22 mai 2016

La cules - muncă voluntară obligatorie

Doar cand vedeam aceste rânduri si mă lua lenea!
La vremea aceea se foloseau sacii din pânză. :)
Mulţi işi amintesc de munca voluntară pe care erau obligaţi sa o desfăşoare pe câmpurile si prin livezile patriei, la cules, la plivit, la săpat şi la cine mai ştie ce alte munci de câmp sau livadă – eu nu prea ştiu, pentru că n-am prea fost. Când eram la liceu mă ameninţau cu exmatricularea, iar când eram la muncă mă ameninţau cu reducerea salariului sau concedierea, dar nu mă puteau păcăli: nu exmatriculau si nu concediau decât in cazuri excepţionale (de fapt, nu concediau, ci "mutau disciplinar") – cât despre salariu… la vremea aceea nu-mi păsa absolut deloc. Dar, uneori imi aducea tata scutiri medicale, alteori vorbeam cu cei care ne “coordonau” si rămâneam acasă. Am fost de câteva ori la cules de cartofi si ma cocoşam de zor in timp ce inginerii se fâţâiau printre noi aratandu-ne pe unde am lasat in urma picioci. Deh! Asa se intampla cand agricultorii sunt trimisi sa munceasca in uzine: cartofii sunt adunati de muncitori, economisti, tehnicieni, militari in termen, elevi, studenti etc.

Intr-un an, cand lucram intr-un atelier mic unde faceam jucarii, ni s-a spus de la “birouri” ca trebuie sa mergem la plivit de ceapă – nu mai ştiu pe unde. Eram doar şase angajati in atelier, intre care trei dintre noi n-aveau chef de plivit, dar seful (care-mi era si unchi) – mai temator de autoritati (cu motiv bine intemeiat) – a insistat sa mergem. Zis si facut: am urcat in tren – ne-am platit singuri biletele – am coborat in halta respectiva si am mers pe jos de-am obosit pâna la ferma unde eram repartizati. Ceapa verde abia se vedea dintre buruieni si greu reuseam s-o deosebesc. Inginera ne-a dat “norma” si hai la drum. Era frig dimineata pe câmp, ne inghetau mainile si nasurile. Eu si una dintre colege ne miscam incet, sa nu rupem si ceapa, iar inginera ne-a zis ca suntem puturoase si-o sa ramanem pe câmp până se intuneca. No, atata ne-a trebuit noua – mai ales ca femeia nu punea mâna sa rupa un fir de pir. Ne-am uitat una la alta si da-i bataie! Eram aproape la capatul rândurilor cand a revenit inginera pe câmp si-am auzit-o urlând: “Aţi rupt toata ceapa!” dădea din mâini ca o marioneta dezarticulată si numai ea ştie ce bodogănea. “De unde sa stim noi care-i ceapa si care nu-i? N-avem pregatire si ne-ati grabit!” i-am raspuns. Seful era disperat, se temea ca ne vor inchide atelierul. N-a fost inchis atelierul si nici nu ne-au mai solicitat serviciile pe vreun câmp. Mi-a parut rău ca am distrus ceapa, dar nu-mi convenea sa fac o munca pe care nu mi-am ales-o si sa mai fiu facuta si puturoasa de una care statea cu nasul la caldura, in vagonul plasat in camp.
Daca n-ar fi fost faza cu plivitul “la norma” ar fi fost… idilic: eram şapte insi, la mare departare de orice casă, pe un câmp aproape verde, lânga un vagon din lemn pe al cărui coş se ridica fumul de la focul ce ardea in sobiţă, impletindu-se in valurile de ceaţă.

In alt an am fost la cules de morcovi – si-am fost cateva zile la rând, sa fiu cu gaşca de colegi. Când, intr-o noapte, am visat grămezi uriaşe de morcovi am zis “Gata!” si nu m-am mai dus.

Care mai de care isi incarcau sacoşele cu morcovi, cartofi si ce mai erau nevoiti sa culeaga. Era interzis sa facă asta, dar inginerii treceau cu vederea fenomenul, deşi mulţi se încărcau ca Moş Crăciun Gerilă.
Mă intrebau colegii de ce nu iau si eu acasa… Ha! Abia ma căram pe mine, nu eram aşa de zăpăcita incât să mai car si cartofi sau morcovi, mai ales ca detestam sa-i adun – mi-ar fi stat in gât.

Unora le placea sa mearga “la cules” – ziceau ca au ocazia sa stea in aer liber, sa se distreze… Mie nu-mi plăcea distractia aceasta si nu-mi plăcea ca băieţii prindeau câte un soricel si-l invarteau de coada si apoi dădeau cu el de pământ – imi desteptau si o amintire trista, din copilarie. Si nu-mi placea ca mai prindeau câte o broscuţă, o umflau cu un pai si o puneau pe şosea, s-o calce maşinile. Pe acesti oameni i-am evitat cu pasiune din acele momente, la fel si pe fufele care râdeau ca descreieratele când băieţii se credeau grozavi făcând d’astea.

Am fost rar “la cules” dar n-o sa uit curând neplăcerea resimţită, căldura, praful, oboseala, mâinile distruse… Dupa anul 1989 am fost la cules aproape an de an, sa ajut prietenii si rudele si simteam oboseală placută, nu-mi păsa ca sunt neagră de praf pe faţă, că mi-am rupt unghiile – dar asta doar pentru ca mergeam cu plăcere, nu pentru ca eram obligată si ameninţată cu te miri ce.

