Propaganda. Clasificare

Pe lângă mijloacele tradiționale de propagandă (afișe, broșuri, pliante, anunțuri la radio sau la televizor, „telefonul fără fir” etc. pot fi folosite în propagandă toate genurile artelor, vizuale sau nu: teatrul, cinematografia, spoturile publicitare, jocurile, beletristica, poezia dar și formele de influențare în masă: internet, camere chat, rețele sociale etc.)

În propagandă sunt folosite și simboluri semnificative: timbrul vocii, mimica, punctarea frazelor, pumnul ridicat etc. - gesturi prin care se transmit semnale care indică atitudinea propagandistului, dar și simboluri de genul: drapel, cruce etc..

În sfera politicului propaganda e folosită pe scară largă de la începutul secolului al XIX-lea, și e folosită de politicienii aflați la putere sau în opoziție, de grupurile de interese speciale. Propaganda e folosită pentru a evidenția negativul sau poziția unei idei, a unei persoane, a unei legislații etc..

Propaganda nu trebuie echivalată cu falsul, minciuna, dezinformarea deși există destui autori care le asociază propagandei. De exemplu, istoricul american Trudi Tate, afirmă pe șleau că propaganda este asemenea unei înșelătorii; profesorul Michael Billing (Universitatea Loughborough, Marea Britanie) consideră că „propaganda” se referă la mesajele suprasimplificate și distorsionate prin care se susține o politică partizană sau o poziție doctrinară; profesorul Stanley B. Cunningham (Universitatea din Windsor, Marea Britanie) afirmă că mulți teoreticieni descriu propaganda ca manipulare a percepțiilor și credințelor în care, în general, mesajul comunicat este fals sau distorsionat.

Papa Grigore al XV-lea, cu a lui „Sacra Congregatio de Propaganda Fide”, prin punerea în opoziție a științei și religiei, Joseph Goebbels (ministrul propagandei în Germania nazistă) cu cinismul și cruzimea lui, totalitarismul comunisto-stalinist cu „egalitarismul” au făcut ca „propaganda” să devină aproape un cuvânt malefic. La nivelul simțului comun cei mai mulți echivalează propaganda cu minciuna, distorsiunea informației, dezinformarea, manipularea, spălarea creierului, controlul minții, știri false, război psihologic și altele pentru că prea adesea oamenii au avut parte de unele lucrări, de acte oficiale chiar, în care s-au folosit tehnici ilegale de influențare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor. Propaganda este în general considerată a fi un termen negativ, chiar dacă poate fi aplicată pentru a atinge obiective pozitive.

Cum acționează propaganda

În cea mai mare măsură, propaganda se bazează pe trăsăturile morale caracteristice indivizilor unei colectivități, unui grup social, unei epoci (etos/etică) și pe emoții (patos). Propaganda nu e interesată de fapte, figuri sau adevăr, ci urmărește răspunsurile emoționale ale publicului țintă pentru a genera un acord și o acțiune urmărite/dorite de propagandist.

Tipuri de propagandă

În „Doctrina pentru operații psihologice” (2003) a forțelor armate ale SUA propaganda e clasificată în:

Propagandă neagră - lasă să se înțeleagă că informația ar emana de la altă sursă decât cea reală; e strâns legată de minciună; sunt propagate scorneli, înșelăciuni. Un exemplu ar fi documentul falsificat de poliția secretă a țarului Nicolae al II-lea al Rusiei: „Protocoalele înțelepților Sionului” care, deși dovedit ca fiind un fals, este citat ca sursă de încredere de mulți antisemiți (și nu numai).

Propaganda gri - sursa poate fi sau nu identificată, iar acuratețea informațiilor este incertă; în general, informațiile sunt părtinitoare.

Propaganda albă - sursa e cunoscuta publicului; propagandistul spune clar ceea ce dorește să obțină - se cunoaște sursa și sunt identificate scopul și intențiile, publicul știind clar că este o încercare ce se face pentru a-l influența. În general, propaganda albă este realizată de o agenție guvernamentală identificabilă. Informațiile tind să fie corecte, dar nu neapărat verificabile - orice sugestie că mesajul ar fi fals ar submina credibilitatea sursei; mesajul e destinat să convingă audiența de justețea unui regim, ideologie sau altele. În timpul sărbătorilor naționale propaganda albă e în elementul ei - propagandiștii se folosesc de patriotismul oamenilor și de șovinismul regional.

