Din punct de vedere juridic, vinovăția este o trăsătură esențială a infracțiunii. Constă în poziția subiectivă a subiectului infracțiunii față de fapta și rezultatul faptei sale. Vinovăția există când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție sau din culpă. Reprezintă, deci, atitudinea conștiinței și voinței făptuitorului față de faptă și urmări, concretizată sub formă intenției sau a culpei. Nu există vinovăție dacă acțiunea ilicită nu a fost pregătită, gândită, dorită și voită, persoana respectivă acționând din constrângere fizică sau morală ori în stare de inconștiență.
Manipularea prin vinovăție înseamnă activarea sentimentelor de vinovăție pentru a determina pe cineva să se simtă vinovat și să facă (sau să nu facă) ceva. Această formă de manipulare e foarte des folosită și are succes pentru că oamenii sunt astfel manipulați (conștient sau ba) încă din copilărie. Sentimentul de vinovăție este periculos pentru că personalitatea omului se va dezvoltă nearmonios, omul fiind obligat, practic, să anuleze (să îngroape în subconștient) ceea ce simte, ceea ce-și dorește, ceea ce este. Subconștientul este... „răzbunător”. Îl lovește pe om cu neîmpliniri, cu sentimente de frustrare, cu depresii și chiar mai rău. Prea bine nu îi este nici celui care refuză să se simtă vinovat – el e numit nesimțit sau inconștient (în cele mai bune cazuri) dar și psihopat, narcisist... însă cel care alege să nu se simtă vinovat nu acumulează frustrări.
Silver Lines - e ceva ce am învățat doar aici. Deși Anglia a trecut prin greutăți mai mari ca România de ex, in ce privește pandemia, atitudinea populației a fost diferită 1000%.
RăspundețiȘtergereNu am auzit atâtea teorii in Uk, deși intr-o perioada știrile erau tot ceea ce citeam, cate am citit in Ro.
Si ca de obicei, nu a fost o dezbinare mai mare ca in Ro.
Oamenii de aici sint educați de mici într-un spirit de responsabilitate fata de alții, fata de comunitate, cultivandu-le un spirit de independența, cum nu am crezut posibil.
Sunt învățați ca aruncând gunoiul aiurea ii face vinovați de distrugerea mediului si rănirea animalelor.
Sunt învățați ca fara reciclare poluează tot ce e natural in jur.
Sunt învățați ca neavând grija de cel mai slab sunt la fel de vinovați ca cei agresivi.
Lista e lunga.
Si nu spun asta din ce au povestit alții, ci văzând educația ce copilul meu o primește in școala.
Responsabilizarea unui om nu merge fara urma aia de vinovatie.
Lucrez intr-o firma mare, in proiecte sensibile, stiu ca daca nu-mi fac treaba cum trebuie sunt vinovata daca oamenii se rănesc in accidente, daca nu sunt atenta cu furnizorii cu care lucrez sunt vinovata pt banii pe care firma ii pierde.
Vlad lucrează cu oamenii, unii din ei vulnerabili. Daca el nu ar tine cont de regulile de siguranța ar fi vinovat pt copiii si oamenii ce ii are in grija.
Spun doar ca in viata de zi cu zi e o crima sa fugi de responsabilitatea faptelor si ca de multe ori conștiința lucrează prin punerea in balanta a sentimentului de vinovatie.
Mi-e mai mult teama de cei care nu se simt vinovați cu nimic mai cu seama cand faptele lor fac rau altuia.
Exista si vina toxica prin care agresorul isi distruge fizic si mental victima, însă slava Domnului umanitatea nu are specimenele astea in fiecare casa.
Ce voiam sa spun: lucrurile tb separate cu bun simt si fiecare situație tb tratată in contextul ei, nu generalizând.
Responsabilizare este unul dintre cuvintele cheie pentru ca Lumea sa aiba un viitor mai bun decat pare ca urmeaza.
ȘtergereDiferenta intre responsabilizare si inducerea sentimentului de vinovatie este profunda. Copiilor nu li se spune la scoala ceva gen: "sunteti vinovati pentru distrugerea oceanelor deoarece aruncati pungi de nailon in rauri", ci li se spune ceva gen: "datorita faptului ca voi nu veti arunca pungi in rauri oceanele se vor curata si viata pe Terra nu va mai fi in pericol". Cam la fel la toate "capitolele".
