Răni nevăzute

Ziua de 2 septembrie 2016 e declarata zi de Doliu Naţional in memoria celor care si-au pierdut viata in cutremurele care au zguduit o zona a Italiei in 24 august, si in semn de solidaritate cu poporul italian. Intre cei care si-au pierdut viata sunt si unsprezece români.

Ce căutau acolo acei români stim cu totii: doreau o viata mai buna pentru ei si pentru familiile lor. Multi, lucrand departe de familii, pierd mult din propria viata; nu vad cum le cresc copii, familiile se destrama si multe alte drame se mai desfasoara departe de ochii celor mai multi dintre cetatenii României si nu numai.

Toate tragediile care se intampla in lume – sau doar in România – ma afecteaza cum poate nu ar trebui… Tragedia e departe de mine, azi, dar maine as putea fi in locul acelor straini pentru care plang azi… 

Ziua de azi e a noastra. Mâine poate nici nu va veni (Swami Sivananda). 

Poate maine voi ramane fara acoperis din cauza unui cutremur sau neglinjentei unor angajati de la magazinul de la parter sau a unei scurgeri de gaze sau poate voi fi nevoita sa ma refugiez peste mari si ţări… sau… sau… Si nu-i vorba despre drobul de sare! Realitatea e ingrijoratoare, pentru ca fiecare pare sa faca totul dupa ureche, indiferent ca e vorba despre montat instalatie de gaz fie ca e vorba despre operatii pe cord deschis sau despre “strategii” de politica interna si externa, politica economica sau de alta natura… Toti cei care au atributii in diferite domenii dau din gura până li se usuca limba, cu “ar trebui”, “vom face”, “trebuie sa facem”… Si asta nu se intampla exclusiv in România.

Se intreba Călin Hera ce va face audiovizualul in zi de doliu national… Stiu ce ar trebui sa faca dar nu stiu daca va face.

Despre televiziuni cred ca vor face si in zi de doliu national ceea ce fac de obicei: vor difuza certuri, barfe, can-can… Unele vor incropi reportaje despre problemele intampinate de familiile in care cel puţin un membru lucreaza in strainatate – sau vor difuza ceva reluari. Vor difuza si imagini cu zona calamitata din Italia, scene desfasurate la inmormantarea celor care au fost adusi in ţară pentru a fi inmormantati in pamant românesc, aproape de cei dragi. Probabil, vor filma si ceva politicieni-indivizi care se vor prezenta pe ici colo sa-si prezinte omagiile si sa-si exprime regretul…

Televiziunile vor difuza si multe secvente despre problema cladirilor subrede din ţară, dar mai ales din Bucuresti, si unii politicieni-indivizi vor scanda ca oamenii trebuie obligati sa permita reabilitarea imobilelor.

S-ar putea sa scoata din arhiva ceva imagini cu devastatorul cutremur din 1977…

Prea mult nu-si vor schimba programele axate pe can-can, barfe, certuri, emisuni zgomotoase si de prost gust in cea mai mare parte. Ce frumos ar fi sa ma insel!

Ziua de doliu va trece si totul se va relua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Doar cei care au suferit direct, prin pierderea celor apropiati, vor lacrima nu doar pentru moartea celor dragi, ci si - poate - pentru moartea empatiei. Intr-un fel, asa e viata: continua, indiferent ce se intampla. Unii aduna cicatrice in suflet, altii spera sa nu li se intample si lor sau isi zic – cu intelepciune – fie ce-o fi. Fie ce-o fi, dar sa avem grija macar asupra aspectelor vietii pe care le putem controla.

Adeseori îmi pare că sângele în vine

Ca un izvor se zbate în ritmice suspine,
L-aud cu limpezime izbind în clipa vană,
Dar în zadar mă pipăi, nu pot să dau de rană.
(Baudelaire)

Un gând de bine pentru toţi cei care au pierdut pe cineva drag…