Vila cavalerului în armură. Vila Beer din Brașov

Vila nu se numește cum am numit-o în titlu dar am ales să-i spun (și) așa pentru că are pe acoperiș un cavaler medieval în armură - fotografia cavalerului am publicat-o la Miercurea fără cuvinte și n-am putut s-o las fără explicații, pentru că - în opinia mea - merită unele explicații.

Casa pe care se află acest cavaler este pe str. Mihai Eminescu (Șirul Cetățuii pe atunci) și este una dintre multele clădiri interesante din Brașov. Pe str. Mihai Eminescu a locuit și Sextil Pușcariu, în Vila Tusculum (azi ruină), reședința de vară a familiei până atunci, unde s-a mutat cu părinții în 1888.

Pe Dealul Cetății a început să se construiască în secolul XIX, latura dinspre sud devenind curând un „cartier” de vile pentru cei bogați, reședințe care arată ca niște mici castele, fiind construcții mult mai vechi decât cele de pe str. Nicolae Iorga. Aici, în 1904 a început construcția vilei bancherului Ignaz Beer, după planurile făcute, în 1901, de arhitectul Andreas Frank - acestuia i-au fost încredințate și lucrările (finalizate in 1905). Proprietarul a cerut în mod repetat modificarea construcției pe parcursul lucrărilor, ceea ce a dus, probabil, la stilul eclectic al vilei. El a avut și ideea statuii metalice de pe acoperiș (un cavaler în armură, mărime naturală), pe care a comandat-o la Budapesta - steagul de pe lancea acestuia indica direcția vântului. Structura (statuia) metalică poate fi zărită și din parcul Nicolae Titulescu. Sub statuie se mai poate distinge stema familiei. La marginea balconului (în partea estică a clădirii) a fost plasată statuia unui urs, din piatră (i-a fost distrus capul, între timp, și azi arată ca un bolovan). E posibil ca ursul să fie o referire la numele de familie despre care unii etimologi susțin că ar proveni din cuvântul german Bär, care înseamnă urs (alții susțin că nu e așa). Casa are mai multe ornamente exterioare (care trebuie să fi arătat superb cândva): două capete de lei, efigii cu figuri de cavaleri. Un alt element mai altfel este și turla, care pare destul de fantezistă. În curte, în partea din spate, e o galerie sprijinită de zid, cu balustradă de piatră, la baza căreia se deschide gura (acum închisă) a unui tunel care corespunde cu d deealul Straja (Dealul Cetății de azi). Cu privire la tunel părerile sunt împărțite, dar ar putea foarte bine să fie real pentru că există destule tuneluri subterane prin Brașov. Tot în curte, zidul din stânga are o arcadă străjuită, de o parte și de cealaltă de două capete de lei (din Străzi, case, oameni din Brașov, de Steluța Pestrea Suciu, Editura Foton, Brașov, 2011) În cartea sa, autoarea scrie: Casa a fost proprietatea unui Beer, apoi a lui Sora Gheorghe (n-am găsit informații despre Sora Gheorghe).

Ignaz Beer a murit în anul 1923, casa moștenind-o fiul său, Hugo Beer, fost președinte al Băncii Naționale Săsești, care după pensionare a scris cărți despre vechiul Brașov (singura referință online despre Hugo Beer am găsit-o într-o lucrare despre concertele de orgă din Brașov, unde se face referire la el ca fiind „istoriograf” - și n-am idee dacă este același; poate că într-o zi voi reuși să lămuresc cât mai multe întrebări despre Brașov și oamenii lui și să completez informațiile, să corectez eventualele erori).

Se spune că familia lui Hugo Beer a fugit în Germania în anul 1945, dar el a rămas în Brașov. Bunurile i-au fost naționalizate în 1948, casa fiind împărțită în mai multe apartamente care au fost închiriate. Se povestește că, un timp, a fost văzut cerșind prin oraș; în 1952 s-ar fi mutat în Sighișoara unde, în 1957, a decedat. Astăzi, vila arată cam ca in poza de mai jos:

Cam la doi metri în dreapta - când privești spre poarta de la curtea vilei Beer - încep niște trepte care duc spre Cetățuie (locul e marcat de autorități cu o tăbliță indicatoare).

