Sunt zile in care mă bucur că în cartier - sau pe traseele zilnice - nu sunt/ nu mai sunt librarii, magazine de bricolaj, de jucării și altele de gen. Aș fi aproape zilnic pe acolo! Știu pentru că mi s-a întâmplat, și am cumpărat o grămadă de minuni ba pentru aia, ba pentru alta. In ceea ce privește diferitele materiale, materie primă etc., multe le-am folosit deja, altele sunt pe terminate, dar sunt și unele din care am folosit puțin sau deloc. Și, de când cu jocurile de creativitate, îmi tot spun - și, uneori, mă exprim public (ar trebui să mă abțin!) - că aș avea nevoie ba de una, ba de alta. Se zice că la barza chioara Dumnezeu îi face cuib... eh! și am tot primit cele necesare jocurilor, de la MNiko (Transformări creative) și de la Rux (Provocări Verzi) - daruri-premii am primit, dar și daruri ca atare. Mulțumesc! A! Încă ceva! Sunt unele lucrușoare - unelte, accesorii, materiale etc. - despre care nici n-aș ști ce sunt (sau că există) dacă nu le cunoșteam pe fetele din clubul de joacă! Realitate este că am cam pierdut contactul cu noutățile care nu țin direct de preocupările zilnice. Nu-i tocmai bine, dar asta este. Uneori mă simt ca un hamster in roată! Las' că-i bine și-așa rău! Nu mă plâng, doar constat. De-ar rămâne roata singura neplăcere din viața mea!
Unul este Statuia Libertății. L-am montat într-o seară când făcea mofturi conexiunea la internet. Sunt 22 de piese prinse într-un cadru. M-am descurcat ușor și m-am amuzat. Despre puzzle nu sunt prea multe de spus, dar mi-am adus aici câteva info despre Statuia Libertății.
Câteva date despre Statuia Libertății
Îmi e perfect cunoscută existența acestui monument întâlnit la intrarea in portul orașului New York, pe mica insulă Liberty (Liberty Island - denumire anterioară Bedloe's Island), dar nu reușesc să rețin - definitiv - informațiile despre acesta. A fost plasat acolo în 1886, fiind un cadou făcut de Franța Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 110 ani de la câștigarea independenței SUA, ca simbol al prieteniei dintre cele două națiuni.
Statuia o reprezintă pe Libertas, zeița romană a libertății. In anul 1924, Statuia Libertății a fost declarată monument al națiunii americane. Din 1984 se afla pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
A fost plasat la intrarea in acel port in ideea de a transmite călătorilor sosiți - americani care revin in țară, vizitatori, imigranți - un salut de bun venit pe pământul american. Pentru realizarea statuii și toate celelalte in mare parte au fost colectate fonduri în Franța și America.
Înălțimea statuii, fără soclu, este de 46,5 m (cu soclu e de aproape 93 m); greutatea e 225 tone. E lucrată din cupru, pe un schelet de fier - cuprul a oxidat și Statuia e cam verde (s-o fi înverzit Libertatea, la față, văzând ce se întâmplă în lume - nu m-am putut abține de la comentat).
Statuia Libertății e imaginată ca o femeie acoperită de un drapel, care ține in mâna stângă o tăbliță inscripționată cu data când a fost ratificată Declarația de Independență a SUA - 4 iulie 1776 (cifrele in caractere latine); in mâna dreaptă are o torță cu lumină aurie asigurată de un reflector. Torța originală, din aur și cupru, e expusă în muzeul din apropiere, deschis în 2019. Replica aurita e montată in 1985, cea originală prezentând semne de coroziune.
Când e vânt foarte puternic, statuia se poate balansa până la 7 cm și torța până la 12 cm.
Coroana zeiței are 25 de ferestre (simbolizând cele 25 de nestemate ale lumii) și e împodobită cu șapte fascicole de lumină. Cele șapte vârfuri reprezintă cele șapte continente: Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa, Oceania, Antarctica.
In trupul ei e o scară cu 354 de trepte, scara ce duce la terasă, dar interiorul nu se vizitează prea simplu, din motive de securitate.
