Se spune că puterea cuvântului
este foarte mare şi unele cuvinte pot face, uneori, mai mult rău decât bătaia…
Un proverb arab spune: ce este
zis este făcut.
Mi-am amintit acest proverb
deoarece zilele trecute am primit vizita unei amice (M) pe care nu am mai întâlnit-o
de câţiva ani altfel decât in trecere, pe stradă. E disperată la acest moment
deoarece cu ani in urmă - mai mulţi de zece - i-a spus unuia: “să suferi ca Iov
pentru că nu ai respectat ultima dorinţă a unui muribund”. Azi, acest om suferă
şi M e disperată că e vina ei pentru asta, pentru că a blestemat, pentru că… şi
pentru că… Deşi nu e o persoană superstiţioasă - să zic aşa - se teme că gândul
ei rău, că vorbele ei au schimbat destinul acelui om… Cei care au fost mai mult
timp in apropierea ei au văzut-o cum alunecă pe panta depresiei şi nu au cea
mai vagă idee cum ar putea s-o ajute, cum ar putea s-o convingă că nu e vina ei…
Chiar de-am presupune că
cineva acolo sus ne vede şi ne pedepseşte tot n-ar fi vina ei, ar fi exclusiv
vina lui, pentru că el este cel care a nesocotit dorinţa unui muribund. Mergând pe ideea "pedepselor", regretul profund pe care îl simte azi ar trebui s-o determine să se ierte, să-şi asume "păcatul" şi "pedeapsa", să caute să-i ajute pe alţii - ca un fel de "răscumpărare a păcatului", dacă simte nevoia - şi să trăiască. Sau să meargă să vorbească acelui om despre ceea ce simte... să afle părerea lui...
De ce scriu aici aceste rânduri?
Poate pentru a mă convinge tocmai pe mine că… filosofiile cedează in faţa încercărilor
la care suntem - uneori - supuşi in viaţă. Pot cunoaşte zeci de “cuvinte înţelepte”
dar dacă acestea nu au un efect benefic asupra unei persoane ce sens mai are să
le cunosc şi să le spun celor care ar avea nevoie de îmbărbătare, de susţinere?
Fiecare simţim altfel chiar dacă ni se întâmplă aceleaşi lucruri şi ne
manifestăm altfel durerea (sau bucuria) in circumstanţe identice.
Sentimentul de vinovăţie pe
care îl încearcă M şi care, pare, începe a-i distruge prezentul mie mi se pare
fară sens însă nu ştiu cum să o conving şi pe ea că n-are vină in această
suferinţă a unui om care s-a comportat urât într-o situaţie dată, nu ştiu cum să
o conving că suferinţa lui nu are legătură cu ceea ce a zis ea la supărare, cu mulţi ani in urmă…
Cred ca poti sterge celalalt comentariu .... am scris prea mult si de aceea nu accepta ca sa comentez! :)))
RăspundețiȘtergereDacă e să te iei după diferite siteuri religioase cum ar fi doxologia.ro sau crestinortodox.ro poți să crezi, dacă ești foarte credincios, că ți-ai dat foc la valiza și gata ... tu ești o adevărat cutie a Pandorei și cum ai deschis gura cum cade câte-o victima! :))) Este foarte adevărat că omul zice multe, mai ales la nervi ... dar de la a zice și chiar a se împlini ceea ce ai zis cred că este cale lungă! Sinceră să fiu am avut și eu niște "chestii" care m-au pus pe gânduri ... Nu, nu că aș fi blestemat eu, ci taman invers! Nu pot să redau aici ce să întamplat pentru că este prea personal, dar eu cred că fiecare are "îngerul lui ocrotitor" care îl ferește de rele și care știe să facă o diferența între "blesteme"! Și ca să-ți dau totuși așa o indicație mai comică ... avem pe cineva în familie (în ro desigur!) care este considerată așa un pic "aunt Clarence" din serialul "Ce vrăji a mai făcut nevasta mea" dacă îl mai ti minte. :)) Mai mereu când ea zice că blesteama pe "dușman" cade blestemul pe cine nu trebuie și tot ea e afectată!
Ufff .. e greu, dar eu tot nu cred în chestii din astea!
Pupici fată frumoasă, nu cred că trebuie să-ți consumi energia si timpul pe cineva greu de convins! <3
Oh, ce pacat ca nu ti-a venit ideea sa "imparti" comentariul in doua. Am patit si eu; am scris un raspuns prea lung si a aparut un mesaj de genul: "... nu permite mai mult de... nu mai stiu cate cuvinte", dar l-am impratit. :)
ȘtergereDaaaa, am citit niste chestii aiuritoare pe unele site-uri de gen. Fata aceasta, insa, nu e religioasa - aceasta a fost si mirarea mare cand am auzit-o vorbind despre blestem.
