Se afișează postările cu eticheta diorama-atelier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta diorama-atelier. Afișați toate postările

2019-10-22

În așteptarea inspirației. Salvăm păpuși

Păpușa mea (15 cm înălțime), pictoriță aspirantă, s-a echipat de lucru, și-a procurat cele necesare și s-a pus pe muncă; de fapt, s-a așezat în fotoliu, pentru că inspirația nu era pe aproape.

La tema 7 Salvăm Păpuși am putut alege între trei variante; am ales atelierul de creație - și mi-a ieșit o “cameră de creație”. Cert este că mi-a plăcut mult de tot să mă joc de-a meșteritul mobilierului, deși nu s-ar prea putea spune că am lucrat mobilier care se ȋntȃlnește, de regulă, ȋntr-un atelier de creație; cum aceasta e o cameră de creație… am mobilat-o ca atare.

Echipamentul de lucru al păpușii e din pânză în culoarea oului de rață. Am gândit “tunica” să lase un umăr gol, dar am uitat să aranjez poza de așa natură și pare doar neglijentă artista mea.
papusa in picioare (foto 1), papusa asezata in fotoliu, cu picioarele sprijinite pe o masuta rotunda si tinand in mana o pensula pentru pictura
Păpușa stă comod într-un fotoliu confecționat din fundul unui pet de o jumătate de litru. Tapițeria e mătase verde - același tip de material ca fusta șcheiencei îmbrăcată în costum tradițional de sărbătoare - umplutura e vată. Pet-ul e colorat în dungi albastre și roz.
materiale si etape lucru fotoliu din plastic
Patul e dintr-o cutie de la bomboane, învelită cu folie autocolantă vernil “în ape”, cu saltea și perne umplute cu vată.
materiale si etape lucru pat din cutie de carton, perne si saltea
Cearceaful e din mătase verde, pernele sunt învelite in material cu flori și pledul e din tricoul verde folosit și la broasca țestoasă. Pernița decorativă cap de pisică e mărțișor, pisica în coșuleț e ascuțitoare.
patul asamblat si asezat cu perne decorative cu floricele, covertura verde si un cap de catel pufos din martisor
La șevalet mi-a plăcut cel mai mult să lucrez. E confecționat din niște piese din plastic recuperate de la o jaluzea verticală avută cândva în balcon. Are înălțimea de 12 cm și lățimea (suportul pȃnzei) de 7 cm. Rama pe care am lipit pânza pentru pictat e din scobitori (5/4,5 cm). Șevaletul acesta nu poate fi reglat pentru că nu aveam în casă ustensilele necesare pentru găurit și n-am avut timp să merg să le iau din atelier.
materiale si etape lucru sevalet in miniatura
În camera de creație mai este un dulăpior - dintr-un pachet de țigări învelit în același tip de folie autocolantă ca și patul, o măsuță rotundă pe care e vasul cu pensule și “borcănașele” cu vopsea. Vasul este o miniatură dintr-un serviciu de cafea (sau ceai) decorativ.
sevaletul in prim plan, cu o pictura inceputa, in atelierul dormitor
Borcănașele sunt bucățele tăiate din paie colorate; pensulele le-am făcut din câteva fire de păr tăiate dintr-un pămătuf pentru pudră, lipite pe bețișoare din scobitori. Se mai văd pe acolo un cățeluș (fost breloc), câteva “picturi” terminate (desene pe bucățele de carton), scoici decorate și… sâmburele de migdală pe care l-am imaginat că fiind un taburet pentru sprijinit picioarele (pentru că nu are articulații, păpușa ar fi arătat hilar așezată în fotoliu (pe verticală nu am știut cum să o fixez), așa că i-am sprijinit picioarele pe “taburet”).
papusa sezand in fotoliu in atelierul dormitor si privind sevaletul, inconjurata de borcanele cu vopsea si pensule
Fotografia pentru joc poate fi văzută în galeria de creații de pe site-ul Provocări verzi.