Citate favorite. De când e lumea şi Pământul

De când e lumea şi Pământul vanitatea-i vanitate, dreptatea-i relativă şi speranţa n-are limite.

Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

Click&Comment Monday!

- Da – încuviinţă Aramis – e adevărat, mă îngrijesc mult. Ştii dragul meu, îmbătrânesc: ca mâine am treizeci şi şapte de ani.

- Ascultă, dragul meu – surâse d’Artagnan – de vreme ce ne-am regăsit, să ne învoim asupra unui lucru: asupra vârstei pe care o vom avea de acum înainte.

- Cum adică? se miră Aramis.

- Da – urmă d’Artagnan. Pe vremuri eram mai mic cu doi sau trei ani decât tine şi, dacă nu mă-nşel, azi am patruzeci bătuţi pe muche.

- Zău! făcu Aramis. Atunci eu sunt cel care mă-nşel, dragul meu, căci tu ai fost întotdeauna neîntrecut într-ale ciferelor. Aşadar, după socotelile tale aş avea patruzeci şi trei de ani! Pe toţi dracii, dragul meu, să nu cumva s-o spui la palatul Rambouillet, asta mi-ar aduce numai neajunsuri.

(După douăzeci de ani, de Alexandre Dumas, Editura Tineretului, Bucureşti, 1960, traducere de Marcel Gafton)

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

- Dreptatea! Dreptatea!! repetă contele, pe un ton de batjocură subţire. In timpul lungii mele captivităţi, a nesfârşitelor mele călătorii am auzit toate popoarele invocând această făţarnică divinitate, fără ca ele să se bucure de ea. Nu, vezi dumneata, Dreptatea înseamnă doar un nume împrumutat de o cochetă bătrână ca să cutreiere lumea şi să mintă pe cât mai mulţi! Dar – se întrerupse el, răsturnând dintr-odată principiul pe care tocmai îl enunţase, şi aducând o dovadă in sprijinul acestui al doilea principu: “Chiar când ai pierdut orice nădejde, tot mai speri!” – dacă eu însumi voi fi o piedică in dreptatea regelui?

(Fiul lui d’Artagnan, de Paul Feval Fiul, Editura Cartea Românească, Bucureşti 1975, traducere de E. Grozea)