2021-06-13

Cinci prieteni în poze

Prietenii din pozele ce urmează își au locul lor în sufletul meu, dar de văzut îi mai pot vedea numai astfel (și cu ochii minții, da). În suflet mai am mulți alți prieteni (cu blăniță sau cu pene), dar nu am poze cu ei. Cu sau fără poze, e greu - spre imposibil să-i uit (cel puțin, cât timp voi avea creierul întreg).

Aici este despre dragi cu blană, să n-avem vorbe, să nu amestecăm lucrurile. 😊

Rând pe rând pe rând - sau doi-trei deodată - au trecut prin viața mea și au îmbogățit-o. Au traversat, apoi, Podul Curcubeu și au ajuns între stele - îmi place să cred. Poate că nu sunt între stele, poate că sunt pretutindeni așa că... pot fi și în cafea. Îmi place cafeaua foarte mult, de aceea am ales să „montez” chipurile lor în câte o ceașcă de cafea. 

Și Bonny era amatoare de cafea. Sigur că nu-i dădeam! Își lua singură! A trecut ceva timp până m-am prins... cine-mi golea din ceașcă. La acele momente îmi spuneam că m-a lăsat memoria!

Vietățile pe care le-am avut nu am căutat să le aducem în apartament de bloc pentru că așa am vrut (voiam, dar ne gândeam că, într-un fel, nu le-ar fi bine), ci au ajuns pentru că, probabil, așa a trebuit să fie.

Bonny a cunoscut-o numai pe Miți, și au fost prietene - amândouă erau foarte prietenoase și cu alți câini și cu oamenii (erau și excepții). Miți i-a cunoscut și pe Pufi, motanul, și pe Boby - cu Pufi, motanul, era prietenă bună (dormeau împreună). Pufi și Boby nu erau prieteni și trebuia să avem grijă să nu se întâlnească. 

De câteva ori s-au întâlnit și Boby a ieșit șifonat din aceste întâlniri. Câinele nu avea nimic împotriva motanului, dar motanul e posibil să fi fost deranjat de faptul că un alt mascul a intrat pe teritoriul lui.

Boby și Tedi au fost cei mai buni prieteni. Am scris despre prietenia celor doi în 2016, când Tedi a plecat din lumea aceasta. 

Despre Boby am scris în anul 2012. Despre Pufitică am scris în 2019, la câteva zile după ce a traversat și el Podul Curcubeu. Despre Miți am scris în anul 2014. Despre Bonny am scris ocazional, fragmentat.

montaje realizate in editorul: https://funny.pho.to/

14 comentarii:

  1. Imi place enorm ideea Podului Curcubeu! Si este minunat modul in care i-ai rememorat in cescutele de cafea! Iar in ultima imagine parca sufletul lor este in capsule cosmice si calatoreste prin spatiu.
    Adaug doar ca imi pare infinit bine ca pot citi ceva atat de frumos, Diana draga!
    Pupici si o seara de duminica senina, indiferent de vreme! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curcubeul, fiind considerat si ca o punte/pod de trecere intre lumi...
      La fel m-am gandit si eu cand am ales poza cu bule! 😊
      Iti multumesc, Suzana draga! ❤️❤️❤️

      Seara frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘
      Ploaia s-a oprit, s-a aratat si soarele - cam timid. Vremea - cum ar fi - nu-mi afecteaza starea de spirit (doar necazurile care, uneori, sunt produse de capriciile ei ma cam afecteaza) 😊

      Ștergere
  2. Prietenii adevarati, nicicând nu pot fi uitati. Daca sunt bine dresati, deseori sunt mai empati, chiar decât surori sau frati !
    O seara relaxanta si o saptamâna minunata, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru lauda la adresa tuturor animalutelor, practic, care si-au dovedit atasamentul si empatia pentru oamenii care au ales sa isi imparta "arealul" cu ele. 😊

      Multumesc, Iosif! Saptamana minunata iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  3. Thanks for sharing your angels and thanks for the wonderful photos! THey are all terrific! Thanks for visiting us. You ROCK!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you for visiting and for your kind words.
      I like to visit you, but I don't leave a sign every time because my English is not exactly ok. 😊
      Have a wonderful week!

      Ștergere
  4. Déjà, anul acesta am vazut de doua ori dublu curcubeu !
    https://www.youtube.com/watch?v=kMIHD6GBXrc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curcubeul, semnul legamantului dintre Dumnezeu cu Noe (cu oamenii, in general) ca Pamantul nu va mai fi pierdut prin potop de ape (dar ar putea fi altfel, probabil) 😊
      Alt simbol al curcubeului: semn de noroc pentru cei care-l vad. 😊
      Multumesc pentru video. N-am idee daca am stiut (si am uitat) ca doi observatori nu vor vedea curcubeul la fel.

      Ștergere
  5. Frumos i-ai prezentat printre arome de cafea! Şi da, nu ai cum să uiţi aşa priviri şi astfel de prietenii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Potecuta!
      Pozele - mai ales cu Bonny - ilustreaza prea putin "incarcatura de iubire". 😊

      Ștergere
  6. Original montajul în cafea cu prietenii blănoși, dar mi-ar fi plăcut să îi văd mai bine, cu atât mai mult cu cât știu sigur că i-ai iubit. :)

    Să ai o săptămână excelentă, dragă Diana! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, da! I-am iubit! 😊 Sunt poze cu ei (mai putin cu Bonny) pe link-urile la care se ajunge "de pe" cuvintele ancora, si pe laterala dreapta a blogului. Nepricepandu-ma sa fac poze nu am prea multe.

      Iti multumesc, Zina draga! ❤️ Saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  7. Ce frumos i-ai evocat pe toți prietenii tăi necuvântători! Fiecare cu istoria lui... Ești un om minunat, pentru că i-ai salvat de pe străzi pe acești câini dragi, care nu au uitat nicio clipă că le-ai oferit un cămin și multă, multă dragoste!
    Multă sănătate și numai bine, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Alex draga, pentru cuvintele tale frumoase.
      Bonny e singura care "n-a venit" de pe strada - a fost lasata, pentru cateva saptamani, in grija surorii mele si a ramas la noi (la mine, in final) noua ani.
      Multumesc, la fel! Sanatate si numai bine! 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.