2013-11-24

Duminca, la povești despre femei

Pentru că deja magazinele au pus în vânzare decorațiuni pentru Crăciun și au început să-și orneze vitrinele - deși nu la fel de spectaculos ca în alți ani - m-am gândit să mai cumpăr câteva globuri și decorațiuni, dacă o fi ceva care să-mi placă. Plus că trebuie să mă orientez și pentru ceva cadouri.
Zis și făcut: am dat o tură printr-un supermarket, aproape de ora închiderii pentru că detest aglomerația. Mai apoi am întâlnit un grup de amici. Din vorba în vorbă s-a ajuns la discuția despre comercializarea Sărbătorii. Sigur că (pare a) se pune accentul mai mult pe consum decât pe semnificația sărbătorii dar… numai de oameni (cumpărători) depinde cât vor caștiga unii în astfel de perioade, pentru că nimeni nu ne bagă mâna în buzunar să ne ia banii. Cineva a spus, la un moment dat, că prezența bradului împodobit îi face pe aceia care nu sărbătoresc Crăciunul să se simtă… nesiguri. Mi-am amintit că am citit cândva ceva de genu’, dar nu mai știam exact ce și de ce dar ajunsă acasă am căutat articolul (am găsit ceva). Oricum, mi se pare aiuristic să facă cineva astfel de afirmații. E ca și cum ar spune că un om s-ar putea simți nesigur dacă intra într-o casă pe ai cărei pereți există - sau nu există - icoane! Părerea mea.

Căutând articolul amintit mai sus am mai dat de ceva hazliu - în opinia mea, evident: un articol în care scrie că femeile încep să se simtă împlinite cu adevărat după vârsta de 53 de ani! Cică, atunci sunt mulțumite de cum arată chiar dacă semnele îmbătrânirii se văd! Normal! Cele mai multe devin indiferente! Apoi, de la acea vârstă - mai scrie în articol - copiii sunt pe la casele lor și femeia, rămasă numai cu soțul, e mai relaxată în pat (!!!???), e încă activă profesional și are timp să… călătorească și să-și împlinească visele! Chiar așa? Adică, cele care nu au împlinit vârsta de 53 de ani, chiar dacă se simt împlinite, de fapt nu sunt?! Adică, o juma’ de secol femeia nu și-a împlinit visele dar începe la vârsta de 53 de ani?! Mai are ea timp să devină chirurg neurolog, ca exemplu, dacă acesta a fost visul ei dar nu l-a putut îndeplini din anumite motive? Dacă are vreo 60 de ani, e de curând divorțată (sau nu) și visează să cunoască, în sens biblic, mai mulți bărbați?! Va fi foarte relaxată în pat, categoric (rânjește drăcușorul din mine).
Cea mai tare observație mi s-a părut cea pe care o copiez aici:
“În urmă cu zece ani de zile, un alt sondaj dezvăluia că viaţa pentru femei începe la 41 de ani. Aşadar, ce s-a schimbat între timp? Efectele crizei economice au jucat un rol important în schimbarea concepţiilor şi, prin urmare, a vârstei” - afirmă Regina A. Corso, cea care a realizat studiul.
Ca să vezi ce face criza economică din oameni!
Faptul că un om are mai mult timp - de la o anumită vârstă - să fie preocupat numai (sau mai mult) de nevoile lui nu înseamnă că viața lui începe abia în acel moment. Zic și eu…

Duminica, la povesti alături de Anastasia și de cei care au mai participat.

4 comentarii:

  1. Of, Diana, daca ai sti cat ma enerveaza si pe mine toate studiile acestea si toate minciunile care inecearca sa faca oamenii sa se simta bine cu ei insisi. Impacati si fericiti. Chipurile. Totusi eu cred ca mai exista si persoane care se ocupa cu botanica, de aceea astfel de studii chiar au succes. :)) Altfel nu s-ar face. Si o multime de psihologi de doua parale castiga bani mintind oamenii. Ideea e ca oamenilor le place sa fie mintiti frumos. Si prin astfel de articole exact asta se intampla.
    Decoratiunile de Craciun, e culmea, dar mie mi s-au parut chiar foarte multe peste tot doar ca eu nu mai cumpar nimic, am o multime. Si nici chef sa cheltuiesc n-am fiindca nu prea am ce. :)
    O saptamana cat mai buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E cu adevarat iritant faptul ca multi sunt in stare sa creada toate cliseele! :( Si ajung, uneori, in situatii stupide, exagerand totul: dorinta de a arata tanar, dorinta de a fi sanatos etc. Si ma irita infiorator cei care incearca sa incadreze oamenii in tipare... in categoriii.
      Psihologii par o categorie destul de... aparte. Am doua vecine psiholog si... nu vreau sa zic de rau!!! :))) Dar sper ca nu toti psihologii sunt ca acestea doua!
      O! Decoratiuni de Craciun sunt o multime!!! Ma refeream la faptul ca vitrinele magazinelor nu mai sunt asa decorate ca in urma cu vreo doi ani! Mai pun un fir de beteala, un glob sau doua si... cam atat... Putini mai sunt cei care isi impodobesc cu fast vitrinele! :) Poate or fi luat nota, si nu vor sa se simta unii nesiguri in magazinul lor. ;)
      Multumesc. Saptamana frumoasa iti doresc!

      Ștergere
  2. Anul acesta m-am ţinut departe de toate reclamele şi magazinele de decoraţiuni.
    Şi am observat cum creşte în mine, de la o zi la alta, sentimentul de sărbătoare. Creşte bucuria, creşte aşteptarea, creşte nerăbdarea şi curiozitatea deopotrivă. Cam aşa se pregăteau sărbătorile înainte de revoluţie... era un sentiment.
    Acum a devenit alergare şi comsum... fără noimă.

    ...
    aceşti oameni,,, cu-ale lor subiecte "minunate"...
    pup, o săptămână cât mai frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa vezi! :)) E ceva timp de cand nu m-am gandit cum a fost Craciunul pana in 1989! Oricum, nici atunci nu am alergat - nici acum nu alergam - ca zapacitii prin magazine - bine, si pentru ca nu prea erau multe de cumparat, dar... eram tineri si trebuia sa ne pregatim rezerve serioase pentru petreceri! :)) Azi, la miezul noptii chiar de anul nou, gasim macar un chiosc deschis de unde sa luam ceva "de ultim minut" dar atunci nu exista asa ceva! :)
      Multumesc. O saptamana frumoasa sa ai!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.