2020-11-11

Paradox, ipocrizie, incompetență?

Nedumeriri și întrebări. Poate are cineva lămuriri și răspunsuri logice.
Anul acesta pare că toate cercetările și cunoștințele medicale din trecut – perfect valabile și recunoscute ca fiind corecte și valabile timp de zeci de ani – au devenit „neadecvate”. Înainte vreme măștile medicale erau contraindicate pentru folosire pe termen lung, azi sunt obligatorii pe termen lung (cu schimbare la max. 4 ore sau oricând se umezesc) și se susține că nu dăunează deloc sănătății. Pe termen scurt, nu, pe termen lungă însă... fiecare se va convinge în timp. Oh, nu se vor convinge de asta cei care își acoperă gura și nasul doar până urcă în mașina personală și coboară pentru a merge la muncă sau la magazin, ci aceia care coboară, și urcă (încărcați), patru etaje, stau în magazin și/sau in piață cu nasul și gura acoperite, urcă în mijloacele de transport în comun și stau la muncă tot cu gura și nasul acoperite – adică, vreo 10 ore respiră în cârpă sau în vreo mască mai procopsită care tot rău le face dacă o poartă ore-n șir, mai ales când fac efort, mai ales dacă sunt vârstnici și/sau au diverse afecțiuni la inimă și/sau aparatul respirator.
Au tot apărut la tv indivizi care „demonstrau” că masca nu conduce la „neoxigenare”... Evident! În experimentul lor nu avea cum, pentru că una e să faci experimentul cu un tânăr sănătos, care urcă șase etaje pe jos o singură zi, fără greutatea cumpărăturilor, de exemplu, și alta este să faci experimentul cu un vârstnic (dar nu neapărat) care poartă masca timp de 30-60-90 de zile.
Când un oarecare afirmă că nu e nicio problemă pentru absolut toți oamenii să respire în mască timp îndelungat e una, dar când o face un medic... n-ai cum să nu te întrebi – dacă nu ești lobotomizat - unde a învățat medicină; un astfel de medic, dacă nu e incompetent este, cu siguranță, rău intenționat. Se tot fac demonstrații publice (la tv, în general) că e ok respiratul în mască pentru toți deși în ordinul de ministru (nr. 874/81 din mai 2020, v. anexa) scrie clar că sunt excepții (pare că se referă numai la cei care au un loc de muncă, ceilalți, probabil, nefiind productivi nu sunt de interes, sunt cantitate neglijabilă).
În anul 2017, de exemplu, oamenii din India au început să poarte măști din cauza poluării excesive. Studiile au relevat faptul că masca poate reține ceva agenți poluatori, dar pot produce unele boli.
Un studiu realizat pentru masca N95 arată faptul că unii au avut dureri de cap, alții au avut un ritm cardiac diferit și au perceput o ușoară stare de disconfort. În plus, prin purtarea măștii N95, mai ales, s-a observat o ușoară ridicare a nivelului de dioxid de carbon, în timp ce – logic – nivelul oxigenului a scăzut. Creșterea parțială a nivelului de dioxid de carbon tinde să afecteze tiparele de respirație și ritmul cardiac; respirând în această mască persoana (re)inspiră circa 60% din ce-a expirat.
Chiar și pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății scrie să nu fie purtată masca de cei care fac efort... În niciun caz oamenii să nu facă efort/sport cu masca pe față – o spune și Lindsay Bottoms, șef adjunct la Centrul de cercetare în psihologie și știința sportului de la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie: „mai puțin oxigen în aerul reciclat e echivalent cu exercițiile fizice la altitudini mari; pentru unele persoane acest lucru poate fi extrem de periculos”.
Desigur, aceste cercetări nu au început în dimineața unei zile și s-au terminat după o oră... Într-o oră nu se vor observa modificări decât la persoane care au afecțiuni serioase ale aparatului respirator, dar cine are interesul să facă o demonstrație cu o astfel de persoană? Poate că unii ar fi bine să-și amintească: oamenii nu sunt, toți, sută la sută sănătoși.
Purtarea măștii ar trebui să fie obligatorie în spațiile deschise unde nu e posibilă păstrarea distanței de așa-zisă siguranță, și nu imediat la ieșirea din casă.
Așadar, cum facem? Cei care consideră că purtarea măștii le face bine sugerează că li se încălcă dreptul la ocrotirea sănătății de cei care nu o poartă; ei zic că li se încalcă dreptul la sănătate, ceea ce e absurd: nimeni nu poate avea dreptul la sănătate pentru că nimeni nu poate garanta sănătatea cuiva și nimeni nu poate ști dacă și când se îmbolnăvește – sau se naște cu vreo boală. Nu există dreptul la sănătate, există dreptul la ocrotirea sănătății. Cei care nu pot purta masca trebuie să renunțe la dreptul lor de a-și proteja (ocroti) sănătatea pentru primii? Și cei care nu vor să poarte masca pentru a-și păstra (ocroti) sănătatea trebuie să renunțe la dreptul lor de încerca să rămână sănătoși cât mai mult timp?
Bolnavii cronici nu mai au dreptul la ocrotirea sănătății? Trebuie să stea în frig, pe lângă spitale, până le vine rândul să fie consultați? Care o fi și legătura între nea caisă care nu poartă masca și cei internați în cămine și spitale unde se îmbolnăvesc, instituțiile în cauză devenind „adevărate” focare?
amintiți?
La fiecare 16 minute, un român moare de cancer pulmonar, iar anual 33.000 de români mor din cauza acestei maladii.
August 2014: 6 femei mor de cancer de col uterin zilnic, in România!
La fiecare 26 de secunde cineva suferă de un eveniment coronarian, de exemplu infarct miocardic, și la fiecare minut cineva moare din această cauză (statistică 2010).
s.a.m.d.
Anul acesta au fost contrazise toate statisticile?

