Funde, panglici sau dantela. AF2/z5

Ziua de 5 decembrie n-a fost așa cum mi-am imaginat-o, pentru că am întârziat pe-afară, alergând prin tot orașul mai mult decât mi-am prospus, dar se mai întâmplă ca socoteala de acasă să nu se potrivescă cu cea din târg.

- Hai, omule, hai, că ne-apucă Anul Nou cu Adventul fotografic! îmi zice Didi de pe raftul unde e așezată. Ești trăgătoare de ricșă, de te vaieți că alergi toată ziua prin oraș? Macini în cap gânduri care nu interesează pe nimeni.

- Ascultă, Didi! Am înțeles că citești din carcasa omului, dar politicos ar fi să ții pentru tine ceea ce afli.

- Eu nu vă înțeleg, omule! Nu ți-am citit gândurile din carcasă, am citit ce-ai scris mai sus. Ș-apoi, ce nu vrei să se știe nu gândi!

- Habar n-ai cum e să fii om! ii reproșez aberația rostită.

- Tocmai ți-am zis că nu vă înțeleg! Ești cam grea de cap. Și tu n-ai habar cum e să fii spiriduș! Dar gata! Ne jucăm, sau ce facem? Trece timpul! Uite, am văzut la fiordaliso ornamente din cercei mici; am căutat prin cutia ta cu vechituri și-am găsit cerceii ăștia, care și-au trăit perioada de glorie – sunt cam mari pentru mine, dar pentru bradul de Crăciun sunt buni. De la toartă până la vârf au 9 cm! Tu ai purtat metalicii aceștia? Nu contează! Mai ai acolo o inimioară cu dantelă, cu fundiță albă și o perlă mică, plus un mărțișor albastru: trifoi cu patru foi, pe undeva. Folosești doar un cercel, 'că nu-i timp de doi!

- Bine, șefa! Ce-ar fi să pocnești tu din degețele și să avem gata tot ce ne trebuie, la timp?

- Ha! Vrei sa trișezi! Te-am prins!

- M-ai prins! Bla-bla! Nici prin gând nu-mi trece! Dar de ce inima albastră? Ți se pare că am inimă albastră?

- E albastră pentru că era pe mănușile albastre pe care tu ți le-ai cumpărat! Poate aveai atunci!

- Bine! Bine! Biiiine! N-o scot la capăt cu tine. Na! Am pocnit eu din degete și-am făcut asta:

- Și ce te lauzi?! Ai lipit o inimă gata făcută, și un trifoi, ai pus ceva sclipici și o agățătoare. Maaare lucru, ce să-ți spun! Pentru așa ceva nu-ți trebuie talent, îți trebuie doar lipici și sclipici.

Mă strâmb la Didi, când cred că nu mă vede.

- Vezi să nu rămâi așa – îmi zice, fără sa privească spre mine, iar eu mă fac că ninge.

Am agățat ornamentul de-o crenguță de brad și ea privește către el. Spre seară, o văd cum împinge cubul din ceară cu bile și se cațără pe el, să fie mai aproape de ornament. Ii fac o poză.

- Acu’, ce stai?! o aud ciripind. Du-te și pune poza în albumul Adventului fotografic editia a II-a.

Noh! Să-mi mai fac de lucru cu spiridușii!