Pe la inceputul anilor ‘980 circula o istorioară, despre care nu ştiu cât e anecdotă si cât e reală, dar o scriu aici:
Furatul recoltei pe timp de noapte devenise un fel de sport naţional. Pentru a-si dovedi vigilenţa, organele de prin sate organizau pânde. Intr-o seara, intr-un sat, au dat peste un ţăran cu un car pe jumatate plin. Omul a fost trimis in judecata. Procesul – se spune – ar fi durat numai cateva minute pentru ca avocatul a fost inspirat: „Miliţia sustine ca acuzatul a fost prins furând de pe câmp, in data de 28 septembrie. Acest lucru nu este posibil. Organele competente au anuntat incheierea campaniei de toamna cu câteva saptamani mai devreme’ – a zis acesta, anexand articolul de presa al P.C.R., in care era consemnata incheierea prematura a recoltarilor. Acuzatul a plecat liber din sala de judecata.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sursa foto http://reporterpenet.ro; http://extension.msstate.edu

8 comentarii:

  1. Buna anecdota. Nu o stiam. Eu am ajuns si pe la cules de... struguri.
    Asa, mai din oras fiind, nu prea le stiam pe astea. Dar in viata mea nu am vazut struguri atat de frumosi si galbeni. Si niciodata in piete nu vazusem soiul. A fost o experienta obositoare, dar intesanta. Dar ma intrebam retoric, cine culege de fapt viile, pentru ca in afara de noi, pareau a fi foarte putini oameni.
    O duminica placuta, draga Diana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La struguri nu am fost in mod fortat, pentru ca nu sunt prea multe terenuri acoperite cu vii pe aici (sunt cateva, private atunci, private acum), dar am cules din curtea bunicilor (acum a unchilor) cat sa mananc. :) Nici eu nu ma pricep la soiuri, dar ma pricep perfect sa-i mananc. :)
      Cum cine ii culegea?! Voi, cei din linia-ntai. :) Si viticultorii, probabil, au ajuns sa munceasca in uzine, facand... turbine. :)
      Multumesc, Suzana. Iti doresc, cu drag, o saptamana minunata!

      Ștergere
  2. Eu nu am cum sa imi amintesc de munca voluntara obligatorie, si de fapt e prima data cand aud despre asta. Parca mama imi mai povestea ca mergeau de la scoala la cules, dar intotdeauna am crezut ca era ceva legat de scoala, poate "practici" sau pedepse.. :))
    In schimb imi amintesc ca mergeam la cules cand eram mica, pentru rude, de cele mai multe ori pentru bunicii mei. Eu cu ai mei stateam la oras, bunicii la sat. Nu prea eram obisnuita cu munca grea la camp, si eram si mica si slaba, dar imi placea sa ma duc, mai ales pentru picnic-ul la iarba verde, si pentru ca ma simteam utila. La cules cartofi nu mi-a placut, iar la cules cucuruz terminam cu mainile si picioarele taiate peste tot. La ceilalti bunici ma ocupam de intors iarba, fanul. Strugurii la fel imi placea sa ii culeg. Din tot ce se poate face pe camp/prin curte/gradina, stii ce am urat cel mai mult? Sa culeg zmeura si alte de-astea din tufis. Intotdeauna mi-a fost (si inca imi este) frica de omizi, iar acolo era pliiin.
    O duminica frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine ca n-ai trait vremurile acelea! :) Zău!
      In copilarie si adolescenta am facut "munci agricole" doar fortata de imprejurari; mai apoi am mers de buna voie.
      Pe aici nu se face porumb, deci am scapat de cucuruz. :) (am vazut, totusi, prin cateva gradini). Chiar e greu, mai ales pentru cine nu are experienta (cum sunt si eu)... Nici la cules de struguri nu e tocmai usor, din cate am inteles...
      :) Zmeura si alte fructe de padure am mai cules, dar n-am dat de omizi (a dat ursul de noi, in schimb, dar ne-a ignorat). Nu mi-e frica de omizi dar am asa... oroare! :)) In general, de mai toate gâzele am oroare - dar ma "tratez". :)
      O saptamana frumoasa iti doresc!

      Ștergere
  3. am fost si eu de multe ori, era distractiv, imi placea...doar la depanusat porumb nu-mi placea, era tarziu spre sfarsitul lui octombrie si inghetam!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, multi ziceau la fel: era distractiv. :) Intr-un fel, era, dar ma deranja ca era obligatoriu, ma deranja modul in care ne "transportau' uneori, ma deranja ca pierdeam aproape toata ziua, ma deranja ca unii se plimbau printre noi de parca noi eram sclavi si ei proprietarii nostri. :) Eram tare "deranjata"! :)
      Pe o margine de drum m-am chinuit candva sa desfac pănuşile de pe stiuletii de porumb, si râdeau ceilalti de mine, zicand ca numar boabe, nu depanusez - asa de greu m-am descurcat. :)

      Ștergere
  4. Am fost o data la cules de morcovi, eram prin clasa aVa..apoi a venit Revolutia si am scapat. Dar stiu ca am inghetat toti copiii..
    Foarte buna anecdota! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In unele dimineti era tare frig in câmp chiar si vara... Cred ca fiecare a scapt de ceva cu ocazia Revolutiei - eu am scapat de carnetul de comunist! Ma fofilasem ani la rand si urma sa "depun juramantul" (obligatoriu, ziceau ei) in ianurie 1990. A fost, si de data aceea, cum am vrut eu. :)

      Spre sfarsitul anilor '980 incepusera sa opreasca autobuzele sau remorcile in care erau transportati "culegatorii" si le cereau oamenilor sa goleasca sacosele pe marginea drumului (dar nu amendau).

      Ștergere