Atunci cand se incearca activarea sentimentului de vinovatie oamenii au tendinta de a se impotrivi, iar cand nu se impotrivesc (dar nu simt ca trebuie sa faca unaa sau alta) ajung sa aiba o multime de probleme (numite generic "probleme de comportament"), probleme care complica inclusiv siguranta celorlalti, in unele situatii.
Educatia in spiritul responsabiliziarii sunt de acord ca trebuie sa inceapa de cand omul e copil. Unui producattor de armament nuclear ii spui degeaba "esti vinovat pentru cazurile de leucemie din zona unde faci testarile". Refuza sa se simta vinovat si isi vede de ale lui (acelasi lucru si la scara mai mica, sa zic asa).
Numai atunci cand se ajunge la sufletul oamenilor se poate schimba ceva in bine. Manipularea n-are spor prea mult timp si are efect numai pe termen scurt si foarte scurt. Cred ca ne dorim responsabilizare si nu... invinovatire.
Sigur, n-o sa ajungem in veci la sufletul necunoscutului de pe strada, care nu vrea sa faca un lucru sau altul daca-l invinovatim ca nu ne e noua bine din cauza actiunilor lui. In fond, ce suntem noi pentru acesti necunoscuti. Daca unuia ii e bine asa cum e, problema de a face sa-mi fie bine e a mea; pe el il invinovatesc degeaba, aratandu-l cu degetul sau aruncand piatra, va refuza sa se simta vinovat.
Sentimentul de vinovatie este unul care dauneaza fiintei umane. In fond, ce-s regretele? Un fel de vinovatie... Responsabilitatea nu e egal vinovatie. Fac tot ce pot pentru... Daca nu-mi iese, nu ma simt vinovat: n-am putut mai mult.
Ce rezolvi ca faci ceva impotriva firii sau vointei sau impotriva a ceea ce simti ca nu-ti face bine etc.? Vei ajunge sa invinovatesti pe altul: "ca sa-ti fie tie bine mi-e mie rau". "De ce nu vrei tu sa faci sa-mi fie mie bine?"
Avem doua puncte de vedere total diferite, întotdeauna am spus ce am gândit si nu o sa schimb asta vreodată. E firesc fiecare sa creadă ce poate.
ȘtergereSi doar o nota: copiilor la școala chiar li se spune ca nefăcând ceea ce trebuie sunt la fel de vinovați ca cei ce greșesc. Si spun asta din cele trăite nu povestite de alții.
Mi se pare crunt ca in spatele libertății personale sa se ascundă o lipsa de responsabilitate pt alții. Pt ca nimeni nu a venit pe pământ ca sa-si trăiască viata egoist doar pt el.
O mustrare de conștiința, un sentiment de vinovatie oprește un om din a face rau, regretul unuia care a greșit ii da acces la iertare.
De ce ar fi negative aceste sentimente...nu pot sa înțeleg.
Nu e chestiune de opinie, e chestiune de sens: responsabilizare e diferit de invinovatire. Nasol dacă sunt invatati copiii ca sunt vinovati de faptele altora... E absurd. E forma inconstienta (sper!) de manipulare. De ce sa ma simt eu vinovata ca unii experimenteaza arme nucleare, de exemplu? Ii pot opri?
ȘtergereCare-i treaba cu libertatea personala în context nu prea inteleg, dar daca tot ai amintit: nu sunt interzise prin lege egoismul, individualismul. Atunci cand cineva greseste, de regula plătește (sau e iertat). Invinovatirea nu ajuta la nimic, ba chiar strica atunci cand sunt in cauza oameni care nu au fost invatati sa fie responsabili. E ca și cum ii ceri cuiva sa scrie dar nu l-ai invatat sa o faca.
Sentimentul de vinovatie e negativ. Regretul nu ajuta nici el... Ai calcat pe bec platesti (poate înveti sa fii responsabil) sau esti iertat si treci mai departe. Cine ajunge sa se simta vinovat de ceva – mai ales cand nu intelege exact care-i este vina – o sa tot adune frustrari.