Statuia a fost realizată de Frederic Auguste Bartholdi, iar armătura din fier de Gustave Eiffel, cel care a realizat Turnul Eiffel. A fost expediată - sub forma a 350 de bucăți de cupru - spre SUA în iulie 1884 și a ajuns in iunie 1885. A fost inaugurată oficial în 28 octombrie 1886.
Soclul e construit la fața locului, din piatra adusă dintr-un sat din Franța, aleasă pentru că e puțin coroziva la acțiunea apei sărate.
Proiectul inițial fusese destinat unui far monumental plănuit a fi amplasat la intrarea in Canalul Suez, după modelul Colosului din Rodos.
Puzzle-ul 3D Sydney Opera House l-am montat in aceeași seară cu Statuia Libertății. Acesta are 30 de piese. A mers la fel de ușor ca primul și acum, cele două, și-au găsit loc în sufragerie, lângă casa roz și far (farul nu e puzzle, și e prezentat pe alt blog).
Câteva date despre Opera din Sydney, Australia
Ca multe alte națiuni, după cel de-al doilea război mondial, și australienii erau în căutarea unei identități proprii și, probabil, doreau simboluri precum Big Ben al parlamentului englez, Taj Mahal (India), Statuia Libertății... In 1948, directorul operei din Sydney a lansat o provocare-concurs internațională pentru un nou așezământ cultural. Au răspuns provocării 200 de specialiști. Premiul a fost de 5000 de lire.
Clădirea Operei este realizarea arhitectului danez Jørn Utzon care, la momentul trimiterii proiectului la concurs, avea vârsta de 30 de ani. E interesant cum a ajuns să fie ales proiectul lui (nu respecta toate regulile impuse și cineva a zis că e neconstruibila clădirea), dar aici scriu doar că a fost începută construcția in 1956 și terminată în 1973, fiind singura clădire modernă celebră până la terminarea Muzeului Guggenheim (1997), opera arhitectului Frank Henry).
Clădirea e ridicată pe locul fortului Macquarie Tram, care a fost demolat in 1958 special pentru clădirea nouă. Piatra de temelie a fost pusă în martie 1959, construcția fiind ridicată în trei etape de câțiva ani fiecare, din cauza schimbărilor politice, lipsa finanțării s.a. (J. Utzon a demisionat în etapa a doua a proiectului). A fost ridicată destul de greu, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și dificultăților tehnice. Pentru finanțare, administrația locală a înființat o loterie locală și, in următorii doi ani, cetățenii au cumpărat destule bilete de loterie care au acoperit cheltuielile necesare.
Clădirea e sediu al Operei australiene, al Companiei de Teatru Sydney și al Orchestrei Simfonice din Sydney, dar e și locul pe unde trec trupe de teatru și balet aflate în turneu. Sydney Opera House e sub egida Ministerului Artelor din statul australian Noua Galie de Sud, care are capitala la Sydney.
Creatorul clădirii, Jørn Utzon, in 2003 a primit Premiul Priztker, cea mai înaltă distincție in domeniul arhitecturii, iar Opera din Sydney a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO in anul 2007.
Se ven muy lindos los rompecabezas y gracias por los datos . Siempre es genial aprender. Te mando un beso
RăspundețiȘtergereGracias! Con mucho gusto! Es cierto! 😊
ȘtergereTe mando un beso.
Ce interesant, nici nu stiam ca exista puzzle 3D!
RăspundețiȘtergereAs fi vrut sa existe asa ceva pe vremea copilariei mele.
Multumim si pentru informatiile oferite.
Eu am aflat în 2023 (cred!) că există puzzle 3D.
ȘtergereEeee! Ne bucuram de ele acum! 😃
Cu plăcere! Mulțumesc și eu, pentru interes! 😊
Foarte interesant! Tot ce ai prezentat aici! Multumesc pentru toate aceste amănunte!
RăspundețiȘtergereAcum doi ani, in concediul petrecut in Alsacia, nu mi a venit sa cred, cand am intrat in Colmar si in insula din sensul giratoriu se inalta... Statuia Libertatii!!!
