Erasmus din Rotterdam

Erasmus Desiderius din Rotterdam (n. 28.10.1466, 1467 sau 1469, Rotterdam, Olanda - d. 12.07.1536, Basel, Elvetia), a fost fiul neligitim al preotului Roger Gerard.

Un teolog si erudit olandez, unul dintre cei mai importanti umanisti din perioada Renasterii si Reformei din secolele al XV-lea si al XVI-lea, “primul european constient”, dupa cum l-a numit Stefan Zweig in Triumful si destinul tragic al lui Erasmus din Rotterdam.

Deoarece a criticat starile de fapt neconforme din Biserica Catolica a timpului sau a fost considerat precursor al reformei religioase, dar el nu a aderat la protestantism, preconizand in mod consecvent spiritul de toleranta religioasa.

Frecventeaza scolile severe ale ordinelor monahale din Deventer si ‘s-Hertogenbosch iar dupa moartea tatalui intra in manastirea ordinului augustinian din Steyn. In anul 1492 devine preot si lucreaza ca secretar al episcopului din Cambrai, care il trimite la Paris, unde incepe studiul teologiei si filosofiei scolastice. Dezvolta tot mai mult o atitudine critica fata de rigiditatea dogmelor religioase si obtine dispensa de viata in manastire, consacrandu-se studiului limbii si filosofiei grecesti.

Erasmus intelege credinta crestina ca o acceptare - nedemonstrabila - impotriva si mai presus de necesitatea oricarei ratiuni - a lui Dumnezeu devenit om, care moare pentru mantuirea oamenilor si invie dinmorti prin el insusi. Pentru aceasta trebuie schimbata formatia clasica a teologilor si literatilor, lipsiti de sensibilitatea ceruta de scriptura evanghelica. In lucrarile sale Erasmus trimite deseori la studiul izvoarelor originare ale crestinismului; acest fapt a facut sa fie considerat deschizator de drum al reformei protestante, dar el a ramas un catolic consecvent. Atacurile sale impotriva erorilor autoritatilor ecleziastice si superstitiilor i-au adus invinuirea de protestantism din partea Vaticanului. Erasmus isi ilustreaza clar pozitia ideologica in opera De Libero Arbitrio (Liberul Arbitru, 1542), care contine o critica severa a conceptiilor lui Martin Luther asupra lipsei de libertate a deciziilor omului, admitand insa necesitatea unei innoiri a moravurilor bisericesti.

Incepand din 1499 Erasmus calatoreste mult in Franta, Anglia, Italia, Elvetia, unde intra in contact cu cele mai importante personalitati culturale ale vremii si tine numeroase conferinte. In Anglia il cunoaste pe Thomas Morus, caruia ii dedica, practic, opara sa (considerata cea mai importanta) intitulata Elogiul nebuniei sau discurs despre lauda prostiei (Encomium moriae sau Laus Stultitiae 1509), o satira la adresa teologiei scolastice, imiralitatii clerului si a curiei catolice, fiind in acelasi timp o apologie a pasiunii exaltate a adevaratului crestin care-si dedica viata credintei. Elogiul nebuniei e o trecere in revista a credulitatii, infatuarii si vanitatii umane, vicii portretizate si ironizate de autor.

Erasmus preda la Universitatea din Cambridge, in Italia se imprieteneste cu tipograful Aldo Manuzio, iar Universitatea din Torino ii acorda titlul de doctor in teologie. Intre anii 1514-1521 se stabileste la Basel dar in timpul reformei lui Ulrich Zwingli paraseste orasul, revenind ulterior.

Devine cunoscut in anul 1500, cu o colectie de proverbe si zicale latine din Biblie: Collectanea adagiorum. In Manualul ostasului crestin (Enchiridion militis christiani, 1503) defineste crestinismul ca religie morala si interiorizata si combate fastul si abuzurile Bisericii. Desi scrisa initial ca un simplu avertisment etic lucrarea va figura ulterior, in conditiile Reformei, ca manifest si cod de teologie populara.

Intre anii 1517-1524 traduce in latina versiunea greaca a Noului Testament (Novum instrumentum omne), traducere insotita de comentarii critice, superioara ca stil si fidelitate in comparatie cu Vulgata (versiunea latina a Bibliei, a Sfantului Ieronim) aflata in circulatie. Aceasta traducere a noului Testament i-a fost utila si lui Martin Luther ca baza pentru transcrierea in germana a Bibliei.

Lupta lui Erasmus impotriva ignorantei, superstitiilor si structurilor autoritare traditionale a fost caracterizata prin convingerile sale umaniste, in special prin credinta in necesitatea libertatii spirituale.

Din Elogiul nebuniei:

Omul este cel mai nefericit dintre toate animalele, căci este singurul care nu se impaca cu propria-i soarta si incearca sa iasa din hotarele pe care i le-a pus natura.

Cainele nu mananca alt caine; leii nu pornesc razboi; sarpele nu isi atata semenii - e pace intre fiarele veninoase, dar pentru om nu exista o fiara mai periculoasa decat omul.

Prin puterea de a extermina animalele se intelege, de asemenea, ca nu e necesara o putere prea mare pentru a extermina omul.

sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Erasmus_rotterdam.JPG