Cand eram pustoaica, la noi in casa veneau foarte multi oameni (amici, colegi, rude, vecini etc.) si intr-o zi imi dispare inelul pe care l-am uitat in baie. Banuiam cine a fost si am zis in grup, unde era prezenta si persoana respectiva, ceva de genul: "sa-si rupa degetul cine mi-a furat inelul" (eram foarte suparata, pentru ca era primit de la o naşă de botez). A doua sau a treia zi (nu mai stiu exact) inelul a reaparut in baie exact unde fusese (macar de l-ar fi pus aiurea!) :)) Sa nu mai zic ca aveam obiceiul sa trimit "la naiba" oameni care ma enervau foarte tare. Minte de copil tampitel! :)
Serialul mi-l amintesc, dar nu si de matusa. :)
Nici eu nu cred in astfel de chestii - mi-e greu sa cred, dar cine stie ce-o mai fi adevarat si ce nu. Oricum, n-o sa ma dau de ceasul disperarii daca-mi zice cineva ceva - mi-as face rau singura. :) Iar mi-am amintit o faza, de pe strada, cu o tiganca. :)
Multumesc, Ella draga! <3
Sunt in relatii bune cu fata in cauza, dar nu suntem apropiate, iar daca ea a venit la mine nu am putut sa o ignor, si din acea zi ma gandesc la des. Am vorbit cu fratele ei (nu doar eu!) sa fie un timp mai atent la ea, dar cum nu locuiesc impreuna...
Te imbratisez cu drag! Pupici! <3
Ai mai ... nu ti-o amintesti pe aunt Claraence? Era cea mai simpatica din tot serialul, încurca mereu "formula" la vraji si îi "transforma" pe aia în toate aratarile ... eu o adoram! :))
ȘtergereNu. :) Parca, parca, citind cum transforma aiurea...
ȘtergerePentru ca am vrut sa imi reamintesc am cautat pe net si am vazut (pe repede inainte) un episod in care ea e personajul central:
Bewitched S2 E11 - Aunt Clara's Old Flame
https://www.dailymotion.com/video/x2gg8pa
Imi dau seama ca din serial nu prea mai tin multe minte! Daca-l gasesc si subtitrat l-as revedea cu mare placere. :)
Astia care fac programarile la tv ar trebui sa scoata din arhiva si seriale mai frumoase, chiar daca sunt asa de vechi! O prefer pe Samantha, decat sa vad "home alone" a o suta mia oara! Nu? :))
ȘtergereDaaa, doar ca s-ar putea sa nu "prinda" la publicul de azi, obisnuit cu "vraji spectaculoase". :) Sau... poate n-au drept de difuzare (ca-i prea scump).
ȘtergereDa! :) Sunt si alte seriale pe care mi-ar placea sa le revad si pe care nu le pot vedea online.
La un moment dat am dat peste serialul "Kojak" online, dar nu am avut rabdare sa-l revad, desi mi-a placut foarte mult candva; in schimb, am revazut cu placere "Columbo". :)
Mi s-a intamplat de mai multe ori in viata asta sa "blestem",cum se zice la noi si efectul a fost nefast.Nu am cazut in depresie,poate Dumnezeu a hotarat asa,dar nu mai arunc cu vorbele.Eu cred ca un rau facut se intoarce,impotriva ta,atat.Asa ca prietena ta ,ar fi bine sa inteleaga ca nu vorbele fac rau,ci sufletul celui vizat se altereaza.E o parere personala ,constatata in ani.O zi buna ,Diana!
RăspundețiȘtergereTi-ai asumat cuvintele si ai trecut mai departe, alegand sa nu mai arunci cu vorbele - e cel mai sanatos lucru pe care il putem face cand simtim ca am facut greseli.
ȘtergereAr trebui sa inteleaga, doar ca pare a fi facut o obsesie din asta, si tot rasucind in minte fel si fel de ganduri isi face tot mai rau. :( Sper ca discutiile - desi pare ca nu vrea sa accepte ideile altora - o vor ajuta, totusi, chiar si... inconstient.
Multumesc, Flori. Zile senine iti doresc!
Sunt convins ca unele depresii pot fi ameliorate discutand cu un duhovnic.
RăspundețiȘtergereToate cele bune!
E adevarat; conditia este sa ai unul sau sa gasesti unul care chiar sa asculte. In acest caz nu stiu cat ar fi posibil, pentru ca fata respinge si ideea psihologului.
ȘtergereMultumesc. Toate cele bune! :)