S-a terminat cu starea de arest la
domiciliu dată pe termen fix, limitat, s-a trecut la starea de
alertă dată pe termen nelimitat, practic, pentru că „posibilitatea
de prelungire de câte ori e nevoie” poate dura la infinit. Starea
de alertă e o struțo-cămilă care nu se regăsește în
Constituție dar drepturile se restrâng la greu. Desigur, se
restrâng egal și fără discriminare: unii lucrează la stat și
salariul le curge liniștit în conturi, alții lucrează la privat
și picură în conturile lor 50 la sută din salariul minim
(HoReCa). Unii locuiesc în apartament de bloc, alții pe domenii
întinse (unde pot avea o respirație completă, o partidă de
vânătoare, ceva echitație), la care au avut acces, în general,
după ce au călcat în politică. Deh, fiecare după cum se
descurcă.
Dacă
parcurile publice s-au închis, ar putea să-și deschidă domeniile
(foste publice) pentru cei care locuiesc în apropiere, să respire
liber și plătitorii de taxe și impozite, în grupuri de cel mult
șase persoane, timp de o oră măcar, cu pauză de două ore între
„schimburi”. S-ar putea organiza ceva frumos, ca în cazul celor
care merg la muncă „defalcat pe ore”.
Acum,
cu „telemunca”, cel care învârtea hârtii prin instituțiile
statului va primi salariul integral, cu tot cu sporuri?
Întrebat
ce soluție are pentru firme, pentru că multe riscă falimentul sau
chiar l-au declarat președintele Ro răspunde cu severitate și
seriozitate (crede el): Mă gândesc la oameni, nu la firme. În
fiecare afacere sunt oameni. Da, președintele, probabil, se gândește
la cei care ar merge la restaurant, de exemplu, dar „firmă”, e
și un magazin mic, nealimentar, o librărie, dar nu mai contează.
Cei care ajung, cu forța, practic, în șomaj, au familii și,
probabil, și rate la bancă. Perioada lor de șomaj pare a se
termina înainte de a se termina starea de alertă și, mai apoi, e
probabil că nu-și vor găsi loc de muncă și nici indemnizație de
șomaj nu vor mai primi, dar rata șomajului va rămâne mică în
Ro, pentru că se raportează numai șomerii în plată – cei care
au terminat cu șomajul și n-au loc de muncă nu sunt luați în
calcul (eventual mai târziu, pentru venitul minim garantat - ajutor
social pe care, deja, unii primari nou aleși se gândesc să-l
refuze celor care nu se prezintă la muncă atunci când sunt
solicitați: tocmai acum s-au găsit, în pandalie!).
Vine
premierul Ro și spune: Vom închide piețele agroalimentare
acoperite (...) pentru că acolo nu se folosesc carduri, ci bani,
pericolul infectării fiind mai mare (citat aproximativ). Altul
care nu știe în ce țară trăiește! Nu toți românii au
card, deci tot cu bani vor plăti și în supermarketurile amicilor
politicienilor. Și-apoi, în piețele agroalimentare descoperite tot
cu bani se fac plățile. Plus! Închizând piețele aglomerația în
supermarketuri va crește exponențial! Dar e bine: vânzările vor
crește, că nu mai sunt „piețarii” să facă ceva concurență
produselor „românești” din supermarketuri. Vor intra numai câte
10 fraieri oameni? Restul își vor aștepta rândul bătând pasul
pe loc, în frig, așa cum stau bolnavii cronici pe lângă spitale?
Nu știu dacă ați observat: e toamnă. După ce-și vor face
cumpărăturile vor aglomera mijloacele de transport în comun,
transpirând sub mască în timp ce-și cară cumpărăturile acasă.
Nu toți au mașină cu șofer și nu toți își permit să comande
online. Dacă vor răci... cum se va face diferența
guturai-covrig19? Nu se va face, și nu-i bai, vor sta cuminți în
casele lor și va crește, în statistici, numărul de infectați...
Asta-i de bine; nu? Se justifică măsurile și grămezile de bani
cheltuiți în sistemul sanitar.
Revenind
la supermarketuri! Ar trebui închise și acestea? Sunt spații
închise - un fel de „piețe, târguri” acoperite!
Ce
masaj la picior de lemn aceste „măsuri de protecție”!
Și, spun unii politicieni, vor urma alegeri libere! Cum libere, „omenilor”?
