Aproape ca ma încurc în jocuri, teme și chiar zile. Ar fi atât de simplu totul dacă nu ar interveni fel și fel de mărunțișuri care îmi dau planurile peste cap. Nu-mi vine sa cred!! Sâmbăta, dar mai ales duminica, am reușit sa mai recuperez din teme și luni eram gata sa postez cateva încă de pe la ora 16 (aranjasem lucrurile sa am cât mai mult timp). Ha! M-a sabotat laptopul. De mult n-a mai făcut figuri, dar luni s-a blocat timp de aproape juma de ora la fiecare zece minute (numai online!). Habar n-am ce-a avut și nici nu mai contează. Tot ce am făcut a fost sa renunț la a-l mai folosi – l-am închis și l-am mai redeschis azi (azi, adică noaptea târziu sau dimineața devreme – ora trei). Se comportă ca și cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase (sigur, laptopul nu necesită usturoi). Uf! Tot înainte!
Din câte ornamente avem (mult mai puține ca în urma cu vreo patru ani) mai aveam câteva vechi pe care nu le-am înnoit de-a lungul timpului, așa ca a fost momentul lor.
În primul rând am recondiționat un Moș Crăciun din carton – are o sfoară de care se trage și Moș Crăciun pare ca pășește vesel către copiii care au fost cuminți.
Mare lucru nu am avut de făcut – în poze nici nu pare ca ar fi avut nevoie de îmbunătățiri, dar mâna în care tine clopoțelul era îndoită, culorile erau șterse pe ici-colo (mai ales pe margini); culorile folosite sunt creioanele cerate descoperite în cuibul unu din bradul-calendar de Advent.
Mai apoi am vopsit câteva globuri din plastic care-mi plac mult ca model și culori. Nu le mai folosisem pentru ca se cam curățase vopseaua în partea unde erau așezate în cutie.
Încă un glob (dacă pot numi glob ceva care nu-i perfect sferic) e cu un portret de Moș Crăciun. E din plastic, și chipul Moșului nici nu e cine știe ce frumos, da-mi place acest ornament – poate pentru ca e de prin anii 1980, intre primele cumpărate de mine? Nu contează.
Pe dantela de pe margini am dat – am atins – cu oja argintie; am adăugat lipici pe albul de la fes și pe barba. În realitate arata mai bine acum (în poze mi se pare ca e exact invers).
La final pentru "poza de grup", am adunar toate glonurile reconditionate pe crengutele de brad.
Fotografiile le-am editat în programul online gratis, fără cont pe site: