Ziua întâmplărilor fericite

Unii ar spune ca înainte de a le vorbi despre fericire să definim „fericirea”. Uh! Cine poate defini o stare ca fericirea?! Eventual o poate descrie, dacă e un scriitor bun, sau o poate manifesta la modul... îmbrățișând necunoscuți pe stradă, așa, dintr-o dată, sau sărind în bălți și stropind în jurul lor sau râzând în hohote când un șofer neatent sau nesimțit a trecut prin balta de lângă trotuar și i-a stropit bunătate de costum alb. Unii țopăie de fericire, alții zâmbesc atât de larg și le strălucesc ochii de zici că reflectă stelele de pe cer, alții cântă cu voce tare crezând c-o fac în gând și oamenii-i privesc ciudat și ei nici măcar nu observă. O super-stare este fericirea!

Vom avea parte de-o întâmplare fericită azi - sau e doar cu „poate” - dar în mod sigur putem face să aibă alții parte de o întâmplare fericită - și fericirea altuia va fi și fericirea noastră. Faptul că facem pe cineva fericit oferindu-i ceva de care are neapărat nevoie chiar atunci se poate numi „întâmplare fericită” pentru acel om? Pentru că... există un motiv care a condus la fericirea lui: dorința noastră de a le oferi o clipă de fericire. Mă gândesc... Întâmplarea nu are practic, un motiv (nu unul pe care îl cunoaștem, oricum). Vorba nu știu cui: lumea e plină de întâmplări întâmplătoare.

Chiar de nu vom avea parte de-o întâmplare fericită azi - pentru că nu despre asta e vorba: să avem parte de - putem povesti întâmplări fericite, să marcăm ziua.

Cei care au fondat Societatea Secretă a Oamenilor Fericiți, în 1998, au dorit să încurajeze oamenii din lumea întreagă să-și exprime și să serbeze întâmplările și momentele fericite - fapte ce aduc stare de beatitudine în viața de zi cu zi. Astfel, din 8 august 1999 este marcată această zi ca fiind Ziua întâmplărilor fericite (inițial a fost numită "Admite că ești fericit").

Un moment de fericire nu trebuie să fie ceva extraordinar! O naștere e un moment de fericire; la fel și serbarea zilei de naștere: „sunt fericit că am mai îmbătrânit cu un an!” (să nu uităm că bătrânețea e singura certitudine că trăim mult - de preferat mult și bine, din punctul meu de vedere).

Fericirea, însă, se întâmplă nu doar în ocazii precum cele amintite mai sus (și multe altele), ci se întâmplă în orice moment al zilei, doar că nu toți reușesc să conștientizeze acea „scânteie” de fericire: un fel de „tresărire” a sufletului la vederea unui pisoi, a unui copilaș care râde sau sare într-o baltă ș.a.m.d. Câștigarea unui concurs, căsătoria etc. sunt momente de mare fericire, dar astfel de momente sunt la intervale mai mari de timp și în aceste intervale fericirea nu dispare, doar că nu e „de anvergură” - e o stare de bine. Sunt convinsă că fericirea e formată din mici bucurii, din momente frumoase, gesturi de altruism, din prieteni, o veste bună, natură - numim acestea „lucruri simple”, dar acestea dau naștere emoțiilor și permit sufletului să zburde prin viață senin, experimentând, și bucurându-se de tot ceea ce experimentează.

Oricât ar încerca unii să ne convingă că fericirea nu există sau că e efemeră, greu de atins, aceasta există și e la îndemâna oricui are sufletul deschis s-o cunoască. Alții încearcă să ne convingă că fericit este cel ce suferă...

Ce nu este fericirea? Nu e scop în viață. Cu cât cineva aleargă mai mult după fericire, cu atât mai departe va fi fericirea de el, pentru că fericirea nu e (numai) ceva colosal, ci e (și) ceva mititel - cu efect benefic colosal - care se întâmplă des, pe tot parcursul vieții.

Întâmplările fericite sunt la tot pasul!

Fericit ori nenorocit, omul are nevoie de altul; cine trăiește numai pentru el, acela trăiește numai pe jumătate. (proverb francez)