Fapt divers. Oamenii din Strasbourg și-au câștigat în instanță dreptul de a nu purta masca în spații deschise, acolo unde este posibilă păstrarea distanței regulamentare. Evident, cei care vor să o poarte chiar și în casă sunt liberi să o facă.

Image by Irina Ilina from Pixabay

10 comentarii:

  1. Statisticile nu au fost contrazise, doar au fost ascunse sub pres. Este gretos ceea ce se intampla. Sincer, nu ma asteptam ca oameni de meserie, fie sa taca fie sa minta. De acum inainte incredera in orice s-a destramat pur si simplu. Poate nici pana acum nu a fost cine stie ce, dar acum avem si motivele pentru a intelege retinerile. Si cum ti-am mai spus, cand ne fac prosti in fata, chiar nu-ti ajung toate lamaile!
    Sper ca Instanta Suprema sa le dea intelepciune, ca altfel...

    Pupici, Diana draga! <3 O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din punctul meu de vedere, statisticile erau destul de umflate - pentru ca se cerea preventia si vaccinarea = saci de bani pentru unii - dar chiar sa nu mai fie... Poate nu au avut timp sa se preocupe si de aceste statistici. Hm. Totul e acoperit de pandalie, ca o cauza unica, pare.
      Medicii care sunt de alta parere se abtin sa vorbeasca public... Si inteleg perfect de ce. Dar, unul cate unul, invata pe propria-i piele... Luni, m-a rugat o amica sa merg cu ea la supermarket sa cumpere pentru toata saptamana. Am asteptat-o in masina, evident. Dupa vreo ora o vad ca vine spre masina mergand pe trei carari, si fara masca, tusind ca disperata... Am iesit in fuga. In magazin era cald, i-a transpirat capul si a simtit ca nu mai poate respira, dar a rabdat pana i-a marcat casiera produsele. Cand a iesit si-a scos masca si-a inspirat adanc. Gatul fiindu-i uscat, aerul rece s-a dus direct in plamani si a inceput sa tuseasca. I-am dat o laveta sa-si stearga parul, am dat "climatizarea calda" la max si m-am dus sa iau caruciorul cu produse pe care-l lasase in grija unui paznic. Omul m-a intrebat ce face fata, ca abia se tinea pe picioare dar a refuzat sa-i cheme o ambulanta. Azi ii e bine. La magazin nu era coada mare, dar cei cativa dinaintea ei (si ea) aveau carucioarele pline cu varf si a durat prea mult... Am convins-o sa mearga in magazine mici si din cand in cand sa bea apa, sa nu i se mai usuce gatul, macar. M-a speriat rau de tot, pentru ca vreo doua luni in urma o doamna lesinase la iesirea din piata (si nimeni nu s-a apropiat de ea, pana n-am facut-o eu) - nici aceasta n-a vrut sa fie chemata ambulanta (a sunat acasa si a venit fiul ei dupa ea). Din experienta stiu cum e cu aerul - am lesinat in piata (noroc ca eram cu o vecina pe care o ajutam la cumparaturi!) :)) Ea i-a indicat unui tip unde sa ma duca acasa; in brate m-a dus (si habar n-am avut)

      Multumesc, Suzana draga! Seara frumoasa iti doresc! Pupici! <3

      Ștergere
  2. În spațiu închis o țin mai mult timp, și aici doar dacă este nevoie..dacă nu am tangență cu nimeni, iar cea mai apropiată persoană se află la mai puțin de 5 metri de mine, evindent că nu o mai port.. Am observat că există și o obsesie aiurea cu purtatul măștilor, de ex. să te afli singur în automobil și să porți masca, sau bicicliști care merg în aer liber și poartă mască, deși nu se află persoane în jurul lor..