Această statuie înaltă de 12 metri este o replică a statuii din New York. A fost creată în cadrul comemorării a 100 de ani de la moartea lui Auguste Bartholdi (1834-1904), artistul nascut in Colmar . Această statuie reprezinta și o legătură specială cu Statele Unite, care există din 1986 odată cu semnarea acordului de parteneriat între Colmar și orașul universitar Princeton, nu departe de New York. Am vrut atunci sa scriu un articol despre aceasta descoperire, insa ..nu am mai ajuns! 😊
Pupici si imbratisari de la trio pentru Quattro 😘🤗🍀🐾💞
Cu multa plăcere, Carmen draga! Mulțumesc pentru info, la rândul meu. 😊 Nu știam de Colmar și sculptor, și statuie, și Princeton... E o completare interesanta pentru textul meu. 🌹 Știam că mai e una la Paris pe undeva, mai mică, iar englezii au ceva asemănător, pe undeva - Statuia zeiței nu-stiu-care...
ȘtergereMai e timp sa scrii. 😊
Gânduri bune și îmbrățișări de la quattro pentru trio! 😘🐾💖🍀💕💐☕
Tare frumoase sunt in 3D. Multumesc pentru toate detaliile oferite, asa cum faci tu, generos. Nici nu stiam ca soclul arata asa. Foarte interesanta constructia. Ai creat un colt foarte frumos cu aceste
RăspundețiȘtergerepuzzle-uri. Felicitari pentru joaca!
Pupici si o saptamana faina, Diana draga!❤️😘
Îți mulțumesc (și) pentru apreciere, Suzana draga! 🌹 Cu plăcere!
ȘtergereAm "unit", pe o vitrina, două continente (cel puțin) 😊
Zile frumoase! 😘💗 Pupici!
Hei, Diana, ce se intampla de nu mai postezi, pe unde esti? Sper ca esti ok. Iti simt lipsa in blogosfera.
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc pentru gând, Daniela! 💐Sunt ok; doar o perioada mai încărcată... Am timp sa postez, dar nu as as avea timp să răspund tuturor eventualelor vizite.
ȘtergereAm citit cu interes.
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Mulțumesc și eu!
ȘtergereToate cele bune!
Un singur puzzle 3d am asamblat, și parcă mi-ar plăcea să mai fac la un moment dat.
RăspundețiȘtergereA fost chiar plăcut ca să citesc aceste date lăsate de tine aici, despre Statuia Libertății și Opera din Sydney. Bravo! 😇
Mulțumesc pentru interes, Stef! 😊
ȘtergerePrimul puzzle 3D l-am primit de la Rux, și am fost la un pas de a-mi prinde urechile! 😃 Apoi a fost mai simplu, dar sunt sigură că la unul cu piese multe m-aș împotmoli cu succes!
Revin aici sa las un semn, sper că de data aceasta merge. Am mai scris si in ziua in care am refăcut tabelel clubului, dar se pare că nu au ajuns mesajele la tine. Mi-au plcăut aceste puzzle-uri multi si din clipa pin care le-am vazut le-am luat direct pentru tine, ai spus tu pe undeva ca iți plac acest tip de puzzle si mi-am spus ca se va ivi ocazia sa ți le dau la premiu. Vreo jumatate de an le-am ținut pe masa de lucru și cand să fac coletele ia-le de unde nu-s. Am rascolit ceva până le-am găsit. Mă bucur să le văd montate.
RăspundețiȘtergereA, mai scrisesem atunci ca să pui doua intrări in tabel, cîte una pentru fiecare puzzle. Am pus-o eu pe a doua, dar n-am putut să te anunt că am avut ceva probleme tehnice in a lăsa comentarii pe bloguri.
Îți mulțumesc tare mult, Mihaela! 💗 E un dar minunat! De nu le-as fi montat as fi avut gândul doar la ele! 😃
ȘtergereHaha! Ceva asemănător am patit cu felicitările de An Nou 2023-2024: le-am închis în plic, le-am lăsat la îndemână, să le duc la poștă și... nici azi nu știu unde sunt acele felicitări! 😅
Nu m-am gândit la două intrări, dar acum am reținut. Mulțumesc pentru înscriere. 🌹
E singurul mesaj de la tine care a ajuns la mine. Tare aiurea cu pierderea mesajelor in neant...
💗