Libertate și lege

Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc. (Jean Jacques Rousseau)

Libertate este condiția în care un individ are capacitatea de a acționa conform propriei voințe și, în același timp, de a-și atinge potențialul maxim. Libertate este un concept care are sensuri controversate. Libertatea și democrația sunt înțelese ca fiind conectate dar, practic, sunt antagonice - pentru că există acel „contract social” despre care a scris J. J. Rousseau (1712-1778). El vedea omul primitiv ca trăind solitar și izolat, fiind total liber, neîngrădit în libertatea lui. Factorii externi (nevoile sociale, pericolele etc.) au declanșat instinctul de conservare, determinând omul primitiv să renunțe la izolare și să formeze grupuri menite să crească forța indivizilor împotriva pericolelor, de exemplu. Organizarea de grupuri sociale - consideră Rousseau - a dus la apariția „contractului social”. Prin acest „contract”, oamenii au consimțit să renunțe la o parte din libertatea lor în favoarea unui suveran care avea obligația să ofere protecție supușilor săi. Protecția din partea statului devenise absolut necesară pentru că libertatea individuală absolută care exista anterior organizării grupurilor (contractului social, altfel spus) genera conflicte aproape permanente; siguranța colectivă putea fi asigurată numai prin cedarea puterii către un suveran. De la cutume (obiceiuri) s-a mers tot mai departe.

Datinile sunt drumurile cele mari ale societăților; legile sunt doar parapetele de pe margini, care opresc de-a cădea pe cei nedeprinși și pe cei slabi.

Ard câteva etape și ajung la apariția statului democratic. Statul era obligat să-și autolimiteze puterea și era obligat să se angajeze să nu stânjenească libera dezvoltare fizică, intelectuală și morală a individului.

Legile sunt raporturi necesare care derivă din natura lucrurilor, scria Montesquieu (1689-1755) în lucrarea sa „Spiritul legilor” - acceptând dreptul natural, autorul apreciază că acesta trebuie privit exact în contextul în care există, neputându-se aplica, de exemplu, aceeași lege civilă în orice țară. Prin „contractul social” indivizii, în mod conștient, cedează statului anumite prerogative care se exercită în interesul lor, al tuturor. 

Rousseau definește libertatea ca pe un principiu de sine stătător care are valoare prin sine și fără să servească altor scopuri, concluzionând: se numește liber omul care-și prescrie singur legile care-i vor conduce voința.

Filosoful englez John Locke (1632-1704) are ca punct de plecare în concepția sa libertatea naturală a individului. În lucrările sale se întâlnesc și unele elemente ale teoriei contractuale, respectiv: puterea statului derivă de la popor prin îngrădirea drepturilor indivizilor, dar tocmai în scopul protejării drepturilor lor fundamentale (drepturile fundamentale ale tuturor indivizilor, nu doar ale unora).

În lucrarea „Despre libertate”, John Stuart Mill ar fi fost primul care a accentuat diferența dintre libertatea individului de a acționa (libertatea de voință) și libertatea de a nu fi forțat să facă ceva. Limitarea libertăţii intervine prin raportare la ceilalţi oameni, prin faptul că orice persoană trebuie să respecte prin abţinere „jocul libertăţii celorlalţi” (Dan Claudiu Dănişor).

Libertatea este de mai multe feluri: libertatea de gândire (numită și libertatea conștiinței sau a ideilor - libertatea de a transpune în fapt gânduri și convingeri). Deși libertatea de gândire este axiomatică pentru toate libertățile, celelalte nu sunt deloc necesare pentru ca libertatea de gândire să funcționeze și să existe. Mai apoi: libertatea credinței (se protejează o gamă largă de credințe nereligioase, inclusiv ateismul, agnosticismul, pacifismul, veganismul etc.); libertatea de exprimare, libertatea de a se reprezenta fiecare după cum simte, libertatea de a-și alege statutul în viață, libertatea religiei, eliberarea din robie sau sclavie s.a.

Scopul legii este de a înfăptui în societate, cel puțin în parte, ordinea morală (Montesquieu).

Și astfel s-a ajuns inclusiv la codul penal.

Prin excelență, omul este liber, eul este acela care poate alege rațional norma după care se conduce. Indivizii sunt liberi să facă tot ceea ce-i duce mintea, dar pentru a fi păstrată ordinea sociala trebuie educați să nu facă chiar așa, trebuie învățați să respecte acele reguli care determină ordinea socială.

Libertatea are limitele pe care i le impune justiția (zicea J. Renard).

Cum îi interzici cuiva să-ți spargă ferestrele? Nu poți, dar există legea conform căreia va fi pedepsit. Cel care încălca dispozițiile dintr-o lege (stricând ordinea socială) și-a exercitat libertatea de voință dar își va pierde libertatea fizică, în unele cazuri.

Pentru ca ordinea să domnească într-o societate trebuie să funcționeze sistemul judiciar.

Cei care își asumă libertatea de a face ceea ce vor trebuie să știe că vor fi pedepsiți dacă distrug ordinea socială. Când unii scapă doar cu „să nu mai faci”, după ce-au bătut un om, iar alții mor bătuți pentru că n-au respectat cererea unui polițist, de exemplu, ordinea nu va exista în acea societate.

Legea e o formă a ordinii. O lege bună trebuie în chip necesar să însemne o ordine firească (Aristotel).

Ordinea nu mai este firească atunci când indivizii sunt obligați să facă ceea ce cred că nu e bine să facă pentru ei.

Din punct de vedere juridic, legea - în sens restrâns - este actul normativ care emană de la puterea legiuitoare (Parlament, în cazul României) sau - în sens larg - de la orice organ competent, potrivit Constituției, să elaboreze acte normative.

Conceptul de libertate este unul complex - cuprinde o serie de idei care reflectă mai multe viziuni, în funcție de perspectivele din care este abordată noțiunea de libertate. Între noţiunea de libertate şi cea de drept există o sinonimie, dar din punct de vedere filozofic acestea nu se confundă. Natura filozofică a acestor idei generale delimitează în mod distinct originea conceptului de libertate, într-un cadru diferit faţă de mediul în care a apărut dreptul, ca principiu juridic. În timp, numai din punct de vedere juridic, drept și libertate au devenit sinonime, termenul drept a evoluat de fapt chiar din termenul libertate.

J. S. Mill a încercat și să definească „natura și limitele puterii care pot fi exercitate în mod legitim de societate asupra individului” subliniind un antagonism inerent și continuu între libertate și autoritate. A ajuns astfel la o întrebare esențială: cum se face ajustarea potrivită între libertatea individuală și controlul social?

O altă întrebare cu răspuns deschis, formulată ca urmare a intervenției statului: e necesar ca individul să plătească pentru siguranța lui prețul pierderii libertății individuale?