Într-o cameră cu acces la dependințe a stat cândva cu chirie și familia Petala: George și Elena. Autoarea cărții Străzi, case, oameni din Brașov scrie că a discutat cu doamna Elena Petala despre soțul ei. George Petala s-a născut în 1901, la Bârlad. Tatăl lui, Iorgu Petala, era căpitan de cavalerie, iar mama, Aristia, descendentă dintr-o bogată familie moldavă. George Petala a urmat Liceul Militar de la "Mănăstirea Dealu", dar spre finalul studiilor s-a îmbolnăvit de tbc și a fost internat. În timpul spitalizării a scos „foi literare” (care s-au pierdut) ai căror colaboratori au fost bolnavii. Când s-a înzdrăvenit a urmat Dreptul și Literele la București, iar după susținerea licenței în Drept avea două posibilități: avocatura sau administrația de stat. A ales administrația și, după un anumit periplu, să-i zic așa, a ajuns la Brașov unde a devenit subprefect (era cândva după 1934). În această calitate a reușit să înființeze o școală pentru copiii romilor din Gârcini. Deși s-au făcut presiuni asupra sa, de reprezentanții diferitelor partide, a refuzat implicarea politică. În perioada comunistă a fost anchetat deseori de securitate și în final i s-a luat pensia, acuzația reținută pentru acest om: „a slujit statul burghezo-moșieresc”. A murit la 1 decembrie 1975, după multe necazuri de care a avut parte, și este înhumat în cimitirul de pe str. Bisericii Române. Preocupările lui în ale scrisului s-au materializat, în primul rând, în articole de specialitate, tipărite în diverse articole, în care și-a expus experiența în administrația de stat.

Mircea Petala, alt fiu al căpitanului de cavalerie Iorgu și al Aristiei (n. Mancaș), s-a născut la Galați, în 1899. Urmează Școala Militară „Mănăstirea Dealu” și se dedică unei cariere militare, ca tatăl său și frații acestuia. A fost atașat militar în Polonia - și a scris un studiu despre situația acestei țări în timpul războiului. Ajuns la Brașov, e numit șeful militar al Regionalei CFR Brașov (zonele: Făgăraș, Târnava Mare, Harghita și Regiunea Trei Scaune: Târgu Secuiesc, Covasna, Sfântul Gheorghe). După 1944, cu mari sacrificii, punându-și viața în pericol, a susținut mișcarea de rezistență din munții Făgăraș. Și el are înclinații artistice; între altele, a scris „Frica în război” (Tipografia Alexandru A. Țerek, Iași, 1937), cu un cuvânt introductiv de Nicolae Iorga. Producțiile literare, poezie, proză, epigrame le-a semnat cu pseudonimul Mircea R. Rareș, și au fost publicate în diferite reviste. În Brașov, colonelul scriitor a locuit într-o garsonieră cu balcon la etajul doi al unei clădiri peste drum de biserica Sfântul Ioan, pe strada cu același nume: Sfântul Ioan. Mircea Petala a murit în 1945 și e înmormântat în cimitirul Bellu din București.

Notă. Datele biografice despre familia Beer - așa puține câte sunt - le-am aflat aici:

https://hu.wikipedia.org/wiki/Beer-villa

(de unde e și poza clădirii în 2017). Nu știu cât de exacte sunt informațiile, mai ales că în cazul lui George Petala scrie că a locuit în vilă din 1901 până în 1975, dar el s-a născut la Bârlad, in 1901, și mult mai târziu a ajuns în Brașov.

și pe https://orasulmemorabil.com/vila-beer/ de unde e și poza-carte poștală postată de Molnar Csaba.

Informațiile despre familia Petala sunt din cartea amintită in text.