :)

      Ștergere
  4. Stii ce ciudat mi se pare uneori? La cafenea Stam la coada, ca suntem mulți si avem doar vreo 3 cafengii care ni le fac
    Si vbm fiecare pe limba lui, germana, italiana, spaniola, romană, engleză, tot feluri de dialecte indiene..
    Si e cumva normal, toți lucram in același loc, însă pt câteva momente ma simt ca in Babel! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar este normal, cred. Fiecare isi pastreaza vie limba materna si toti cunoasteti limba engleza, care va uneste - un exemplu de unitate in diversitate. :) Companie multinationala; nu? :) Un fel de turn Babel.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.