    Când sufli în iaurtul scos din frigider, este clar că ai alte boli mai grave decât un afurisit de covid..
    Numai bine, Diana !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii oameni sunt, cu adevarat, foarte speriati, si poarta masca continuu, si nici nu fac exerciti de respiratie macar in balcon, sau undeva unde sunt singuri (seara, pe strada, intre blocuri) - se tem ca e in aer... Stiu un tip care dupa ce-si aeriseste casa inchide geamurile si stropeste cu dezinfectant...
      Cei care o poarta cand sunt singuri in masina personala merg pe ideea ca trebuie s-o puna cand ies din casa si pana la masina, apoi coboara pt munca sau magazin si sa n-o manuiasca avand mainile "infectate" sau sa-i ia careva la bataie sau amendat pana ajung la masina... o pun de acasa. Sper sa nu faca asta si vreunul cu afectiuni, in special, cardiace si/sau respiratorii.

      Multumesc, Stef! Numai bine!

      Ștergere
  3. https://www.youtube.com/watch?v=8PtXZyN765c

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca orice om care gandeste - si se considera informat - isi da seama ca vaccinul acesta e cu dus-intors, si nu doar pentru ca e testat prea putin pe oameni, ci si pentru ca boala se manifesta atat de diferit de la om la om (de la varsta la varsta). Cred ca cei care se vor vaccina vor fi, practic, cobai - indraznesc sa afirm asta pentru ca pe ici-colo, unii politicieni (din Ro inca nu) se gandesc sa ofere bani celor care se vor vaccina... De ce ar face asa ceva? Sa atraga la vaccinare oamenii saraci? Partea rea e ca acest vaccin va fi facultativ la modul: "Nu e obligatorie vaccinarea, dar cine nu se vaccineaza nu poate calatori in strainatate, nu poate aia si ailalta..." :(
      Mai stii un vaccin care se face in doua "transe"? (acum mi-a venit ideea sa caut informatia)

      Ștergere
    2. Dupa industria subterana a traficului de moarte alba, ndustria farmaceutica este una dintre cele mai profitabila afaceri mondiale. Eu m-am vaccinat antivaccin, asa ca sunt imun la orice virus produs chimic si inoculat în organism prin vaccinare, obligatorie sau nu ! :)

      Ștergere
    3. Sunt departe de a nega importanța anumitor vaccinuri, dar de aici și pana a baga în mine fel și fel de rahaturi împotriva... tetanosului, hepatitei A sau împotriva unei singure tulpini de HPV (erau vreo 6 descoperite pe la începutul anilor 2000), tusei convulsive (care se trateaza perfect cu antibiotice), ca exemple...
      Am aflat și care vaccinuri se fac în mai multe doze: vaccinul pneumococic și unul hexavalent se fac în 3 doze, cel puțin (nu mi-e prea clar); or mai fi și altele, dar le-am căutat pe cele din schema de vaccinare naționala pt copii. Pana la vârsta de 14 ani un copil trebuie sa facă vreo 10 vaccinuri (gratis, dar sunt recomandate o mulțime de altele, pe banii cobaiului), primul în prima zi de viața (când se baga în el hepatita B – antigen de suprafața bla, bla).
      Greu sa înțeleg ce rol mai are sistemul imunitar al omului, dacă nu i se pemite să se dezvolte...
      Sunt curioasa dacă se fac ceva analize înainte de toate aceste vaccinari, sa nu fie vreun vaccin contraindicat... Și mai curioasa sunt câți dintre cei care accepta orice vaccin doar pt ca spune medicul a citit prospectul vaccinului respectiv.
      In anii 1960, cercetatorii francezi au constatat ca un om vaccinat impotriva "TBC" face o forma mai grava a bolii (daca se intampla sa se "contamineze") si e mai greu tratabil, decat unul care nu e vaccinat si se imbolnaveste. Poate s-or mai fi schimbat lucrurile de atunci...

      Ștergere
  4. Am amintiri superbe de când am fost depistat cu "TBC" iar tratamentul si concediul medical m-a tinut pâna exact la caderea lui Ceausescu, si era doar pe baza de capsule, luam câte un pumn pe zi; cu lapte acru (cred ca era de capra) :) )))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana a cazut Ceausescu, dar cu cat timp inainte ai fost diagnosticat?! 😊
      Am inteles la ce te referi. Important e ca a trecut pericolul.
      Un pumn de pastile?! Am mai auzit ca laptele de capra e util (si) in cazul unor afectiuni pulmonare (de preferinta alaturi de ceva medicamente) 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.