În drumul lui la întâmplare i-a ieșit o steluță în cale; șoricelul Bo o privea cu mirare cum lucea pe cărare. El știa – chiar foarte bine – că stelele sunt pe cer nu pe drumuri, prin păduri. S-a gândit așa-ntr-o doară: „poate asta-i steaua mea și-a venit să ne cunoaștem”.
În naivitatea lui, nu știa micuțul Bo că stelele nu se prezintă celor pe care-i călăuzesc. Ele doar se-arată, poate, dar pe cer, la înălțime, și cine le știe bine le urmează – poate da sau poate ba. Stelele nu stau de vorbă, ele doar sclipesc pe cer, dar mai este câte una, curioasă-n felul ei, și coboară pe pământ ca să simtă una-alta dinspre vietăți ca noi.
În Adventul fotografic ziua 8 este cu stea și-am adus-o pe a mea – cam târziu, ce-i drept. (text publicat în 12 decembrie).