Aceia care-s morți de frică în apartamentele lor ce vor face? Ei
nu merg nici la magazin, să-și cumpere pâine (le cumpăra alții)!
Vor solicita urna mobilă? Și vreți să mai creadă cineva că-s
alegeri corecte și libere?
Starea
de alertă, cică, nu e stare de urgență, deci pot fi organizate
alegeri democratice, dar starea de alertă seamănă bine cu starea
de urgență, deci nu pot fi organizate alegeri democratice. Barbut,
ce mai!
Primii care au jucat la "zaruri" democratia, au fost soldatii romani, cei care L-au rastignit si omorât fizic, pe Fiul omului si a lui Dumnezeu, Isus Hristos, în urma cu 2000 de ani, iar de atunci joaca mereu, prin *FeMeI*, facând din ce în ce mai multi arginti si bani, prin sisteme matemat(R)ice, geoPolitice socio-ecoNOMice si straTEGige Pi...'nterpuse înselatoare, subTERRane speculative, bursiere, Sata(ï)nice.
RăspundețiȘtergere" Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va fi într-ajutor."
N-as zice ca democratia au jucat-o la zaruri; de teama ca vor pierde puterea (politica) l-au ucis... Si tot au pierdut puterea.
ȘtergereAtunci, Pilat a luat pe Isus și a pus să-L bată. Ostașii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El și ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Și-I dădeau palme. Pilat a ieșit iarăși afară și a zis iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să știţi că nu găsesc nicio vină în El.” Isus a ieșit deci afară, purtând cununa de spini și haina de purpură. „Iată Omul!”, le-a zis Pilat. Când L-au zărit, preoţii cei mai de seamă și aprozii au început să strige: „Răstignește-L! Răstignește-L!” „Luaţi-L voi și răstigniţi-L”, le-a zis Pilat, „căci eu nu găsesc nicio vină în El.” Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, și după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost și mai mare frică. A intrat iarăși în odaia de judecată și a zis lui Isus: „De unde ești Tu?” Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te răstignesc și am putere să-Ţi dau drumul!” „N-ai avea nicio putere asupra Mea”, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.” De atunci, Pilat căuta să-I dea drumul. Dar iudeii strigau: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu ești prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.” Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară și a șezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreiește, „Gabata”. Era ziua pregătirii Paștelor, cam pe la ceasul al șaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” Atunci, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus și L-au dus să-L răstignească. Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreiește se cheamă „Golgota”. Acolo a fost răstignit și, împreună cu El, au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii și era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”. Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în evreiește, latinește și grecește. Preoţii cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie: ‘Împăratul iudeilor.’ Ci scrie că El a zis: ‘Eu sunt Împăratul iudeilor.’” „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat. Ostașii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaș. I-au luat și cămașa, care n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos. Și au zis între ei: „Să n-o sfâșiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.” Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: „Și-au împărţit hainele Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorţi.” Iată ce au făcut ostașii. Lângă crucea lui Isus, stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa, și Maria Magdalen
RăspundețiȘtergerePilat nu a ordonat sa fie batut (desi nu s-a opus)... Cei care au lovit si batjocorit au facut-o din proprie initiativa si, de frica, cei care gandeau/simteau altfel nu s-au opus.
ȘtergereEfectul de turma functioneaza azi mai bine decât atunci, iar daca ar aparea azi Isus Hristos, (în corp fizic) cu certitudine crestinii contemporani, cu tehnologia moderna L-ar vinde si încerca sa-L asasineze, chiar mai rapid decât au facut-o "ai Sai" iudei, carturari, preoti si farisei în urma cu doua milenii.
ȘtergereAi dreptate. 😊 M-am gandit, de cateva ori, la ceva asemanator... Ar spune unii ca-i "fals" si gata executia. :(
ȘtergereCred ca este un titlul foarte bun!!! Sincer, atata lipsa de neuroni nu o pot pricepe decat prin prisma unei tradari colosale, a unei lipse de empatie totala si a unor inimi impietrite! Adica chiar avem un imens 'ghinion'...
RăspundețiȘtergereNu vreau sa ma enervez, ca imi pierd ideile principale. Dar totusi ma enervez, ca totul este de o mizerie fara margini. Un singur lucru ma intreb ca fraiera: ei oare cred ca noi ii credem? Ca asta ar fi si culmea!
