Ziua de 5 decembrie n-a fost așa cum mi-am imaginat-o, pentru că am întârziat pe-afară, alergând prin tot orașul mai mult decât mi-am prospus, dar se mai întâmplă ca socoteala de acasă să nu se potrivescă cu cea din târg.
-
Hai, omule, hai, că ne-apucă Anul Nou cu Adventul fotografic! îmi
zice Didi de pe raftul unde e așezată. Ești trăgătoare de ricșă,
de te vaieți că alergi toată ziua prin oraș? Macini în cap
gânduri care nu interesează pe nimeni.
-
Ascultă, Didi! Am înțeles că citești din carcasa omului, dar
politicos ar fi să ții pentru tine ceea ce afli.
-
Eu nu vă înțeleg, omule! Nu ți-am citit gândurile din carcasă,
am citit ce-ai scris mai sus. Ș-apoi, ce nu vrei să se știe nu
gândi!
-
Habar n-ai cum e să fii om! ii reproșez aberația rostită.
-
Tocmai ți-am zis că
nu vă
înțeleg! Ești cam grea de cap. Și
tu n-ai habar cum e să fii spiriduș! Dar gata! Ne
jucăm,
sau ce facem? Trece timpul! Uite, am văzut la fiordaliso ornamente
din cercei mici; am căutat prin cutia ta cu vechituri și-am
găsit cerceii ăștia, care și-au trăit perioada de glorie –
sunt cam mari pentru mine, dar pentru bradul de Crăciun sunt buni. De
la toartă până la vârf au 9 cm! Tu ai purtat metalicii
aceștia? Nu contează!
Mai ai acolo o inimioară
cu dantelă,
cu fundiță
albă și o perlă
mică,
plus un mărțișor
albastru: trifoi cu patru foi, pe undeva. Folosești doar un cercel, 'că nu-i timp de doi!
- Bine, șefa! Ce-ar fi să pocnești tu din degețele și să avem gata tot ce ne trebuie, la timp?
-
Ha! Vrei sa trișezi! Te-am prins!
-
M-ai prins! Bla-bla! Nici prin gând nu-mi trece! Dar de ce inima
albastră? Ți se pare că am inimă albastră?
-
E albastră pentru că era pe mănușile albastre pe care tu ți le-ai
cumpărat! Poate aveai atunci!
-
Bine! Bine! Biiiine! N-o scot la capăt cu tine. Na! Am pocnit eu din degete și-am făcut asta:
- Și ce te lauzi?! Ai lipit o inimă gata făcută, și un trifoi, ai pus ceva sclipici și o agățătoare. Maaare lucru, ce să-ți spun! Pentru așa ceva nu-ți trebuie talent, îți trebuie doar lipici și sclipici.
Mă
strâmb
la Didi, când cred
că nu mă vede.
-
Vezi să nu rămâi așa – îmi zice, fără sa privească spre
mine, iar eu mă fac că ninge.
Am
agățat ornamentul de-o crenguță de brad și ea privește către
el. Spre seară, o văd cum împinge cubul din ceară cu bile și se cațără pe el, să fie
mai aproape de ornament. Ii fac o poză.
- Acu’, ce stai?! o aud ciripind. Du-te și pune poza în albumul Adventului fotografic editia a II-a.
Noh!
Să-mi mai fac de lucru cu spiridușii!