2024-11-19

Farsa alegerilor, Jean Moscopol.Citate favorite

Jean Moscopol e un cântăreț de muzică ușoară care a fost foarte cunoscut publicului în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Jean Moscopol, cântăreț român (1903-1980)
Numele real a fost Ioan Moscu. S-a născut în 26 februarie 1903, la Brăila, într-o familie de origine greacă (Terpsihore și Lascăr), și a murit la New York City in 1980. A înregistrat circa 300 de discuri, în București, Berlin, Viena. Înainte de a fi cunoscut și recunoscut ca interpret a fost funcționar la bancă. Îi plăcea să cânte, pentru prieteni, când ieșeau în oraș la câte un restaurant. Așa a ajuns să cânte (la vârsta de 26 de ani) în celebrul, pe atunci, restaurant Zissu, de pe Calea Șerban Vodă - pe locul căruia, mai târziu, a fost ridicat hotelul Intercontinental. La București a avut o carieră scurtă, dar s-a impus în conștiința publicului românesc drept un interpret de marcă, fiind foarte îndrăgit. Sub pseudonimul Ionică Brăileanul a înregistrat și câteva melodii populare. În fapt, a interpretat mai multe stiluri. 

După încheierea celui de-al doilea război mondial - când a început bolsevizarea României - Jean Moscopol s-a împotrivit regimului cu singurele arme pe care le avea: muzică și versuri. Cunoscătorii afirmă că lui îi aparțin unele dintre cele mai frumoase cuplete anticomuniste. Am ascultat pe YT (când l-am descoperit pe cântăreț - cu doar două săptămâni în urmă) câte melodii am găsit. Sunt scurte și m-au amuzat. Am zâmbit amar, recunosc.

Economiile săracilor

Am un leu si vreau să-l beau
Căci in loc la stat să-l dau
Mai bine beau si petrec 
Decât să-l depun la CEC

Deși eu cu leafa mea
Bine nici nu pot mânca
Statul îmi mai cere mie
Să mai fac și economie

Decât să fiu iar furat
Si prin CEC stabilizat
Mai bine beau si petrec
Decât să dau bani la CEC
Versurile de mai sus fac referire la reforma monetară din 1947 când, la presiunea sovieticilor, fără a anunța populația în prealabil, guvernul a adoptat o lege pentru reforma monetară, intrată în vigoare la 15 august 1947. Anii celui de-al doilea război mondial și perioada imediat următoare au produs o depresiune fără precedent a monedei monetare (prețurile cu amănuntul erau cu circa 8000 mai mari decât în 1938), în circulație fiind o masă uriașă de semne monetare și au hotărât stabilizarea leului.
Operațiunea a avut loc într-un interval foarte scurt - 15-21 august 1947, și au fost impuse anumite praguri (în funcție de categoria de venit) care să limiteze circulația banilor, dar și pentru a deposeda de bani pe cei care aveau prea multi, în viziunea comuniștilor. Altfel spus: nu toți puteau schimba câți aveau.
Consecința a fost devastatoare pentru unii oameni (banii economisiți de firme, bănci sau persoane fizice deveniseră, peste noapte, lipsiți de valoare - sau predați autorităților statului), dar benefică pentru stat (se anula datoria publică).
 
Profit de jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul ei, 
Floare de colț, și transcriu mai jos versurile altor două cântece:

Farsa alegerilor
Comuniștii țin prelegeri
Și te cheamă la alegeri
Ca să alegi, vrei, nu vrei
Tot pe cei aleși de ei.

După vot încep minciuna
Cu-ață albă ce-i cusută
Că-n alegeri totdeauna
Ei obțin sută la sută.

Prin alegeri înțelegi
Să alegi când ai ce-alege
Dar la comuniști alegi
Fără să ai de unde-alege.

Așa-s comuniștii toți
Mari tâlhari, escroci și hoți
Hoți în fapte și-ntelegeri
Hoți în presă și-n alegeri.

(Nicio legătură cu prezentul) 😏

și Foaie verde de cartelă

Foaie verde de cartelă
Cică toți mâncăm franzelă
Si când colo in RPR
Statul mare hot cum e
Umbla tot cu shakar - makar
A retras cartelele
Si a introdus tichetele
Si la pâine si la zahăr

De când nu mai sunt cartele
Și de când nu mai ai belele
Și când azi in RPR
Liber poți mânca orice
Căci viața-i mult mai bună
Și opt zile de-ai mâncat
După noul-vechi la stat
Ți-ai dat leafa pe o lună

