Împodobirea Pomului de Crăciun

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun își trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.

În alte opinii, obiceiul bradului împodobit îşi are originea în Orient, în Iudeea antică, unde un cedru era împodobit cu fructe și alimente pentru săraci şi năpăstuiţi şi cu cioburi de oglindă sau aramă pe care erau scrise faptele bune.

Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în anul 1510 la Riga, Letonia.

În Roma antică, în timpul sărbătorilor din decembrie, casele și templele erau împodobite cu verdeață, pentru ca oamenii să-și amintească zilele frumoase. Iarna nu se purtau bătălii, şcolile erau închise și oamenii făceau schimb de daruri.

În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei. La mijlocul secolului al XVI-lea, apar in Germania primele târguri specializate în vânzarea de cadouri, de obicei mâncare sau obiecte de folosință practică. Figurile modelate de brutari din pâine, care apoi erau agățate în brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se păstrează în acest sens mărturia unui vizitator al orașului Strasbourg în 1601.

Decorarea bradului consta în beteală din argint, lumânări și mărgele. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat să aibă câte un mic brad așezat pe masă în dreptul lui, cu mici cadouri alături.

Beteala a fost inventată în Germania pe la 1610, la acea vreme fiind din argint. Pentru obţinerea unor folii subţiri au fost inventate maşini speciale. Pentru că argintul oxida prea repede au fost încercate diverse aliaje de plumb şi cositor, dar produsul era atât de greu, încât se rupea sub propria greutate. Aşa se face că beteala de argint a fost folosită doar până la mijlocul secolului al XX-lea.

În secolul al XVII-lea, în Germania exita obiceiul ca orice membru al familiei care se aşeza la masă să aibă în dreptul său un brad micuţ împodobit cu beteală din argint, lumânări şi mărgele. Cea mai mare parte a decoraţiunilor erau făcute în casă de tinerele doamne, care pierdeau ore întregi decupând fulgi de zăpadă şi steluţe şi împăturind pliculeţe pentru cadouri şi coşuleţe de hârtie pentru dulciuri. Toate acestea erau completate de mărgele şi beteală din argint, alături de îngerii ce erau aşezaţi în vârful bradului în inele de lemn.

În anul 1841, în Anglia, bradul a devenit popular o dată cu ornarea lui cu diverse fructe, prăjiturele şi lumânări.

În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892, acesta este adaptat pentru pomul de Crăciun.

În timp s-au adaugat un înger şi o stea care s-au plasat în vârful pomului. Brazii de Crăciun au fost decoraţi cu îngeraşi şi clopoţei, pentru a se alunga spiritele rele. În Polonia bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări; în Suedia cu mici figurine colorate din lemn, ce reprezentau animale, copii şi îngeraşi; în Danemarca aveau steaguri mici, clopoţei sau inimioare; în China, ornamentele erau confecţionate din hârtie; lituanienii îşi acopereau brazii cu forme geometrice şi cuiburi de păsări, iar cehii și slovacii foloseau pentru decorare coji de ouă colorate; bradul tradiţional ucrainean era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc.

De nelipsit într-un Pom de Crăciun sunt luminiţele şi beteala, din ani mai recenți folosindu-se fundiţele, globurile strălucitoare și divers colorate, şiragurile de mărgele, florile din mătase şi alte obiecte despre care se crede că aduc noroc.

O tradiţie spune ca părinţii să le cumpere copiilor câte o podoabă de Pom în fiecare an pentru ca atunci când vor fi mari şi îşi vor întemeia propria familie să aibă suficiente ornamente pentru a-şi împodobi propriul lor brad.