Clasificarea propagandei în neagră, gri și albă e o una realizată pe baza metodelor folosite pentru formularea argumentului.

O altă clasificare distinge patru forme de propagandă (în funcție de scop și efecte):

1. propaganda de război, numită și război psihologic sau operații psihologice - o practică, de regulă, armata, pentru a slabi forțele inamice și a întări moralul propriilor trupe;

2. propaganda externă (străină) - „diplomație publică”, termen prin care statele (democrații sau dictaturi) își fac cunoscute măsurile pe care le adoptă privind propriile nevoi de securitate, interese strategice, obiective economice și le transmit la nivel internațional.

3. propaganda sociologică - se referă la încercările conducătorilor de a obține prin propagandă introducerea anumitor standarde. E specifică mai ales regimurilor totalitare dar poate fi întâlnită și în democrație, în cadrul „educației politice”.

4. propaganda politică - e destul de greu de urmărit în democrații și apare mai clar în perioada campaniilor electorale; poate fi numită „dispută politică” prin intermediul comunicării persuasive planificate.

Caracteristicile propagandei

Activează emoții puternice. Propaganda face apel la emoții, mai puțin (spre deloc) la intelect. Activează emoții umane precum teama, furia, frustrarea, ura, resentimentul, speranța, compasiunea etc. - toate aceste emoții pot fi activate prin folosirea unor cuvinte și simboluri potrivite. În acest sens „mintea individului e terenul de joacă al propagandistului”; exploatând temerile și prejudecățile oamenilor propagandistul își adaptează mesajele în funcție de emoțiile publicului pentru a declanșa exaltare, surescitare, frică, gândirea critică fiind, practic, anulată. Destinatarul e manipulat emoțional.

Informațiile și ideile sunt simplificate. Propagandistul folosește informații corecte, exacte sau jumătăți de adevăr, opinii, minciuni ori mesaje false. Sunt folosite metafore, imagini sau repetiții. Poveștile par reale și adevărate, credibile. Mesajul simplificat excesiv are succes la public când expresiile atractive și ușor de reținut înlocuiesc gândirea critică. Astfel de informații simplificate nu contribuie la îmbunătățirea cunoașterii, a înțelegerii, dar pentru că cei mai mulți oameni preferă să diminueze complexitatea această formă de propagandă e eficientă. Informațiile sunt selective, nu sunt prezentate echilibrat, și au un obiectiv specific.

Răspunde la nevoile și valorile publicului. Mesajele și temele sunt transmise într-un limbaj care se adresează direct și - în general, exclusiv - unor grupuri țintă. Propagandiștii pot face apel la calitatea individului de membru al familiei, la identitatea lui rasială sau etnică, la valorile și convingerile lui, la pasiunile lui și vedetele preferate, la aspirațiile și speranțele de viitor ale individului. Prin crearea de mesaje care răspund direct la nevoile, speranțele și temerile unor grupuri specifice, propaganda devine personală și relevantă, oamenii acordând atenție mesajelor, asimilând informațiile și ideile esențiale.

Sunt atacați oponenții. Poate fi o armă într-o formă de război politic și social, identificând și defăimând oponenți, punând la îndoială legitimitatea, credibilitatea, ideile și chiar caracterul adversarului. Pentru că oamenii, în general, sunt atrași de conflict propagandistul poate folosi controversa pentru a obține atenție și a câștiga adepți. Prin atacarea adversarilor/oponenților se încurajează gândirea tranșantă de tipul „noi contra lor” - un alt mod de a anula gândirea bazată pe informații și idei complexe.

Propaganda poate fi folosită pentru a discredita oameni și distruge reputații, pentru a exclude grupuri de oameni, pentru a incita la ură și pentru a cultiva indiferența.

Pe aceeași temă:

Propaganda cea din toate timpurile

Ce este propaganda

Propaganda. Tehnici. Obiective