Radio București grăiește
Cine bea apă, nu greșește
Dacă radio poftește
Întrebăm si noi firește
Statul hoț si porc de câine
De ce ia de la țărani
Grâu pe 28 de bani?
Și ne ia doi lei pe-o pâine?
(RPR = Republica Populară Română)

După război, cariera lui, evident, a intrat în declin. A compus multe balade și cuplete anticomuniste in vremea când alți artiști (și nu numai) au adoptat pozitia ghiocelului - unii chiar s-au transformat în lăudători ai noului regim (din oportunism, de frica sau din necesitate). Jean Moscopol a scăpat ca prin minune fără a fi arestat, dar când realitatea s-a îngroșat și oamenii au început să-și piardă speranța că vor scăpa de regimul totalitar instaurat, Jean Moscopol a reușit să plece din țară legal, în 1947, cu ajutorul actriței Elvira Popescu. A plecat la Paris, unde n-a stat mult și a plecat spre Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În final, s-a stabilit în America, în statul New York. S-a alăturat diasporei românești din New York City, unde trăia. A fost militant, implicat social și politic. Nu și-a uitat nicio clipă țara in care s-a născut.

Se știu destul de puține despre el deoarece comuniștii s-au străduit să-i șteargă numele din memoria colectivă.

8 comentarii:

  1. Foarte adevarat, comunistii i- au cam sters numele. Pacat. Versurile lui, acestea pe care le ai ales aici, se potrivesc perfect si in ziua de azi!
    Multumim pentru aceasta postare frumoasa!
    Pupici si imbratisari de la trio pentru Quattro 😘🤗🫶🏻
    O saptamana minunata! 😘🥰

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Motivul pentru care mi-a venit ideea acestei postări: asemănările (în unele puncte) între cele două perioade. 😊
      Prea multi dintre artiștii(și nu numai) români au fost "radiați" din memoria colectivă... Acum reapar, dar, practic, e prea târziu (în mai multe feluri) pentru că au fost "oamenii timpului lor". Dar... Mai bine mai târziu decât niciodată. 😊
      Cuplacere! ☕
      Mulțumesc, Carmen draga! 💗 Îmbrățișări și gânduri bune de la quattro pentru.. trio din Sibiu! 😊😘💞🍀💐💕🌹

      Ștergere
  2. Me gusto conocer al poeta y sus ideas. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
  3. Toata admiratia pentru astfel de oameni care au spus pe bune lucrurile in perioade tulburi. Insa dupa '89, cati mari scriitori romani au fost usor, usor eliminati din cartile de scoala? Sau personalitati din istoria noastra?
    Sunt atat de multe mizerii ale prezentului nostru, incat nimic suprinzator ca poeziile de atunci se potrivesc uluitor.
    Multumesc pentru postare, Diana draga! Pupici si o saptamana frumoasa!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au fost mulți, atunci... Unii au ales să plece din Ro când nu s-a mai putut (continuând să critice din străinătate), alții au fost închiși daca nu au vrut să se de-a pe brazda și unii - precum T. Arghezi la un moment dat - au fost practic constrânși. Arghezi nu mai putea scrie ce simțea și-a ales sa nu mai scrie, dar... cam suferea de foame, așa că s-a dat pe brazda și-a ajuns apreciat în comunism. Personal, puțini autori români (din manual) m-au atras - "tenta" scrierilor lor îmi era insuportabila. Pe M.Sadoveanu, de exemplu, l-am respins, total, "instinctual" - abia după 1990 am aflat că s-a dat cu comuniștii imediat - nu-i bai, a fost convingerea lui, dar comuniștii de la putere au fost ce-au fost și au făcut ce au făcut...
      Altfel spus: nu cunosc programa, și nu știu despre care scriitori zici, și nici nu știu (nu înțeleg) de ce unii au fost considerați "mari". Comuniștii au scos din manuale pe unii, noi scoatem pe cei introduși de comuniști. 😊 Nu zic că e ok!!!
      Personal, nu-mi plac scrierile care au chiar și numai iz de propaganda (indiferent cine le-a scris și pt ce/cine face propaganda)
      În Ro, la putere sunt "urmașii comuniștilor", din păcate.
      Cu plăcere! Mulțumesc pentru interes și... ocazia citatelor. 😊
      Zile senine îți doresc, Suzana draga! 😘😊 Pupici!

      Ștergere
  4. Si uite-asa am calatorit si prin 1947, printre altele. :)
    Abia astept sa treaca si alegerile astea... cu bine, sper.
    Te pup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nasol moment pentru Ro (și nu numai) în 1947 (și nu numai) 😊
      Vor trece cu bine în sensul că nu vor fi lupte de strada. 😊 Altfel... Vorba 'ceea: cum definim "bine"?
      Pupici! 💞

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.