2013-11-18

Cioara, simbol al Soarelui. Bună dimineața, Soare!

Corbii apar în mitologia multor popoare, dar ciorile mai puțin. Adeseori, corbul și cioara au ajuns să se confunde, în mitologie mai ales. Cândva, cioara era considerată un simbol al Soarelui. În mitologia chineză și cea japoneză, se spune că o cioară cu trei gheare - care reprezintă răsăritul, zenitul și apusul - trăiește în inima Soarelui.
Oamenii de știință studiază corbii de mulți ani, dar abia de curând s-au aplecat asupra ciorilor cu mai mult interes. Simbolistica, în general percepută ca negativă, a făcut ca aceste păsări - corbii - să ajungă pe cale de dispariție și de aceea azi sunt protejate prin lege, la nivel mondial.
*
Cândva, la începutul ei, lumea era cufundată în întuneric. Toți cei care trăiau în umbra Dudului Estic nu au văzut lumina, nu își puteau imagina cum arată, ce înseamnă. Pentru a pune capăt beznei, zece ciori roșii - fiecare având trei gheare - au ales să părăsească arborele unde își duceau viața și au început o lungă călătorie, sperând să aducă lumina în această lume întunecată. Au zburat mult timp, prin locuri periculoase, până când au văzut ceva strălucind în fața lor, în bezna spațiului: se aflau pe un tărâm ceresc, un loc de lumină strălucitoare și căldura. Au rămas acolo, să se bucure de lumină și căldură, învățând secretele luminii și ale căldurii, și cunoștințele lor creșteau tot mai mult, captând lumina, până când trupurile lor s-au transformat și dădeau aceeași puternică lumină plină de culoare și căldură ca și mediul în care trăiau acum.
Dupa ce au învățat toate secretele cerului strălucitor cele zece ciori roșii au zburat înapoi spre Pământ. Fiecare era la fel de strălucitoare ca o stea și trupurile lor emanau caldură puternică. Cei care locuiau în apropierea Dudului Estic au știut că ciorile se întorc pentru că o strălucire slabă, la început, a apărut la orizontul întunecat. Lumea s-a luminat, multe culori au început să strălucească și cerul devenise albastru azur. Pe măsură ce aceste ciori se apropiau lumina devenea albastru-alb și căldura devenea mistuitoare, de nesuportat. Tot ceea ce era atins ardea. Când cele zece ciori roșii s-au oprit în Dudul Estic întreg Pământul a început să se usuce și toate plantele se ofileau. Cei care locuiau în apropierea Dudului Estic au început să se teamă și au înălțat rugăciuni pentru a obține ajutor divin. Strigau cu durere, acoperindu-și ochii umflați pentru a-i feri de lumina strălucitoare și de căldura emanată de ciori. Yi, Bunul Arcaș, a auzit strigătele lor și a văzut cele zece ciori care au adus prăpădul în lume, nu doar lumina. Și-a încordat arcul și cu nouă săgeți a răpus nouă dintre ciori, acestea  căzând din cerul albastru-alb, strălucind slab în întunericul spațiului. Arcașul a cruțat a zecea cioară roșie pentru ca lumina să rămână în lume, dar să nu distrugă. De atunci, această cioară roșie se ridică în fiecare dimineață și zboară în jurul Lumii. Ea locuiește în ceruri, ca Soare.
(legenda chinezească)

Nota: În majoritatea mitologiilor, și în filosofie, apare simbolul Pomului Vieții, sau Arborele Lumii, un simbol puternic, care apărea cuprinzând cele patru direcții spre punctele cardinale și o axă a lumii ce delimita lumea pământească de cea a cerului și cea subpământeană.

Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

6 comentarii:

  1. m-a surprins articolul! ma asteptam la fotografii, dar cand colo...foarte..educativ! :)
    o saptamana frumoasa! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Forte interesant articolul , am aflat multe lucruri noi despre acest simbol!
    O saptamana usoara iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Legenda este tare frumoasa, dar m-ai pus intr-o dilema........ ce facem noi aici in Olanda ptr ca nu avem ciori! :))
    (corbi sunt!)

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesanta si destul de sofisticata legenda ciorilor. Nu o cunosteam. Am vazut pe campuri destul de multe ciori dar anul acesta mai putine ca in altii...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie imi plac ciorile,dar nu in stoluri.Le urmaresc din cand in cand si ma amuz,ca sunt foarte pricepute.Legenda ta e ca o poveste,care o citesc cu placere.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu ştiam legenda! Interesante detalii care povestesc despre soare, altfel! Mitologia e fascinantă, recunosc! :)

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.