Pupici si o duminica linistita, Diana draga! <3
Nu le lipsesc neuronii! E o vaca de muls pandalia asta; la cat de usor se scurg banii in unele conturi ar fi si pacat sa "ucida" vaca. Asa viata faina n-au mai avut politicienii din statele (foste, de acum) democratice: fare pretentii de la cetateni, fara demonstratii, fara greve... In Evul Mediu au mai fost oamenii asa de obedienti (si in comunism, dar nu in toate statele s-a simtit comunismul)
ȘtergereEi stiu ca o parte a populatiei ii crede - si se bazeaza pe asta. Altfel, nu le pasa; cat timp oamenii "stau cuminti la locurile lor" e bine (pentru ei).
Multumesc, Suzana draga! Duminica linistita iti doresc sa ai si tu! ❤️ Spor la lucru! Pupici! 😘
Cand ai timp, distreaza-te cu Mugur Mihaescu (miniserie)
https://www.youtube.com/watch?v=z2rRMsh3Fng
din text: "ATI = Arafat. Tataru. Iohannis" 😃
Ce nebunie, ce nebunie!
RăspundețiȘtergereDap. Si-o sa mai fie... :(
ȘtergereTare mai ești pornită. Dacă ar avea ecou și ar ajunge acolo unde trebuie vorbele tale, poate că s-ar mai schimba ceva. Fii zen, Diana dragă. Nu pot să-ți urez ăn astfel de vremuri să fii pozitivă... Trebuie să încercăm a vedea partea plină a paharului.
RăspundețiȘtergereO săptămână liniștită și luminoasă să ai!
Oh, da! 😊
ȘtergereAjung unde trebuie si cuvintele mele si ale altora, dar suntem ignorati.
Incerc sa raman zen. In ceea ce ma priveste ma descurc, doar ca altora nu prea le e bine - unora le e chiar rau, tot mai rau.
Iti multumesc, Dana draga! La fel iti doresc si eu tie! ❤️
Ciudate şi de neînţeles unele măsuri. Mi se pare că ştampila aia e mult, mult mai periculoasă decât să merg să cumpăr un kil de mere de la piaţă. Deci voi acţiona în consecinţă... Aia e, de data asta respect cu stricteţe toate măsurile deci nu.
RăspundețiȘtergereZi bună, Diana!
Desi in prima zi de masca obliigatorie am lesinat in piata ma straduiesc sa respect masura. Ca sa nu-i oripilez pe altii nu folosesc adeverinta medicala care-mi permite sa merg fara nas si gura acoperite.
ȘtergereInca din starea de arest merg in piata aproape zilnic - pentru mai multi batranei din cartier (pentru unii cumpar, pe altii ii insotesc, sa nu care ei); i-am "programat" pe zile. 😊 In nicio ancheta epidemiologica nu pare a se fi dovedit ca in piete ar fi fost probleme (daca ar fi avut vreo dovada ar fi trambitat-o). Hm. Cred ca vor monta o dovada, cat de curand - de fiecare data au facut asa. Oamenii - vanzatori si cumparatori - isi poarta mastile, nu stau la taclale... De cand e masca obligatorie si in piata am vazut doar cativa fara, dar mancau, beau apa sau fumau...
La supermarket e mai sigur?
Multumesc, Potecuta. Zi buna iti doresc sa ai si tu!
În 89 cei care, culmea pe vremea rece,a răcelilor, au ieșit în stradă au murit pentru Libertate. Libertatea de a sta la bar cît vrea, de a merge la școală,la teatru,la cinema,în parc,libertatea de a se îmbrăca cum vrea,de a merge la prieteni, de a se prosti, pentru libertatea de a nu fi hăituit de miliție, pentru a fi tratat cu respect în toate instituțiile statului și cele ( acum) particulare, pentru a fi îngrijit, indiferent de acțiunile lui, ca bolnav, ca pensionar,ca salariat.
RăspundețiȘtergereCeva asemanator mi-a spus o doamna in martie sau aprilie (cand eram arestati la domiciliu)... mai apoi au spus si altii - inclusiv un tanar care a fost impuscat in picior (si acum are un picior mai scurt). Un politruc intreba, in vara: "tinerii nu pot sta fara sa danseze?" Nu, nene, nu pot, ca-s tineri.
ȘtergereSuntem haituiti, din nou, de militie si suntem indemnati, din nou, sa reclamam la militie cand vedem oameni care nu respecta regulile... Iar la vot vom merge ca pana-n 1989. :(
O mare porcarie, care nu se va termina curand daca oamenii nu vor hotari ca s-au saturat.