Duminica la povesti - Habar n-am cine esti

Intamplari interesante n-au avut loc saptamana aceasta, asa ca aleg o poveste de demult si o impartasesc Duminica la povesti, la Anastasia.

Asteptam autobuzul care nu mai venea si-mi doream sa nu fie aglomerat - la vremea aceea mai tot timpul erau aglomerate autobuzele. Stand eu cu privirea-n gol, se apropie o pustoaica, exuberanta.

- Buna! Ce mai faci? Ma bucur sa te vad!

Imi adun privirile de prin pomii abia inverziti si le concentrez asupra ei: categoric, n-o vazusem in viata mea, dar stiind ca nu prea tin minte nici chipurile celor pe care ii vad foarte rar ma gandesc ca o fi cineva din multimea de cunostinte si mi-e rusine sa o intreb cine e si de unde ma cunoaste - ma temeam sa n-o jignesc, pentru ca ea m-a retinut si eu nu stiu cine e. Asa ca balmajesc:

- Multumesc, bine.

Si-mi doream sa vina autobuzul, oricat de aglomerat, iar ea sa nu urce in acelasi. Am schimbat banalitati generale si a venit autobuzul - nu era aglomerat si… mi-a parut rau. Pustoaica a urcat cu mine si a continuat sa ma tina de vorba, povestind despre cum e la munca… A venit controlorul si fata n-avea bilet. Imi zice, repede:

- Composteaza-mi si mie un bilet (pe atunci biletele se compostau, nu se stampilau).

Mi se aprind beculetele de la alarma silentioasa: eu pe fata asta n-o cunosc… I-as fi dat un bilet, dar nu aveam. Am coborat unde aveam treaba, ea a ramas cu controlorii…

De atunci am mai patit de cateva ori ceva asemanator, dar am intrebat din prima cine e, scuzandu-ma ca nu-mi amintesc.  Mare greseala sa cred ca jignesc daca intreb. Mai rau e sa ma prefac a-i cunoaste si a ma comporta rezervat foarte cu cineva care poate chiar ma cunoaste.