Săptămîna culturală a capitalei. 1982

Între cele câteva ziare vechi adunate de nu mai știu pe unde, este și revista „Săptămîna”, editată de Comitetul pentru Cultură și Educație Socialistă al Municipiului București, revistă de cultură, nr. 629, din 29 decembrie 1982, redactor șef Eugen Barbu.

Ce poate fi mai potrivit pe prima pagină a unei reviste de cultură dacă nu extrase din Raportul prezentat de Nicolae Ceaușescu la Conferința Națională a Partidului Comunist Român cu privire la stadiul actual al edificării socialismului, la realizarea planului național unic de dezvoltare economico-socială, la programele speciale și la măsurile pentru îndeplinirea cu succes a cincinalului, a hotărîrilor Congresului al XII-lea al Partidului.

Stimați tovarăși,

În întreaga opera de dezvoltare economico-socială și de construcție socialistă un rol de importanță deosebită revine activității teoretice, educative, muncii politice de formare a conștiinței socialiste a maselor populare, a omului nou. (și bate apa-n piuă pe tema e necesar să ajutăm oamenii muncii să înțeleagă evenimentele, sensul evoluției sociale, faptul că întreaga dezvoltare internă și internațională confirmă cu putere justețea concepției materialist-dialectice despre lume și viață...)

Cred că i-a reușit destul bine partea cu „oamenii muncii care trebuie să...” și „omul nou”. Unii îl plâng și azi pe minunatul președinte - ciudat tare este că-l plâng și cei care nu erau nici în proiect când acesta a fost ucis.

Revin la revista de cultură. Este, tot pe prima pagină, și o coloană de cuvinte elogioase sub care există o semnătură colectivă: „Săptămîna”. Citez începutul: Ne aflăm la ora marilor bilanțuri pe care sfîrșitul de an le impune întotdeauna. Strâns uniți în jurul partidului, în jurul secretarului sau general (tovarășul Nicolae Ceaușescu, desigur), suntem hotărîți să transpunem în faptă hotărîrile Conferinței Naționale. Și se încheie comentariul: Rostind tradiționala urare La mulți ani! Încheiem acest comentariu având conștiința că suntem contemporanii care trăiesc fapte istorice de importanță majoră, că la acest fine de an documentul vieții și muncii, care este Raportul la Conferința Națională a partidului, definește încă o dată justețea politicii Partidului Comunist Român.

În același mod se deschideau cam toate revistele și ziarele, iar portretul „preaiubitului fiu al poporului” era în mai toate manualele, nu doar în reviste și ziare - peste tot, propagandă de partid, folosindu-se cam aceleași cuvinte, în altă ordine, eventual. Se ridicau în slăvi partidul și secretarul sau general de la un moment dat îți venea să verși dacă nu erai pătruns de ideologia materialist-dialectică. Copiind aici rândurile de mai sus mai-mai că aș fi înghiți un emetiral.

E plină revista de elogii pentru Republică, în proză sau versuri. Sunt și articole interesante, instructive, cum ar fi Cronica limbii românești, construcții gramaticale, unde cineva face observații cuiva care a neglijat într-o lucrare științifică anumite reguli de ordin sintactic. E interesant nu pentru critică, ci pentru că astfel învățau și eventualii cititori. Se spune că revista a avut succes la vremea ei, deși unii suspectau „legături cu securitatea”. N-am idee, deci nu luați de bună afirmația privind „legăturile periculoase”. E a două oară când mă uit prin ea (nici nu știam, în anii 1980, că există)

Pentru a marca evenimentul: 35 de ani de Republică, sub sugestivul generic ziditori ai vremurilor noi cineva scrie despre cele mai bune formații artistice ale clubului Vitan care au prezentat în fața a peste 500 de spectatori, un aplaudat spectacol muzical-literal coregrafic. Spectacolul a fost antrenant și educativ, deopotrivă, fiind prezentate în scenă versul și cântecul pentru patrie, pentru partid, pentru popor, pentru conducătorul iubit al națiunii noastre - tovarășul Nicolae Ceaușescu. (bine că n-am emetiral în casă - aș lua o supradoză). Alt spectacol: ev comunist - așa s-a intitulat spectacolul prezentat zilele trecute sub egida Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist. Timp de aproape două ore am asistat la un vibrant angajament al tinerei generații de a urma neabătut politica partidului, de a lupta cu toate forțele pentru a păstra în liniște acest pămînt. Au fost cântece patriotice, dar și muzică folk, s-au recitat poezii ale lui Nichita Stănescu, dar din spectacol n-au lipsit poeți precum Corneliu Vadim Tudor...

Nu lipsește nici lista filmelor care rulau în cinematografele bucureștene la acel moment. Între multe rusești, românești, vietnameze, japoneze, am remarcat „Imperiul contraatacă” (S.U.A., din seria "Războiul stelelor"). Erau și filme de gen la vremea aceea, pentru că „tovarășul” voia să demonstreze ceva străinilor: tineretul din România socialistă nu se lasă corupt de producțiile imperialiste (mulți tineri nu se lăsau corupți, alegeau să fugă din țară dacă aveau ocazia).

Sunt prin revistă și chestiuni despre sport, modă, șah (pe ultima pagină). Și sunt multe poezii, dar nu le mai copiez și pe acelea.

Programul TV apare și acesta, pentru zilele de 29, 30, 31 decembrie 1982 și pentru 1 ianuarie 1983. Miercuri, 29 decembrie, programul I începe la ora 16, cu „Telex” și se încheie la ora 22, cu „Telejurnal”. Programul II începe la ora 20, cu „Telejurnal” și se încheie la ora 22, tot cu „Telejurnal”. Joi, programele I și II au același emisiuni, la aceleași ore: încep la ora 11, cu „Telex”, și se încheie la ora 22, cu „Telejurnal”, evident. În 31, vineri, programul începe la 20:30 și de la 21 începe „programul special de revelion” - care se întinde până spre dimineață (deși nu sunt foarte sigură, pentru că nu îmi amintesc să fi urmărit vreodată până la capăt, dar parcă așa era). Pe 1 ianuarie 1983, programele I și II încep la ora 11 și se încheie la ora 23 cu „dacă doriți să revedeți selecțiuni din programele de Revelion” (nu doresc, mulțumesc).

Generalități despre TVR din acea perioadă: În 23 august 1983 începe transmisiunea color. În 1985, din motive ideologice, Ceaușescu hotărăște ca televiziunea să emită numai două ore pe zi, de la 20 la 22, emisiunile fiind dedicate, în cea mai mare parte, cultului personalității soților Ceaușescu. El a vrut să desființeze și toate studiourile teritoriale dar a înțeles că asta ar putea pune în pericol siguranța națională și a permis un număr minim de lucrători operativi în acele studiouri. În 1986, un cutremur care a avut loc a fost anunțat abia a două zi. În 1988 programul de emisie ajunge la trei ore pe zi.

În 1971, la sugestia „multiubitului”, a fost înființat Consiliul Național al Radio-Televiziunii și nici un produs audio-video nu era difuzat până nu trecea pe la „ideologii de la cenzură”.

Produsele de strictă necesitate vândute pe cartelă, emisiuni plictisitoare la radio și la televizor... Nici pâine, nici circ... cam greu pentru mulți oameni.

Era indicat ca „oamenii muncii” să nu-și pervertească mintea cu scrierile lui Cioran, Noica sau Nietzsche, de exemplu, și era indicat să meargă devreme la somn, să aibă spor la muncă și - unde era cazul - să depășească producția prevăzută. Doar se știe: „omul nou” încheia cincinalul în patru ani.