Zaharia Bârsan – 145 ani de la naștere

Zaharia Bârsan (n. 11 ianuarie 1878, Sânpetru, Braşov – d. 13 decembrie 1948, Cluj) a fost dramaturg, poet, eseist, prozator, actor, regizor, fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director (în 1945 este declarat director onorific al Teatrului Național din Cluj învestire singulară în istoria teatrului românesc). A fost implicat în acțiunile reîntregirii naționale, luptând pentru drepturile românilor transilvăneni.

Tatăl lui a fost Zaharia Bârsan, mic proprietar agricol și mama se numea Maria (născută Vlădăreanu).

Se căsătorește cu actrița Olimpia Brașoveanu. Cei doi soți sunt înmormântați în cimitirul „Sfânta Vineri” din București.

*

Cursurile școlii primare le urmează în satul natal, Sânpetru; din 1889 urmează cursurile Gimnaziului superior greco-ortodox român din Brașov; între colegii și prietenii lui se numără Ion Scurtu (critic și istoric literar), Sextil Pușcariu (filolog, lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist), Ioan Lupaș (istoric, doctor în filosofie, profesor universitar), Horia Petra Popescu (poet); învață la Liceul grăniceresc din Năsăud, la Institutul Clinciu-Popa din București; examenul de bacalaureat îl susține la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. În 1901 absolvă Conservatorul de Artă Teatrală București, clasa de declamație condusă de C.I.Nottara (distribuit, încă de pe băncile Conservatorului, în diferite roluri); audiază cursurile Facultații de Litere și Filosofie a Universității din București.

Debutează cu versuri în „Convorbiri literare” (Iași) (1897). Debutează editorial cu volumul de versuri "Visuri de noroc" (1903).

Colaborează la revistele „Viața literară și artistică” (București), „Luceafărul” (Sibiu), „Falanga literară și artistică” (București), „Floare-albastră” (Iași), „GazetaTransilvaniei” (Brașov).

*

Așa cum spunea Onisifor Ghibu (profesor de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române, politician, luptător pentru drepturile și unitatea poporului român): în vreme ce numărul altarelor românești descreștea de la o zi la alta, Zaharia Bârsan ridica în fiecare oraș, orășel și sat românesc mai mare, câte un altar neprihănit cultului limbii naționale și frumosului artistic. Toate aceste altare vor contribui puțin câte puțin la cultivarea spiritului național și la luminarea maselor prin cultură. După Marea Unire Zaharia Bârsan va pune bazele Teatrului Național din Cluj, școală superioară de idealism și promotor al culturii române.

Alături de Zaharia Bârsan a stat Olimpia Bârsan „entuziastă propagandistă culturală, care a încântat publicul cu frumusețea limbei curgătoare și a jocului ei natural”, care a știut să acopere o gamă variată de roluri de la comedie la tragedie, iar în viața de zi cu zi să rabde cu stoicism neajunsurile vieții de artist.

*

Cea mai importantă lucrare a lui Zaharia Bârsan se consideră a fi poemul dramatic în trei acte, în versuri, „Trandafirii roșii” (1915)

(https://www.voci.ro/trandafirii-rosii-poem-dramatic-in-versuri/)

*

Am ales să copiez aici una dintre poeziile pe care le-am citit și care mi-a plăcut mult:

O să viu…

Tremur moale de perdele / M’a cutremurat de-odată… / În lumina dimineței / Mi-ai venit la geamuri, tată…

Blând ca’n vremurile bune, / Cu făptura ta cuminte / Când aveam și eu un suflet / Să mă ierte… să m’alinte...

Ce-ai rămas așa?… Ci vino! / Iar îmi stai pornit pe ducă?… / Parcă nu m-ai mai cunoaște… / Am îmbătrânit tătucă, / Uită-te mi-e fruntea arsă / Gândurile rău mă sapă; / Sunt o salcie uitată / La o margine de apă… 

M-ai lăsat în lume singur… / Câte drumuri… câtă jale… / N’a mai fost să mă’nsenine / Raza sfaturilor tale… / N-am mai întâlnit un zâmbet / Decând m’ai lăsat așa / N’a mai fost pe lume suflet/ Bun și cald ca Dumneata!

Cum te-ai dus… eram departe… / Și era ‘ntr’o dimineață, / M-ai chemat încet pe nume / Și cu ochii numai ceață / M-ai cătat prin toată casa… / – M’ai văzut într’o oglindă… / Și-ai întins zadarnic brațe… / N-au avut ce să cuprindă!…

Joacă lacrima pe geană / Și mustrarea rău mă seacă… / N-ai avut măcar norocul / Să mă vezi… așa… o leacă… / Și m-ai așteptat într-una / Tremurând de dor… de frică / Pe sub streșinile casei, / Lângă-un cuib de rândunică…

N’am venit… mi-a fost durere / Curtea să ți-o văd pustie, / Plugurile răsturnate / Și uitate… pe vecie! / Și ceaslovul de sub grindă / Și pe mama supărată / Să-ți văd câinele prin curte / Toată ziua cum te cată!… / N’am venit… crezui că-i bine / Să te las să dormi în pace… / Câtă liniște-i acolo / Printre crucile sărace… / Candelele ard sfioase / Par’c’ai fi’ntr’un cer cu stele / Și de ce să-ți stric odihna / Cu amarurile mele?…

Tată drag!… și-acum mă iartă… / Și mai vino câte-odată… / Du-te și te odihnește / Nu-mi purta de grijă tată… / N’o să treacă multă vreme / Și-o să viu și eu la tine… / Dar… mai am ceva de lucru… /Și… mi-e bine tată… bine!…

(https://www.voci.ro/o-sa-viu-poezie-de-zaharia-barsan/)

Text pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana.

Mai multe informații despre Zaharia Bârsan:

https://www.facebook.com/zahariabarsan/

https://www.voci.ro/

sursa foto (domeniu public):

https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia_B%C3%A2rsan